Property restitution claim over Sapoca psychiatric hospital buildings and land assigned entirely to Bucharest Tribunal on administrative-file jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, şi Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, solicitând obligarea pârâtului Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, şi Statul Român, prin Ministerul Sănătătii, să transmită către secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul cu notificarea nr. x/2001, precum şi, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea 165/2013, să se constate că sunt îndrituite la restituirea în natură a imobilului şi să oblige Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, prin Spitalul de Psihiatrie Sapoca, să le restituie cele 5 imobile construcţii şi suprafaţa de 5027 mp de teren intravilan situate în municipiul Buzău, str. x, nr 92, sau, după caz, să le acorde despăgubiri. Au mai solicitat reclamantele, în temeiul art. 41 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, să fie obligate pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să soluţioneze dosarul administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 şi să le acorde despăgubiri în temeiul aceluiaşi act normativ.

În subsidiar, reclamantele au solicitat obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită dispoziţia de compensare în dosarul întocmit pe baza notificării nr. x/2001, la valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, sumă actualizată conform indicelui de inflaţie de la data de 17 mai 2013, până la data plăţii efective, la care să se adauge dobânda legală aferentă sumelor acordate, începând cu mai 2013 până la data plăţii efective.

În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii 10/2001 şi ale Legii 165/2013.

Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 12 decembrie 2018, reclamantele au învederat că înţeleg să se judece cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca şi Statul Român, prin Minsiterul Sănătăţii.

Pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, susţinând că această competenţă revine Tribunalului Buzău, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul său, în calitate de unitate deţinătoare, învestită de lege să soluţioneze notificarea; a mai invocat pârâta excepţia inadmisibilităţii cererii privind restituirea în natură a imobilelor, susţinând că notificările reclamantelor au fost soluţionate prin decizia nr. 3820 din 07 septembrie 2004, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii, numitul D.; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin cererea modificatoare înregistrată la termenul din data de 24 mai 2019, reclamantele au arătat că înţeleg să se judece doar cu Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, solicitând obligarea acestuia la soluţionarea notificării nr. x/2001, în sensul de a dispune restituirea în natură a imobilelor în discuţie.

Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, învederând că notificarea a fost deja soluţionată de unitatea deţinătoare, Spitalul de Psihiatrie Sapoca.

Prin înscrisul înregistrat la data de 08 octombrie 2019, reclamantele au arătat că cererea de chemare în judecată rămâne valabilă în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, şi prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat note scrise prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii formulate în contradictoriu cu această instituţie, arătând că dosarul administrativ al reclamanţilor nu a fost transmis către comisie, iar reclamanţii înşişi au susţinut că notificarea nu a fost încă soluţionată de Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a pus în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinări şi note scrise.

Prin sentinţa civilă nr. 2607 din 27 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să soluţioneze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafaţă de 5027 mp şi cinci construcţii şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a emite decizie de acordare despăgubiri; a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii - Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca de a înainta către secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul ce are la bază notificarea nr. x/2001; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii - Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, de a dispune restituirea în natură a imobilelor situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafaţă de 5027 mp şi cinci construcţii, sau de a propune acordarea de despăgubiri, şi a declinat, spre soluţionare, aceste capete de cerere în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că pentru soluţionarea cu prioritate a excepţiei necompentenţei teritoriale, invocată prin întâmpinări de Spitalul de Psihiatrie Sapoca şi de Ministerul Sănătăţii este necesar a se determina stadiul soluţionării notificării nr. x/2001.

S-a reţinut că reclamantele au formulat mai multe notificări, având conţinut aproape identic, înregistrate sub nr. x/2001, nr. y/2003 şi nr. 266/2004, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor aflate în municipiul Buzău, str. x, reprezentate de cinci construcţii şi o suprafaţă de teren, în notificarea nr x/2001 fiind solicitată suprafaţa de 5000 mp, iar în notificarea nr. x/2003 fiind solicitată suprafaţa de 6700 mp, având aceeaşi adresă.

