Invalidity of corporate representation in loan contracts where a director acts as a natural person despite delegation of authority.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 7 septembrie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. şi chematul în garanţie C.:

- anularea contractului de împrumut nr. 54 din 31 august 2016, modificat prin actul adiţional din data de 1 octombrie 2016;

- obligarea chematului în garanţie C. la plata despăgubirilor constând în contravaloarea împrumutului contractat;

- obligarea în solidar a pârâtului şi a chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale reconvenţională, pârâtul-reclamant B. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 685.000 RON debit principal, a sumei de 123.300 RON dobândă, a sumei de 109.600 RON penalităţi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 699 din data de 17 aprilie 2018 Tribunalul Iaşi a admis excepţia de netimbrare a cererii reconvenţionale; a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională, formulată de pârâtul-reclamant B.; a dispus disjungerea judecăţii cererii principale, care a fost înregistrată la sub nr. x/2018.

Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu chematul în garanţie C..

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 980 din data de 6 iunie 2018, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B..

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 141 din data de 25 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 980 din data de 6 iuie 2018, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care a păstrat-o.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, a susţinut următoarele:

- instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod greşit că, deşi îşi delegase atribuţiile către Directorul General, Consiliul de Administraţie a păstrat totuşi puterea de reprezentare a societăţii pentru încheierea celor două acte - contract de împrumut şi act adiţional;

- tribunalul şi curtea de apel au avut în vedere prevederile art. 1432 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990 republicată, în redactarea în vigoare la data contractului de împrumut, însă fără a da eficienţă dispoziţiei legale complete, care, la alin. (4), prevede că "în cazul în care Consiliul de Administraţiei deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii, în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general";

- "păstrarea de către Consiliul de Administraţiei a atribuţiei de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii", privită ca dispoziţie legală pe care instanţele de fond şi de apel şi-au fundamentat hotărârile, nu este aplicabilă în speţă, întrucât, în contractul de împrumut supus controlului judiciar, preşedintele Consiliului de Administraţie nu a reprezentat societatea în raport cu directorul general, ci în raport cu persoana fizică B., în calitate de împrumutător;

- lipsa calităţii de reprezentant a preşedintelui Consiliului de Administraţie, C., la încheierea contractului;

- prin raportare la contractul de împrumut supus analizei, nu sunt întrunite condiţiile principale de valabilitate, lipsind consimţământul, care, în cazul persoanei juridice, putea fi conţinut într-o hotărâre AGA sau a CA şi transmis prin preşedintele Consiliului de Administraţie;

- instanţele de fond şi de apel au făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, eroarea fiind generată de calitatea avută de împrumutător în societate, calitate ce nu a fost uzitată în contract;

- în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât, la data încheierii contractului, exista un conflict de interese, din perspectiva deţinerii concomitente a calităţii de director general şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie, prin delegarea de atribuţii;

- contractul de împrumut este anulabil; actul adiţional din 1 octombrie 2016 se impune a fi anulat, faţă de acesta reţinându-se şi culpa intimatului-pârât în nerestituirea la termen a împrumutului cu care pretinde că ar fi ajutat societatea;

- întrucât intimatul-pârât, la data încheierii actelor, făcea parte din organele de administrare ale societăţii, având şi un interes personal într-o problemă ce ar fi trebuit supusă hotărârii acestor organe, acesta trebuia să înştiinţeze persoana juridică şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare ia aceasta.

La data de 7 octombrie 2019, recurenta-reclamantă a depus o cerere din care rezultă că aceasta nu şi-a exprimat acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care, combătând susţinerile recurentei-reclamante, a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.

Totodată, şi-a exprimat acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 141 din data de 25 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. şi în garanţie pe numitul C., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea contractului de împrumut nr. x/31.08.2016, modificat prin actul adiţional din 1.10.2016; obligarea chematului în garanţie la plata despăgubirilor constând în valoarea împrumutului contractat şi obligarea în solidar, a pârâtului şi a chematului în garanţie, la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză.

Reclamanta a invocat patru motive de anulare a contractului de împrumut menţionat şi a actului adiţional încheiat ulterior, şi anume: neexecutarea contractului de împrumut de către pârât, lipsa puterii de reprezentare a administratorului la momentul încheierii actelor juridice atacate, dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului şi conflictul de interese în care pârâtul se afla cu societatea la momentul încheierii contractului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât şi de către reprezentantul societăţii, C..

Temeiul juridic al cererii, din perspectiva dreptului substanţial, a fost reprezentat de prevederile art. 1298, art. 1303 - 1304, art. 1309, art. 1915 din C. civ.

Prima instanţă a constatat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, apreciind că niciunul dintre motivele de anulare a contractului de împrumut din 31.08.2016 şi a actului adiţional la acesta din 1.10.2016 nu se verifică în speţă.

