Ploiești Court competent in forced execution dispute; jurisdiction set by creditor's domicile

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2019, la data de 26 iunie 2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 1614 din 30 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2018, la cererea creditoarei B. împotriva debitoarea C..

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 1005 din 03 iulie 2020, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect încuviinţare executare silită, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditoarea B. şi pe debitoarea C., în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Ploieşti a reţinut, în raport de O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, că instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 5308 din 04 august 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Totodată, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Ploieşti şi Judecătoria Sector 2 Bucureşti şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a reţinut că instanta de executare competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditoarei (localitatea Plopeni, judeţul Prahova) atâta timp cât debitoarea C. nu are sediul în România, iar sediul din Bucureşti, la D. S.A. este un sediu ales, după cum rezultă din cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 1614 din 30 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2018, în baza cererii de executare silită formulată la data de 22 iunie 2020 de către creditoarea B. împotriva debitoarei C.. Prezentul conflict negativ de competenţă este generat de faptul că, deşi ambele instanţe au constatat incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Ploieşti a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la sediul ales al debitoarei, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a avut în vedere sediul creditoarei.

Potrivit art. VI alin. (1) din O.U.G nr. 1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 85 din 4 februarie 2016, "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cererile de încuviinţare a executării silite se soluţionează de către instanţele judecătoreşti şi cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Rezultă, aşadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Împrejurarea că în cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc a menţionat faptul că debitoarea C. nu are sediul în România, iar sediul din Bucureşti, str. x, Clădirea Eurotower şi et. 2, este un sediu ales, nu este de natură a atrage competenţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în condiţiile în care dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neechivoce în privinţa criteriului legal care atrage competenţa instanţei de executare, respectiv sediul legal al debitorului, iar nu sediul ales al debitorului. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competenţa instanţei de executare prin simpla alegere a unui sediu.

Drept urmare, competenţa de a se pronunţa în cauză revine judecătoriei în cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditoarei B., situat în Plopeni, judeţul Prahova, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09 iunie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploieşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.