Recovery of reduced judicial executor fees from creditor barred by subsidiarity of unjust enrichment and principle of relativity of judicial decisions

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând, asupra cauzei de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 28 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. a chemat în judecată pe pârâtul BEJ A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 288.820,65 RON reprezentând onorariu încasat, deşi instanţa de executare a dispus reducererea onorariului la suma de 10.000 RON.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 194 şi ale art. 723 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 160/04 iulie 2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis acţiunea reclamantei Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. (CET ARAD SA) - în insolvenţă, prin administrator special B. şi administrator judiciar CITR Filiala Timiş SPRL, împotriva pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc A. şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 288.820,65 RON, reprezentând diferenţă onorariu redus, precum şi suma de 8.330 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 273 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât BEJ A. împotriva sentinţei civile nr. 160 din 04 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, şi a fost schimbată, în tot, hotărârea apelată în sensul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, la data de 11 iunie 2020, recurenta-reclamantă Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A., cale de atac cu a a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 15 iunie 2020 şi repartizat aleatoriu completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea, în tot, a deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât mijlocul procesual de care trebuia să uzeze în vederea recuperării prejudiciului era cel stabilit de dispoziţiile art. 657 alin. (3) C. proc. civ., în sensul formulării unei contestaţii la executare prin care să se solicite reducerea onorariului executorului judecătoresc, astfel cum a procedat şi debitoarea.

Instanţa de apel a reţinut că hotărârea judecătorească prin care a fost modificată încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu este aplicabilă executorului judecătoresc, potrivit principiului relativităţii hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 429-435 C. proc. civ., acesta fiind un terţ interesat care are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri judecătoreşti favorabile sau de a înlătura faţă de el efectele unei judecăţi care îl prejudiciază, cum este cazul de faţă, şi este îi este opozabilă doar până la limita la care produce efecte asupra patrimoniului său.

Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., cu privire la obligativitatea conformării impuse executorului judecătoresc, nu operează şi faţă de acesta, ci doar în raporturile dintre creditor şi debitor.

Recurenta a învederat că instanţa de apel a făcut referire, în motivare, la art. 719 alin. (5) C. proc. civ., care nu are legătură cu cauza pentru că se referă la suspendarea distribuirii preţului în cazul în care bunurile urmărite sunt supuse degradării, pieirii, alterării sau deprecierii.

De asemenea, a arătat că în mod greşit s-a reţinut că, fiind decăzută din dreptul de a mai formula contestaţie la executare, nu mai poate formula nici acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză; cu toate acestea, instanţa a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză pe considerentul absenţei cauzei legitime a măririi patrimoniului şi absenţa altui mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.

S-a mai reţinut în decizia recurată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că, deşi creditorul este obligat să recurgă la serviciile unui executor judecătoresc pentru demararea executării silite, acesta are libertatea de a alege executorul judecătoresc căruia i se adresează, însă este inadmisibil ca debitorul să fie afectat de alegerea de către creditor a unui executor judecătoresc mai oneros.

Recurenta a arătat că textele de lege pe care instanţa de apel s-a întemeiat în argumentarea soluţiei pronunţate, respectiv art. 657 alin. (3), art. 429 - 435, art. 451 alin. (2) şi art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., reprezintă doar interpretări unilaterale, care adaugă la lege, fiind încălcat principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Conform principiilor generale care guverneză executarea silită, legiuitorul a stabilit că debitorul trebuie să suporte cheltuielile de executare silită, potrivit art. 670 alin. (2) C. proc. civ., ca o sancţiune aplicată pentru neexecutarea de bunăvoie a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, şi chiar dacă creditorul avansează o parte din cheltuielile de executare, sarcina suportării acestora nu se transferă creditorului.

Or, instanţa de apel nu a arătat care este motivul pentru care a înlăturat principiul stabilit de legiuitor, potrivit căruia se sancţionează neexecutarea de bunăvoie a hotărârilor judecătoreşti şi, fără a face referire la textul de lege indicat de reclamantă, nu a motivat de ce s-a creat o situaţie avantajoasă debitorului culpabil şi executorului judecătoresc, în defavoarea reclamantei-creditoare.

