State appeal fails; expropriated landowners secure increased compensation for non-expropriated land and litigation costs

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 26 ianuarie 2010, sub nr. x/2010, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., C., D., E., F., G., H. şi I. S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Hotărârii nr. 4/29 septembrie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău cu privire la includerea pârâţilor persoane fizice în categoria persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru terenul expropriat având nr. cadastral x; stabilirea dreptului la despăgubiri pentru terenul care face obiectul hotărârii atacate, parcelele nr. top x, în suprafaţă totală de 8.700 mp, suprafaţa reală fiind de 9.237 mp, exclusiv în favoarea reclamanţilor, proprietari tabulari ai imobilului; obligarea expropriatorului, în baza art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, la exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanţilor; stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat iar, în subsidiar, pentru pierderea totală de valoare a terenului rămas în proprietate la suma de 609.000 euro, în echivalent în RON, conform valorii de circulaţie a întregii suprafeţe afectate; obligarea pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., să emită o hotărâre de stabilire a despăgubirii exclusiv în favoarea reclamanţilor, la valoarea reală a pagubei suferite de aceştia; de asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 613/13 septembrie 2012, Tribunalul Cluj a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâţilor Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., C., D., E., F., G., H. şi I. S.A.; a anulat, în parte, Hotărârea nr. 4 din 29 septembrie 2009, emisă de către CNADNR, prin Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri şi cuantumul despăgubirilor; a stabilit că reclamanţii A. şi B. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4068 mp situat în comuna Gilău, arabil intravilan, prevăzut cu nr. top comasat x, nr. topo x nr. top nou x, nr. topo comasat x, cu nr. top nou x; a respins cererea de obligare a expropriatorului la exproprierea întregii suprafeţe de 8700 mp; a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul expropriat la suma de 1.079.804 RON; a respins cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri cuprinzând persoanele îndreptăţite la acordarea de despăgubiri şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 4 din data de 29 septembrie 2009, emisă de CNADNR - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul comunei Gilău, s-a stabilit că numiţii C., D., E., G., J., H., A., B. şi I. S.A. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului situat în comuna Gilău, categoria de folosinţă arabil intravilan, cu ieşire la DN1, parcele cu nr. top. comasat x, nr. topo comasat x, nr. topo nou x nr. topo comasat x şi nr. topo nou x, în suprafaţă totală de 4068 mp, identificat prin număr cadastral x. Totodată, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru acest teren, în cuantum de 503.461,17 RON, reprezentând echivalentul a 120.006 euro (raportat la cursul BNR din 28 septembrie 2009 de 4,1953 RON/1 euro).

Potrivit extraselor de carte funciară aflate la dosar, imobilele având CF nr. x Gilău nr. topo x arător la Şesul de Jos în suprafaţă de 2900 mp, din CF x Gilău nr. topo comasat x şi nr. topo nou x arător la Şesul de Jos în suprafaţă de 2900 mp şi din CF nr. x Gilău, nr. topo de comasaţie 5212/1 şi nr. topo x arător la Şesul de Jos în suprafaţă de 2900 mp, era proprietatea tabulară a reclamanţilor, înscrisă din anul 2002 asupra celei dintâi parcele şi din anul 2001 asupra celorlalte două parcele. Raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expertul K. a relevat că suprafaţa însumată a celor trei parcele este în realitate de 9237 mp.

Anterior efectuării lucrărilor de expropriere, reclamanţii au înregistrat şi cadastral terenul proprietatea lor, întregul teren dobândind numărul cadastral x Gilău.

Cu prilejul lucrărilor pentru autostradă, acest teren a fost dezmembrat cadastral în patru parcele, şi anume 4909, 4910, 4911 şi 4912 Gilău, întreaga parcelă cu număr cadastral nou 4909, în suprafaţă de 4068 de mp, fiind afectată de lucrări necesare pentru autostrada A3, şi anume plasarea unor conducte pentru utilităţi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au susţinut că suprafaţa de teren expropriată, de 4098 mp (identificată în prezent cu nr. cadastral x), afectează exclusiv terenul lor aflat în proprietate tabulară şi nu are nici o legătură cu terenurile înscrise în titlurile de proprietate ale pârâţilor, unele dintre acestea nefiind nici măcar învecinate cu terenul lor.

În vederea verificării acestor susţineri, instanţa a încuviinţat administrarea expertizei în specialitatea topografie de către expertul K..

Din raportul de expertiză întocmit a reieşit că terenul care face obiectul Hotărârii nr. 4/2009, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/204 Gilău, în suprafaţă de 4068 mp, având nr. cadastral x, se suprapune în întregime peste terenurile proprietatea pârâţilor Căruntu şi nu se suprapune peste terenurile proprietatea pârâţilor.

Reclamanţii au susţinut că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 4/2009 nu este justă, întrucât valoarea terenului expropriat este în realitate mai mare; de asemenea, nu au fost avute în vedere la stabilirea despăgubirii daunele suferite prin măsura exproprierii, constând în lipsirea de orice valoare economică a terenurilor adiacente celui expropriat, rămase în proprietatea lor.

