Fiscal forced-sale adjudication upheld as valid title to Bucharest plot; annulment without finality no bar to ownership

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 august 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.A., D. şi E., a solicitat să se constate că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 3868 mp situat în Bucureşti, strada x nr. 153-155, având nr. cadastral x înscris în cartea funciară nr. x a UAT S6 Bucureşti, imobil dobândit prin licitaţie publică la data de 15.03.2016 conform procesului-verbal de licitaţie nr. x din 15.03.2016 al ANAF-DGRFP Bucureşti - AFPS6 şi a procesului-verbal de adjudecare nr. x din 18.03.2016 în cadrul dosarului execuţional nr. x al ANAF-DGRFP Bucureşti-AFPS6; să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii menţiunilor efectuate în cartea funciară cu privire la litigiul ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2014; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30 august 2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat cauza la una din secţiile civile nr. III - V din cadrul Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 21 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea şi a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 3868 mp situat în Bucureşti, str. x, având număr cadastral x înscris în CF nr. x dobândit prin procesul-verbal de adjudecare nr. x/18.03.2016 în cadrul dosarului execuţional nr. x al ANAF-DGRFP Bucureşti - AFPS6; a respins cererea privind rectificarea cărţii funciare, ca neîntemeiată; a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 11791,02 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1534 A din 25 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1825/21.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâta C. S.A..

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

A întemeiat recurenta calea de atac pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a criticat decizia atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

4.1. Instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 430 alin. (4) şi art. 634 din C. proc. civ., fără a le raporta la dispoziţiile art. 651 alin. (4) din acelaşi cod, potrivit cu care instanţa de executare pronunţă o încheiere executorie şi la dispoziţiile art. 227 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, în opinia recurentei, instanţa de apel a consolidat, ca şi instanţa de fond, dreptul reclamantei de proprietate asupra imobilului, deşi acesta a fost constituit în procedura de executare fiscală desfăşurată cu privire la un bun ce nu se afla în proprietatea debitorului urmărit - pârâta B. S.R.L..

Aceasta întrucât, la data adjudecării fiscale (18.03.2016), fusese anulată publicaţia de vânzare imobiliară nr. 129/25.03.2014 şi toate actele de executare subsecvente efectuate în cadrul dosarului de executare în care B. S.R.L. a fost declarat adjudecatar, prin sentinţa civilă nr. 2263/25.03.2015, executorie conform dispoziţiilor art. 651 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin urmare, au fost nesocotite dispoziţiile art. 227 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, conform cărora sunt supuse executării silite bunurile imobile aflate în proprietatea debitorului, precum şi principiul de drept conform căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuşi.

Lipsa caracterului definitiv al sentinţei de anulare a titlului pârâtei B. S.R.L. nu îndreptăţea instanţa de apel să consolideze titlul reclamantei, în condiţiile în care era deja pronunţată şi depusă la curtea de apel decizia civilă nr. 1590A/18.04.2016, prin care sentinţa sus-menţionată a rămas definitivă.

4.2. Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 250 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, art. 849 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 901 din C. civ.

A susţinut recurenta că anularea actului de adjudecare al pârâtei B. S.R.L. a fost determinată de nulitatea actelor de executare care au stat la baza adjudecării imobilului, întrucât constatarea incorectitudinii preţului de vânzare la licitaţie menţionat în publicaţia de vânzare contestată şi anularea, pe cale de consecinţă, a acesteia, au influenţat toate actele de executare ulterioare.

Întrucât contestaţia la executare se afla pe rolul instanţei la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, care a consemnat adjudecarea bunului în favoarea B. S.R.L., nu se impunea contestarea separată a acestuia, câtă vreme contestaţia la executare a purtat şi asupra actelor subsecvente primei publicaţii de vânzare contestate.

Instanţa de apel a confirmat motivarea instanţei de fond asupra bunei-credinţe a reclamantei, în adjudecarea bunului presupus a fi fost în proprietatea B. S.R.L. la data licitaţiei din dosarul de urmărire fiscală, deşi, la data adjudecării acestuia, hotărârea prin care se anulase titlul presupusului proprietar era pronunţată şi a rămas definitivă după o lună de la data adjudecării fiscale în favoarea reclamantei.

Or, a susţinut recurenta, nici reclamanta şi cu atât mai puţin pârâta B. S.R.L., care a fost parte în dosarul în care i-a fost anulat titlul, nu au fost de bună-credinţă şi nu şi-au exercitat responsabil drepturile şi obligaţiile civile.