S-a mai învederat că textele de lege avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei au fost greşit aplicate, întrucât în materia executării silite există norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, pe care executorii judecătoreşti trebuie să le respecte; în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut fără temei legal că, la stabilirea onorariului, executorul judecătoresc nu îndeplineşte un serviciu public, fără a indica un text de lege care să susţină acest raţionament.

Instanţa de apel a mai arătat că reducerea onorariului putea fi făcută doar pe calea contestaţiei la executare, însă reclamanta nu a solicitat reducerea onorariului, pentru că acest aspect a făcut anterior obiectul verificării instanţei, ci, prin acţiunea introductivă, a solicitat reglementarea situaţiei create ca urmare a reducerii onorariului.

Recurenta a mai arătat că, potrivit art. 670 alin. (6) C. proc. civ., încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc, iar argumentele instanţei de apel, în sensul că titlul executoriu nu este aplicabil executorului judecătoresc pentru că este terţ faţă de hotărârea de modificare a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, nu pot fi luate în considerare, atât timp cât textul legal prevede expres contrariul. Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., ignorate de instanţa de apel, care stabilesc efectele soluţionării contestaţiei, alin. (4) şi (5) ale acestui articol prevăzând expres că hotărârea definitivă este comunicată, din oficiu, executorului, care are obligaţia să se conformeze.

Executorii judecătoreşti realizează un serviciu public şi nu sunt terţi faţă de actele pe care ei înşişi le întocmesc în dosarele de executare silită, iar onorariul executorului judecătoresc se stabileşte în mod unilateral, fără a exista un contract care să cuprindă acordul creditorului cu privire la valoarea prestaţiilor executorului judecătoresc.

Controlul activităţii executorului judecătoresc şi a modului de stabilire a onorariului se face de către instanţa de executare, neavând importanţă partea care sesizează instanţa de executare prin formularea cererii de diminuare a onorariului, relevant fiind titlul executoriu şi valoarea înscrisă în acesta; instanţa de apel nu a indicat niciun text de lege derogatoriu de la dispoziţiile art. 670 şi art. 720 C. proc. civ., apreciind greşit că patrimoniul executorului nu trebuie afectat, întrucât nu a fost parte în proces.

În opinia recurentei, executorul judecătoresc nu înregistrează niciun prejudiciu patrimonial întrucât munca sa a fost cuantificată legal de instanţă, potrivit criteriilor stabilite de legiuitor şi muncii efectiv depuse, fiind injust ca reclamanta, în calitate de creditor, care nu are nicio culpă în desfăşurarea executării silite, să suporte un onorariu extrem de oneros şi constatat a fi nelegal stabilit, în condiţiile în care niciun text de lege nu impune obligativitatea suportării acestui onorariu de către creditor.

Recurenta a învederat că nu pot fi reţinute în cauză dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deoarece situaţia executorului judecătoresc nu este comparabilă cu cea a avocatului, care este un liber profesionist, iar instanţa nu poate interveni în cadrul relaţiilor dintre avocat şi clientul său.

În ceea ce priveşte argumentul expus în considerentele hotărârii atacate potrivit căruia creditorul are libertatea de a alege un executor mai puţin oneros, recurenta a considerat că acesta contravine dispoziţiilor art. 652 C. proc. civ., care stabilesc competenţa executorilor judecătoreşti; prin urmare, legiuitorul nu a lăsat creditorului posibilitatea de a alege.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a expus considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, prin referirea la dispoziţiile art. 719 alin. (5) C. proc. civ., care nu au legătură cu prezenta cauză.

A învederat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 670 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc obligaţia debitorului de a suporta cheltuielile de executare silită, şi a susţinut doar poziţia executorului, apreciind că patrimoniul acestuia nu poate fi afectat, fără a analiza şi interesul reclamantei în promovarea unei asemenea acţiuni.

Recurenta a mai arătat că, întrucât debitorul este cel care suportă cheltuielile de executare, creditoarea nu are niciun interes în modificarea acestor cheltuieli stabilite de executor; până la momentul la care i se solicită să suporte această reducere, interesul creditoarei nu este născut sau actual, ci dreptul reclamantei-creditoare se naşte în momentul în care constată o însărăcire a patrimoniului său prin suportarea diferenţei dintre onorariul legal şi cel stabilit de executorul judecătoresc, concomitent cu îmbogăţirea executorului.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 369/05 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, prin care a fost modificat titlul executoriu constând în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, inclusiv onorariul executorului judecătoresc, motivând că această hotărâre nu îi este opozabilă executorului judecătoresc.