Pentru verificarea acestui aspect, instanţa a procedat la administrarea probei cu expertiză în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/2004, desemnând o comisie alcătuită din trei experţi respectiv: L., M. şi N..

Experţii M. şi L. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că deprecierea valorii terenului expropriat este de 532.952 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea terenului expropriat la data de 29 septembrie 2009 - 735.481 RON (echivalentul a 175.738 euro, la un curs de 4,1851 RON/euro) şi valoarea acestuia la data de 15 martie 2012 - 202.529 RON (echivalentul la 46.375 euro la un curs de 4,3672 RON/euro).

Valoarea terenului expropriat la data întocmirii expertizei a fost stabilită la suma de 11,40 euro/mp.

De asemenea, au precizat că deprecierea terenului neexpropriat în suprafaţă de 5.169 mp este de 677.192 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea terenului neexpropriat la data de 29 septembrie 2009 - 934.536 RON şi valoarea terenului la data de 15 martie 2012 - 257.344 RON.

Referitor la terenurile neexpropriate în suprafaţă de 3405 mp, 1588 mp şi 176 mp, experţii au arătat că acestea nu mai îndeplinesc condiţiile obiective impuse de lege pentru a fi considerate construibile, întrucât sunt compuse din două fâşii paralele, străbătute de conducte pentru utilităţi, cu restricţiile impuse prin certificatul de urbanism emis de Primăria comunei Gilău în anul 2006, între care se intercalează terenul expropriat.

Expertul N. a formulat opinie separată, arătând că valoarea de 11,40 euro/mp a fost determinată de experţi aplicând o serie de corecţii exagerate.

Calculând preţul terenului la nivelul lunii martie 2012, acest expert a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 25 euro/mp, astfel că valoarea despăgubirii pentru expropriere raportat la suprafaţa expropriată este de 217.500 euro.

Referitor la punctul 2 al obiectivelor stabilite de instanţă, a menţionat că este de acord cu concluziile celorlalţi doi experţi, în sensul că valoarea deprecierii terenului se calculează ca o diferenţă dintre valoarea acestuia la data de 29 septembrie 2009 şi valoarea acestuia la data întocmirii expertizei.

A arătat că valoarea terenului expropriat de 4068 mp este de 560.330 RON, determinată ca o diferenţă dintre valoarea terenului la data de 29 septembrie 2009 - 1.004.447 şi valoarea terenului la data de 15 martie 2012 - 444.144 RON.

Deprecierea terenului neexpropriat în suprafaţă de 5169 mp a fost calculată la suma de 711.983, ca diferenţă dintre valoarea terenului la data de 29 septembrie 2009 - 1.276.334 RON şi valoarea terenului la data de 15 martie 2012 - 564.351 RON.

La punctul 3 al obiectivelor stabilite de instanţă, expertul a arătat că din pricina împărţirii în patru a terenurilor proprietatea reclamanţilor, au rezultat loturi cu o formă neregulată şi suprafeţe care nu pot fi utilizate pentru construirea de clădiri de producţie potrivit planului urbanistic general.

În privinţa valorii terenurilor, atât a celui expropriat, cât şi a celui neexpropriat rămas în proprietatea reclamanţilor, Tribunalul Cluj a reţinut opinia expertului N., în considerarea faptului că acesta a utilizat un număr mai mare de comparabile, aspect care asigură o mai mare corectitudine a valorii stabilite faţă de ceilalţi doi experţi, care au utilizat un număr de numai două comparabile.

De asemenea, a fost găsit întemeiat argumentul prezentat de expertul N., potrivit căruia normele de evaluare agreate de ANEVAR nu impun reţinerea drept comparabile exclusiv a valorilor de tranzacţionare din contracte autentice.

Făcând o comparaţie între valoarea despăgubirii stabilită în Hotărârea nr. 4/2009 pentru suprafaţa de 4064 mp şi valoarea de 25 euro/mp stabilită de expertul N., Tribunalul Cluj a apreciat că, pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 4068 mp, valoarea despăgubirii de 503.461,17 RON a fost corect stabilită.

A reţinut această instanţă că, potrivit opiniei experţilor evaluatori şi a expertului topograf, precum şi certificatului de urbanism nr. 136/05 iunie 2008, emis de Primăria comunei Gilău, terenurile rămase, după expropriere, în proprietatea reclamanţilor nu mai îndeplinesc caracteristicile unui teren construibil.

Astfel, din certificatul de urbanism a rezultat că eventualele construcţii trebuie retrase la o distanţă de 22 m faţă de axul drumului naţional, la o distanţă de 50 m faţă de limita exterioară a acostamentului autostrăzii şi la o distanţă de min. 3 m faţă de limitele laterale.

Cum terenul de 3405 mp adiacent, prevăzut cu nr. cadastral x, are o lăţime de 20,057 m, respectându-se retragerea de 22 m de la axul drumului naţional, acesta nu mai este apt pentru a fi construit.