În condiţiile în care titlul B. S.R.L. a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă depusă în dosar, instanţele de fond şi apel nu erau îndreptăţite, în opinia recurentei, să constate că reclamanta A. S.R.L. este titulara dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 24 septembrie 2020, preschimbat ulterior la data de 16 septembrie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca legală.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că dispoziţiile art. 901 din C. civ. care reglementează dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular se completează cu cele ale art. 849 din C. proc. civ. care la alin. (2) stabileşte că, în termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor ori creditorii următori şi orice altă persoană interesată potrivit menţiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de licitaţie pe cale de contestaţie la executare, iar potrivit art. 860 din C. proc. civ. orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă; în cazul imobilelor înscrise pentru prima dată în cartea funciară, în condiţiile art. 829 alin. (2), cererea de evicţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară.

Or, intimata şi-a înscris provizoriu dreptul în cartea funciară la data de 25.03.2016 şi şi-a intabulat dreptul de proprietate la data de 05.05.2016. Contestaţia la executare, ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, nu era notată în cartea funciară, iar drepturile recurentei erau radiate din cartea funciară. Mai mult, nu era notată nici urmărirea silită ce a făcut obiectul dosarului x/2014 şi nici dreptul de ipotecă al recurentei, ambele notări fiind radiate prin cererea nr. x/30.03.2015. Anterior, prin sentinţa civilă nr. 2263/25.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 6, definitivă prin decizia civilă nr. 1590A din 18.04.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost anulat titlul de proprietate (actul de adjudecare) al debitorului urmărit silit - B. S.R.L..

Cu referire la efectele sentinţei civile nr. 2263/25.03.2015, intimata a susţinut că recurenta ignoră faptul că, pe de o parte, nu s-a dispus şi întoarcerea executării silite, astfel că sentinţa nu conţine dispoziţii executorii şi, în plus, nu era definitivă, iar, pe de altă parte, recurenta nu a notat în cartea funciară nici litigiul şi nici sentinţa respectivă, nu a solicitat rectificarea cărţii funciare, ori anularea titlului de proprietate al intimatei, nu a promovat vreo contestaţie la executare privind acest titlu, astfel încât nu i se poate imputa intimatei necunoaşterea litigiului invocat de recurentă, fiind de bună-credinţă la momentul dobândirii bunului.

A mai susţinut intimata că a dobândit bunul la licitaţie publică, cu convingerea că a participat la o procedură legală. Deşi în cadrul procedurilor de executare silită, inclusiv în cea fiscală, nu se pune neapărat problema bunei sau relei credinţe a adjudecatarului, ci aceea a legalităţii actelor de executare silită, totuşi aceasta a fost de bună-credinţă la momentul adjudecării bunului, în condiţiile art. 901 din C. civ.

Ca atare, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 430 alin. (4), art. 634 şi art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., atunci când a reţinut că sentinţa nu conţinea dispoziţii executorii. Anularea unui act de executare şi a actelor subsecvente în cadrul dosarului execuţional nu duce automat la întoarcerea executării silite, astfel încât să se poată concluziona că nu s-ar fi putut transmite bunul, întrucât nu era proprietatea debitorului.

Mai mult, chiar dacă sentinţa ar fi dispus şi cu privire la întoarcerea executării silite, fără a fi fost menţionată în cartea funciară prin procedura rectificării, s-ar aplica dispoziţiile art. 723 din C. proc. civ. cu privire la dobândirea bunului cu bună-credinţă de către intimată, fapt stabilit cu claritate de instanţele de fond.

Deşi recurenta avea dreptul să solicite întoarcerea executării silite şi rectificarea cărţii funciare, totuşi nu s-a prevalat de acest drept, care, în condiţiile art. 723 alin. (2) şi (3), nu poate fi exercitat în contra adjudecatarilor de bună-credinţă, cum este şi cazul intimatei. De altfel, recurenta nu a promovat o contestaţie la executare nici în condiţiile art. 849 alin. (2).

În continuare, intimata a arătat că anularea actelor de executare dintr-un dosar execuţional nu operează şi cu privire la alte acte execuţionale dintr-un alt dosar execuţional, cum este şi dosarul execuţional fiscal în care intimata a avut calitatea de adjudecatar. În opinia intimatei, se impunea contestarea separată a actelor de executare silită din cadrul dosarului execuţional nr. x, întrucât art. 849 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează tocmai situaţia premisă din speţă.

