Cassation admissibility: failure to formulate concrete criticisms of res judicata and limitation period errors

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 24 iulie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1403A din data de 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 decembrie 2019, sub nr. x/2018, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii privind acordarea de despăgubiri aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei.

Recurenta a susţinut că pârâta B. a formulat întâmpinare-reconvenţională, care nu îndeplineşte condiţiile unei întâmpinări, ci este o cerere întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă, iar titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 5603 din 21 iunie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, şi de decizia civilă nr. 724A din 5 iulie 2013, au putere de lucru judecat, astfel că sancţionarea sa de curtea de apel pentru aceeaşi faptă, face ca actul respectiv să fie total sau parţial lipsit de efect, prin nulitatea acestuia.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a învederat că potrivit dispoziţiilor art. 706 alin. (1) şi (2) şi art. 707 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 2500 alin. (1) şi (2) C. civ., dreptul de a obţine executarea silită se stinge în termen de 3 ani, prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, care se socoteşte de la momentul rămânerii definitive, iar instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii legale.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt a litigiului şi nemulţumirile sale cu privire la modul de soluţionare a cererilor formulate, fără a aduce critici de nelegalitate cu privire la argumentele reţinute de către instanţa de apel.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.

De asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 23 aprilie 2020, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că la pagina 2 din cererea de recurs a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia pronunţată în dosarul nr. x/2011.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1403A din data de 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă C. împotriva sentinţei civile nr. 176 din 05 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă-reclamantă B. şi cu intimaţii-pârâţi D. şi E.; a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă-reclamantă B. împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională şi a fost obligată reclamanta-pârâtă C. să plătească pârâtei-reclamante B. suma de 5000 RON, reprezentând daune morale; au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, analizând conduita părţilor, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina apelantei-pârâte şi a intimaţilor-pârâţi; în ceea de priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta B., prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin fapta reclamantei de a introduce numeroase acţiuni, vădit nefondate, în mod abuziv, supunând-o unui stres continuu, s-a reţinut că sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina reclamantei.

În memoriul de recurs şi în punctul de vedere la raport, recurenta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă, iar titlurile executorii pronunţate în dosarul nr. x/2011 au putere de lucru judecat.

Analizând hotărârile pronunţate în prezenta cauză, se constată că instanţa de fond, având a judeca cererea reconvenţională, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 5603/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 161/27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, reţinându-se că reclamanta-pârâtă a formulat mai multe acţiuni civile şi penale; verificând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada faptei ilicite săvârşite de reclamanta-pârâtă, întrucât aceasta, ulterior pronunţării deciziei nr. 161/2014 a formulat numeroase acţiuni neîntemeiate, inclusiv prezenta cerere; cu toate acestea tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite celelalte condiţii pentru atragerea răspunderii civile delictuale a reclamantei, motiv pentru care a respins cererea reconvenţională.

În schimb, instanţa de apel analizând apelul declarat de pârâta-reclamantă a reţinut că, în cauză, este îndeplinită atât condiţia existenţei faptei ilicite săvârşite de reclamantă, cât şi celelalte condiţii privind existenţa prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, menţionând că doar că nu poate fi sancţionată de două ori pentru aceeaşi faptă, fără a indica, în concret, care este fapta reţinută de către instanţa de apel cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte, analizând hotărârile judecătoreşti invocate de către recurentă şi pronunţate în dosarul nr. x/2011, constată că în aceste hotărâri judecătoreşti au fost avute în vedere fapte ilicite săvârşite de reclamantă până în anul 2011, când a fost înregistrat dosarul nr. x/2011, iar în prezenta cauză, faptele reclamante prin cererea reconvenţională formulată de pârâta B. se referă la fapte ilicite săvârşite de reclamantă ulterior înregistrării dosarului nr. x/2011, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv până la 07 iunie 2018, când dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În raport de cele prezentate, Înalta Curte reţine că, din perspectiva pretinsei autorităţi de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2011, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici de recurs prin care să învedereze, în concret, în raport de faptele invocate în prezenta cauză, care sunt elementele comune care ar permite, în cauză, examinarea condiţiilor autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susţinerea căruia recurenta a învederat că, potrivit dispoziţiilor art. 706 alin. (1) şi (2) şi art. 707 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 2500 alin. (1) şi (2) C. civ., dreptul de a obţine executarea silită se stinge în termen de 3 ani, prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat aceste dispoziţii legale doar din perspectiva aprecierii probelor, fără a dezvolta, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste norme legale.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Prin urmare, întrucât prin motivele de recurs recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi la temeiurile de drept care au fundamentat-o, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu conţine critici care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1403A din 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1403A din 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.