Competence for accessory succession claims arising from successive deaths and the consolidation of territorial jurisdiction despite delayed ex officio incompetence objections

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr. x/2020, la data de 24 iunie 2020, s-a înregistrat cererea disjunsă din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Întorsura Buzăului, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat convenţional de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi comuna Sita-Buzăului reprezentată legal de Primar, prin care s-a solicitat ca instanţa prin hotărârea ce va pronunţa să constate deschisă succesiunea după defunctul C., decedat la data de 30 martie 1987; să constate moştenirea vacantă după defunctul C. decedat la 30 martie 1987 şi calitatea de moştenitor a pârâţilor Statul Român şi comuna Sita-Buzăului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 68 alin. (1) şi art. 85 din Legea nr. 35/1995, art. 1135 şi art. 1137 din C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 141 din 01 iulie 2020, Judecătoria Întorsura Buzăului a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Întorsura Buzăului a reţinut că nu este competentă în soluţionarea cererii deduse judecăţii în raport de dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reţinând că ultimul domiciliu al defunctului C., decedat la data de 30 martie 1987, deces înregistrat sub nr. x la data de 31 martie 1987 în registrul stării civile al sectorului 2 al municipiului Bucureşti, a fost în municipiul Bucureşti, strada x, nr. 18, localitate ce nu se găseşte în raza de competenţă a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5562 din 25 august 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, ultimul domiciliu al defunctului C. a fost în Sectorul 2 Bucureşti, însă cererile care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliul al oricăruia dintre defuncţi.

Cum Judecătoria Întorsura Buzăului era deja învestită cu dezbaterea succesorală de pe urma defunctului D., prin soluţia de disjungere a cererii modificatoare prin care se solicita să se constate deschisă succesiunea succesivă de pe urma defunctului C., instanţa a eludat dispoziţiile art. 118 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, astfel că instanţa aleasă iniţial de către reclamant devine competentă să judece şi cererea modificatoare.

Cu referire la dispoziţiile art. 30 şi art. 123 din C. proc. civ., a arătat că cererea modificatoare este o cerere adiţională care rămâne a fi soluţionată de către instanţa învestită cu cererea iniţială, chiar dacă cererea modificatoare ar fi de competenţa unei alte instanţe judecătoreşti. Instanţa sesizată iniţial va continua să judece cauza şi ulterior modificării cererii, în măsura în care a fost legal învestită la momentul sesizării.

În raport de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., a mai reţinut că instanţa a pus în discuţia părţilor competenţa instanţei la termenul de judecată din data de 24 iunie 2020, după ce au existat alte patru termene acordate anterior în cauză, iar prin neinvocarea excepţiei în termenul prevăzut de lege, instanţa rămâne competentă să soluţioneze cauza.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reţine că Judecătoria Întorsura Buzăului şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 118 din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona pricina.

Astfel, Judecătoria Întorsura Buzăului a reţinut că ultimul domiciliu al defunctului C. a fost în Bucureşti, str. x, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că instanţa competentă pentru cererea principală rămâne competentă să soluţioneze şi cererea adiţională, competenţa revenind Judecătoriei Întorsura Buzăului, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C., E., F., descendenţii de gradul al II-lea ai defuncţilor D., decedat la 16 noiembrie 2012, şi G., decedată la 6 februarie 2008, proprietari tabulari de sub B2 din CF nr. x Sita Buzăului, H. şi I., pe calea acţiunii oblice să se constate că urmare a decesului defunctului D., decedat la data de 27 noiembrie 1996, cu ultimul domiciliu în judeţul Covasna, prin certificatul de moştenitor autentificat sub nr. x/23 noiembrie 1999 de B.N.P. J., a rămas ca masa succesorală cota de 1/2 din imobilul în suprafaţă de 1500 mp. teren arabil situat în punctul Crasna, cu vecinătăţile K. şi L., ce se identifică cu imobilul în cota de 1/2 înscris în CF nr. x Sita Buzăului, nr. top x, în suprafaţă de 2909 mp., iar ca moştenitori au rămas G., în calitate de soţie supravieţuitoare în cota de 1/4, şi fiul acestuia M., în cota de 3/4, sens în care a solicitat intabularea dreptului de proprietate cu tilu de moştenire în favoarea defunctei N. asupra cotei de 5/8 şi a lui M. asupra cotei de 3/8 (3/4 din 1/2) dispunând reînscrierea asupra imobilului a dreptului de proprietate astfel: C. 1/2 - cota de 8/16, N. 5/8 - cota de 5/16, M. de 3/8 - cota de 3/16 în contradictoriu cu pârâţii E., F., H. şi I..

De asemenea, au solicitat pe calea acţiunii în prestaţie tabulară, în contradictoriu cu pârâţii H. şi I., să se constate că prin contractulde vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03 decembrie 1999 de B.N.P. J. Cornel, defuncţii G., decedată la data de 06 februarie 2008, şi fiul acesteia, M., decedat la data de 16 noiembrie 2012, au înstrăinat către H. şi I. nuda proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 1500 mp. teren arabil situat în punctul numit Crasna, ce se identifică cu imobilul în cota de 1/2 înscris în CF nr. x Sita Buzăului, nr. top x, şi, în acest sens, hotărârea ce se va pronunţa în cauză să ţină loc de act apt pentru intabularea dreptului de proprietate al cumpărătorilor, H. şi I., cu titlu de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. x Sita Buzăului nr. top x, în suprafaţă de 2909 mp., în cota de 1/2 în favoarea cumpărătorilor H. şi I., cu titlu de drept de cumpărare dispunând înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cota de 1/2 din CF nr. x Sita Buzăului nr. top x, în suprafaţă de 2909 mp., în favoarea cumpărătorilor.