Cu referire la pretinsa nerespectare a art. 250 alin. (3) din Codul de procedură fiscală privitor la înştiinţarea recurentei despre vânzarea silită, intimata a arătat că în mod corect a reţinut instanţa de apel argumentul că, atât timp cât au fost radiate drepturile recurentei din cartea funciară la data de 30.03.2015, nu exista o asemenea obligaţie în privinţa înştiinţării despre licitaţia în urma căreia A. S.R.L. a adjudecat imobilul. Or, art. 849 alin. (2) reglementează clar procedura în asemenea cazuri. Prin înscrierea provizorie în cartea funciară s-a realizat opozabilitatea faţă de terţi, la data de 25.03.2016, a titlului de proprietate al intimatei şi astfel s-a dat posibilitatea recurentei să atace aceste acte, aceasta însă neurmând procedura pe care o avea la dispoziţie, astfel că sunt nefondate criticile din recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul recurentei-pârâte C. S.A. a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, într-o primă critică, recurenta a invocat nesocotirea prevederilor art. 651 alin. (4) din C. proc. civ. şi ale art. 227 alin. (1) şi 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, precum şi a principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi, întrucât la data adjudecării fiscale a terenului, de către reclamanta A. S.R.L. (18.03.2016), era deja anulat titlul (actul de adjudecare) debitorului urmărit, pârâta B. S.R.L., prin sentinţa executorie nr. 2263 din 25.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Prin cea de-a doua critică, recurenta a susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 901 din noul C. civ., în privinţa reţinerii bunei-credinţe a reclamantei, precum şi a prevederilor art. 250 alin. (3) din Codul de procedură fiscală şi art. 849 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât contestaţia la executare, în care a fost pronunţată sentinţa executorie anterior evocată (rămasă definitivă după o lună de la data adjudecării fiscale în favoarea reclamantei), a purtat şi asupra actelor de executare subsecvente primei publicaţii de vânzare contestate, deci şi asupra actului de adjudecare emis în favoarea pârâtei B. S.R.L..

Preliminar examinării propriu-zise a criticilor recurentei, Înalta Curte are în vedere că, prin demersul judiciar declanşat, reclamanta A. S.R.L. a urmărit, în cadrul unei acţiuni în constatare provocatorie, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3868 mp situat în Bucureşti, str. x, aflat în stăpânirea materială a acesteia.

În justificarea calităţii de proprietar al imobilului litigios, reclamanta a invocat, drept titlu de proprietate, conform art. 254 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, procesul-verbal de adjudecare nr. x/18.03.2016, întocmit în cadrul procedurii execuţionale fiscale ce a format obiectul dosarului execuţional nr. x al ANAF-DGRFP Bucureşti-AFP Sect. 6.

Procedura execuţională fiscală a vizat-o - în calitate de debitor urmărit - pe pârâta B. S.R.L. care, la rândul său, a dobândit terenul prin adjudecare la licitaţie publică, potrivit actului de adjudecare nr. 129/23.06.2014, întocmit în cadrul procedurii execuţionale de drept comun ce a format obiectul dosarului de executare silită nr. x/2014 al SCPEJ F..

Actele de executare întocmite în dosarul de executare silită anterior menţionat au făcut obiectul contestaţiei la executare formulată de recurenta din prezenta cauză, C. S.A., înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă sub nr. x/2014 şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2263/25.03.2015 (definitivă prin decizia nr. 1590A/18.04.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), în sensul admiterii contestaţiei la executare şi al anulării publicaţiei de vânzare imobiliară nr. 129/25.03.2014 şi a actelor de executare subsecvente efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014.

Sancţiunea anulării a vizat, aşadar, şi actul de adjudecare ce constituia titlul debitorului urmărit silit în procedura execuţională fiscală, aspect reţinut cu efect de lucru judecat, ataşat considerentelor decizorii ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate atât în primă instanţă, cât şi în apel, în dosarul civil nr. x/2014

Luând în analiză primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei prin care s-a susţinut că decizia instanţei de apel a fost dată cu nesocotirea prevederilor art. 651 alin. (4) din C. proc. civ. şi ale art. 227 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, precum şi a principiului de drept anterior redat, argumentându-se că, la data adjudecării fiscale a imobilului de către reclamantă, fusese deja anulat titlul de proprietate al debitorului urmărit silit, printr-o hotărâre de primă instanţă executorie, rămasă definitivă la o lună după adjudecare.

