Failure to substantiate casation grounds in appeal against dismissal of unjust enrichment claim for retroceded structures based on prescription

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Braşov, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 noiembrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Braşov, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susţinut că instanţele de fond au apreciat greşit că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris şi a început să curgă la data emiterii HCJ nr. 22 din 24 ianuarie 2006, faţă de împrejurarea că, pentru recuperarea bunurilor a căror contravaloare o solicită, a fost promovată o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii de consiliu judeţean anterior menţionată, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, respinsă prin sentinţa civilă nr. 7853 din 19 iulie 2017, definitivă prin decizia civilă nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, dreptul material la acţiune al reclamantei născându-se ulterior acestui moment.

Conform dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, construcţiile de pe terenurile forestiere, amplasate în suprafeţele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea persoanelor fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a dispus trecerea construcţiilor în patrimoniul pârâtei, prin Hotărârile nr. 22 din 24 ianuarie 2006 şi nr. 258 din 23 iunie 2006.

Recurenta a învederat că îmbogăţirea pârâtei fără justă cauză se datorează unui fapt juridic licit şi voluntar, care conduce la sporirea patrimoniului acesteia în detrimentul reclamantei, fără a exista niciun temei juridic.

A mai arătat recurenta că, după naţionalizarea pădurilor, terenurile forestiere au fost în administrarea sa, dar în proprietatea publică a statului român, terenuri pe care s-au edificat construcţiile în cauză, fără să se întrevadă împrejurarea că aceste terenuri vor face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora.

Ca atare, apreciază că sunt incidente prevederile legale care reglementează situaţia constructorului de bună -credinţă pe terenul altuia având în vedere că aceste imobile au fost construite din fondurii proprii ale reclamantei şi se află în proprietatea privată a acesteia.

În ceea ce priveşte invocarea adresei nr. x din 11 iunie 2007, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care se arată că legiuitorul nu a instituit o obligaţie de plată în sarcina persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra construcţiilor de pe terenurilor forestiere, apreciază că aceasta nu are nicio valoare juridică, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 602/2008, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstuţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, a reţinut că aceste texte reglementează un transfer gratuit de proprietate către persoanele fizice si juridice private, ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cu privire la expropriere.

Referitor la apărările pârâtei în sensul că a efectuat anumite plăţi pentru valoarea rămasă neamortizată pentru Cantonul silvic Poiana Brasov,Cantonul silvic Fântâniţa şi Sediul de ocol Zărneşti, recurenta a învederat că pentru aceste construcţii nu a fost solicitată contravaloarea, având în vedere că acestea au fost retrocedate în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă a fost comunicată intimatului Municipiul Braşov, la data de 27 noiembrie 2019, conform dovezii aflate la fila x.

Intimatul-pârât Municipiul Braşov a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a susţinut că aspectele învederate prin cererea de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 20 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, tribunalului, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 mai 2020, respectiv la 20 mai 2020.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 74/S din 14 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, reţinându-se, în esenţă, că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca prescrisă, acţiunea în pretenţii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, întrucât momentul de la care curge dreptul la acţiune este data predării-prelurării construcţiilor de către pârâtă, respectiv la datele de 25 iunie 2006, 11 mai 2006, 08 mai 2006 şi 04 aprilie 2006, date care nu au fost contestate de către reclamantă.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, deoarece a solicitat în instanţă anularea Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 22 din 24 ianuarie 2006, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa nr. 7853 din 19 iulie 2017, definitivă prin decizia nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, astfel că dreptul său material la acţiune s-a născut ulterior acestui moment.

Înalta Curte constată că reclamanta a formulat această critică şi în apel, iar Curtea de Apel Braşov a respins aceste susţineri, raportat la prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia dreptului material la acţiune în repararea pagubei prin îmbogăţirea fără just temei începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut paguba sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. S-a mai reţinut de către instanţa de apel că la data predării construcţiilor de către pârâtă în anul 2006, reclamanta a cunoscut atât paguba-contravaloarea construcţiilor predate, cât şi persoana cărora le-a predat, respectiv pârâtul municipiul Braşov.

Conchizând, instanţa de apel a arătat că nu pot fi primite argumentele reclamantei care invocă data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, ca moment al curgerii prescripţiei, în raport de prevederile exprese ale art. 8 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, iar această decizie invocată de reclamantă nu poate fi considerată nici act întreruptiv al prescripţiei, potrivit art. 16 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care acţiunea a fost formulată în anul 2015, după împlinirea termenului de prescripţie din 2009, iar acţiunea în anularea hotărârii de consiliu judeţean fost respinsă, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, în raport de aceste considerente ale instanţei de apel, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci aceasta a reiterat critica formulată în apel, fără a aduce argumente cu privire la modul în care instanţa de apel a dezlegat acest aspect.

Înalta Curte constată că celelalte susţineri ale recurentei sunt critici care vizează netemeinicia deciziei atacate şi nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., aceasta prezentând pe larg situaţia de fapt a litigiului şi indicând formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, astfel că cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Braşov, împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Braşov, împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.