Terenul de 176 mp prevăzut cu nr. cadastral x nu mai poate fi socotit construibil deoarece are o suprafaţă mai mică de 200 mp, cât prevede H.G. nr. 836/1996 pentru o parcelă construibilă.

Parcela în suprafaţă de 1588 mp cu nr. top x are o formă neregulată, şi păstrând retragerile impuse în certificatul de urbanism, nu mai are calităţile unui loc construibil, iar ca terenuri agricole, terenurile rămase în proprietatea reclamanţilor nu mai au valoare economică, întrucât, fiind situate într-o zonă cu trafic intens şi poluare, ele nu pot prezenta interes pentru un cumpărător ce ar dori să le exploateze pentru destinaţia agricolă.

S-a reţinut că întrucât terenurile rămase în proprietatea reclamanţilor nu mai pot fi exploatate potrivit celei mai bune utilizări, pierzându-şi caracteristicile de teren construibil, acestea şi-au pierdut valoarea economică.

A menţionat tribunalul că hotărârea nr. 4/2009 nu a cuprins în valoarea despăgubirii şi daunele aduse reclamanţilor prin deprecierea valorii economice a terenurilor rămase în proprietatea lor după expropriere, iar valoarea acestei deprecieri o reprezintă înseşi valoarea terenului în suprafaţă de 5169 mp stabilită la data întocmirii raportului de expertiză de expert N., şi anume 25 euro/mp; raportat la suprafaţa terenului de 5169 mp, valoarea deprecierii este de 504.461,17 RON (la un curs de 4,46 RON/1 euro).

Însumând valoarea terenului expropriat, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, cu valoarea daunelor cauzate reclamanţilor prin deprecierea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor, determinată de modalitatea în care s-a făcut exproprierea, tribunalul a constatat că suma datorată reclamanţilor cu titlu de despăgubire pentru expropriere este de 1.079.804 RON.

S-a constatat că, în Hotărârea nr. 4/2009, de stabilire a despăgubirilor, au fost menţionate, fără temei, drept persoane îndreptăţite la despăgubire pârâţii - persoane fizice, care nu au nici un drept de proprietate sau vreun alt drept real asupra terenului expropriat, iar valoarea despăgubirii stabilite este mult inferioară celei datorate reclamanţilor potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

A apreciat prima instanţă că solicitarea reclamanţilor de anulare a Hotărârii nr. 4/29 septembrie 2009 este admisibilă, astfel că excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, a fost respinsă.

În consecinţă, Tribunalul Cluj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 4/29 septembrie 2009, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Comisia de aplicarea a Legii nr. 198/2004 Gilău, în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri şi cuantumul despăgubirilor.

În temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, a stabilit că reclamanţii A. şi B. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4068 mp situat în comuna Gilău, nr. topo x nr. top nou x, nr. topo comasat x, nr. top nou x.

Deşi a socotit ca fiind admisibilă cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la exproprierea întregii suprafeţe de teren de 8700 mp, tribunalul a apreciat că o asemenea cerere este lipsită de interes pentru reclamanţi, în condiţiile în care în valoarea despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi urmează să fie inclusă întreaga valoare a terenului rămas neexpropriat de 5169 mp.

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul expropriat la suma de 1.079.804 RON şi a fost respinsă cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri cuprinzând persoanele îndreptăţite la valoarea despăgubirilor, instanţa apreciind că emiterea unei noi hotărâri nu este necesară, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, în acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia. Aşadar plata despăgubirii urmează a fi achitată la valoarea şi persoanelor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În temeiul dispoziţiilor art. 274, coroborate cu cele ale art. 276 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, determinate proporţional cu pretenţiile admise.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi I. S.A..

Prin decizia civilă nr. 44/A/26 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., împotriva sentinţei civile nr. 613 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 176 mp, având nr. cadastral x, la suma de 2006,4 euro şi l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată parţiale în primă instanţă, în sumă de 1000 RON.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi de apelanta-pârâtă S.C. I. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâţii Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., şi I. S.A..

Prin decizia civilă nr. 625/21 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta I. S.A.; a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I. S.A., împotriva deciziei nr. 44/A din 26 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă; au fost admise recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., împotriva aceleiaşi decizii. A fost casată, în parte, decizia recurată şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor formulate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., împotriva sentinţei nr. 613 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, secţia civilă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, că prima critică a vizat terenul de 5169 mp (identificat prin numerele cadastrale 4910, 4911 şi 4912), învederându-se contradicţia dintre considerente şi dispozitiv exclusiv pentru terenurile identificate prin numerele cadastrale 4910 şi 4912.

Această critică a fost găsită fondată cu motivarea că instanţa de apel a admis apelul şi a schimbat sentinţa civilă apelată doar în privinţa terenului identificat prin nr. cadastral x sub aspectul cuantumului despăgubirilor calculate la valoarea de 11,4 euro, în loc de 25 euro, menţinând soluţia de acordare a despăgubirilor de către prima instanţă pentru terenurile identificate cu numerele cadastrale 4910 şi 4912. Cu toate acestea, în considerente, instanţa de apel a arătat în mod eronat că nu vor fi acordate despăgubiri pentru terenurile identificate prin numerele cadastrale 4910 şi 4912, în suprafaţă de 3405 mp şi, respectiv, de 1588 mp.