De necontestat, nemo dat quod non habet. Această regulă generală, ce ţine de siguranţa circuitului civil, consacrată expres de art. 17 alin. (1) din noul C. civ., potrivit cu care "Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi", îşi găseşte o aplicaţie particulară în cazul vânzării silite a bunurilor imobile din cadrul procedurii execuţionale fiscale, putând fi urmărite silit, fără îndoială, numai acele bunuri "proprietate a debitorului", conform dispoziţiilor art. 227 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, pretins a fi fost încălcate prin decizia recurată.

Construcţia argumentativă propusă de recurentă porneşte de la ideea că titlul de proprietate al debitorului urmărit fiscal (actul de adjudecare nr. 129/23.06.2014) a fost anulat printr-o hotărâre executorie, în sensul dat de art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., şi, reţinându-se împrejurarea că un atare efect s-a produs la data pronunţării (25.03.2015), deci anterior întocmirii procesului-verbal de adjudecare din 18.03.2016, care constituie titlul ce fundamentează pretenţia reclamantei, se conchide în sensul că aceasta nu ar fi putut dobândi legal un imobil care nu mai era în proprietatea debitorului urmărit.

În alţi termeni, recurenta susţine că nu mai putea avea loc un transfer de proprietate de la debitorul B. S.R.L. la adjudecatarul A. S.R.L., prin vânzare silită, cu atât mai mult cu cât rămânerea definitivă, ulterioară, a hotărârii date în contestaţia la executare a fost probată în faţa instanţei de apel din litigiul pendinte.

Este adevărat că sentinţa civilă nr. 2263/25.03.2015 se bucură de caracterul executoriu recunoscut prin dispoziţiile art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cu care "Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".

Întrucât această hotărâre este pronunţată într-o contestaţie la executare, materie în care legiuitorul nu a reglementat o asemenea excepţie de la regula caracterului executoriu al hotărârii date în primă instanţă, Înalta Curte reţine aplicabilitatea regulii edictate de norma legală sus-redată.

Aşadar, în acord cu susţinerea recurentei, Înalta Curte reţine că executorialitatea hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat titlul debitorului a avut a se consuma încă de la momentul pronunţării soluţiei de primă instanţă, moment plasat în timp anterior adjudecării fiscale.

Deopotrivă, însă, Înalta Curte are a reţine că atributul executorialităţii hotărârii de primă instanţă (care nu se grefează, în mod necesar, doar pe situaţia acelor hotărâri ce constituie un titlu executoriu propriu-zis, în sensul de a conţine dispoziţii susceptibile de executare silită) nu poate fi analizat decât în legătură cu alte efecte, la fel de importante, şi anume: efectul general al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 430 din C. proc. civ., efectul specific al întoarcerii executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, consacrat de art. 723 şi urm. din acelaşi cod, şi, mai cu seamă, efectul translativ de proprietate şi efectul purgic al adjudecării, consacrate de art. 857 din C. proc. civ. drept principalele consecinţe ale actului de adjudecare.

Din unghiul de analiză al acestei necesare corelări, Înalta Curte are a observa argumentul corect al instanţei de apel, care a evidenţiat autoritatea de lucru judecat, doar provizorie, de care se bucura hotărârea dată în contestaţia la executare, la momentul adjudecării la licitaţie publică în dosarul fiscal, ceea ce nu permitea a se susţine, cu temei, că bunul nu se mai afla în patrimoniul debitorului.

Mai mult decât atât, este corectă apărarea intimatei reclamante, în sensul că măsura anulării tuturor actelor de executare silită din dosarul execuţional nr. x/2014 (deci inclusiv a actului de judecare al debitorului) nu a fost însoţită şi de o dispoziţie privind întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Întrucât, în cazul în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, regula restitutio in integrum nu poate fi incidentă decât la cererea celui interesat, nu şi din oficiu, fie în cadrul respectivului proces, fie pe cale separată, în condiţiile şi cu procedura prescrise de art. 723 - 724 din C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei, în sensul existenţei unei imposibilităţi de dobândire a bunului de către reclamantă prin adjudecare la licitaţie publică, pe motiv că respectivul bun nu ar mai fi făcut parte din patrimoniul debitorului urmărit silit în procedura execuţională fiscală.

