[Subject: Real Estate / Civil Law / Dispute: Validity of Donation / Inoponibility / Succession / Procedural Law / Legal Basis: Article 1562 Civil Code / Article 431(2) Civil Procedure Code / Article 458 Civil Procedure Code / Res Judicata / Standing / Revocatory Action (Paulian Action) / Decision: Appeal Dismissed / Standing Lacking / Res Judicata Affirmed

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 30.03.2015, în dosarul civil nr. x/2015, reclamanţii Cabinet Individual de Avocat A. reprezentat de avocat A. şi A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. şi Fundaţia C. să se dispună inopozabilitatea faţă de reclamanţi a contractului de donaţie încheiat între pârâta de ordin 1, B. şi pârâta de ordin 2, Fundaţia C., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 475 din 18.02.2015, prin încheierea de autentificare nr. 573/01.03.2015, prin încheierea de autentificare nr. 574/01.03.2015 şi încheierea de autentificare nr. 575/01.03.2015, toate încheiate de către Societatea Profesională Notarială "D.", cu privire la 30% din apartamentele 7, 16 şi 17 situate în Cluj-Napoca, str. x, contract încheiat în frauda drepturilor reclamanţilor, rezultate din contractul de asistenţă juridică nr. 2/2011 încheiat între Cabinet Individual de Avocat A. şi pârâta B., şi actul notarial nr. x/2006 întocmit de către notar E. din Germania, în baza căruia au fost redobândite prin dosarul civil nr. x/2011 toate aceste imobile.

De asemenea s-a mai solicitat radierea înscrierii din cărţile funciare a actelor în măsura constatării lor ca fiind inopozabile reclamanţilor şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata folosului de tras aferent obligaţiilor neexecutate de la data introducerii acţiunii şi până la executarea efectivă a obligaţiilor asumate.

Prin întâmpinare, pârâta B. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii revocatorii ca nefondată.

Prin completarea de acţiune depusă la dosar la data de 20.11.2015 reclamanţii au solicitat să se dispună indisponibilizarea imobilelor şi înscrierea în cartea funciară a clauzei de inalienabilitate asupra acestora până la executarea întocmai a obligaţiilor asumate de debitoarea pârâtă.

Prin precizarea de acţiune, depusă la data de 25 ianuarie 2016, valoarea folosului de tras a fost precizată ca fiind de 1500 euro/lună sau echivalent în RON la valoarea de la data plăţii efective, începând din 1 septembrie 2015 şi până la achitarea efectivă a obligaţiilor.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 979 din data de 1 februarie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 12 aprilie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 373 din 29.06.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de aceasta; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată şi completată de reclamantul Cabinet Individual de Avocat A., împotriva pârâţilor B., C.; a dispus inopozabilitatea faţă de Cabinet Individual de Avocat A. a contractului de donaţie încheiat între pârâta de ordin 1, B. şi pârâta de ordin 2, C., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 475 din 18.02.2015, prin încheierea de autentificare 573/1.03.2015, prin încheierea de autentificare 574/1.03.2015 şi încheierea de autentificare 575/1.03.2015, toate încheiate de notar public D., cu privire la 30 % din apartamentele nr. x,16,17 situate în Cluj-Napoca, str. x; a dispus indisponibilizarea imobilelor mai sus menţionate şi înscrierea în cartea funciară a clauzei de inalienabilitate asupra acestora, până la executarea întocmai a obligaţiilor pârâtei debitoare, conform contractului de asistenţă juridică nr. 2/11.01.2011 şi a procurii nr. 130/2006; a respins petitul de radiere a înscrierii din cărţile funciare şi petitul privind folosul de tras şi a respins cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată.

A fost obligată reclamanta A. să plătească pârâtei B. cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 100 RON şi a fost obligat reclamantul Cabinet Individual de Avocat A. să plătească pârâtei C. cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 300 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., solicitând anularea ei în parte, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar în rejudecare admiterea acţiunii acestei reclamante.

