Peremption as an encroachment on the constitutional right of access to justice: sufficiency of a general reference to the laches regime in a request to refer an unconstitutionality exception

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a instituţiei perimării prin raportare la disp. art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, ca neîndeplinind exigenţele formale impuse unei cereri chiar şi incidentale, de investire a instanţei, reţinând că partea nu a motivat-o prin indicarea concretă a textului de lege pretins vătămător, ci a făcut referiri în mod generic la instituţia perimării în ansamblul său.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că respingerea cererii de sesizare "ca neîndeplinind exigenţele formale impuse unei cereri chiar şi incidentale de investirea instanţei" este rezultatul unei erori materiale.

Precizează că excepţia a fost ridicată ca "mijloc de apărare" în cuprinsul memoriului de recurs, indicând în mod concret textele legale care prin modul de reglementare a instituţiei perimării, îngrădesc accesul liber la justiţie (art. 416 alin. (1), art. 420 şi art. 421 C. proc. civ.).

În acest sens a invocat în memoriul de recurs "dificultatea respectării termenelor excesiv de scurte (de la pronunţare) instituite prin textele art. 416 alin. (1), art. 420 şi art. 421 C. proc. civ..", considerând că prin modul în care este reglementată instituţia perimării, în ansamblul său şi îndeosebi prin textele menţionate mai sus, este încălcat unul din drepturile garantate prin art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi anume asigurarea accesului liber la justiţie. În opinia sa, scurtarea termenului de 1 an reglementat prin vechiul cod de procedură la 6 luni - cât prevede actualul cod, menţinerea perimării de drept, a constatării acesteia din oficiu de către instanţă precum şi a termenelor foarte scurte, de la data pronunţării, pentru exercitarea caii de atac a recursului, constituie fiecare dintre ele şi îndeosebi în ansamblul lor, o îngrădire a exercitării dreptului la liberul acces la justiţie.

Susţine că prin demersul procesual înaintat Curţii de Apel Timişoara la termenul din 06.11.2019, a completat motivarea de mai sus, aducând şi alte argumente în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate prin memoriul de recurs. Astfel, şi-a exprimat opinia că art. 21 din Constituţie îi garantează cetăţeanului accesul liber la justiţie, inclusiv prin asigurarea cadrului instituţional de exercitare. Instituţia perimării, în sine, constituie o restrângere legală a duratei de timp în limita căruia cetăţeanul care a solicitat soluţionarea unei cauze suspendate, poate să rămână în pasivitate. Termenul de 1 an, stabilit în acest scop, a fost considerat de Curtea Constituţională, în mod constant, ca un termen rezonabil în numeroase decizii date în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate - axate printre altele pe motive potrivit cărora termenul ar fi insuficient.

În pofida statuărilor de mai sus, în adoptarea actualului C. proc. civ., legiuitorul a menţinut instituţia perimării cu o singură excepţie, şi anume scurtarea termenului de perimare la 6 luni. Soluţie legislativă pe care recurentul a considerat-o neconstituţională pornind de la premisa că termenul de perimare este o componentă a cadrului procesual în limita căruia i se garantează cetăţeanului exercitarea dreptului constituţional reglementat de art. 21 din Constituţie iar scurtarea termenului iniţial, instituit de C. proc. civ. anterior, de la un an la 6 luni - prin actuala reglementare, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie. Ca urmare, textul art. 416 alin. (1) C. proc. civ. este neconstituţional în raport de prevederile imperative ale alin. (2) al art. 21 din Constituţie, care, referindu-se la garantarea accesului liber la justiţie, statuează tranşant că "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Consideră că sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 417-421 C. proc. civ., care instituie o procedură de urgenţă, derogatorie de la dreptul comun, prin măsuri de o severitate excesivă ce restrâng în mod vădit drepturile procesuale ale persoanei care recurge la instituţie, fără a exista o justificare concretă a îngrădirii acelor drepturi care, în ansamblul lor, definesc conceptul de "acces liber la justiţie". Unica justificare ce a fost oferită a fost aceea a dezideratului stabilităţii drepturilor conferite prin hotărâri judecătoreşti. Aceasta este, însă, o motivare globală, pur teoretică, ce nu justifică nici pe departe încălcarea interdicţiei statornicită prin art. 21 alin. (2) din Constituţie.

Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile de netimbrare, tardivitate şi nulitate a recursului, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, întrucât Curtea Constituţională a respins anterior excepţii de neconstituţionalitate cu privire la textul de lege atacat.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie tardivitatea recursului. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a considerat că prin textele legale nu se încalcă drepturile prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

Intimatele Primăria Municipiului Arad, reprezentată prin primar şi Primarul Municipiului Arad, prin întâmpinarea formulată, au solicitat pe cale de excepţie respingerea, ca tardiv, a recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, susţinând că aspectele învederate de recurent nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci apărări în cauză. De asemenea, a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale sub acest aspect.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţiile formulate în întâmpinări, acestea urmează a fi respinse ca nefondate.

Astfel, recursul declarat împotriva unei cereri incidentale prin care se solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este scutit de plata taxei de timbru în considerarea dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, fiind o cale de atac îndreptată împotriva unei solicitări scutite de plata taxei de timbru.

De asemenea, se constată că recursul a fost declarat la data de 12.06.2020, conform ştampilei Oficiului Poştal aplicate pe plicul de expediere, cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunţarea încheierii, prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului, instanţa reţine că acesta cuprinde critici în legătură cu respingerea ca nemotivată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care, prin încheierea atacată, se constată un fine de neprimire cu caracter dirimant, acela al nemotivării, iar recurentul a susţinut că cererea a fost motivată corespunzător.

Verificând pertinenţa criticilor formulate, Înalta Curte reţine că instanţa sesizată cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a procedat la analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale acestei cereri, motivând că aceasta nu conţine argumentele necesare unei astfel de analize.

Aprecierea este eronată în condiţiile în care atât în memoriul de recurs la perimare, cât şi în notele depuse ulterior, pentru termenul de judecată din data de 6.11.2019, recurentul a invocat textele de lege pretins afectate de neconstituţionalitate, respectiv art. 416-421 C. proc. civ., a indicat norma constituţională la care se raportează ca fiind art. 21 din Constituţie şi a motivat de ce, în accepţiunea sa, îi este restrâns accesul liber la justiţie.

Aceste elemente sunt suficiente pentru a permite instanţei să se considere învestită cu o astfel de cerere de sesizare şi să procedeze la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Având în vedere faptul că prima instanţă nu a procedat la analiza acestor condiţii, constatând eronat neîndeplinirea unui aspect formal care a generat un fine de neprimire, distinct de cel ce ar rezulta din aplicarea art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar această motivare este străină de cauză, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi în conformitate cu art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizei condiţiilor de admisibilitate a sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, respectiv a dispoziţiilor art. 416-421 C. proc. civ. prin raportare la art. 21 alin. (2) din Constituţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile de netimbrare, tardivitate şi nulitate a recursului.

Admite recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017 cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care reglementează instituţia perimării.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.