Critica recurenţilor-reclamanţi privind neverificarea situaţiei juridice a terenului neexpropriat identificat prin numerele cadastrale 4910 şi 4912 a fost găsită fondată, întrucât concluzia instanţei de apel privind categoria de terenuri construibile rămase în proprietatea reclamanţilor (identificate prin numerele cadastrale 4910 şi 4912) nu a fost motivată, instanţa neindicând probele pe baza cărora a ajuns la această concluzie, concluzie care este infirmată chiar prin raportul de expertiză pe care instanţa l-a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor (efectuat la judecata în primă instanţă de experţii L. şi M.), experţii arătând că aceste parcele de teren nu sunt construibile.

A arătat Înalta Curte că pentru aceste considerente se impune admiterea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi anume verificarea situaţiei juridice a terenurilor identificate prin numerele cadastrale 4910 şi 4912, instanţa de rejudecare putând dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, în condiţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

Cu privire la momentul calculării despăgubirilor pentru terenul neexpropriat, critica formulată de reclamanţi a fost apreciat nefondată, arătându-se că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în această privinţă.

Înalta Curte a reţinut că nu sunt fondate criticile recurenţilor-reclamanţi privind obligarea expropriatorului la exproprierea totală a suprafeţei de teren de 5169 mp; s-a arătat că susţinerile reclamanţilor nu se justifică cu privire la suprafeţele de teren neexpropriate (identificate cu nr. 4910 şi 4912), cu excepţia suprafeţei de teren de 176 mp (identificată prin nr. cadastral x) pentru care nu se justifică interesul de a se solicita exproprierea, reclamanţii obţinând despăgubiri la valoarea terenului respectiv.

Astfel, prin art. 2 din Legea nr. 198/2004, aplicabilă în cauză, sunt declarate de utilitate publică toate lucrările de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator fiind, potrivit legii, Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

În ceea ce priveşte procedura de expropriere, legea prevede că expropriatorul întocmeşte o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare, pe baza căreia Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul şi suma globală estimată a despăgubirilor.

Potrivit art. 6 din lege, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, expropriatorul numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate sau orice alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi se pronunţă asupra actului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.

Sesizarea instanţei de către expropriat se poate face exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum prevede în mod expres art. 9 din lege.

Prin urmare, nicio dispoziţie a legii nu permite instanţei de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul care-i aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată de normele legale citate.

În această materie, competenţele instanţei de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul care îi aparţine; trimiterea pe care art. 9 din Legea nr. 198/2004 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează în mod exclusiv stabilirea despăgubirilor.

Cu referire la motivul de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi privind aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat şi momentul de la care se calculează aceste despăgubiri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că numai respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 poate face obiect al unei critici de nelegalitate. Susţinerea în sensul că data de la care trebuiau calculate despăgubirile era data exproprierii, nu data efectuării raportului de expertiză, nu a fost primită cu motivarea că din interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.

Acest moment a fost apreciat în mod just de instanţele de fond şi de apel ca fiind data efectuării raportului de expertiză, neprezentând relevanţă fluctuaţiile preţului imobilului respectiv.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., critica acestui recurent privind anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 4/2009 a fost apreciată ca fiind lipsită de interes.

A reţinut Înalta Curte că prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate, excepţie care viza aplicarea art. 24 din Legea nr. 33/1994, însă Statul Român nu contestă finalitatea cererii formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi anume aceea a stabilirii de către instanţă a cuantumului final al despăgubirilor, caz în care hotărârea judecătorească reprezintă titlu executoriu pentru plata despăgubirilor; prin urmare, este obligatorie modificarea cuantumului despăgubirilor din hotărârea expropriatorului, deoarece nu pot rămâne două titluri pentru aceeaşi creanţă, fiind lipsit de relevanţă dacă instanţa dispune modificarea sau anularea hotărârii Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca în speţa dedusă judecăţii.

De altfel, prima instanţă a dispus anularea hotărârii emise de expropriator şi sub aspectul persoanelor îndreptăţite la despăgubire, iar Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., nu a contestat în faza procesuală a apelului acest aspect.

A fost găsită fondată critica recurentului Statul Român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 176 mp, identificată prin nr. cadastral x.

A apreciat Înalta Curte că pentru suprafaţa de teren de 176 mp nu s-a dispus şi nu se poate dispune exproprierea, obiectul Hotărârii nr. 4/29 septembrie 2009, emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 a Judeţului Cluj - Consiliul local Gilău, fiind reprezentat doar de suprafaţa de 4068 mp (expropriată) identificată prin nr. cadastral x; or, soluţia instanţei de apel de a acorda despăgubiri în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 pentru acest teren echivalează cu obligarea pârâtului la exproprierea suprafeţei suplimentare de 176 mp.

