Land restitution revision rejected for lack of identity of parties between prior and later judgments

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la 18.05.2020 - a cărei competenţă de soluţionare a fost dispusă conform deciziei nr. 244/22.06.2020 - revizuenţii A., B. şi de C. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul judeţean Bacău, D. anularea deciziei nr. 128/A/12.03.2020 a Curţii de Apel Bacău pretins a fi contradictorie deciziei nr. 362/7.1.2007 a aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac s-a arătat că cele două hotărâri au statuat diferit - cea de-a doua, a cărei anulare se solicită, încălcând dezlegările date cu autoritate de lucru judecat de prima decizie menţionată - în privinţa dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 97 mp (parte din suprafaţa totală de 1323 mp) pentru care revizuenţilor li s-a recunoscut dreptul de retrocedarea în natură.

Astfel, conform deciziei nr. 362/7.11.2007 a Curţii de Apel Bacău (irevocabilă prin decizia nr. 4641/7.07.2008 a ÎCCJ) s-a dispus restituirea în natură de către Primăria municipiului Bacău către revizuenţi, a suprafeţei de 757 mp (660 mp +97 mp) situată în Bacău, Calea x (fost 28), reţinându-se că, deşi organizatoric asupra celor 97 mp exercită atribuţii Consiliul judeţean "ar fi simplist şi formalist" ca entitatea notificată să refuze restituirea suprafeţei de teren menţionate.

Cu toate acestea, prin decizia nr. 128/A/12.03.2020 a Curţii de Apel Bacău, admiţându-se apelul Consiliului judeţean Bacău, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată cu privire la restituirea în natură a suprafeţei de 663 mp (aflaţi în continuarea celor 660 mp indicaţi anterior), din care pentru 97 mp exista autoritate de lucru judecat potrivit deciziei menţionate, nr. 362/2007 a Curţii de Apel Bacău.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că cele două hotărâri judecătoreşti sunt contradictorii atât sub aspectul dispozitivelor, cât şi sub aspectul motivelor decizorii, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul judeţean Bacău a solicitat respingerea revizuirii, arătând că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu există hotărâri definitive potrivnice, câtă vreme acestea au soluţionat contestaţii diferite îndreptate împotriva dispoziţiilor emise de două entităţi notificate distincte, respectiv Primăria municipiului Bacău şi Consiliul judeţean Bacău.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată în speţă nu subzistă ipoteza textului art. 509 pct. 8 C. proc. civ. pentru a se dispune revizuirea deciziei împotriva căreia este îndreptată calea de atac.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Ceea ce pretind revizuenţii este nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor tranşate prin prima decizie (nr. 362/7.11.2007 a Curţii de Apel Bacău) în legătură cu regimul juridic al suprafeţei de 97 mp, a cărei restituire în natură se stabilise.

S-a arătat că, ignorându-se aceste dezlegări jurisdicţionale, prin decizia nr. 128/2020 a aceleiaşi instanţe a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de teren de 663 mp, care includea şi terenul de 97 mp (al cărui regim, retrocedabil în antură, fusese statuat cu autoritate de lucru judecat).

Deşi susţin că există contradicţie între dispozitivele celor două hotărâri - ceea ce le-ar face ireconciliabile - această ipoteză este, în mod evident, exclusă, câtă vreme primul proces a avut ca obiect contestaţia formulată de revizuenţii din prezenta cauză împotriva dispoziţiei nr. 1340/5.07.2006 a Primarului municipiului Bacău, iar cel de-al doilea, contestaţia formulată de aceleaşi părţi împotriva unei alte dispoziţii (nr. 24/25.02.2016) emisă de o altă entitate (Consiliul judeţean Bacău).

Astfel fiind, nu este vorba, dată fiind situaţia prmisă, de soluţionarea aceleiaşi cauze, pentru acelaşi obiect şi între aceleaşi părţi - în sensul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - pentru a se pune problema contradicţiei între dispozitivele a două hotărâri care ar fi tranşat în mod diferit aceeaşi pricină, nesocotind efectul negativ al lucrului judecat, cum susţin revizuenţii.

