Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1835/2020 AI generated

Revision inadmissible against jurisdictional declination order; judicial fine for abusive filing

Case Number Decizia nr. 1835/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request as inadmissible and imposed a 1,000 RON judicial fine on the applicant for filing abusive proceedings. The dispute involved an attempt to revise an interlocutory order that had declined jurisdiction to hear a cassation appeal against a previous session ruling, transferring the case to a five-judge panel. The court held that such jurisdictional declination orders are not subject to revision under Article 509 of the Code of Civil Procedure, which limits this extraordinary remedy to decisions on the merits or specific statutory exceptions, and reaffirmed that the principle of legality of appeals precludes challenges to rulings not amenable to appeal under Article 457 and 132(3). The fine was imposed pursuant to Article 187(1)(a) of the Code of Civil Procedure for the bad-faith introduction of clearly unfounded appeals that excessively burden the court's docket.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ; Revision inadmissible against jurisdictional declination order; judicial fine for abusive filing: The dispute involved an attempt to revise an interlocutory order that had declined jurisdiction to hear a cassation appeal against a previous session ruling, transferring the case to a five-judge panel. The court held that such jurisdictional declination orders are not subject to revision under Article 509 of the Code of Civil Procedure, which limits this extraordinary remedy to decisions on the merits or specific statutory exceptions, and reaffirmed that the principle of legality of appeals precludes challenges to rulings not amenable to appeal under Article 457 and 132(3). The fine was imposed pursuant to Article 187(1)(a) of the Code of Civil Procedure for the bad-faith introduction of clearly unfounded appeals that excessively burden the court's docket.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings declining of jurisdiction extraordinary revision principle of legality statutory limits interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

The legal basis cited in the dispositive for applying the judicial fine of 1,000 RON to the applicant for filing a clearly unfounded appeal in bad faith.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22.07.2020 sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea încheierii nr. 1397/07.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2020.

În motivare, revizuentul a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, nu este semnat, încălcând dispoziţiile art. 426 alin. (5), art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, situaţie faţă de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) hotărârile supuse revizuirii sunt cele pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. 2 al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv, alin. (1) pct. 3 în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Această concluzie este susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, principiu reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.

Prin încheierea nr. 1397/07.07.2020, supusă revizuirii, a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 28.01.2020, pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2019, în favoarea Completului de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Faţă de textul legal menţionat, revizuirea formulată este inadmisibilă, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri pentru care legea nu reglementează vreo cale de atac.

În referire la aplicarea sancţiunii amenzii judiciare, se constată că, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu prilejul repartizării aleatorii, revizuentul din prezenta cauză a exercitat dar exercită şi în prezent, în mod repetat, numeroase căi extraordinare de atac inadmisibile, pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi existând sute de dosare cu asemenea obiect, în care se pronunţă soluţii similare.

Or, formularea repetată a unor cereri fără finalitate juridică, în mod constant respinse de instanţă ca inadmisibile, atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ce reglementează sancţionarea cu amendă judiciară de la 100 RON la 1000 RON "introducerea cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Aceasta întrucât prin introducerea unor astfel de cereri informe şi care nu se circumscriu exigenţelor căilor de atac prevăzute de lege, partea exercită în mod abuziv drepturile procesuale. Consecinţa unor astfel de demersuri inadmisibile este doar aceea a încărcării în mod nejustificat a rolului instanţelor, atât în ceea ce priveşte instrumentarea unor dosare în care nu se dezbat decât chestiuni procedurale fără finalitate juridică, cât şi prin efectuarea unor activităţi specifice judecăţii (emiterea de citaţii, adrese, calcularea unor taxe de timbru, etc.) complexe şi costisitoare.

Pentru toate considerentele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă şi, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., va fi aplicată revizuentului sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu domiciliul procesual ales în Arad, judeţul Arad, împotriva încheierii nr. 1397 din 7 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2020.

Aplică revizuentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicarea hotărârii în ceea ce priveşte amenda judiciară.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 septembrie 2020.