Prin decizia nr. 3830 din 07 septembrie 2004, cu luare în considerare a notificării nr. x din 19 august 2004, Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, în calitate de unitate deţinătoare, a emis ofertă de acordare măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, reţinându-se că imobilele sunt ocupate de unităţi medicale, nefiind posibilă restituirea în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 966 din 10 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost admisă cererea reclamanţilor, iar pârâţii Spitalul de Psihiatrie Săpoca şi Ministerul Sănătăţii au fost obligaţi la restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 5027 mp, pe care se află şapte construcţii, imobile aflate în proprietatea publică a statului, în administrarea Ministerului Sănătăţii şi în folosinţa pârâtului Spitalul de psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.

Prin decizia nr. 908 din 24 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca şi Ministerul Sănătăţii, ca inadmisibilă.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 551 din 05 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, în dosarul x/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamante având ca obiect obligarea Municipiului Buzău, a Ministerului Sănătăţii prin ministru, şi a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca la emiterea unor dispoziţii de restituire în natură a imobilelor în discuţie, reţinându-se că, raportat la succesiunea înscrisurilor care au emanat de la entitatea învestită cu soluţionarea notificărilor, concretizată printr-o decizie de acordare de despăgubiri, în mod nejustificat, reclamantele au susţinut că nu au fost soluţionate notificările adresate Spitalului de Psihiatrie Săpoca.

Prin sentinţa civilă nr. 467 din 28 februarie 2018, pronunţată de Tribunalului Buzău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea reclamantelor de soluţionare a notificării nr. x/2001, în contradictoriu cu Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind respinsă cererea pentru acest motiv.

În continuare, Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, pe de o parte, obligarea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii şi prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, să transmită către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul având la bază notificarea nr. x/2001, iar, pe de altă parte, obligarea acestora să restituie în natură cele cinci imobile construcţii şi 5027 mp de teren sau să dispună, după caz, acordarea de despăgubiri.

În susţinerea soluţiei pronunţate, Tribunalul Bucureşti a reţinut incidenta dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, ale capitolului II din H.G. nr. 250/2007 şi ale Deciziei nr. 20/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărăra instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

În aceste condiţii, această instanţă a reţinut că Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a fost învestit cu soluţionarea notificării nr. x/2001, iar această pârâtă este o entitate cu personalitate juridică ce are înregistrate bunurile ce fac obiectul prezentei cauze, pe care le deţine în calitate de administrator, fiind unitate deţinătoare în sensul prevederilor H.G. nr. 250/2007.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a petitelor ce privesc modalitatea de soluţionare a notificării nr. x/2001, respectiv obligaţia unităţii deţinătoare de a înainta dosarul către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi cel privind restituirea în natură a imobilelor, revine secţiei civile a Tribunalului Buzău, iar cu privire la petitele formulate în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru care Tribunalul Bucureşti are competenţă de soluţionare în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 165/2013, instanţa a dispus disjungerea, formând un nou dosar.

Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 507/2020 din 23 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a capetelor de cerere rămase în cauza înregistrată sub nr. x/2018, în urma disjungerii din data de 27 noiembrie 2019, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei promovate de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, şi prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma acestuia în vigoare la sesizarea instanţei, respectiv la 13 noiembrie 2018.

Conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării Tribunalului Bucureşti:

"la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu"; iar aliniatul (2) al art. 131 prevede că "în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

A mai reţinut instanţa că, în cauză, primul termen în faţa instanţei sesizate iniţial - Tribunalul Bucureşti a fost la data de 24 mai 2019. Următorul termen a fost fixat la 20 septembrie 2019 şi nu a fost acordat excepţional, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.. La cel de-al treilea termen al cauzei, din data de 18 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a pus în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială, invocată prin întâmpinările formulate în dosar, şi, după ce a amânat în mod repetat pronunţarea soluţiei până la data de 27 noiembrie 2019, a disjuns şi declinat două capete de cerere în favoarea Tribunalului Buzău.

În contextul art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ., actul de procedură făcut peste termen este nul, iar în speţă discutarea excepţiei necompetenţei Tribunalului Bucureşti şi declinarea competenţei teritoriale s-a produs ulterior termenelor stabilite imperativ în acest sens prin art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1)-(2) C. proc. civ.

