Consolidation of territorial jurisdiction by non-objection where private-order incompetence was erroneously raised ex officio
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering the case to be tried by the Husi Court rather than the Galati Court, thereby favoring the plaintiff's claim that the initial court retained territorial competence. The dispute arose from a declaratory action seeking an order to perform a sales contract regarding a vehicle, specifically obliging the defendant to request the transcription of property rights; the Husi Court initially declined territorial jurisdiction on its own motion, but the Galati Court also declined jurisdiction, asserting that the first court had violated procedural rules by invoking private-order incompetence without a party objection. Relying on Articles 107, 129, and 130 of the Code of Civil Procedure, the court held that territorial jurisdiction for personal rights is of private order, meaning it cannot be invoked *ex officio* by the judge; because the defendant failed to file an objection or appear at the first hearing, the Husi Court’s competence was consolidated by law, making its initial declination invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 1294 din C. civ, art. 107 alin. (1) din C. proc. civ, art. 116 din C. proc. civ, art. 130 din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ; Consolidation of territorial jurisdiction by non-objection where private-order incompetence was erroneously raised ex officio: Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., de obiectul cererii de chemare în judecată - obligaţie de a face şi de faptul că părţile nu au ales prin contract o altă instanţă competentă, Judecătoria Huşi a apreciat că instanţa competentă teritorial este cea de la sediul pârâtului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huşi, la data de 08 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri care "să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare auto", prin care pârâtul să fie obligat a solicita autorităţilor competente transcrierea dreptului de proprietate al autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 17 noiembrie 2016.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073 şi urm. şi cele ale art. 1294 din C. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1086 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Huşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., de obiectul cererii de chemare în judecată - obligaţie de a face şi de faptul că părţile nu au ales prin contract o altă instanţă competentă, Judecătoria Huşi a apreciat că instanţa competentă teritorial este cea de la sediul pârâtului.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2654 din 28 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Huşi.
Totodată, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, secţia I civilă pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, cu referire la situaţia de fapt şi în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., art. 129 alin. (2) - (3) din acelaşi cod, Judecătoria Galaţi, secţia civilă a reţinut că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Huşi s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 din C. proc. civ. în contextul în care necompetenţa de ordine privată nu a fost invocată de către pârât.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi, în considerarea argumentelor ce succed:
În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Huşi, reclamantul A. a solicitat ca pârâtul B. să fie obligat la îndeplinirea formalităţilor necesare transcrierii dreptului de proprietate al autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 17 noiembrie 2016.
Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, această instanţă a avut în vedere faptul că pârâtul are domiciliul în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, iar părţile nu au ales prin contract o altă instanţă competentă.
În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun, exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei, este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Dispoziţiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că "Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."
Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 din C. proc. civ., este relativă.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
Or, atâta timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.
În speţă, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii deduse judecăţii având ca obiect obligaţie de a face, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, anume dreptul corelativ obligaţiei izvorând din contractul de vânzare-cumpărare a unui autoturism, se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ.
În context, se reţin şi prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, în ipoteza în care obiectul cererii de chemare în judecată justifică o competenţă alternativă.
Din perspectiva prevederilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, excepţia de necompetenţă fondată pe acest temei de drept poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, instanţa neavând legitimare să o invoce din oficiu.
Cum pârâtul B. nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din Codul de procedură şi nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată din 14 noiembrie 2019, neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., a avut drept efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Huşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.