Au mai solicitat în contradictoriu cu C., să se dispună sistarea stării de indiviziune existente asupra imobilului înscris în CF nr. x Sita Buzăului dela A+1, nr. top x, în suprafaţă de 2909 mp., dezmembrarea imobilului de mai sus, potrivit suprafeţei reale folosite de părţi: parcela nr. 1 cu nr. top x în suprafaţă de 1485 mp.; parcela nr. 2, cu nr. top x, în suprafaţă de 1424 mp., şi atribuirea parcelei nr. 1, cu nr. top nou x, în suprafaţă de 1485 mp. în favoarea reclamanţilor, iar cealaltă să rămână cu situaţia de CF neschimbată.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 22 ianuarie 2020, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi Statul Român şi Comuna Sita Buzăului şi să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului C., decedat la data de 30 martie 1987, chemat în judecată prin cererea iniţială în calitate de pârât.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în urma demersurilor efectuate, s-a constatat că procedura succesorală de pe urma defunctului C. nu a fost înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui birou notarial public.

La termenul din 24 iunie 2020, Judecătoria Întorsura Buzăului a dispus disjungerea petitului privind dezbaterea succesiunii şi constatarea vacanţei succesorale de urma defunctului C., formându-se dosarul nr. x/2020, în care la termenul din 01 iulie 2020, aceeaşi instanţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei în cererile privitoare la moştenire, dispoziţiile art. 118 din C. proc. civ., prevăd că:

"(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare, 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi."

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., "Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare".

Înalta Curte reţine că cererea depusă de reclamanţi la data de 22 ianuarie 2020 are natura unei cereri adiţionale în sensul textului legal precitat, atâta timp cât au intervenit modificări în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecăţii şi cadrul procesual pasiv, împrejurare faţă de care apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale, se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi act normativ (cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

Astfel, norma instituită prin art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.

Potrivit art. 123 alin. (3) din C. proc. civ., când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.

Din această perspectivă, verificarea competenţei instanţei sesizate, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile accesorii sau incidentale, în privinţa cărora, ca regulă generală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

Drept urmare, judecarea cererii adiţionale este de competenţa instanţei competente să soluţioneze cererea principală, întrucât operează prorogarea legală de competenţă, indiferent de competenţa care ar fi fost atrasă în situaţia în care acesta ar fi fost formulat pe cale principală, şi produce efecte pe tot parcursul procesului.

Pe de altă parte, măsura disjungerii cererii adiţionale în privinţa căreia instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi formarea unui nou dosar nu este de natură a conduce la concluzia respectării termenului imperativ de decădere, stabilit prin dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

A interpreta în sens contrar, ar conduce la posibilitatea eludării acestor dispoziţii legale, prin simpla disjungere a unei cereri adiţionale ce justifică invocarea unei excepţii de necompetenţă teritorială, rămânând la latitudinea instanţei momentul în care poate invoca o astfel de excepţie, contrar exigenţelor imperative stabilite prin lege.

Or, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi au putut pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., ci această excepţie a fost invocată din oficiu de către prima instanţă sesizată ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, respectiv după ce în cauză au fost acordate mai multe termene de judecată, la care procedura de citare cu părţile a fost legal îndeplinită.

Aşadar, nefiind respectate condiţiile impuse de textul legal evocat, competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii a rămas câştigată instanţei iniţial învestite, indiferent dacă, pe parcursul procesului, instanţa a luat măsurile disjungerii cererii adiţionale şi formarea unui dosar cu număr de înregistrare diferit. Astfel fiind, stabilirea unui alt moment procesual pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică s-a realizat cu eludarea art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia:

"66. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis. (...) 73. (...) necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de părţi ori de judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea."

Deşi în prezenta cauză necompetenţa nu este una materială, ci de ordin teritorial, se reţine că raţiunea pronunţării deciziei în recurs în interesul legii, anterior menţionată, îşi menţine aplicabilitatea. Cu atât mai mult cu cât, în cauză, în raport de textele indicate în cuprinsul sentinţei de declinare în motivarea excepţiei necompetenţei teritoriale invocate peste termenul legal (art. 118 din C. proc. civ. - care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă), natura excepţiei este tot una de ordine publică (întocmai excepţiei necompetenţei materiale).

Cum instanţa întâi sesizată a fost Judecătoria Întorsura Buzăului, aceasta rămâne competentă să soluţioneze şi cea de-a doua succesiune, potrivit prorogării legale de competenţă instituită prin textul de lege sus-menţionat, iar soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială este prioritară soluţionării oricărei alte cereri - în speţă fiind acea de disjungere, pentru formarea unui alt dosar având ca obiect dezbaterea celei de-a doua succesiuni - aspect ce ţine doar de buna administrare a pricinii, respectiv suspendarea judecării cererii vizând prima succesiune, până la soluţionarea cererii din dosarul nou format şi disjuns.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Întorsura Buzăului este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea adiţională dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.