S-a mai reţinut că speţei pendinte îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 33-35 din Legea specială nr. 165/2013, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei, iar în situaţia soluţionării/nesoluţionării notificărilor pe cale administrativă, stabilirii despăgubirilor/compensării prin puncte, precum şi accesoriilor derivate din acestea, prevederile în discuţie se completează cu normele de procedură mai sus citate; Legea nr. 111/2019 nu se aplică în cauză, întrucât a intrat în vigoare la 31 mai 2019, ulterior sesizării Tribunalului Bucureşti (13 noiembrie 2018).

Conchizând, în contextul intervenirii decăderii prevăzute prin art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. corelat cu art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., cu referire şi la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca şi Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, prin care au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca şi Statul Român, prin Ministerul Sănătătii, să transmită către secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul cu notificarea nr. x/2001, precum şi în temeiul art. 35 alin (3) din Legea nr. 165/2013, să se constate că au dreptul la restituirea în natură a imobilului şi să oblige Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, prin Spitalul de Psihiatrie Sapoca, să le restituie cele cinci imobile construcţii şi suprafaţa de 5027 mp de teren intravilan situate în municipiul Buzău, str. x, sau, după caz, să le acorde despăgubiri; în temeiul art. 41 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, reclamantele au solicitat ca pârâtele pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să fie obligate să soluţioneze dosarul administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 şi să le acorde despăgubiri în temeiul aceluiaşi act normativ.

În subsidiar, reclamantele au solicitat obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită dispoziţia de compensare în dosarul întocmit pe baza notificării nr. x/2001, la valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, sumă actualizată conform indicelui de inflaţie de la data de 17 mai 2013, până la data plăţii efective, la care să se adauge dobânda legală aferentă sumelor acordate, începând cu mai 2013, până la data plăţii efective.

Temeiul juridic invocat de reclamante este reprezentat de dispoziţiile art. 21, art. 33, art. 35 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Buzău, întrucât prima instanţă sesizată, respectiv Tribunalul Bucureşti, a reţinut că unitatea deţinătoare, învestită cu soluţionarea notificării nr. x/2001, este Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, care este o entitate cu personalitate juridică, iar competenţa de soluţionare a petitelor ce privesc modalitatea de soluţionare a notificării şi obligaţia unităţii de a dispune restituirea în natură a imobilelor situate în municipiul Buzău aparţine Tribunalului Buzău.

Tribunalul Buzău a apreciat că discutarea excepţiei necompetenţei Tribunalului Bucureşti şi declinarea competenţei teritoriale s-a produs ulterior termenelor stabilite imperativ prin art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1)-(2) C. proc. civ., iar în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul lor judiciar, reclamantele tind să obţină soluţionarea dosarului administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 şi acordarea de despăgubiri în temeiul art. 41 din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, şi de către reclamante în acţiune.

Faptul că s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Buzău, str. x, nu schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, această cerere reprezentând una din modalităţile de soluţionare a notificării nr. x/2001.

Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2607 pronunţată la 27 noiembrie 2019, a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să soluţioneze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafaţă de 5027 mp şi cinci construcţii şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a emite decizie de acordare despăgubiri şi a dispus formarea unui nou dosar, iar competenţa de soluţionare a capătelor de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Buzău şi obligaţia de a înainta dosarul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, a fost declinată către Tribunalul Buzău în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

În raport de hotărârea anterior menţionată, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti s-a declarat competent să soluţioneze capetele de cerere, având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să soluţioneze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001, şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a emite o decizie de acordare despăgubiri, însă, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd situaţiile în care este permisă disjungerea, întrucât cererea de restituire în natură reprezintă o modalitate de soluţionare a notificării nr. x/2001, astfel încât Tribunalul Bucureşti este competentent să soluţioneze cererea în ansamblul său.

În aceste condiţii, raportat la obiectul litigiului, pentru stabilirea instanţei competente sunt incidente dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13 noiembrie 2018.

Potrivit 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsec şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Pentru aceste considerente, faţă de obiectul cauzei, prin care se solicită anularea obligarea pârâtelor Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să soluţioneze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de acordare de despăgubiri, în raport de textele de lege invocate, de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13 noiembrie 2018, şi de sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, şi Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, şi Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.