Transfer motion review upheld after constitutional challenge rejected as inadmissible, ancillary aid requests denied

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de stămutare

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, având ca obiect acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, la o altă instanţă egală în grad, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi urm. din C. proc. civ.

În şedinţa publică din 13 august 2020, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., care intră în contradicţie cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, cu celelalte prevederi în materie privind dreptul la apărare, art. 15, art. 16 din Constituţie privind drepturile omului, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din C. proc. civ., care intră în contradicţie cu art. 15 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţia României.

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin încheierea din 13 august 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3) şi (4) din C. proc. civ., invocată de petentul A..

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în sensul în care prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă, nu au legătură cu obiectul cauzei, fiind vorba de o cerere de strămutare în care nu se soluţionează fondul litigiului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 13 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs petentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 07 septembrie 2020, sub nr. x/2020/a2, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 6.

Recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. şi a art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi (2) lit. b) din C. proc. civ. care intră in contradicţie cu art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) art. 20 alin. (1) şi (2) art. 21 alin. (1), (2) şi (3) art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2)art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 142 alin. (2), art. 146 lit. d), art. 154 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

În motivarea cererii, a arătat că analizarea cererilor adresate instanţei cu atribuţii juridicţionale, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate, nu trebuie să fie o acţiune de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor procesuale/procedurale, ci trebuie să se întemeieze pe verificarea condiţiilor de admisibilitate prin raportare la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

A susţinut recurentul-petent că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea căii de atac, în raport de criticile formulate de recurentul-petent, a opinat că soluţia instanţei de judecată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză are la bază un raţionament în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Cu referire la art. 29 din Legea nr. 47/1992, intimata a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi pentru finalitatea prevăzută de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătura cu soluţionarea cauzei.

Din aceasta perspectivă, prima instanţă a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte condiţia legăturii între textele de lege pretins neconstituţionale şi soluţionarea cauzei, întrucat obiectul cauzei îl reprezintă cerere de strămutare.

A precizat că respingerea cererii privitoare la solicitarea desemnării unui avocat din oficiu nu aduce nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie câtă vreme dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistentă juridică obligatorie, iar prezenta cauză C. proc. civ. nu prevede asistenţa juridică a părţilor care formulează cerere de strămutare.

Concluzionând, a susţinut că recurentul-petent s-a limitat la a enumera texte pretins neconstituţionale, interesul nefiind dovedit în raport cu utilitatea pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reţine că prin cererea formulată în şedinţa publică din 30 septembrie 2020, recurentul-petent a solicitat acordarea asistenţei juridice prin avocat, în raport de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 24 din Constituţia României, dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 15 din Legea nr. 304/2004.

Pentru a da valoare acestui principiu, în acord cu Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE, legiuitorul a instituit prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform art. 1 din aceiaşi ordonanţă.

Or, câtă vreme recurentul-petent nu a înţeles să uzeze de calea reglementată de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, instanţa de recurs nu poate da eficienţă dreptului la apărare alegat.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea asistenţei juridice prin avocat, formulată de recurentul-petent.

În ceea ce priveşte cererea vizând comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată, precum şi cele ale reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 144 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Grefierul de şedinţă preia dosarele de la arhivă, sub semnătură, de regulă, cu două zile înaintea şedinţei şi afişează lista cauzelor cu o zi înaintea termenului de judecată sau cel mai târziu cu o oră înainte de începerea şedinţei la instanţele la care activitatea de desfăşoară în 2-3 timpi. (...) (4). Lista de şedinţă cuprinde şi numele şi prenumele judecătorilor care compun completul de judecată (…), precum şi numele şi prenumele procurorului de şedinţă."

Dispoziţiile art. 215 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor (…)."

În contextul argumentelor teoretice redate, se reţine că activitatea premergătoare şedinţei de judecată din 30 septembrie 2020, prin modul efectiv în care a fost îndeplinită, a asigurat transparenţa necesară pentru ca recurentul-petent să ia cunoştinţă de datele de identificare ale judecătorilor care intră în compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea prezentului recurs, precum şi cele ale procurorului, a cărui participare este obligatorie, conform art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată cererea vizând comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată şi ale reprezentantului Ministerului Public.

Referitor la maniera în care partea a înţeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, al cărui dispozitiv prevede că " (...) dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti."

Potrivit considerentelor aceleiaşi decizii "21. (...) acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. (…) 24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale precitate rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este necesară o analiză a interesului procesual al părţii cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma identificării acelor elemente care demonstrează legătura de dependenţă între dispoziţiile pretins neconstituţionale şi soluţionarea pe fond a litigiului.

În speţa dedusă judecăţii, în mod judicios, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a da curs solicitării petentului de sesizare a Curţii Constituţionale în a se pronunţa asupra neconformităţii dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. şi a celor ale art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3) şi (4) din C. proc. civ. cu legea fundamentală.

Într-adevăr, prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textelor procedurale criticate nu creează premisele aplicării directe a acestora de către instanţa de judecată la speţa dedusă judecăţii, dat fiind faptul că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de strămutare, incident procedural pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află cauza, în cadrul căreia nu se analizează fondul litigiului.

Totodată, se reţine că normele de procedură penală pretins neconstituţionale ce reglementează reprezentarea persoanelor vătămate (art. 80), drepturile persoanei vătămate (art. 81), desemnarea avocatului din oficiu (art. 91) şi asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente (art. 93), nu sunt aplicabile procesului civil.

Ca atare, nu pot constitui obiect de analiză al instanţei de contencios constituţional, întrucât excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii dispoziţiilor legale pe care se întemeiază cererea dedusă judecăţii (în speţă, cererea de strămutare), cu cele din Constituţia României, ipoteză ce nu se regăseşte în prezenta cauză.

Drept urmare, nefiind întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, anume legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză.

Pe de altă parte, se observă că recurentul-petent a invocat direct în recurs neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. pen. şi C. proc. civ., astfel cum au fost expuse în partea introductivă, precum şi în considerentele prezentei decizii (pct. 3), ce nu au făcut obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale deduse judecăţii în apel.

Or, dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Câtă vreme limitele judecăţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale au fost trasate de recurent, conform principiului disponibilităţii, consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., iar curtea de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., încheierea atacată nu este susceptibilă a fi supusă reformării pe calea recursului din perspectiva extinderii obiectului cererii la alte dispoziţii procedurale pretins neconstituţionale a căror relevanţă juridică în soluţionarea cererii de strămutare nu mai poate fi apreciată în acest stadiu procesual.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiate cererile privind acordarea asistenţei juridice prin avocat şi comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată şi ale reprezentantului Ministerului Public.

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.