Conchizând, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul BEJ A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A., ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. a solicitat obligarea pârâtului BEJ A. la plata sumei de 288.820,65 RON reprezentând onorariu încasat, deşi instanţa de executare a dispus reducererea onorariului la suma de 10.000 RON.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 08 iunie 2017, a înregistrat la BEJ A. o cerere de executare silită împotriva debitoarei S.C. CET Hidrocarburi S.A., în vederea recuperării sumei de 35.829.629,16 RON, în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 211/14 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 832 din 10 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, şi sentinţa civilă nr. 341/25 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 822/A din 09 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, fiind format dosarul de executare silită nr. x/2017.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2017, au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă de 298.820,65 RON, cheltuieli care au fost reţinute de BEJ A., astfel cum rezultă din încheierea din data de 20 iunie 2017.

Debitoarea S.C. CET Hidrocarburi S.A. a formulat contestaţie la executare la data de 28 iunie 2017, solicitând, printre altele, reducerea cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 206/2017.

Prin încheierea civilă nr. 4886 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. x/2016, au fost reduse cheltuielile de executare, de la suma stabilită iniţial, la suma de 182.648,17 RON.

În raport de soluţia primei instanţe, debitoarea CET Hidrocarburi S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea sentinţei atacate în sensul diminuării onorariului executorului la minimul prevăzut de lege, anularea actelor de executare silită şi încetarea executării silite, precum şi întoarcerea executării pentru sumele reţinute/executate de BEJ A. în dosarul execuţional nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 369/05 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-contestatoare CET Hidrocarburi S.A. împotriva încheierii civile nr. 4886 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Arad, şi a fost schimbată, în parte, hotărârea atacată, în sensul că au fost reduse cheltuielile de executare silită (reprezentate de onorariul executorului judecătoresc) de la 182.648,17 RON, la suma de 10.000 RON; prin aceeaşi decizie, instanţa a dispus şi întoarcerea executării cu privire la cheltuielile de executare încasate peste suma de 10.000 RON.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 194 şi ale art. 723 C. proc. civ.

La judecata în primă instanţă reclamanta a precizat că fundamentul juridic al cererii îl reprezintă plata nedatorată.

Cu prilejul dezbaterilor, prima instanţă a pus în discuţie natura juridică a cererii de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă, apreciind că a fost învestită cu o acţiune în îmbogăţire fără justă cauză, iar nu cu o acţiune în restituirea plăţii nedatorate.

În acest sens a reţinut în sentinţă că: "prin refuzul executorului de a restitui diferenţa, care s-a stabilit definitiv că nu i se cuvenea, s-a produs în patrimoniul reclamantei o însărăcire, cu îmbogăţirea corespunzătoare a patrimoniului pârâtului, fară ca pentru aceasta să existe o justă cauză; în drept, instanţa observă prevederile art. 1345 C. civ., potrivit cărora cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia, este obligat să restituie, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei îmbogăţiri". A conchis Tribunalul Arad că "(...) raportul juridic dintre părţi este acela specific instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, şi nu al plăţii nedatorate, în cauză nefiind vorba de o plată efectuată din eroare de către reclamantă în favoarea executorului".

Calificarea juridică a cererii de chemare în judecată nu constituie obiectul criticilor de recurs.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă în considerarea caracterului subsidiar al acţiunii întemeiate pe faptul juridic al îmbogăţirii fără justă cauză, reţinând existenţa unui mecanism specific executării silite, prevăzut de art. 657 alin. (3) C. proc. civ., respectiv contestaţia la executare împotriva încheierii executorului judecătoresc.

Criticile nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că în mod corect curtea de apel a apreciat că cererea de chemare în judecată nu poate fi primită, având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză şi dispoziţiile coroborate ale art. 670 alin. (4) şi 657 C. proc. civ.

Astfel, art. 670 alin. (4) C. proc. civ. dispune în sensul că: "Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni".

