Appeal deadline reinstatement refused; 48-hour constitutional challenge deadline held to run from registry pronouncement, appeal rejected as tardy.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie A. a formulat cerere de revizuire, împotriva deciziei penale nr. 424A/22.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2010.

Prin cererea de revizuire,a fost criticată exclusiv latura civilă a hotărârii, solicitându-se înlăturarea obligaţiei revizuientului de plată a cheltuielilor judiciare prilejuite de efectuarea urmăririi penale, judecarea fondului şi a apelului raportat la împrejurarea că prin procesul penal nu a fost răsturnată, în ce îl priveşte, prezumţia de nevinovăţie, precum şi înlăturarea dispoziţiilor privind menţinerea măsurilor asiguratorii instituie în cursul urmăririi penale şi prin sentinţa apelată asupra bunurilor mobile şi imobile.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Noul C. proc. pen., formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., solicitând şi repunerea în termenul de declarare a acestei căi de atac, arătând că instanţa, după punerea în discuţie a excepţiei de neconstituţionalitate, a rămas în pronunţare, fără a indica în vreun fel când va avea loc această pronunţare.

Până la orele 13:00 când s-a încheiat programul cu publicul la arhiva secţiei a III a Civilă, nu a reuşit să afle nimic în legătură cu pronunţarea aşteptată, nici că va avea loc în aceeaşi zi, nici că va fi amânată şi, cu atât mai mult, ce soluţie a pronunţat Curtea, iar în cursul zilei de vineri, prin avocat, a încercat să ia la cunoştinţă despre soluţia Curţii pe portalul instanţelor de judecată portal.just.ro, dar acest lucru nu a fost posibil, soluţia nefiind publicată cât timp apărătorul său s-a aflat la birou.

Arată recurentul că întrucât că a urmat weekend-ul, a observat soluţia Curţii în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate abia în cursul zilei de luni, iar în interiorul termenului de 48 de ore de la momentul când, în mod obiectiv, a putut să ia la cunoştinţă de această soluţie (adică, luni, 06 iulie 2020, începând cu orele 08:00), a formulat prezentul recurs.

Deoarece în C. proc. civ. nu se stabileşte vreo obligaţie în sarcina instanţei de judecată de a comunica părţilor locul şi ora pronunţării sau amânarea acesteia, deşi termenul prevăzut de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 curge de la pronunţare, consideră că termenul de recurs nu poate fi unul efectiv ci unul iluzoriu, formal.

Se mai susţine că, date fiind restricţiile şi limitările din perioada actuală, cauzate de criza de sănătate publică cunoscută, legătura cu instanţele de judecată se desfăşoară cu dificultate, context în care abia luni s-a putut observa soluţia Curţii dată asupra excepţiei; că, în ziua pronunţării, era imposibil să poată consulta soluţia dată asupra excepţiei la arhiva instanţei, date fiind ora soluţionării cauzei şi ora încheierii programului cu publicul la instanţe.

Ca atare s-a solicitat repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 275 alin. (1) pcl. 3 lit. b) din C. proc. pen. şi să se constatate că prezenta cale de atac a fost formulată în termenul prevăzut de art. 29 alin, 5 din legea nr. 47/1992, cu aplicarea art. 186 din C. proc. civ.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

În schimb, potrivit alin. (5), dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, vizează tocmai imposibilitatea de a se încadra în termenul stabilit de teza a II a a aliniatului 5 al art. 29 al Legii nr. 47/1992, enunţat anterior.

Astfel, recurentul a apreciat că termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 ce curge de la pronunţare, nu a fost unul efectiv, ci iluzoriu, în condiţiile în care date fiind restricţiile şi limitările din perioada actuală, cauzate de criza de sănătate publică cunoscută, legătura cu instanţele de judecată se desfăşoară cu dificultate, context în care abia luni, 6 iulie 2020 a putut observa soluţia Curţii dată asupra excepţiei, iar în ziua pronunţării, era imposibil să poată consulta soluţia dată asupra excepţiei la arhiva instanţei, date fiind ora soluţionării cauzei şi ora încheierii programului cu publicul la instanţe.

Cu privire la susţinerea potrivit căreia termenul de 48 de ore ce curge de la pronunţare nu este unul efectiv, ci iluzoriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a reţinut că natura imperativă a acestui termen, "are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu", legiuitorul având competenţa, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, să instituie reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situaţii speciale". (Decizia nr. 1512/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din 28 ianuarie 2011, Decizia nr. 494/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din 21 iunie 2006).

Totodată, prin decizia civilă nr. 1/1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Pentru situaţii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe şi, ca atare, recurentul avea posibilitatea de a declara calea de atac a recursului în speţa de faţă, doar cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunţarea încheierii de şedinţă din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Conform minutei şi dispozitivului acestei încheieri, pronunţarea hotărârii s-a efectuat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 03.07.2020.

Această modalitate de pronunţare este în conformitate cu dispoziţiile art. 402 din Sectiunea a 4-a, Capitolul II, Titlul I, Cartea a II-a a C. proc. civ. astfel cum a fost modificat de punctul 37, articolul I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit cărora, hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Recurentul apreciază că această modalitate procedurală de aducere la cunoştinţă a soluţiei pronunţate în cauză este formală, având în vedere că în ziua pronunţării, era imposibil să poată consulta soluţia dată asupra excepţiei la arhiva instanţei, date fiind ora soluţionării cauzei şi ora încheierii programului cu publicul la instanţe.

Cu privire la acest aspect sunt relevante în cauză considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 1 octombrie 2018 prin care a fost respinsă (printre altele) obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 37 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu referire la art. 402 din C. proc. civ.

