Inadmissibility of extraordinary appeal under Art. 503(2)(2) CPC against final procedural decision on jurisdiction transfer
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the extraordinary appeal (contestaţie în anulare) filed by the petitioner, leaving the earlier ruling that dismissed his request for a transfer of the court jurisdiction (strămutare) in force. The dispute centered on whether a procedural decision regarding the transfer of a case from the Court of Appeal of Constanza to another jurisdiction was subject to the specific grounds for appeal under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which the petitioner argued applied because the lower court failed to examine the merits. The Court held that the appeal was inadmissible because the specific legal provision cited by the petitioner applies exclusively to decisions rendered by appellate or cassation courts in merits proceedings, not to procedural incidents such as jurisdiction transfers, which do not address the substantive rights of the parties. Relying on Article 144(2) of the Code of Civil Procedure and Constitutional Court Decision No. 46/2017, the Court established that jurisdiction transfer decisions are final, procedural acts intended for the efficient administration of justice and lack of motivation, thereby precluding the application of the contested appellate grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) din C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal under Art. 503(2)(2) CPC against final procedural decision on jurisdiction transfer: The dispute centered on whether a procedural decision regarding the transfer of a case from the Court of Appeal of Constanza to another jurisdiction was subject to the specific grounds for appeal under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which the petitioner argued applied because the lower court failed to examine the merits. The Court held that the appeal was inadmissible because the specific legal provision cited by the petitioner applies exclusively to decisions rendered by appellate or cassation courts in merits proceedings, not to procedural incidents such as jurisdiction transfers, which do not address the substantive rights of the parties. Relying on Article 144(2) of the Code of Civil Procedure and Constitutional Court Decision No. 46/2017, the Court established that jurisdiction transfer decisions are final, procedural acts intended for the efficient administration of justice and lack of motivation, thereby precluding the application of the contested appellate grounds.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe specific ground for the extraordinary appeal cited by the petitioner, which the court determined was inapplicable to procedural decisions on jurisdiction transfer.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1497 din data de 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare petentul A..
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că soluţia de respingere a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019 este netemeinică şi nelegală, raportat la argumentele prezentate în cuprinsul cererii de strămutare şi la probatoriul ataşat, iar instanţa a respins cererea de strămutare fără a a cerceta fondul cauzei, fiind astfel îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare.
La termenul din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A..
Examinând cererea în raport cu excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 503 C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
În cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., împotriva încheierii nr. 1497 din data de 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de strămutarea a dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.
Înalta Curte reţine că cererea de contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) Cod procedură şi formulată împotriva unei încheieri prin care s-a soluţionat o cerere de strămutare, nu pot fi primită, deoarece acest text legal are în vedere ipoteza ca hotărârea contestată să fie pronunţată de o instanţă de recurs sau de o instanţă de apel (în acest ultim caz, numai dacă hotărârea instanţei de apel nu poate fi atacată, potrivit legii, cu recurs).
În raport de particularităţile cererii de strămutare, care constituie un incident procedural, rezultă că hotărârea dată în strămutare nu se încadrează în ipoteza hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs sau de apel, astfel că motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi analizate în raport cu încheierea pronunţată asupra cererii de strămutare.
De altfel, dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă" au făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate, iar, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 404 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. şi a reţinut că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ. din 1865 potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare (...)"].
Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.
Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că este un act de bună administrare a justiţiei şi nu priveşte fondul cauzei.
De altfel, Curtea Constituţională a observat că hotărârea pronunţată asupra strămutării este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare, respectiv poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) ori, după caz, revizuirea, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., fiind astfel constituite garanţii suplimentare pentru realizarea accesului la justiţie.
Cum în cauză, motivul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi primit pentru motivele anterior menţionate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1497 din 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1497 din 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.