Împotriva sentinţei a declarat apel şi reclamantul Cabinetul Individual de Avocat A., solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totul a acţiunii, dispunându-se obligarea pârâţilor la plata folosul de tras de care reclamanţii au fost lipsiţi, notarea/înscrierea în cartea funciară a inopozabilităţii şi indisponibilizării apartamentelor, precum şi obligarea intimaţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului apelant de judecarea acţiunii în primă instanţă.

Împotriva sentinţei au declarat recurs şi pârâţii B. (prin mandatar F.) şi C. Austria (prin mandatar G.), solicitând schimbarea sentinţei în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamanţilor.

La data de14.06.2017, a decedat pârâta apelantă B., în proces fiind introdusă, în calitate de continuatoare a personalităţii defunctei ca succesor, C. Israel.

Prin decizia 120A din data de 4 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele B. (decedată în timpul procesului) şi C. Austria împotriva sentinţei civile nr. 373 din data de 29 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

A respins apelul declarat de reclamanta A., precum şi apelul declarat de reclamantul Cabinet Individual de Avocat A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs pârâtele C. Austria şi Fundaţia C. Israel şi avocat H., în calitate de reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 noiembrie 2019.

Recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, susţinând că aceasta a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la stabilirea calităţii de moştenitor a pârâtei Fundaţia C. Israel după defuncta B., precum şi cu referire la aplicarea prevederilor art. 1562 şi următoarele C. civ. privind acţiunea revocatorie.

Se susţine că instanţa de apel a constatat că C. Israel este succesoarea pârâtei B., decedată pe timpul judecăţii în apel, aceasta fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat prin raportare la alte hotărâri judecătoreşti, fără a ţine cont că în acest dosar au fost depuse înscrisuri noi, respectiv declaraţia C. Israel dată prin reprezentanţii legali, de renunţare expresă la moştenirea după B., declaraţie depusă şi înregistrată la dosarul de la Judecătoria din Frankfurt pe Main la data de 28 martie 2019.

Deşi a invocat excepţia necompetenţei instanţelor din România de a se pronunţa în materia unei succesiuni deschise în Germania, în mod nelegal instanţele au procedat la pronunţarea unor hotărâri prin care au stabilit calitatea de moştenitor al C. Israel într-un dosar deschis în Germania, motiv pentru care trebuiau să ia în discuţie cu prioritate excepţia necompetenţei, câtă vreme nici defuncta nu a avut ultimul domiciliu în România şi nici C. Israel nu are sediul sau reşedinţa în România.

Excepţia autorităţii de lucru judecat nu era de natură a paraliza orice solicitare a pârâtelor în condiţiile în care, în acest dosar sunt elemente noi care trebuiau analizate, astfel încât, recurenta apreciază că întrucât instanţa de apel nu a analizat probele noi aduse în cauză şi nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut relativ la succesiune se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Potrivit art. 2.633 - 2.636 C. civ., instanţele române nu au competenţa să dezbată moştenirea după defuncta B., al cărui ultim domiciliu a fost în Germania, respectiv nu au competenţa de a stabili faptul că pârâta C. Israel are calitatea de moştenitor al defunctei B., pentru a sta în prezenta cauză în calitate de succesor al acesteia, pentru că instanţa din Germania nu a stabilit un moştenitor în persoana C. Israel, după cum greşit a apreciat instanţa de apel în acest dosar, deoarece a renunţat expres la succesiune prin Decizia din data de 21 noiembrie 2018, neînţelegând să dea eficientă testamentului din 12 iunie 2008.

Recurenta susţine că nu a primit nicio notificare de la instanţa de succesiune din Germania, iar potrivit art. 2562 C. civ. a depus în apel şi opinii juridice exprimate atât de un notar, cât şi de un birou de avocaţi din Germania, specializaţi în dreptul civil german cu referire la dosarul succesoral al defunctei B., însă instanţa nu a analizat sub nicio formă dacă aceasta are în realitate calitatea de moştenitor, deşi a susţinut lipsa ei pe tot parcursul soluţionării apelului.

Or, în atare condiţii, hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept internaţional privat prevăzute în C. civ. privind dezbaterea moştenirii şi stabilirii calităţii de moştenitor după defuncta B., sens în care soluţia care se impune este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel.