Deoarece instanţa de apel l-a obligat pe pârâtul Statul Român la plata despăgubirilor de 2006,4 euro pentru un teren care nu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004, Înalta Curte a apreciat că se impune casarea, în parte, a deciziei civile şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

S-a menţionat că pentru stabilirea prejudiciului rezultând din deprecierea valorii terenului de 176 mp, cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care se va proceda la cuantificarea contravalorii acestui prejudiciu pe baza criteriilor privind prejudiciul (cert şi actual).

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 701/A/18 martie 2016, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., împotriva sentinţei civile nr. 613 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor, cu titlu de prejudiciu pentru imobilele neexpropriate situate în localitatea Gilău, având număr cadastral x şi 4912, teren în suprafaţă de 4.993 mp, în favoarea reclamanţilor A. şi B., la suma de 688.739 RON.

Prin încheierea de şedinţă de la 15 aprilie 2016 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei sus-menţionate în privinţa cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul Statul Român.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă de la 15 aprilie 2016 au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A..

Prin decizia nr. 1857/11 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 701/A din data de 18 martie 2016 şi a încheierii din 15 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, precum şi recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., împotriva aceleiaşi decizii.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Instanţa de casare a statuat, în aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, că instanţa de judecată nu se poate substitui autorităţii executive în sensul de a dispune exproprieri suplimentare, cu referire la terenul în suprafaţă de 176 mp, având nr. cadastral x.911. Tot cu privire la acest teren a arătat că acordarea unei despăgubiri prin raportare la valoarea metrului pătrat stabilit la 25 euro/mp pentru terenul expropriat valorează în fapt cu o expropriere, situaţie nepermisă de lege, aşa încât instanţa de trimitere avea obligaţia de a stabili prejudiciul cert şi actual suferit de expropriat pentru acest teren, urmând a stabili şi data la care se calculează prejudiciul.

Astfel, a reţinut Înalta Curte că, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, data la care se calculează despăgubirile este data întocmirii raportului de expertiză, iar nu data exproprierii.

În rejudecare, instanţa de apel a reţinut incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, cu privire la terenurile neexpropriate, şi autoritatea de lucru judecat cu privire la terenurile expropriate, în ceea ce priveşte data la care trebuie calculat prejudiciul.

Or, procedând în acest mod, de a nu motiva opţiunea de a da eficienţă autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia Curţii Constituţionale, cu privire la data la care trebuie calculat prejudiciul, şi, implicit, la valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat şi, totodată, de a acorda pentru suprafaţa de 176 mp, neexpropriată, aceeaşi valoare de 25 euro/mp, identică cu valoarea acordată pentru terenul expropriat, în condiţiile în care instanţa de casare a precizat că acordarea acestei sume reprezintă o adevărată expropriere de fapt, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de trimitere avea obligaţia de a stabili regimul juridic al terenurilor expropriate identificate cadastral cu numerele 4910 şi 4912.

Sub acest aspect, analizând raportul de expertiză, instanţa de apel a reţinut că terenurile aveau caracter construibil, caracteristică ce a încetat o dată cu exproprierea terenului identificat cadastral cu nr. 4909; faţă de apărarea expropriatorului în sensul că terenurile nu aveau la data achiziţionării caracter construibil, s-a apreciat că dispoziţiile art. 47 din O.G. nr. 43/1997 nu sunt aplicabile cauzei pentru că terenurile au fost şi sunt intravilane.

Cu toate acestea, fără a se preocupa să lămurească care este regimul juridic aplicabil terenurilor agricole intravilane, în sensul de a stabili care este legea aplicabilă acestora şi dacă la data achiziţionării şi ulterior, după expropriere, se puteau edifica construcţii şi în ce condiţii, instanţa a stabilit că la data achiziţionării terenurile aveau valoare mare pentru că pe teren existau utilităţile publice necesare bunei funcţionări unor construcţii (apă şi canalizare) în contradicţie cu cele menţionate în raportul de expertiză referitoare la faptul că terenurile şi-au diminuat valoarea pentru faptul că sunt afectate de lucrări de utilitate publică (apă şi canal).

A mai reţinut Înalta Curte că, deşi dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale şi cu decizia de casare, impuneau calculul prejudiciului prin raportare la imobilele aflate în aceeaşi unitate administrativă, instanţa a luat în considerare valoarea unui imobil aflat în altă unitate administrativ-teritorială (comuna Floreşti); cu toate că pârâta a depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate în proximitatea exproprierii, instanţa de apel a omis să le ia în considerare fără o motivare pertinentă.

Or, la stabilirea corectă a situaţiei de fapt instanţa de apel trebuia să aibă în vedere acordarea unei despăgubiri reale şi efective persoanei supuse exproprierii prin raportare la situaţia juridică a nemişcătoarelor, atât cu privire la terenul expropriat, cât şi cu privire la prejudiciul cert şi actual suferit pentru terenurile rămase în proprietate.