Reclamanta a promovat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa tuturor celor patru motive de anulare a actelor juridice litigioase, curtea de apel confirmând sentinţa ca legală şi temeinică.

În recurs, astfel cum reiese din expozeul deciziei de faţă, recurenta-reclamantă aduce critici deciziei date în apel din perspectiva a doar trei dintre motivele de anulare - lipsa puterii de reprezentare a administratorului la momentul încheierii actelor juridice atacate şi conflictul de interese în care pârâtul se afla cu societatea la momentul încheierii contractului şi dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât şi de către reprezentantul societăţii, C..

Atare constatare are semnificaţia că respingerea cererii de anulare a contractului de împrumut şi a actului adiţional pentru motivul neexecutării contractului de împrumut este intrată sub autoritatea de lucru judecat.

În privinţa primului motiv de anulare, în ordinea invocată prin motivele de recurs, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1432 din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, iar pentru verificarea motivului privind pretinsul conflict de interese şi a pretinsei duble reprezentări, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1303 şi art. 1304 din C. civ.

Din perspectiva situaţiei de fapt, se constată că instanţele de fond au reţinut că actele juridice atacate au fost încheiate de către intimatul-pârât B. în calitate de împrumutător şi A. S.A., reprezentată de C..

Pe de altă parte, atât la data de 31.08.2016 a încheierii contractului de împrumut, cât şi la data perfectării actului adiţional din 1.10.2016, preşedintele consiliului de administraţie era intimatul chemat în garanţie C., în timp ce prin Decizia Consiliului de Administraţie al societăţii din 29.07.2016, atribuţiile consiliului de administraţie au fost delegate către pârâtul B., directorul general al societăţii.

În aceste condiţii, în privinţa puterii de reprezentare a recurentei-reclamante, societate pe acţiuni, instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 1432 din Legea societăţilor nr. 31/1990, forma în vigoare la data încheierii celor două acte juridice. Potrivit acestei norme:

"(1) Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.

(2) Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor.

(3) Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.

(4) În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. Dispoziţiile alin. (2) - (4) se aplică directorilor în mod corespunzător. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii. (...)."

Din verificarea Statutului A., instanţa de apel a reţinut că în Capitolul 3 "Conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii" nu există dispoziţii contrare celor din art. 1432 alin. (1) teza finală din Legea nr. 31/1990, aşa încât, a rezultat că, în privinţa reprezentării societăţii operează regula stipulată de dispoziţiile legale, în sensul că societatea este reprezentată prin preşedintele consiliului de administraţie.

Cu toate acestea, legea permite excepţii, iar în considerarea acestora, recurenta-reclamantă a indicat Deciziei Consiliului de Administraţie din 29.07.2016, adoptată în aplicarea art. 1432 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prin care atribuţiile consiliului de administraţie au fost delegate către intimatul-pârât B., directorul general al societăţii.

Cum cele două acte juridice au fost semnate de către B. - împrumutător şi de S.C. A. S.A., prin preşedintele consiliului de administraţie, C., în calitate de împrumutat, instanţa de apel, în verificarea acestui motiv de anulare - lipsa puterii de reprezentare a societăţii de către preşedintele consiliului de administraţie, ca efect al delegării atribuţiilor către directorul general -, a constatat că acesta nu se verifică, date fiind prevederile art. 1432 alin. (4) teza finală din Legea nr. 31/1990, anterior citate.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 1432 alin. (4) teza finală din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în legătură cu actele juridice atacate în cauză, întrucât, astfel cum s-a reţinut, contractul de împrumut şi actul adiţional la acesta nu au fost încheiate între S.C. A. S.A., prin director general B., împrumutător, şi S.C. A. S.A., prin preşedintele consiliului de administraţie, C., împrumutat, ci între persoana fizică B. şi S.C. A. S.A., prin preşedintele consiliului de administraţie, C., intimatul chemat în garanţie.

În cauză nu este vorba despre un contract încheiat de societate cu sine însăşi, ci un act juridic civil în care împrumutătorul a acţionat în calitate de persoană fizică, chiar dacă acesta, în cadrul societăţii, avea calitatea de director general şi, potrivit Deciziei Consiliului de Administraţie din 29.07.2016, exercita, în perioada respectivă, atribuţiile consiliului de administraţie, prin delegarea acestora, conform dispoziţiilor legale.

Către o atare concluzie conduce, astfel cum susţine şi recurenta, împrejurarea că, în cuprinsul celor două acte juridice, datele de identificare ale împrumutătorului sunt datele de identificare ale oricărei persoane fizice (nume, prenume, adresă de domiciliu, carte de identitate, CNP), fără nicio altă menţiune referitoare la o posibilă reprezentare legală, statutară sau conveţională; ca atare, simpla menţionare a calităţii împrumutătorului în cadrul societăţii - director general -, în preambulul contractelor, nu justifică dezlegarea dată de instanţa de apel, câtă vreme împrumutătorul nu era persoana juridică în discuţie.