De asemenea, în ceea ce priveşte lipsa calităţii de moştenitor al defunctei, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor calitatea acesteia de a sta în proces în acest dosar promovat de avocatul defunctei B., ceea ce nu s-a întâmplat, pronunţând o hotărâre în contradictoriu cu un pretins moştenitor, dar fără dovezi de la autoritatea competentă în materie de succesiuni.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel în cuprinsul hotărârii atacate, creanţa deţinută de Cabinet Avocat A. în baza procurii speciale nr. 130/2006 şi a contractului de asistenţă juridică nr. 2/11.01.2011, împotriva debitoarei B., nu s-a transferat după decesul acesteia către C. Israel, întrucât, după cum am precizat şi mai sus, nu s-a stabilit calitatea acesteia de succesor al defunctei B. de către instanţa de succesiune din Germania, deoarece există declaraţie de renunţare, ci această calitate le-a fost atribuită contrar legii de instanţe din România, necompetente în dezbaterea succesiunii după defuncta B..

Deşi instanţa de apel reţine că C. Israel a fost cea căreia i s-a atribuit calitatea de moştenitor al defunctei B., şi, în consecinţă, în sarcina acesteia s-a transferat creanţa deţinută de Cabinet Avocat A. împotriva defunctei, totuşi a apreciat legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus indisponibilizarea imobilelor aflate în patrimoniul C. Austria, asociaţie care nu are nicio legătură cu succesiunea acestei defuncte, fiind o persoană juridică distinctă de C. Israel, având fiecare personalitate juridică de sine stătătoare.

Întrucât instanţa de apel nu a aplicat corect legea în ceea ce priveşte calitatea lui C. Israel în acest dosar, nu s-a analizat în mod corect nici îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, atât timp cât instanţa de apel a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate că această creanţă deţinută de cabinet împotriva defunctei B. s-a transferat după deces către succesorul C. Israel.

Cât priveşte executarea obligaţiei pretinsă de Cabinet Avocat A., instanţa de apel a reţinut în mod greşit că pârâtei C. Israel îi revine îndeplinirea obligaţiei de plată şi că lipseşte intenţia reală şi sinceră de îndeplinire a acestei obligaţii, deoarece C. Israel nu este moştenitor al defunctei B. şi nici nu îi revine vreo obligaţie de plată care incumbă acestei defuncte şi care să decurgă dintr-o eventuală calitate de moştenitor, neavând nicio calitate în acest litigiu.

Având în vedere că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material privitoare la dezbaterea moştenirii şi stabilirii calităţii de moştenitor în persoana lui C. Israel, se apreciază că nici statuările instanţei relativ la îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 1562 şi urm C. civ., privind acţiunea pauliană nu sunt întemeiate, atâta timp cât nu s-a stabilit corect cadrul procesual în prezenta cauză, hotărârea instanţei de apel fiind pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu are stabilită în mod legal calitatea de moştenitor al defunctei B..

În ceea ce priveşte decizia instanţei de apel care a menţinut soluţia instanţei de fond pronunţată cu referire la acţiunea pauliană, îşi motivează cererea de recurs după cum urmează:

Posibilitatea înstrăinării bunurilor aflate în 2014 în patrimoniul d-nei B. prin act de vânzare cumpărare sau prin donaţie a fost adusă la cunoştinţa intimatei la data de 12.12.2014 cu ocazia încheierii şi semnării la Alba Iulia a procesului-verbal, când domnul F. mandatarul d-nei B. a prezentat procura autentificată sub nr. x la data de 10 noiembrie 2014 la Consulatul General al României la Bonn, prin care era menţionată expres voinţa doamnei B. de a vinde sau dona acele imobile, iar intimata a luat cunoştinţă de acest fapt.

La data de 12.12.2014 intimata cunoştea dorinţa d-nei B., i s-a adus la cunoştinţă ce se intenţionează în viitor, iar procesul-verbal consemnează modalitatea în care părţile semnatare urmăreau să soluţioneze o situaţie privind efectuarea unor plăţi, deci nu există nicio fraudă sau vreo intenţie de fraudare din moment ce toate acţiunile ce urmau a fi demarate au fost aduse la cunoştinţa intimatei, care, între timp promovase un dosar execuţional înregistrat sub nr. x/2014 la Biroul Executorului Judecătoresc I. din Turda şi îşi însuşise prin intermediar, în contul onorariului precizat în procura nr. 130/2006, apartamentul nr. x din str. x, mun. Cluj-Napoca.

