Revision petition barred for reiterating res judicata exception already decided in prior proceedings

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Litigiul vizând dosarul nr. x/2014 - soluţionat prin hotărârile nr. 442/A din 17 mai 2017 şi nr. 995 A din 22 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, irevocabile prin decizia nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Administraţia Fondului Imobiliar şi pârâta C., au formulat acţiune în anularea Dispoziţiei nr. 17639/03.12.2013 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi a Protocolului de Predare Primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, vizând restituirea în natura a imobilului situat în Bucureşti, Strada x nr. 14, compus din teren în suprafaţa de 432 mp şi construcţie compusă din apartamentele situate la parter şi la etaj.

În subsidiar, au solicitat să constate calitatea reclamanţilor de chiriaşi ai statului, în speţă fiind incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 40/1999 şi, în consecinţă, obligarea pârâtei C. să respecte prevederile legale şi să notifice pe reclamanţi în condiţiile art. 10 din O.U.G. nr. 40/1999, în vederea încheierii unui nou contract de închiriere.

La 14 aprilie 2015 reclamanţii A. şi B. au depus cerere modificatoare a acţiunii, prin care, înţelegând să nu mai solicite judecata pentru capătul subsidiar al acţiunii introductive, au solicitat admiterea acţiunii modificatoare constând în constatarea nulităţii şi anularea Dispoziţiei nr. 17639/03.12.2013, precum şi a Protocolului de predare primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, doar în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar şi cu Administraţia Fondului Imobiliar.

Prin cerere reconvenţională, pârâta C. a solicitat obligarea paraţilor B. şi A. la plata sumei de 5.000 RON/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a apartamentului de la etajul imobilului proprietatea sa, situat în Bucureşti, str. x, sector 1 Bucureşti, de la data de 20.02.2014 - data intabulării şi până la data evacuării efective a spaţiului de către pârâţi şi obligarea pârâţilor Ruse şi Primarul Municipiului Bucureşti, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru abuzul de drept exercitat contrar dispoziţiilor legale în vigoare, cu consecinţa reconstituirii cu mare întârziere a dreptului de proprietate în favoarea sa şi a intrării efective în posesia de fapt a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Prin sentinţa civilă nr. 252 din 2 martie 2016 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă în parte cererea de majorarea a onorariului de expert, fiind stabilit onorariu definitiv la suma de 1000 RON şi obligată pârâta-reclamantă să completeze onorariul de expert cu suma de 500 RON.

S-a respins ca inadmisibilă cererea principală, modificată, formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Administraţia Fondului Imobiliar, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâta-reclamanta C., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi A. şi B..

Au fost obligaţi reclamanţii-pârâţi să plătească pârâtei-reclamante suma de 38046,24 RON contravaloare lipsă folosinţă pentru perioada 20.02.2014-30.11.2014, s-a respins ca neîntemeiat petitul al doilea al cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 442/A din 17 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 252/02.03.2016 şi încheierii din 07.10.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi de apelanta - pârâtă C. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu şi cu intimaţii - pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Administraţia Fondului Imobiliar, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Rejudecând cererea principală şi cererea reconvenţională în raport de dezlegările date prin decizia intermediară, Curtea a pronunţat decizia nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, prin care a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert, a stabilit onorariu definitiv la suma de 1000 RON şi obligă pârâta - reclamantă să completeze onorariul de expert cu suma de 500 RON.

A respins cererea principală formulată de reclamanţii - pârâţi A. şi B., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea reconvenţională.

A obligat pe reclamanţii - pârâţi să plătească pârâtei - reclamante suma de 8.301 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 20.02.2014 - 30.11.2014.

A respins, ca neîntemeiat, al doilea capăt al cererii reconvenţionale.

Această hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia 2424 din 11 decembrie 2019 fiind respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 şi nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Litigiul privind dosarul nr. x/2002, finalizat prin decizia nr. 104 din 1 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă:

Prin sentinţa nr. 7032/1997 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/1997 a fost admisă acţiunea în revendicare promovată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x.

Prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 Tribunalul Bucureşti a admis apelul Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea în revendicare pentru lipsa calităţii procesuale active.

Decizia nr. 81A/16.01.2003 a devenit irevocabila prin efectul deciziei nr. 1805/12.09.2003 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2003.