În rejudecare, prin decizia nr. 24/A/16 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 613/13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj; a fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor A. şi B., pentru prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat, situat în Gilău, cu nr. cad. x, în suprafaţă de 176 mp; cu nr. cad. x, în suprafaţă de 3.405 mp şi cu nr. cad 4912, în suprafaţă de 1.588 mp, la suma de 283.453 RON, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de experţii O., P. şi Q..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, referitoare la: respingerea excepţiei inadmisibilităţii; admiterea, în parte, a acţiunii formulate de reclamanţi; anularea, în parte, a Hotărârii nr. 4 din 29 septembrie 2009, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri şi cuantumul despăgubirilor; stabilirea că reclamanţii A. şi B. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4.068 mp (teren expropriat), situat în comuna Gilău, arabil intravilan, prev. cu nr. top. comasat x, nr. top. x, nr. top. nou x, nr. top. comasat x, cu nr. top nou x; respingerea cererii de obligare a expropriatorului la exproprierea întregii suprafeţe de 8700 mp; stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul expropriat la suma de 1.079.804 RON; respingerea cererii de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri cuprinzând persoanele îndreptăţite la acordarea despăgubirilor.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

În raport cu limitele rejudecării, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, în raport cu dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, având ca obiectiv:1) care este prejudiciul cert şi actual pe care reclamanţii l-au suferit cu referire la loturile rămase neexpropriate, identificate cu numerele cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău, urmare exproprierii numărului cadastral 4909 Gilău, raportat la momentul exproprierii (29 septembrie 2009), luându-se în considerare tranzacţii autentice, privind imobile similare, situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială; să se stabilească regimul juridic al terenurilor expropriate având numerele cadastrale 4910 şi 4912, care era destinaţia terenului la data achiziţionării, dacă se afla sau nu în circuitul agricol şi dacă s-a efectuat vreo procedură de schimbare a regimului juridic al acestuia la data achiziţionării, dacă existau restricţii de construire anterior exproprierii şi după expropriere, dacă se puteau efectua construcţii şi în ce condiţii, dacă reclamanţii au făcut demersuri pentru obţinerea avizelor necesare construirii, anterior exproprierii; să efectueze demersuri pentru a se stabili dacă la data exproprierii terenul era afectat sau nu de utilităţi.

Văzând îndrumările din decizia de casare, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa de rejudecare a reţinut, cu privire la natura juridică a terenurilor în litigiu, că loturile de teren neexpropriate, proprietate reclamanţilor, sunt identificate cadastral cu nr. 4910, 4911 şi 4912 Gilău. La data achiziţionării lor, în anii 2000 - 2001, aceste terenuri erau terenuri intravilane conform PUG comuna Gilău aprobat prin HCL nr. 67/1997, fiind zonă de unităţi de producţie - subzonă unităţi industriale nepoluante având destinaţia de teren agricol. Acest fapt rezultă şi din adresa comunei Gilău aflată la dosarul instanţei anexă la raportul de expertiză din care rezultă că terenurile sunt identificate cu nr. cad 4910 - în suprafaţă de 3405 mp şi cu nr. cad. x - în suprafaţă de 1588 mp.

La data achiziţionării lor, aceste terenuri cu nr. cad. x şi 4912 aveau destinaţia de terenuri agricole, fapt ce rezultă din certificatul de urbanism nr. x din 15 noiembrie 2000, emis de Consiliul Judeţean Cluj. Au fost identificate demersuri de schimbare a folosinţei terenului din teren agricol, în teren construibil, în sensul că a fost întocmită documentaţia tehnică pentru obţinerea Certificatului de Urbanism în vederea construirii "Staţiei de distribuţie produse petroliere", şi au fost obţinute o parte din avizele şi acordurile solicitate, dar demersurile nu au mai fost finalizate.

Prin Certificatul de urbanism nr. x din 15 noiembrie 2000, emis de Consiliul Judeţean Cluj, s-a reţinut că există restricţii de construire care au existat şi anterior exproprierii, constând în existenţa pe teren a unor conducte de alimentare cu apă, astfel cum rezultă din adresa emisă de Regia Autonomă Apă Canal. Ulterior exproprierii, conductele de apă au fost reamplasate pe parcela expropriată cu nr. cad. x, parcelele rămase devenind neconstruibile. Adresa eliberată de comuna Gilău sub nr. x/04 decembrie 2017, confirmă aceste constatări şi reţineri în sensul că aceste restricţii existau încă din anul 2001 fapt ce rezultă din actele depuse de reclamanţi, respectiv Avizul de principiu cu nr. 7172/14 iunie 2001, emis de S.C. Distrigaz Nord Târgu Mureş, şi din acordul de amplasament nr. x/20 iunie 2001, emis de Regia Autonomă Judeţeană de Apă Canal Cluj.

În anul 2006 a fost obţinut Certificatul de Urbanism nr. 155/30 octombrie 2006 pentru "Amenajare teren şi construire clădiri de birouri, expoziţie utilaje şi împrejmuire teren", dar în afara acestui certificat nu au fost identificate alte demersuri pentru obţinerea acordurilor şi avizelor solicitate în acest certificat de urbanism necesare obţinerii autorizaţiei de construire pentru obiectivul menţionat.