Instanţa de apel reţine la pag. 4 din decizia civilă 120/A/2019 că subscrisa C. ar fi semnat procesul-verbal din 12.12.2014, şi a ştiut că nu se mai poate executa obligaţia de plată, ceea ce nu corespunde realităţii, pentru că procesul-verbal este semnat de C. Israel, persoană juridică distinctă, după cum s-a dovedit cu înscrisurile de la dosar.

De asemenea, deşi Curtea de apel afirmă că prin încheierea contractului de donaţie între B. şi C. Austria, debitoarea şi-a creat o stare de insolvabilitate care îl punea pe creditor în situaţia de nu-şi mai realiza creanţa, în oricare dintre formele ei, trebuie observat că textul avut în vedere de instanţa de apel, art. 1562 alin. (2) C. civ. precizează că un contract cu titlu oneros poate fi declarat inopozabil numai atunci când terţul contractant cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau măreşte starea de insolvabilitate, iar în speţă nu există un contract cu titlu oneros, ci unul de donaţie.

Pe de altă parte, nici în perioada 2014-2015 şi nici mai târziu nu s-a pus problema unei stări de insolvabilitate sau a diminuării patrimoniului d-nei B., dovada clară fiind procesul-verbal din 12.12.2014, acesta nefiind încheiat în dauna intimatei.

Pentru a fi întrunite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 1562 C. civ. trebuia dovedită de către creditoare starea de insolvabilitate sau de diminuare a patrimoniului debitoarei sau imposibilitatea de plată, ceea ce nu s-a dovedit, astfel că instanţa a aplicat greşit art. 1562 C. civ.

Dimpotrivă se poate susţine că d-na avocat A., prin modul cum a valorificat apartamentul nr. x din str. x,conform contractului de vânzare cumpărare încheiat la 28 iulie 2009 la Biroul Notarului Public J. din Alba Iulia, autentificat sub nr. x/28.07.2009, a încălcat mandatul şi a trecut în patrimoniul familiei sale bunul recuperat, în schimbul unei sume modice, nevalorificându-l pe piaţa imobiliară la preţul real.

În această modalitate, apreciază recurenta că reclamanta şi-a asigurat încasarea cotei de 30% din imobile, apartamentul fiind dobândit de familia d-nei avocat A., respectiv de soacra sa K., pentru care i-a trimis d-nei B. modica sumă de 15.000 euro, cu titlu de preţ al apartamentului, în condiţiile în care apartamentul este situat în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Susţine că instanţele anterioare nu au interpretat în mod corect clauza cuprinsă în procura din anul 2006 aflată sub textul barat, care nu poate fi luat în considerare sub aspectul consimţământului d-nei B. la plata unui onorariu în natură, în condiţiile în care notarul a legalizat doar semnătura acesteia, astfel că şi sub acest aspect hotărârea este nelegală, urmând a fi casată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin prisma încălcării art. 2.633 - 2.636 C. civ., art. 1562 şi urm C. civ., art. 453 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Cabinet Individual de Avocat A. a depus întâmpinare prin care a combătut susţinerile părţilor adverse formulate prin cererea de recurs şi a solicitat respingerea căii de atac promovate de către acestea şi menţinerea deciziei recurate.

Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a susţinut că recursul declarat de avocat H. este formulat de către o persoană fără calitate şi fără interes, raportat la motivele invocate, având în vedere faptul că motivele de recurs vizează situaţia moştenitorului, iar, în privinţa acţiunii pauliene, motivarea vizează doar dobânditorul, entitatea din Austria.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 7 aprilie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtele C. Austria, Fundaţia C. Israel şi de avocat H., în calitate de reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F., împotriva deciziei civile nr. 120A din data de 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă completul de filtru a apreciat că susţinerile intimatului-reclamant referitoare la lipsa calităţii procesuale şi a lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de avocat H. nu pot fi analizate în procedura de filtrare a recursului, întrucât nu pun în discuţie niciunul dintre aspectele ce interesează analiza admisibilităţii în principiu, astfel cum rezultă din art. 493 alin. (3) C. proc. civ., anume cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 C. proc. civ., încadrarea criticilor în motivele de casare din art. 488 C. proc. civ. şi dacă există motive de casare de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. şi a hotărât ca aceste susţineri urmează a fi puse în discuţie în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtele C. Austria şi Fundaţia C. Israel se constată că acestea susţin că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Sub un prim aspect, recurentele apreciază că instanţa de apel nu a stabilit în mod corect că C. Austria este persoană juridică distinctă de Fundaţia C. Israel, având fiecare personalitate juridică de sine stătătoare, fără nicio subordonare una faţă de cealaltă şi că nu a fost avut în vedere înscrisurile noi, depuse la dosarul cauzei.

Aceste susţineri nu sunt încadrabile în motivele de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ., întrucât ceea ce poate constitui obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, motiv pentru care, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei.

Alte critici invocate în cadrul cererii de recurs vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2.633 - 2.636 C. civ. cu ocazia stabilirii calităţii de moştenitor a reclamantei-pârâte Fundaţia C. Israel după defuncta B..

Se susţine că, în mod greşit, Curtea de apel a constatat că C. Israel este succesoarea pârâtei B., decedată pe timpul judecăţii în apel, prin raportare la cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri anterioare, fără a ţine cont că C. Israel a dat declaraţie de renunţare expresă la moştenirea după B., declaraţie depusă şi înregistrată la dosarul de la Judecătoria din Frankfurt pe Main la data de 28 martie 2019, iar instanţele din România nu erau competente a se pronunţa în materia unei succesiuni deschise în Germania, câtă vreme nici defuncta nu a avut ultimul domiciliu în România şi nici C. Israel nu are sediul sau reşedinţa în România.

Sub acest aspect se constată că, în ceea ce priveşte calitatea C. Israel de succesoare a pârâtei B., decedată pe timpul judecăţii în apel, instanţa de apel a luat act că aceasta a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 270/R/2018 a Curţii de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2311/2018 a Tribunalului Cluj, precum şi prin decizia civilă nr. 1982/A/2018 a Tribunalului Cluj, definitivă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 183/2019 a Curţii de Apel Cluj şi a arătat că acest aspect al cauzei, fiind tranşat cu autoritate de lucru judecat, el nu mai poate face obiectul unei noi analize în prezentul proces, căci se opun la aceasta prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, nu se poate aprecia că instanţa anterioară a făcut o evaluare proprie asupra calitaţii de moştenitor a acestei recurente ci, a luat act de o aparenţă a calităţii de moştenitor a acesteia constatată, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 270/R/2018 a Curţii de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2311/2018 a Tribunalului Cluj şi prin decizia civilă nr. 1982/A/2018 a Tribunalului Cluj, definitivă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 183/2019 a Curţii de Apel Cluj.

Astfel, în cadrul acestor hotărâri s-a arătat că deja calitatea de moştenitor a recurentei Fundaţia C. Israel după defuncta B. a fost analizată prin decizia civilă nr. 2311/24.10.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017, dar şi prin decizia civilă nr. 270/R/22.11.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, în baza actelor comunicate de Judecătoria Frankfurt pe Main.

Aşadar, dezlegările din considerentele deciziei recurate, în prezentul dosar nu constituie dezlegări noi, făcute pentru prima dată în litigiul pendinte, fiind în mod just constatată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale ale unor instanţe anterioare, prin care s-a constatat calitatea de succesibil a C. Israel de pe urma defunctei B., fără ca prin aceasta să se fi procedat la însăşi dezbaterea succesiunii acesteia.

Statuările instanţelor anterioare au vizat soluţionarea unor aspecte de natură procedurală, referitoare la modalitatea de transmitere a calităţii procesuale a numitei B. în respectivele cauze, astfel cum se va arăta.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, se observă că prin hotărâri definitive s-a luat act, în baza actelor comunicate de instanţa de succesiune de la locul unde s-a produs decesul reclamantei B., că potrivit legii germane în materie de succesiune, recurenta C. Israel este considerată moştenitorul testamentar al acesteia.