În acest context, se impune precizarea că ipostaza profesională a oricărei persoane fizice nu anihilează pentru aceasta calitatea de subiect de drept distinct, titular de drepturi şi obligaţii separate de cele pe care le dobândeşte sau exercită în calitatea sa profesională (chiar şi atunci când întruneşte - conform legii, statutelor, a unor dispoziţii sau în baza unor convenţii private -, calitatea de reprezentant al unei alte persoane fizice sau juridice), aceasta păstrându-şi integritatea şi integralitatea propriei capacităţi civile de exerciţiu, ca persoană fizică, concluzii ce decurg din art. 25 din C. civ.

În plus, la finalul actelor juridice, înainte de semnături, este reluată referirea la calitatea de împrumutător al intimatului-pârât B., iar la rubrica împrumutat figurează S.C. A. S.A., prin administrator C., intimatul chemat în garanţie.

Simpla identitate a numărului de cont bancar al cărui titular s-a declarat, în cuprinsul aceloraşi acte juridice, atât împrumutătorul, cât şi societatea împrumutată, nu susţin concluzia instanţei de apel în sensul că B. a acţionat în reprezentarea societăţii, iar nu în calitate de persoană fizică, potrivit art. 25 alin. (2) din C. civ.

În ceea ce priveşte celelalte două motive de anulare a actelor juridice analizate - pretinsul conflict de interese în care pârâtul B. se afla cu societatea la momentul încheierii contractului, cât şi dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât şi de către reprezentantul societăţii, C., Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat că nu se verifică în cauză dispoziţiile art. 1303 şi at. 1304 din C. civ.

Din acest punct de vedere, se constată că în mod corect s-a avut în vedere că art. 1303 din C. civ. dă posibilitatea celui reprezentat, în speţă, A. S.A., de a solicita anularea unui contract încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu cel reprezentat, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului.

Or, în motivarea acestei cauze de anulare, recurenta-reclamantă se raportează la B. ca fiind cel cu care se afla în conflict de interese, iar acesta, aşa cum s-a arătat deja, a figurat şi a acţionat în cele două acte juridice în calitate de persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentant al societăţii, S.C. A. S.A., societate care a fost reprezentată, la încheierea actelor juridice, de preşedintele consiliului de administraţie, C..

O atare susţinere a recurentei, pe lângă contradicţia pe care o vădeşte faţă de modalitatea de justificare a primului motiv de anulare, ignoră realitatea înscrisurilor şi a celor menţionate în cuprinsul lor, actele juridice, în sens de instrumentum, consemnând cele deja descrise în privinţa părţilor contractante; aceeaşi susţinere a recurentei se fundamentează pe o substituire mentală a pârâtului B. ca reprezentant al societăţii în cadrul actelor juridice atacate, ceea ce nu este decât o ficţiune.

Aşa fiind, în mod legal curtea de apel a constatat că nu se verifică în cauză acest motiv de anulare, nefiind întrunite premisele aplicării dispoziţiilor art. 1303 din C. civ.

Referitor însă la art. 1304 din C. civ. care consacră drept motiv de anulare a unui contract (şi) pentru dubla reprezentare, curtea de apel a stabilit că nici această normă nu este incidentă "pentru aceleaşi argumente care au condus la concluzia netemeiniciei lipsei calităţii de reprezentant a preşedintelui Consiliului de administraţie, C.".

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că acest motiv de anulare a actelor juridice atacate se impune a fi reevaluat de curtea de apel, în rejudecare, având în vedere infirmarea, prin prezenta decizie, a celor reţinute cu privire la calitatea de reprezentant al S.C. A. pentru intimatul chemat în garanţie, C. decurgând din greşita reţinere a incidenţei art. 1432 alin. (4) teza finală din Legea societăţilor nr. 31/1990, în forma de la data încheierii actelor.

Cel din urmă aspect urmează a fi reapreciat, pornindu-se de la împrejurarea că B. nu a figurat în contract în calitate de director general sau în calitatea de reprezentant al societăţii, ci în calitate de persoană fizică, aspect care atrage şi schimbarea premisei pe care instanţa de apel s-a bazat în dezlegarea motivului dublei reprezentări, în ceea ce priveşte reprezentarea societăţii, dată fiind ipostaza în care împrumutătorul a acţionat (persoană fizică), împrejurare de natură a modifica şi parametri de evaluate a reprezentării persoanei juridice, în conformitate cu dispoziţiile legale şi statutare.

Potrivit celor ce preced, Înalta Curte reţine caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de către reclamantă, se va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele stabilite prin prezenta decizie şi în concordanţă cu dezlegările ce o susţin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 141 din data de 25 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2020.