Textul legal enunţat prevede, aşadar, o cale de atac specifică ce poate fi exercitată în faza executării silite în scopul cenzurării cuantumului cheltuielilor de executare, şi anume contestaţia la executare, care poate fi exercitată de partea interesată, în condiţiile legii.

Recurenta-reclamantă a susţinut că nu justifica interesul de a formula contestaţie la executare întrucât, în speţă, onorariul executorului judecătoresc fusese redus prin decizia civilă nr. 369/05 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2017, la suma de 10.000 RON; de asemenea, recurenta a arătat că această hotărâre i se opune executorului judecătoresc în temeiul dispoziţiilor art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd o limitare a persoanelor care pot exercita acest tip de acţiune civilă, prin urmare, nu se poate aprecia că recurenta-creditoare nu s-ar situa în sfera persoanelor care ar putea să justifice un interes în cenzurarea cheltuielilor de executare constând în onorariul executorului judecătoresc.

Este real că, potrivit art. 670 alin. (2) C. proc. civ., ca regulă, debitorul este cel care suportă cheltuielile ocazionate de executarea silită, însă textul legal menţionat cuprinse o serie de excepţii de la această regulă. Recurenta-reclamantă susţine în mod eronat că singura ipoteză în care creditorul va suporta cheltuielile de executare este aceea în care se renunţă la executare, deoarece art. 670 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere şi la alte cazuri în care prin lege se derogă de la norma generală.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 670 alin. (1) C. proc. civ.: "partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor".

Din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în alin. (1) şi (2) ale art. 670 C. proc. civ. rezultă că declanşarea executării silite implică avansarea cheltuielilor de executare de către creditor, precum şi că există situaţii de excepţie în care debitorul nu va suporta (în tot sau în parte) cheltuielile de executare.

Or, într-o asemenea situaţie, cheltuielile de executare nu vor rămâne în sarcina executorului judecătoresc, ci în sarcina creditorului care a declanşat executarea silită, având în vedere că, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la plata unui onorariu, onorariu care trebuie să se încadreze în limitele onorariilor minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte reţine că recurenta-creditoare justifica un interes în a solicita cenzurarea cuantumului cheltuielilor de executare, în măsura în care aprecia că este nejustificat, pentru a evita riscul suportării în tot sau în parte a onorariului executorului judecătoresc. Pe cale de consecinţă, nu sunt fondate susţinerile prin care recurenta a arătat că până la momentul la care i s-a solicitat să suporte această reducere, interesul său nu era născut sau actual, respectiv că dreptul său s-a născut în momentul în care "a constatat o însărăcire a patrimoniului său prin suportarea diferenţei de onorariu, concomitent cu îmbogăţirea executorului judecătoresc".

Pentru considerentele expuse şi văzând dispoziţiile art. 657 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile executorului judecătoresc se dau fără citarea părţilor, se comunică acestora, sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 1348 C. civ., conform cărora cererea de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Cu referire la reducerea prin hotărârea judecătorească a onorariului executorului judecătoresc, la cererea debitoarei (la suma de 10.000 RON), Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat, art. 670 alin. (4) C. proc. civ. dispune în sensul că dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 451 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că: "(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3)."

Aplicarea în mod corespunzător a prevederilor menţionate cu prilejul soluţionării contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ. permite reducerea onorariului executorului judecătoresc, fără ca această măsură să aducă atingere raporturilor dintre creditor şi executorul judecătoresc.

În acest sens Înalta Curte menţionează că, potrivit art. 435 C. proc. civ., hotărârea pronunţată în contestaţia la executare formulată de debitoare, prin care s-a solicitat cenzurarea cuantumului cheltuielilor de executare este obligatorie şi produce efecte între părţile din dosarul nr. x/2017, fiind opozabilă executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de apel referitoare la dreptul de opţiune al creditorului în alegerea executorului judecătoresc şi criticile formulate sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, deşi există limitări determinate de normele care reglementează competenţa executorilor judecătoreşti, creditorul este cel care alege executorul judecătoresc; onorariul cuvenit acestuia este reglementat legal sub forma unor limite minime şi maxime.

Din această perspectivă, alegerea făcută de creditor are implicaţii asupra costurilor procedurii executării silite, implicaţii pe care debitorul le poate surmonta uzând de dispoziţiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ.