Astfel, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că actele transmise prin intermediul Judecătoriei Frankfurt pe Main existente în dosarul succesoral atestă că există o dispoziţie pentru cauză de moarte şi un proces-verbal de deschidere, în calitate de moştenitor fiind vizată Fundaţia C. Israel, instanţa de succesiuni nedispunând o altă măsură, iar în corespondenţa purtată de către intimat cu aceeaşi instanţă succesorală germană s-a arătat arată că Fundaţia din Israel este considerată moştenitor.

Instanţele anterioare au luat act de lămuririle date de notarul german privind deschiderea unei succesiuni testamentare, din care rezultă că, potrivit legii germane, în cazul moştenitorilor testamentari, spre deosebire de moştenitorii legali, care preiau în clipa morţii poziţia legală a persoanei fără vreo declaraţie sau vreun acord, este necesară deschiderea testamentului care are loc la instanţa succesorală a ultimului domiciliu al defunctului, aceasta având loc în mod automat, dacă testamentul era în păstrarea instanţei, iar în cadrul deschiderii testamentului, instanţa succesorală face cunoscut moştenitorilor numiţi în testament conţinutul acestuia, odată cu primirea acestei înştiinţări începând să curgă termenele de contestaţie şi de renunţare.

Tot din conţinutul acestor lămuriri, a rezultat că dovada pozitivă privind poziţia de moştenitor se poate face numai cu o copie legalizată a testamentului, cu hotărâre valabilă de deschidere sau cu un exemplar al certificatului de moştenitor, instanţele anterioare apreciind că folosirea conjuncţiei sau din această sintagmă duce la concluzia că dovada de succesor se poate realiza în două feluri, adică prin depunerea testamentului şi a hotărârii de deschidere a testamentului (aşa cum s-a realizat în cauză) sau prin certificat de moştenitor.

De asemenea, luând act de existenţa unui testamentului din 12 iunie 2008 în favoarea C. Israel şi a unei hotărâri valabile de deschidere emisă de instanţa de succesiuni din Germania, instanţele anterioare au constatat că s-a făcut dovada, potrivit legii germane, a existenţei calităţii de moştenitor a acestei persoane juridice.

Mai mult, la pagina 15 penultimul paragraf al Deciziei nr. 183/R/2019 a Curţii de apel Cluj s-a luat act că în corespondenţa purtată de către intimat cu aceeaşi instanţă succesorală germană se arată că Fundaţia din Israel este considerată moştenitor.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că formularea ulterioară a unei declaraţii de renunţare expresă la moştenirea după B., declaraţie depusă şi înregistrată la dosarul de la Judecătoria din Frankfurt pe Main la data de 28 martie 2019, nu e de natură să schimbe situaţia avută în vedere de instanţele anterioare, întrucât nici până la momentul pronunţării prezentei decizii nu s-a prezentat un alt act valabil, emis de către această judecătorie care să ateste contrariul celor menţionate în hotărârea de deschidere emisă de instanţa de succesiuni din Germania.

Ca atare, calitatea de moştenitor nu a fost stabilită de instanţele române, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2.633 C. civ., conform cărora moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită sau dispoziţiilor art. 2634-2.636 C. civ. cu referire la legea şi regulile aplicabile moştenirii, aşa cum susţin recurentele, ci de jurisdicţiile germane, de la locul decesului reclamantei B., datele fiind furnizate prin intermediul Judecătoriei Frankfurt am Main, instanţă de succesiuni.

Vor fi respinse, pe cale de consecinţă, motivele de recurs ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind dezbaterea moştenirii şi stabilirii calităţii de moştenitor după defuncta B. a recurentei C. Israel, necompetenţa instanţelor anterioare în stabilirea acestui aspect, nelegala aplicare a autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susţinerile recurentei în sensul că nu s-a analizat în mod corect îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, întrucât s-a dispus indisponibilizarea imobilelor aflate în patrimoniul C. Austria, asociaţie care nu are nicio legătură cu succesiunea defunctei B..