În acelaşi timp, nu este vorba nici de încălcarea autorităţii de lucru judecat al unui aspect al litigiului, adică de o chestiune litigioasă care să fi fost deja tranşată în raporturile dintre părţi într-un prim litigiu, astfel încât să nu mai poate fi repusă în discuţie într-un litigiu ulterior.

Deşi autoritatea de lucru judecat vizează nu doar soluţia din dispozitiv, ci şi considerentele hotărârii prin care s-a dat rezolvarea unei chestiuni litigioase (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), pentru a putea fi opusă cu această valoare într-un proces ulterior, este necesară identitatea de părţi în ambele procese.

Aceasta întrucât autoritatea de lucru judecat stă, la fel ca hotărârea judecătorească, sub semnul relativităţii efectelor ei, ceea ce presupune că obligativitatea acestor efecte se produce doar în relaţia dintre părţile procesului, faţă de terţi producând efecte de opozabilitate, susceptibile de dovadă contrară.

În acest sens, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În speţă, revizuenţii nu puteau opune cu valoarea obligatorie, a autorităţii de lucru judecat, cele stabilite prin decizia nr. 362/2007 a Curţii de Apel Bacău în privinţa suprafeţei de 97 mp, faţă de Consiliul judeţean Bacău, întrucât acesta nu a fost parte în primul proces, pentru a i se opune, în această modalitate, dezlegările jurisdicţionale anterioare.

Or, la fundamentul autorităţii de lucru judecat se află dezbaterea judiciară a chestiunii litigioase, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare, ceea ce presupune existenţa aceloraşi părţi în ambele litigii, pentru ca dezlegarea jurisdicţională iniţială să aibă caracter de imutabilitate (adică să nu mai poată fi contestată într-un litigiu ulterior).

Ceea ce puteau face revizuenţii în cel de-al doilea proces, demers pe care de altfel l-au valorificat, era să se prevaleze de dezlegarea dată de o primă instanţă regimului juridic al terenului (potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), dar întrucât intimatul Consiliul judeţean Bacău se afla în poziţia de terţ faţă de procesul anterior, acesta a avut posibilitatea să-şi facă propriile apărări şi să combată cele statuate în absenţa participării sale la procedura judiciară iniţială.

Or, sub acest aspect, cea de-a doua instanţă a constatat, analizând probele administrate în cauză, că regimul terenului nu-l face susceptibil de retrocedare în natură, câtă vreme acesta "este ocupat în prezent de pavilionul administrativ al Spitalului de urgenţă Bacău, de reţele edilitare aferente acestei clădiri, de platforme şi alei betonate".

Împrejurarea că în considerentele primei hotărâri - astfel cum au fost validate ele prin decizia nr. 4641/7.07.2008 a ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală - s-a reţinut că este lipsit de relevanţă că asupra terenului exercită atribuţii Consiliul judeţean, nu are consecinţa pretinsă de revizuenţi, a obligării acestuia la retrocedarea terenului, pentru considerentele arătate deja, vizând relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti şi autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, în cauză nu a avut loc o nesocotire a autorităţii de lucru judecat a celor tranşate anterior, ci, dimpotrivă, o verificare jurisdicţională pe care cea de-a doua instanţă trebuia să o facă raportat la apărările pe care le-au prezentat părţile din litigiu (recte, Consiliul judeţean Bacău, care nu avusese calitatea de parte în primul proces).

Referirea pe care o fac revizuenţii la art. 6 şi 13 CEDO nu este de natură să le susţină demersul ci dimpotrivă, să demonstreze, o dată în plus, lipsa de temei a acestuia, câtă vreme în jurisprudenţa instanţei de contencios european s-a statuat în mod constant că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei" (de ex., Hot. Mitrea c. României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010), astfel cum pretind revizuenţii, în afara cadrului reglementării, sub pretextul unei nesocotiri a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, dublat de solicitarea anulării ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca atare, constatându-se că nu se regăseşte, în speţă, ipoteza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a încălcării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 128/A/12.03.2020 a Curţii de Apel Bacău va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A., B. şi de C., cu domiciliul ales în judeţul Bacău împotriva deciziei nr. 128 A din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Judeţean Bacău, cu sediul în Bacău, Calea x, judeţul Bacău, D., cu domiciliul în Slatina, judeţul Olt.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.