Este real că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, însă, văzând şi dispoziţiile art. 39 din acelaşi act normativ, acesta este un argument suplimentar care justifică plata diferenţei onorariului executorului judecătoresc de către creditor, atunci când numai debitorul a solicitat şi a obţinut reducerea cuantumului cheltuielilor de executare.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă susţine în mod eronat că instanţa de apel a făcut în speţă o interpretare unilaterală, care adaugă la lege, a dispoziţiilor art. 720 alin. (4) şi (5) şi ale art. 429 - 435 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional, acesta fiind un participant, conform dispoziţiilor art. 644 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că o hotărâre judecătorească pronunţată în urma tranşării unui litigiu în care acesta nu a fost parte, nu poate produce efecte juridice asupra patrimoniului acestuia.

Dispoziţiile art. 429-435 din C. proc. civ. reglementează efectele hotărârii judecătoreşti, iar cele ale art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. dispun în sensul că: "Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc. (5) Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă."

Criticile recurentei-reclamante privitoare la interpretarea şi aplicarea în speţă a acestor dispoziţii nu pot fi primite, şi aceasta deoarece în virtutea art. 435 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. Împrejurarea că, potrivit art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., hotărârea judecătorească de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, se comunică executorului judecătoresc, care, în ipoteza în care contestaţia a fost admisă, trebuie să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă, este o consecinţă a faptului că executorul judecătoresc nu este parte în contestaţia la executare, însă trebuie să aibă cunoştinţă de măsurile dispuse de instanţă cu privire la actele de executare silită, măsuri pe care este obligat să le aducă la îndeplinire în calitatea sa de participant la executarea silită.

Dar, aşa cum s-a arătat, în lipsa formulării unei contestaţii la executare prin care să solicite reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariul executorului judecătoresc, creditoarea nu se poate prevala de efectul obligatoriu al hotărârii judecătoreşti prin care debitoarea a fost obligată să plătească cu titlu de cheltuieli de executare o sumă mai mică decât cea stabilită prin încheierea executorului judecăroresc.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt nefondate atât criticile fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a expus considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, prin referirea la dispoziţiile art. 719 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în forma actuală, acest text legal reglementează suspendarea distribuirii preţului obţinut din valorificarea unor bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii.

Acest text legal a fost evocat de curtea de apel cu referire la o opinie doctrinară publicată în anul 2012; aceasta viza cheltuielile de executare în reglementarea noului C. proc. civ. care, în forma examinată de autorul articolului, prevedea la art. 719 alin. (5) că, dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă; în prezent, această dispoziţie se regăseşte în cuprinsul alin. (5) al art. 720 din C. proc. civ., care este incident în cauză.

Prin urmare, decizia care face obiectul controlului judiciar nu cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, ci face referire la un text legal renumerotat cu prilejul republicării C. proc. civ.,

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 369/5 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, prin care a fost modificat titlul executoriu constând în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, inclusiv onorariul executorului judecătoresc, motivând că această hotărâre nu este opozabilă executorului judecătoresc, Înalta Curte reţine că este nefondat.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional, acesta având statutul de participant; prin urmare, o hotărâre judecătorească pronunţată în urma tranşării unui litigiu în care acesta nu a fost parte nu poate produce efecte juridice asupra patrimoniului acestuia.

Dispoziţiile art. 429-435 din C. proc. civ. reglementează efectele procesuale ale hotărârii judecătoreşti, respectiv dezinvestirea instanţei, autoritatea de lucru judecat, puterea executorie şi valoarea probantă de înscris autentic.

Obligativitatea hotărârii judecătoreşti operează inter partes şi este relativă, în vreme ce opozabilitatea operează erga omnes şi are caracter general.

Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse, constatând că dispoziţiile art. 657 alin. (3), art. 429 - 435, art. 451 alin. (2) şi art. 720 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. au fost corect interpretate şi aplicate în speţă, nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata către intimatul-pârât Biroul Executor Judecătoresc A. a sumei de 6144,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi cheltuieli de cazare şi transport, conform înscrisurilor aflate la filele x, cheltuieli care au fost reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în considerarea circumstanţelor cauzei şi a activităţii desfăşurate în concret de avocatul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A., prin Administrator Judiciar CITR Filiala Timiş SPRL, împotriva deciziei nr. 273 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc A. a sumei de 6144,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.