Real estate restitution claim; peremption and forfeiture of appeal for missing statutory deadline

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 29.06.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, solicitând obligarea acestuia să-i soluţioneze cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor imobile situate în municipiul Constanţa.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa:

Prin sentinţa nr. 2553 din 26 octombrie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa:

Prin decizia nr. 428 din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a constatat perimat apelul formulată de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, reclamanta a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod nelegal instanţa a reţinut că sunt întrunite condiţiile perimării, neţinând cont de faptul că în cauză fusese formulat un apel care trebuia analizat. A mai susţinut că în mod greşit instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei prin încheierea din 10.04.2019, întrucât pentru acel termen procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 6 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

5. Procedura derulată în recurs:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta reclamantă A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a arătat că în conţinutul raportului s-au strecurat două erori, în sensul că s-a reţinut că decizia recurată a fot pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi nu de Curtea de Apel Constanţa, iar din concluziile finale ale raportorului nu se înţelege clar dacă data declarării recursului a fost 11 decembrie 2019 sau 3 februarie 2020.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. a fost respinsă, prin încheierea din 29 septembrie 2020. Referitor la erorile sesizate de recurenta reclamantă prin punctul de vedere la raport, Înalta Curte reţine că decizia nr. 428 din 11 decembrie 2019, recurată în cauză, a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi nu de Curtea de Apel Ploieşti cum din eroare s-a trecut în raport. În ceea ce priveşte termenul de declarare a recursului, aşa cum s-a reţinut şi la puctul 6 din raport care a vizat termenul de declarare şi motivare a căii de atac, recursul a fost declarat, prin email, la data de 3 februarie 2020, potrivit cererii aflate la dosarul de recurs.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit, art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar potrivit art. 421 alin. (2) din acelaşi cod "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare…".

În cauză, se constată că deşi admisibil în principiu, recursul nu respectă termenul reglementat de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanţei de apel de constatare a perimării a fost pronunţată la data de 11 decembrie 2019, iar recursul a fost declarat, prin email, la data de 3 februarie 2020, în afara termenului de 5 zile de la pronunţare, astfel cum este prevăzut de lege.

Potrivit legii, termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 17 decembrie 2019.

Cum recursul a fost declarat la data de 3 februarie 2020, se constată că recurenta reclamantă a încălcat prevederile 421 alin. (2) C. proc. civ. formulând calea de atac cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de textul de lege menţionat.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul formulat în cauză, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a căii de atac legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 428/C din data de 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2020.