După cum se poate observa din analiza dispozitivului sentinţei civile nr. 373 din 29.06.2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2015, instanţa de fond a dispus ca urmare a admiterii în parte a acţiunii reclamantei inopozabilitatea faţă de Cabinet Individual de Avocat A. a contractului de donaţie încheiat între pârâta B. şi pârâta C., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 475 din 18.02.2015, prin încheierea de autentificare 573/1.03.2015, prin încheierea de autentificare 574/1.03.2015 şi încheierea de autentificare 575/1.03.2015, toate încheiate de notar public D., cu privire la 30 % din apartamentele nr. x, 16 şi 17 situate în Cluj-Napoca, str. x.

Consecinţa directă a acestei dispoziţii a fost aceea că s-a dispus indisponibilizarea imobilelor mai sus menţionate donate de pârâta B. şi înscrierea în cartea funciară a clauzei de inalienabilitate asupra acestora, până la executarea întocmai a obligaţiilor pârâtei debitoare, conform contractului de asistenţă juridică nr. 2/11.01.2011 şi a procurii nr. 130/2006.

Câtă vreme instanţa de apel a stabilit, că în cauză, Fundaţia C. Israel are calitatea de moştenitoare în acest dosar a pârâtei donatoare B., acesteia îi sunt opozabile dispoziţiile sentinţei prin prisma obligaţiilor stabilite în sarcina autoarei sale, pe când persoana juridică donatară figurează în proces în această calitate, dobândind imobilele asupra cărora s-a dispus înscrierea în cartea funciară a clauzei de inalienabilitate.

De asemenea vor fi înlăturate şi criticile referitoare la greşita constatare a faptului că pârâtei C. Israel îi revine îndeplinirea obligaţiei de plată a creanţei reclamantului, câtă vreme datoriile sau obligaţiile defunctei sunt incluse în pasivul succesoral al acestora, pasiv care face parte din masa succesorală în întregul ei şi aparţine moştenitorilor defunctei B..

În ceea ce priveşte soluţia referitoare la acţiunea pauliană, se susţine în cererea de recurs că intimata cunoştea dorinţa d-nei B. de a înstrăina imobilele, că nu există nicio fraudă sau vreo intenţie de fraudare din moment ce toate acţiunile ce urmau a fi demarate au fost aduse la cunoştinţa intimatei, care, între timp îşi însuşise prin intermediar, în contul onorariului precizat în procura nr. 130/2006, apartamentul nr. x din str. x, mun. Cluj-Napoca, că nu corespunde realităţii ce a reţinut instanţa de apel în sensul că C. ar fi semnat procesul-verbal din 12.12.2014, pentru că procesul-verbal este semnat de C. Israel şi că nu a fost dovedită de către creditoare starea de insolvabilitate sau de diminuare a patrimoniului debitoarei sau imposibilitatea de plată.

Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1562 alin. (2) C. civ. potrivit cărora un contract cu titlu oneros poate fi declarat inopozabil numai atunci când terţul contractant cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau măreşte starea de insolvabilitate, susţinându-se că, în speţă, nu există un contract cu titlu oneros, ci unul de donaţie.

Recurentele omit însă să observe şi dispoziţiile art. 1562 alin. (1) C. civ., conform cărora dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Actul juridic civil a fost definit în doctrină ca fiind "manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile."

Pornind de la aceste elemente, procedând la o interpretare sistematică a legii, prin luarea în considerare a legăturilor textului de lege supus interpretării raportat la alte dispoziţii din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a constata că domeniul de aplicare al art. 1562 C. civ. referitor la acţiunea revocatorie vizează toate actele juridice indiferent dacă au caracter gratuit sau oneros.

Faptul că aliniatul (2) al art. 1562 C. civ. face referire la o condiţie suplimentară necesară admiterii acţiunii revocatorii, aceea ca în cazul unui contract cu titlu oneros, terţul contractant să fi cunoscut că debitorul îşi creează sau măreşte starea de insolvabilitate, este o măsură de protecţie a celor care îşi micşorează patrimoniul prin încheierea unor acte juridice cu bună credinţă şi nicidecum nu denotă intenţia legiuitorului de a restrânge sfera de aplicare a dispoziţiilor citate anterior.