Din acest certificat rezultă că zona dispune de reţele de energie electrică, apă, canalizare, telefonie şi gaz metan; conform PUG Gilău parcela este străbătută de conducta de aducţiune pentru alimentare cu apă şi de LEA 110 KV, care implică zone de protecţie şi restricţii de construire. Parcela studiată este afectată de zona de protecţie a autostrăzii Braşov - Orăştie.

Prin răspunsul de la fila x din vol. I cuprins şi în răspunsul de la dosarul instanţei, comuna Gilău a comunicat faptul că parcelele având numerele cadastrale 4910 şi 4912 nu mai au caracter construibil deoarece nu respectă dispoziţiile art. 30 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 525/1996, respectiv nu au adâncimea egală sau mai mare cu lăţimea parcelei, iar pe parcela cu nr. cadastral x se află amplasată o conductă de canalizare, astfel că amplasarea clădirilor în această zonă este posibilă cu respectarea distanţelor legale faţă de aceste conducte, conform H.G. nr. 930/2005 şi SR nr. 8591/1997.

În raport de aceste reţineri curtea de apel a constatat că parcelele cu nr. cadastral x şi 4912 rămase după expropriere nu au caracter construibil, iar parcela cu nr. cadastral x nu mai are nicio utilitate.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat reclamanţilor pentru terenul rămas neexpropriat, curtea de apel a reţinut că reclamanţii au susţinut că acest teren şi-a pierdut în totalitate valoarea, întrucât parcelele rămase nu mai îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a fi considerate construibile.

În speţă, pierderea caracterului construibil al parcelelor rămase neexpropriate corespunde unui prejudiciu cert şi actual, iar împrejurarea că ulterior exproprierii aceste parcele şi-au pierdut caracterul construibil, îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să pretindă contravaloarea prejudiciului încercat.

În speţă, comisia de experţi, folosind ca surse de informaţii contractele notariale puse la dispoziţie de reclamanţi şi de Primăria comunei Gilău, cât şi alte oferte, identificate pe piaţa imobiliară a zonei, aferente anului 2009, a stabilit că valoarea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat este de 283.453 RON.

Astfel, au fost depuse la dosar, de către reclamanţi, contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/14 martie 2008, nr. 216/29 ianuarie 2009 şi nr. 641/03 aprilie 2009 şi de Primăria comunei Gilău, contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15 mai 2009, nr. 226/24 februarie 2009, nr. 225/24 februarie 2009 şi nr. 1054/30 iulie 2009.

Având în vedere că între contractele depuse şi analizate au fost constatate diferenţe semnificative de valoare, experţii au procedat şi la analiza pieţei imobiliare, prin examinarea de oferte pentru perioada în care s-a făcut exproprierea, apreciind că aceasta ar putea conduce la comparaţii şi aprecieri realiste şi obiective cu privire la valoarea terenului în litigiu, utilizând grile de comparare atât pentru tranzacţiile notariale selectate, cât şi pentru ofertele selectate.

Tranzacţiile notariale selectate pentru aplicarea metodei comparaţiei de piaţă au fost comparabila 1 - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14 martie 2008, comparabila 2 - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03 aprilie 2009 şi comparabila nr. 3 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15 mai 2009.

Urmare acestui fapt experţii au impus anumite restricţii având în vedere că înscrisurile autentice de vânzare-cumpărare privesc perioade anterioare exproprierii. Alte ajustări au fost cele impuse de restricţiile de construire generate de existenţa în vecinătatea terenului în litigiu a unor conducte magistrale de apă, care impun restricţii severe de construire pe un anumit perimetru şi de 1% la fiecare 500 mp, generat de suprafeţele de teren în litigiu.

În consecinţă, curtea de apel a constatat că terenul rămas după expropriere a devenit neconstruibil, valoarea prejudiciului pentru acest teren fiind de 283.453 RON.

Pentru aceste considerente a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva sentinţei civile nr. 613/13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 3369 din 4 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială (…)".

Din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi 380/2015, rezultă cele două aspecte esenţiale care interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţiile încheiate în perioada relevantă, şi momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Prin urmare, criteriul legal de determinare a despăgubirilor pentru expropriere este acela al preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Sintagma "preţ obişnuit" are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, iar sintagma "imobile de acelaşi fel" are în vedere imobile cu caracteristici similare celui expropriat, interesând sub acest aspect amplasamentul, localizarea, categoria de folosinţă, suprafaţa şi altele asemenea.

Criteriul preţului obişnuit cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială presupune, aşadar, ca în evaluarea despăgubirilor să fie valorizate contracte de vânzare-cumpărare privind imobile cu caracteristici similare celui expropriat (ca amplasament, localizare, categorie de folosinţă, suprafaţă, etc.).

Înalta Curte a constatat că este fondată critica prin care recurenţii-reclamanţi au susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.

Critica recurenţilor privitoare la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor a vizat prejudiciul pentru loturile de teren neexpropriate, respectiv cele cu numerele cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău.