În plus şi în mod determinat, Înalta Curte are în vedere cele două efecte principale pe care le produce adjudecarea unui imobil la licitaţie publică în cadrul urmăririi silite, consacrate de art. 857 din C. proc. civ., şi anume transmiterea dreptului de proprietate de la debitor la adjudecatar şi purgarea imobilului de sarcini.

Or, în condiţiile în care la data întocmirii actului de adjudecare al reclamantei, titlul (actul de adjudecare) debitorului urmărit silit era anulat prin hotărâre judecătorească executorie, însă nu şi definitivă, iar măsura desfiinţării acestuia nu a fost însoţită şi de dispoziţia întoarcerii executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei, că decizia instanţei de apel, prin care a fost validată soluţia instanţei de fond, de recunoaştere a dreptului de proprietate al reclamantei, dobândit prin efectul adjudecării, nu înfrânge, nicidecum, principiul de drept nemo dat quod non habet şi nici dispoziţiile Codului de procedură fiscală (art. 227 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) care transpun această regulă - specifică înstrăinării consensuale - în materia vânzării silite imobiliare prin intermediul executorilor fiscali.

Prin urmare, criticile recurentei subsumate primului motiv de recurs sunt nefondate.

Examinând, în continuare, cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia.

Astfel, susţinând că reţinerea bunei-credinţe a reclamantei este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 901 din C. civ., purtând denumirea marginală "Dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular", recurenta îşi întemeiază critica pe argumentul că, la data adjudecării fiscale, era deja pronunţată o hotărâre judecătorească de anulare a titlului presupusului proprietar, debitorul urmărit silit în dosarul execuţional fiscal.

Recurenta ignoră, însă, circumstanţele concrete din litigiul pendinte, în sensul că dobândirea terenului de către reclamantă s-a realizat în cadrul procedurii speciale a adjudecării la licitaţie publică. Or, în cazul vânzării silite a bunurilor imobile, prin derogare de la regulile de drept comun instituite de noul C. civ., dreptul de proprietate se dobândeşte de adjudecatar prin efectul adjudecării, iar nu prin înscrierea în cartea funciară.

Mai mult decât atât, instanţa de apel a argumentat detaliat împrejurările de fapt pe baza cărora a dedus prezumţia de bună-credinţă a reclamantei, în privinţa căreia a reţinut că nu s-a făcut dovada contrară, fiind expuse în acest sens, în cadrul raţionamentului logico-juridic, aspectele conform cărora dreptul de proprietate al reclamantei adjudecatar a fost înscris provizoriu în cartea funciară la data de 25.03.2016 şi intabulat la data de 5.05.2016, în contextul în care la data înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară erau radiate, în baza cererii nr. x/30.03.2015, notările referitoare la urmărirea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 129/2014 şi la dreptul de ipotecă al recurentei.

Se mai cuvine a se observa şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 849 din C. proc. civ., procesul-verbal de licitaţie, ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, putea fi atacat de către persoanele interesate în termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară.

În cauză, recurenta, ce se pretinde persoană interesată/vătămată prin executarea silită fiscală, nu a supus instanţei, în termenul legal peremptoriu, prin intermediul contestaţiei la executare, controlul asupra procesului-verbal de adjudecare.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei, în sensul că formularea contestaţiei la executare, în dosarul civil nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a purtat şi asupra actelor subsecvente publicaţiei de vânzare nr. 129/28.03.2014, înţelegând prin aceasta o extindere şi asupra actelor de executare din următorul dosar execuţional fiscal, nr. x.

Aceasta întrucât, teza recurentei înfrânge efectul autorităţii de lucru judecat ataşat, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., considerentelor cu caracter decisiv cuprinse în sentinţa nr. 2263/2015 şi în decizia nr. 1590A/2016, care relevă în mod clar şi lipsit de orice echivoc sfera actelor de executare silită supuse controlului instanţei prin intermediul respectivei contestaţiei la executare.

Cu referire la critica prin care recurenta a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 250 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte are a observa că aceasta a fost invocată pur formal, nefiind arătate aspecte concrete cu privire la greşelile de judecată imputate instanţei de apel, încadrabile în vreun motiv de nelegalitate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1534 A din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.