Astfel, Curtea a constatat că noua soluţie legislativă extinde sfera de aplicare a punerii soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, ca formă de realizare a publicităţii hotărârii, dar o asemenea formă de publicitate a hotărârii judecătoreşti este concordantă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi cu art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede că hotărârea "va fi făcută publică".

La paragrafele 28 şi 29 ale acestei decizii s-a menţionat că: aprecierea modalităţii de publicitate, prevăzute de dreptul intern al statului membru, dată unei hotărâri, trebuie realizată în lumina particularităţilor procedurilor în discuţie, luând în considerare ansamblul acestora şi în funcţie de obiectul şi scopul art. 6 paragraful 1 din Convenţie [a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 1983, pronunţată în Cauza Pretto şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 25-26, Hotărârea din 8 decembrie 1983, pronunţată în Cauza Axen împotriva Germaniei, paragrafele 30-31, Hotărârea din 22 februarie 1984, pronunţată în Cauza Sutter împotriva Elveţiei, paragrafele 32-33] şi că nu este încălcat caracterul public al pronunţării, dacă orice persoană care justifică un interes poate consulta sau obţine o copie de pe textul complet al hotărârii judecătoreşti;(...) [Hotărârea din 22 februarie 1984, pronunţată în Cauza Sutter împotriva Elveţiei, paragraful 34].

De asemenea, s-a apreciat că publicitatea conferă administrării justiţiei un caracter transparent, contribuind, astfel, la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, iar ceea ce contează este dacă aceste hotărâri au fost, în orice formă, accesibile publicului [paragraful 30], exigenţa publicităţii pronunţării hotărârii fiind îndeplinită atunci când, prin depunerea la grefa instanţei, textul integral al deciziei a devenit accesibil tuturor [paragraful 32].

Având în vedere că, sub aspectul tezei referitoare la pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, data pronunţării este ziua în care au fost închise dezbaterile în cazul în care instanţa judecătorească se pronunţă în aceeaşi zi şi la acelaşi moment temporar se întocmeşte minuta, care se pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în aceeaşi zi, data hotărârii fiind cea la care minuta a fost adusă la cunoştinţa publicului în maniera anterior arătată.(...), Curtea a constatat că o atare soluţie legislativă nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie [paragraful 41].

De asemenea, la paragraful 42 al aceleiaşi decizii, Curtea a subliniat că, "art. 538 din C. proc. civ. este, în principiu, o garanţie de care publicul se poate folosi şi, aşadar, trebuie interpretat extensiv, aspect ce va reveni personalului competent să se îngrijească de soluţionarea cererilor publicului. În acelaşi sens este şi art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015".

Aplicând aceste statuări speţei de faţă se poate observa nu numai că recurentul avea posibilitatea de a face uz de dispoziţiile C. proc. civ. şi Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, pentru a afla soluţia pronunţată ci şi că aceasta a fost adusă la cunoştinţa publicului întrucât, aşa cum el însuşi a recunoscut, a putut-o consulta prin intermediul site-ului oficial, respectiv portalul instanţelor de judecată, accesibil la adresa http://portal.just.ro/.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Susţinerea recurentului că s-a putut observa soluţia de abia în ziua de luni, 6 iulie 2020, este combătută de dovezile existente la dosar, respectiv relaţiile comunicate de Curtea de Apel Bucureşti şi adresa nr. x/2020 a Ministerului Justiţiei din care rezultă că soluţia a fost disponibilă pe portalul instanţelor de judecată începând cu data de 4 iulie, orele 14:00, conform raportului de tip.log de la data de 04.07.2020.

Or, în speţa de faţă nu s-a făcut dovada existenţei unor temeiuri justificate care să conducă la admiterea cererii de repunere în termen formulată de recurent câtă vreme, aşa cum s-a dovedit, acesta avea posibilitatea obiectivă de a cunoaşte soluţia instanţei în termen rezonabil, pentru a depune cererea de recurs în termenul expres prevăzut de lege.

De asemenea alegaţiile privind faptul că între data pronunţării hotărârii şi data înăuntrul căreia putea declara în termen legal recurs au fost zile de sâmbătă şi duminică în care personalul din cadrul cabinetului avocatului său nu lucra, nu pot constitui un motive temeinice în înţelesul dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. enunţate anterior.

Pe de o parte, pentru că termenul de declarare a căii de atac, împlinindu-se într-o zi nelucrătoare s-a prorogat până în prima zi lucrătoare, respectiv pe 6.07.2020, dată la care chiar recurentul a recunoscut că a luat cunoştinţă de soluţie iar potrivit art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii, text ce este aplicabil şi căii de atac a recursului potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât motivarea căii de atac putea fi făcută ulterior comunicării considerentelor hotărârii atacate.

Ca atare, recurentul nu a făcut dovada că a fost împiedicat de motive temeinice, în înţelesul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., să depună cererea de recurs în termenul procedural, motiv pentru care va fi respinsă cererea acestuia de repunere în termenul de declarare a recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, iar conform art. 185 din Noul C. proc. civ., atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Având în vedere că încheierea atacată a fost pronunţată la data de 3 iulie 2020, iar recursul declarat de petentul A. a fost înregistrat la registratura curţii de apel la 7 iulie 2020, cu depăşirea termenului de 48 de ore de la pronunţare, termen imperativ şi absolut, prevăzut de dispoziţiile speciale ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa va aplica sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cererea de recurs şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurentul A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Noul C. proc. pen.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.