Ulterior soluţionării dosarului nr. x/2002, Primarul Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 3055 din 31.05.2004, prin care, întemeindu-se pe decizia menţionată, a respins notificarea formulata de doamna C., privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. x, deoarece nu a făcut dovada calităţii de persoana îndreptăţită.

Intimata a atacat această dispoziţie, contestaţie care a făcut obiectul dosarului nr. x/2004

Prin sentinţa nr. 243 din 13 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea, a desfiinţat dispoziţia nr. 3055 din 31.05.2004 şi a obligat Primarul Municipiului Bucureşti la soluţionarea pe fond a notificării nr. x/8.08.2011.

Sentinţa a rămas definitiva prin decizia nr. 49/A din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi a devenit irevocabilă prin decizia nr. 9688 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, întrucât Primarul Municipiului Bucureşti nu a emis dispoziţie, intimata a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, având ca obiect obligarea Municipiului la restituirea în natura a imobilului.

Cererea a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, soluţionat prin sentinţa nr. 2241 din 28 decembrie 2011, irevocabilă prin decizia nr. 1842 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General să restituie reclamantei, prin dispoziţie motivată, imobilul din str. x, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 432 mp şi construcţie compusa din 2 apartamente situate la parter şi etaj.

3. Cererea de revizuire:

Revizuenţii B. şi A. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenţii au prezentat situaţia de fapt şi parcursul juridic al cauzei, raportându-se la litigiul având ca obiect acţiunea în revendicare iniţiată de intimata din cauză, doamna C.. Revendicarea a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 prin care s-a admis apelul Municipiului Bucureşti şi a fost respinsă acţiunea în revendicare pentru lipsa calităţii procesuale active - decizie ce a devenit irevocabila prin efectul deciziei nr. 1805/12.09.2003 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2003.

În motivarea cererii, revizuenţii au susţinut că decizia nr. 995/22.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2002.

Au arătat că prin decizia nr. 995/22.11.2017, bazându-se pe sentinţa nr. 243/13.02.2007 a Tribunalului Bucureşti - ea însăşi ulterioară deciziei nr. 81A, instanţa de apel a apreciat ca este irelevant considerentul menţionat deoarece calitatea actuală de proprietar necesară pentru justificarea calităţii procesuale active în acţiunea în revendicare nu se confundă cu calitatea de persoana îndreptăţită la măsura restituirii în natură potrivit Legii nr. 10/2001.

Sub acest aspect, în aprecierea revizuenţilor, decizia nr. 995/22.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti încălcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 81A/16.01.2003, deoarece considerentul amintit presupune, ca o consecinţă necesară, transmiterea către cumpărătorul final, D., a tuturor drepturilor si acţiunilor de care depinde exercitarea dreptului cumpărat, inclusiv a dreptului la obţinerea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Revizuenţii au apreciat că, respingând aceasta critică formulată în recurs, decizia atacată încalcă, la rândul sau, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 81A/16.01.2003 şi a deciziei nr. 243/13.02.2007 - în ceea ce priveşte considerentele referitoare la identificarea imobilului în baza autorizaţiei de construire.

Au solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi rejudecarea recursului formulat în cauză.

La termenul din 1 octombrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia lipsei de interes a revizuenţilor în promovarea căii de atac şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţii invocate de intimata C..

Cu privire la excepţia lipsei de interes a revizuenţilor în promovarea căii de atac, se reţin următoarele:

Înţeles ca una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare. El trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual.

În speţă, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Administraţia Fondului Imobiliar şi pârâta C., au formulat acţiune în anularea Dispoziţiei nr. 17639/03.12.2013 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi a Protocolului de Predare Primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, vizând restituirea în natura a imobilului situat în Bucureşti, Strada x nr. 14, compus din teren în suprafaţa de 432 mp şi construcţie compusă din apartamentele situate la parter şi la etaj.

Prin decizia nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea principală formulată de reclamanţii A. şi B., ca neîntemeiată şi a admis în parte cererea reconvenţională, obligând reclamanţii - pârâţi reconvenţionali să plătească pârâtei - reclamante suma de 8.301 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 20.02.2014 - 30.11.2014.