În condiţiile în care s-a stabilit în mod definitiv prin decizia civilă nr. 270/A/2016, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015 că reclamantul deţine o creanţă certă în temeiul procurii speciale nr. 130/2006 şi contractului de asistenţă juridică nr. 2/11.01.2011, vor fi înlăturate criticile ce vizează impedimente ale executării silite precum pretinsa stingere a obligaţiei prin valorificarea apartamentului nr. x din str. x prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 28 iulie 2009 la Biroul Notarului Public J. din Alba Iulia, autentificat sub nr. x/28.07.2009 şi cele privind interpretarea clauzei cuprinsă în procura din anul 2006 aflată sub textul barat, care, în opinia recurentelor, nu poate fi luat în considerare sub aspectul consimţământului defunctei B. la plata unui onorariu în natură.

Aceste aspecte exced caracterului special al unei acţiuni revocatorii ale cărei efecte sunt în mod expres consemnate în art. 1565 alin. (2) C. civ., potrivit căruia terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.

Faţă de considerentele mai sus arătate, nefiind incident în speţă niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtele C. Austria şi Fundaţia C. Israel, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de avocat H., în calitate de reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F., se constată că prin întâmpinare, intimatul-reclamant Cabinet Individual Avocat A. a susţinut că acesta este formulat de către o persoană fără calitate şi fără interes, raportat la motivele invocate şi la situaţia concretă a existenţei în cauză a unui moştenitor.

Înalta Curte constată că, în raport de argumentele susţinute de către intimată, între excepţiile invocate de aceasta se impune stabilirea ordinii lor de soluţionare, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., sens în care se apreciază că excepţia lipsei de calitate procesuală în declararea căii de atac trebuie soluţionată mai înainte, întrucât calitatea procesuală este o condiţie de exercitare a acţiunii civile prioritară faţă de cerinţa interesului procesual.

O atare concluzie decurge şi din ordinea enumerării de la art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., recursul fiind o formă de manifestare a acţiunii civile; totodată, este de precizat că, de regulă, cerinţa interesului procesual se poate verifica numai prin raportare la părţile raportului juridic litigios, sens în care prevede art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.".

Recursul declarat în cauză printr-un unic act de procedură are ca titulari pe Fundaţia C. Israel, C. Austria şi pe H., reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F..

În ceea ce o priveşte pe cea din urmă semnatară a cererii de recurs, H., se constată că aceasta s-a legitimat în această etapă procesuală, în calitate de reprezentant convenţional (avocat) al pârâtei pârâtei B., decedată în cursul soluţionării apelului.

Deşi potrivit dispoziţiilor art. 88 C. proc. civ. "mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat... Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori...", Înalta Curte constată că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile speţei de faţă câtă vreme deja s-a reţinut de către instanţa de apel, pentru motivele arătate, calitatea de moştenitor a defunctei B. a C. Israel, care deja a fost introdusă în calitate de pârâtă în proces, iar instanţa de recurs a confirmat legalitatea acestei măsuri.

În plus, nici art. 87 alin. (2) din C. proc. civ. nu este incident în cauză, normă care prevede astfel: "(2) Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi, poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate (...)."

Este cert că la data pronunţării deciziei atacate fusese introdusă în cauză succesoarea lui B., decedată în etapa apelului (nu după pronunţarea deciziei de către curtea de apel), astfel încât, transmisiunea de calitate procesuală pasivă operase deja în faţa curţii de apel, în favoarea C. Israel, entitate care a procedat ea însăşi la formularea recursului.

Drept urmare, apărătorul pârâtei iniţiale B. era degrevat de obligaţia de diligenţă stabilită prin dispoziţiile art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., ca urmare a prezenţei procesuale a C. Israel, aptă a-şi susţine în mod direct interesele procesuale în recurs.

Pe de altă parte, art. 458 din C. proc. civ. prevede: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Faţă de considerentele arătate anterior, nefiind întrunite condiţiile de formă ale demarării acestui demers procesual, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de avocat H., reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F., împotriva deciziei civile nr. 120A din data de 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele Fundaţia C. Israel şi C. Austria împotriva deciziei civile nr. 120A din data de 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge recursul declarat de avocat H., reprezentant convenţional al pârâtei B. (decedată), prin mandatar F., împotriva aceleiaşi decizii, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2020.