Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7088/2004 AI generated

Forest Roads Challenge on Public Domain: Government Decision Annulment Case Quashed and Remanded for Retrial

Case Number Decizia nr. 7088/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) admitted the appeal by the National Forests Administration – Harghita Forestry Division, quashed the appellate court's decision of 27 March 2003, and remanded the case for retrial to the same court (Court of Appeal Târgu Mureș), meaning the claimant prevails on procedure and no final merits ruling stands. The original action sought partial annulment of Government Decision HG nr. 1351/2001, Annex 42, item 31, which attested certain forest roads as part of the public domain of the commune Remetea and Harghita County, though the claimant asserted they belonged to the state's public domain managed by the national forests authority. The lower court had dismissed the action as unfounded while reasoning that the government decision was a "gestiune" (management) act by the state as legal person, exempt from judicial review under art. 2 lit. d) of Law nr. 29/1990, and also rejected as inadmissible the intervention (by the former Ministry of Public Administration) and the warranty summons (against the county and local councils). The High Court found the lower judgment contradictory and lacking legal basis, since the court resolved an exception while formally ruling that the action was unfounded, failed to address procedural exceptions as required by art. 137 of the Civil Procedure Code, and wrongly rejected the incidental claims without putting that issue to the parties.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ; Forest Roads Challenge on Public Domain: Government Decision Annulment Case Quashed and Remanded for Retrial: Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Direcția Silvică Harghita, susținând, în esență, că hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și că este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Keywords

AI generated
action for annulment judicial review Civil Procedure Code public domain challenge of administrative decisions fiscal law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea recurată, sentința civilă nr. 83, pronunțată la data de 27 martie 2003, în dosarul nr. 52/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de Direcția Silvică Harghita, pentru anularea H.G. nr. 1351/2001 și ca inadmisibile, cererea de intervenție în favoarea Guvernului, formulată de fostul Minister al Administrației Publice, precum și cererea Guvernului, de chemare în garanție a Consiliului Județean Harghita și a Consiliul Local al comunei Remetea.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Direcția Silvică Harghita a cerut prin acțiune, anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001, Anexa nr. 42 poziția nr. 31, susținând că prin acest act administrativ, a fost atestat domeniul public al județului Harghita și al celorlalte unități administrativ-teritoriale din acest județ, anexa respectivă referindu-se la bunurile aparținând domeniului public al comunei Remetea, între care și drumuri forestiere care aparțin domeniului public al statului, aflate în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

Pârâtul a chemat în garanție, Consiliul Județean Harghita și Consiliul Local al comunei Remetea.

Fostul Minister al Administrației Publice a formulat cerere de intervenție în favoarea Guvernului.

Pentru a pronunța soluția arătată, curtea de apel a motivat, în esență, că H.G. nr. 1351/2001 constituie un act de gestiune săvârșit de stat, în calitate de persoană juridică, pentru administrarea patrimoniului său, astfel că potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, este exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.

Totodată, a mai motivat instanța de fond, că în raport cu esența actului administrativ atacat, atât cererea de chemare în garanție, cât și cererea de intervenție, sunt inadmisibile.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Direcția Silvică Harghita, susținând, în esență, că hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și că este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, instanța de fond a respins acțiunea, ca nefondată, dar din motivarea hotărârii pronunțate rezultă că a soluționat cauza, prin admiterea unei excepții, reținând că actul atacat ar constitui un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică, pentru administrarea patrimoniului său, fiind exceptat de la controlul judecătoresc, conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990.

Deci, soluția dată se sprijină pe motive contradictorii și străine, reținute ca temei, în considerentele hotărârii atacate.

Oricum, actul administrativ atacat este o hotărâre, pe care Guvernul a adoptat-o ca autoritate publică, prin care a atestat apartenența unor bunuri, la domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, cu toate consecințele juridice care decurg din acest statut.

De asemenea, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., în cauză fiind ridicate excepții procedurale pe care instanța de fond a omis să le cerceteze și să se pronunțe.

Or, potrivit prevederilor art. 137 C. proc. civ., instanța era datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Totodată, instanța de fond a respins în mod greșit, ca inadmisibile, cererile de chemare în garanție și de intervenție, fără ca această excepție să fi fost pusă în discuția părților prezente.

În concluzie, urmează ca recursul să fie admis și casată sentința atacată, iar cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței nr. 83 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2004.