Utility Relocation Damage Claim Kept in Property-Location Court

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.A., obligarea pârâtului, pe cheltuiala acestuia, la schimbarea amplasamentului instalaţiilor existente pe terenul reclamantului; obligarea pârâtului la plata sumei de 84.600 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului afectat de instalaţiile acestuia, aferentă perioadei septembrie 2016- septembrie 2019, achitată într-o singură tranşă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la plata integrală a sumei; obligarea pârâtului la plata unei prestaţii cu caracter permanent, cu titlu de chirie pentru suprafaţa pe care o ocupă, de la data promovării acţiunii până la desfiinţarea/mutarea edificiului de pe terenul reclamantului.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 559 şi art. 621 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 551 din 23 aprilie 2020, Judecătoria Târgu Neamţ, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtul S.C. B. S.A. prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, apreciind, totodată, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din acelaşi act normativ având în vedere că, deşi există în Târgu Neamţ o sucursală a pârâtului, nu sunt îndeplinite condiţiile textului de lege anterior menţionat, respectiv nu există obligaţii care urmează a fi executate la locul instanţei unde se află dezmembrământul şi obligaţiile a căror îndeplinire o solicită reclamantul nu rezultă din acte încheiate de reprezentantul punctului de informare Energie electrică -Gaze naturale din Târgu Neamţ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Mureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 2252 din 10 iulie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Tîrgu Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în lipsa unui raport juridic contractual între părţi, intervine răspunderea de drept comun, respectiv răspunderea civilă delictuală, aspect în raport de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1), pct. 9 C. proc. civ. care instituie competenţa teritorială alternativă a instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că stâlpii şi cablurile aeriene sunt amplasate pe terenul reclamantului situat comuna Petricani, jud. Neamţ, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Târgu Neamţ.

În raport şi de faptul că alegerea de competenţă a fost realizată de reclamant în vederea administrării probatoriului cu mai multă uşurinţă, având în vedere că a fost solicitată proba cu expertiză topografică, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tîrgu Neamţ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.A., obligarea pârâtului, pe cheltuiala acestuia, la schimbarea amplasamentului instalaţiilor existente pe terenul reclamantului; obligarea pârâtului la plata sumei de 84.600 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului afectat de instalaţiile acestuia, aferentă perioadei septembrie 2016- septembrie 2019, achitată într-o singură tranşă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la plata integrală a sumei; obligarea pârâtului la plata unei prestaţii cu caracter permanent, cu titlu de chirie pentru suprafaţa pe care o ocupă, de la data promovării acţiunii până la desfiinţarea/mutarea edificiului de pe terenul reclamantului.

Se reţine că acţiunea are trei capete de cerere principale care au cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, a căror soluţionare atrage competenţa materială a judecătoriei, în primă instanţă, în raport de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h) şi lit. k) C. proc. civ., coroborate cu art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul celui de-al doilea capăt de cerere este reprezentat de despăgubiri solicitate pentru ocuparea terenului proprietatea reclamantului de stâlpii şi cablurile aeriene ale pârâtului, faptă ilicită ce atrage incidenţa normelor de drept ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

În litigiul pendinte, Judecătoria Târgu Neamţ este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi s-a produs prejudiciul, fiind instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul pretins a fi fost folosit abuziv de pârât, iar Judecătoria Târgu Mureş este instanţa de la sediul pârâtului, aflat în Târgu Mureş, B-dul x nr. 42, jud. Mureş.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Târgu Neamţ, instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite şi producerii prejudiciului, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Târgu Neamţ nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la sediul pârâtului.

Din perspectiva celor expuse, în raport de textele de lege invocate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.