Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1859/2020 AI generated

Inadmissibility of annulment appeal against jurisdictional declination due to statutory bar on appeals against competence rulings

Case Number Decizia nr. 1859/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the *contestația în anulare* (annulment appeal) filed by the petitioner against a prior decision that declined jurisdiction over a request for revision. The dispute centered on the admissibility of an extraordinary appeal against a judicial decision that declined competence, following a procedural incident where the appellant claimed constitutional rights were violated during a hearing postponed due to the pandemic. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions declining competence are not subject to any appeal, the court held that a jurisdictional declination cannot form the object of an *annulment appeal*, as such a remedy is available only against final judgments on the merits, rendering the challenged decision immune from this specific procedural challenge.

Legislator headnote

AI generated

art. 506 alin. (1) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 132 alin. (3) din C. proc. civ; Inadmissibility of annulment appeal against jurisdictional declination due to statutory bar on appeals against competence rulings: The dispute centered on the admissibility of an extraordinary appeal against a judicial decision that declined competence, following a procedural incident where the appellant claimed constitutional rights were violated during a hearing postponed due to the pandemic. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions declining competence are not subject to any appeal, the court held that a jurisdictional declination cannot form the object of an *annulment appeal*, as such a remedy is available only against final judgments on the merits, rendering the challenged decision immune from this specific procedural challenge.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction civil annulment statutory bar principle of legality article of civil procedure revision of a judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Establishes that a decision declining competence is not subject to any appeal, justifying the dismissal of the annulment appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1141 din 11 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 8 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în raport de hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 8915/231/2016 ale Tribunalului Vrancea, în favoarea Curţii de Apel Galaţi; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 8 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în raport de hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 13369/231/2016 ale Judecătoriei Focşani, în favoarea Tribunalului Vrancea.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1141 din 11 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare revizuenta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 04 septembrie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 6.

Contestatoarea-revizuentă A. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate, cu consecinţa repunerii pe rol a cauzei şi fixarea unui nou termen de judecată, în raport de restrângerea restricţiilor cauzate de starea de alertă şi de recomandările autorităţilor în drept determinate de pandemie.

În motivarea căii de atac, a arătat că pentru la termenul din 11 iunie 2020 a depus o cerere de amânare a cauzei justificată de starea de alertă instituită în vederea stopării răspândirii pandemiei provocate de coronavirusul Covid -19 pe teritoriul României, care i-ar fi pericilitat starea de sănătate, cerere pe care instanţa a respins-o pe motiv că nu este însoţită de acte medicale doveditoare, fiind încălcate astfel principiile egalităţii în realizarea actului de justiţie, al contradictorialităţii, al oralităţii, al egalităţii, care guvernează procesul civil, şi cele înscrise în Constituţia României, context în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind rezulattul unei erori de judecată.

Cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, a mai susţinut că scindarea dosarului nr. x/2020 şi analizarea acestuia de către două completuri de judecată, prin prisma unei excepţii, nu poate conduce la o soluţie corectă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1), alin. (2) pct. 3 şi 4, art. 503 alin. (3) art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare prin prisma art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele:

Contestaţia în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. stipulează că:

"Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

Prin contestaţia în anulare dedusă judecăţii, s-a solicitat anularea deciziei nr. 1141 din 11 iunie 2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 8 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în raport de hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 8915/231/2016 ale Tribunalului Vrancea, în favoarea Curţii de Apel Galaţi; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 8 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în raport de hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 13369/231/2016 ale Judecătoriei Focşani, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, hotărârea de declinare a competenţei nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

În sistemul de drept românesc mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Or, recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1141 din 11 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1141 din 11 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.