Hotărârea curţii de apel a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 2424 din 11 decembrie 2019 fiind respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 şi nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva deciziei nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanţii B. şi A. au formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul concluziilor scrise transmise prin e-mail la 21 iunie 2020, intimata C. a invocat excepţia lipsei de interes a revizuenţilor în promovarea căii de atac, arătând că revizuenţii sunt terţi faţă de imobil şi faţă de dispoziţia de restituire în natură emisă pe numele intimatei, astfel încât aceştia nu justifică un interes legitim, procesual în promovarea unor cereri legate de imobil.

Cu referire la aspectele invocate de intimată, care ating chestiuni legate de fondul litigiului, se reţine că pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, trebuie prefigurat folosul practic urmărit efectiv, folos pe care respectiva parte l-ar obţine în ipoteza admiterii căii de ac.

Având în vedere soluţia definitivă pronunţată în cauză (de respingere a cererii principale formulate de reclamanţii A. şi B.), nu se poate reţine că revizuenţii B. şi A. nu ar avea interes în promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge excepţia lipsei de interes a revizuenţilor în promovarea căii de atac, invocată de intimata C..

Cu privire la excepţia de inadmisibilitate, analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În motivarea cererii de revizuire revizuenţii au susţinut că decizia nr. 995/22.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2002 şi al sentinţei nr. 243/2007 (dosar nr. x/2004).

Prin hotărârea ce formează obiectul revizuirii - decizia civilă nr. 2424 din 11 decembrie 2019 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 şi nr. 995 din 22 noiembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că:

"recurenţii-pârâţi, ignorând considerentele explicite cuprinse în decizia civilă nr. 995 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, susţin că această hotărâre judecătorească încalcă efectul efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 81 A/16 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, devenită irevocabilă, din perspectiva calităţii intimatei de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, reiterând susţinerile care nu au necesitat o nouă analiză în faza procesuală anterioară în considerarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 243/13 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fără a expune minime considerente de legalitate care le-ar permite să supună unei noi dezbateri judiciare chestiuni intrate în puterea lucrului judecat."

De asemenea, instanţa a analizat motivul de recurs prin care s-a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 243/13 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, din perspectiva identificării imobilului, reţinând că nu poate fi primit.

Instanţa a arătat că:

"prin această hotărâre judecătorească, devenită irevocabilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea C. împotriva Dispoziţiei nr. 3055/31 mai 2004, emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, care a fost desfiinţată, fiind obligat pârâtul să soluţioneze pe fond notificarea nr. 2597/08 august 2001, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, instanţa statuând cu privire la persoanele care erau proprietarii imobilului la momentul naţionalizării şi la calitatea contestatoarei C. de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, inclusiv sub aspectul justificării unui interes legitim, personal şi actual al acesteia în soluţionarea notificării."

De asemenea, s-a reţinut că "restituirea în natură către intimata-pârâtă-reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. x, sect. 1 nu a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 243/13 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ci prin Dispoziţia nr. 17639/03 decembrie 2013, emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, în care se menţionează că imobilul restituit este alcătuit din teren în suprafaţa de 432 mp şi construcţie compusă din două apartamente situate la parter şi etaj, dispoziţie emisă în temeiul sentinţei civile nr. 2241/28 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti (prin care unitatea notificată a fost a obligată să restituie prin decizie motivată imobilul), devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1842/25 octombrie 2012, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie."

O condiţie impusă pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiţii, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de recurs a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat, această chestiune constituind, de altfel, motiv de recurs formulat de recurenţii B. şi A..

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată şi soluţionată în primul litigiu, deşi nu este expres prevăzută de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., rezultă din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei date cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, această soluţie beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate şi în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speţă, această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat motivul de recurs prin care s-a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 81 A/16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, devenită irevocabilă, din perspectiva calităţii intimatei de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, respectiv a sentinţei civile nr. 243/13 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, din perspectiva identificării imobilului.

Având în vedere considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte, anterior redate, se constată că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată şi soluţionată prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acesteia în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce priveşte modul de soluţionare de către instanţa de recurs a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reţine că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând modul în care instanţa a apreciat cu privire la lucrul judecat stabilit prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2002 şi sentinţa nr. 243/2007, transformându-se astfel într-un "recurs’’.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv.

Pentru considerentele reţinute, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de formulată de revizuenţii B. şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a revizuenţilor în promovarea căii de atac, invocată de intimata C..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.