Urmare administrării probelor, instanţa de apel a reţinut că parcelele cu numerele cadastrale 4910 şi 4912, rămase după expropriere, nu au caracter construibil, iar parcela cu nr. cadastral x nu mai are nicio utilitate, astfel încât pierderea caracterului construibil a parcelelor rămase neexpropriate corespunde unui prejudiciu cert şi actual, iar împrejurarea că, ulterior exproprierii, aceste parcele şi-au pierdut caracterul construibil, îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să pretindă contravaloarea prejudiciului încercat.

Aşa fiind, instanţa de apel a constatat în mod corect că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubirile reprezentând prejudiciu pentru terenurile neexpropriate, însă modul de stabilire a cuantumului acestor despăgubiri contravine dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, instanţa de apel a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de cei trei experţi desemnaţi în cauză, potrivit căruia, valoarea despăgubirilor datorate reclamanţilor, reprezentând prejudiciu pentru terenul rămas în proprietatea reclamanţilor, este de 283.453 RON.

Pentru stabilirea acestei valori, experţii au analizat contractele notariale puse la dispoziţie de reclamanţi şi de Primăria comunei Gilău, cât şi alte oferte, identificate pe piaţa imobiliară a zonei, aferente momentului exproprierii - 2009.

În acest sens au fost depuse la dosar contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/14 martie 2008, nr. 216/29 ianuarie 2009 şi nr. 641/03 aprilie 2009 de către reclamanţi şi contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15 mai 2009, nr. 226/24 februarie 2009, nr. 225/24 februarie 2009 şi nr. 1054/30 iulie 2009 de către Primăria comunei Gilău.

Tranzacţiile notariale selectate pentru aplicarea metodei comparaţiei de piaţă au fost comparabila 1- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14 martie 2008, comparabila 2 - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03 aprilie 2009 şi comparabila nr. 3 - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15 mai 2009.

Dintre aceste comparabile, experţii au selectat comparabila nr. 3, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15 mai 2009, care se referă la un teren extravilan, deşi din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul proprietatea reclamanţilor se află situat în intravilan, această împrejurare fiind de altfel reţinută şi de către instanţa de apel.

A reţinut Înalta Curte că, întrucât cuantumul despăgubirii a fost stabilit cu nerespectarea criteriilor impuse de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte cerinţa privitoare la "terenuri de acelaşi fel", cu referire la categoria de folosinţă a terenurilor, hotărârea recurată este nelegală.

Având în vedere aceste considerente, pentru stabilirea valorii despăgubirii reprezentând prejudiciul pentru terenul rămas în proprietatea reclamanţilor, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, s-a constatat că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 din C. proc. civ., motiv pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare, în limitele arătate.

A arătat Înalta Curte că instanţa de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii", preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.

A menţionat, de asemenea, instanţa de recurs că în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.

Înalta Curte a constatat ca fiind fondată şi critica privind nemotivarea hotărârii sub aspectul monedei în care urmează a fi stabilite despăgubirile cuvenite ca urmare a exproprierii (leu sau euro), recurenţii susţinând că, deşi au solicitat exprimarea valorii despăgubirilor în euro, atât prin motivele de apel, cât şi prin concluziile scrise depuse la instanţa de apel în rejudecare, aceasta nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.

De asemenea, Înalta Curte a constatat caracterul fondat al susţinerii privind greşita obligare la plata onorariilor experţilor, faţă de împrejurarea că în dosarul de apel se află dovada plăţii acestor onorarii.

Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor reprezentând prejudiciul pentru terenurile neexpropriate rămase în proprietatea reclamanţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce priveşte moneda în care urmează a fi stabilite aceste despăgubiri, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1 - 3), cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul şi a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 229/A/2019 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 613/13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul neexpropriat având numerele cadastrale 4911, 4910 şi 4912 la suma de 654.064 RON şi l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la plata acestei sume către reclamanţi, cu titlu de despăgubiri.

L-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să plătească reclamanţilor suma de 6.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale la judecata în primă instanţă.

A fost menţinută sentinţa apelată cu privire la cuantumul despăgubirilor în cuantum de 503.461,17 RON stabilit pentru terenul expropriat (identificat cu nr. cadastral x) prin Hotărârea nr. 4/2009, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, precum şi cu privire la celelalte dispoziţii care nu contravin acestei decizii.

L-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să plătească reclamanţilor suma de 25.444 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, recurs şi rejudecări.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că primul motiv de apel, care vizează modul de soluţionare de către prima instanţă a capătului de cerere referitor la exproprierea întregului teren a fost tranşat în mod irevocabil prin decizia nr. 625/21 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a apreciat că nu sunt fondate criticile reclamanţilor privind obligarea expropriatorului la exproprierea totală a suprafeţei de teren de 5169 mp; a statuat Înalta Curte că susţinerile reclamanţilor nu se justifică cu privire la suprafaţa de teren de 176 mp (identificată prin nr. cadastral x).

A reţinut curtea de apel că în privinţa despăgubirilor pentru terenul expropriat decizia civilă nr. 44/A/2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a devenit irevocabilă, singurul aspect care nu a fost tranşat fiind reprezentat de criticile formulate prin cererea de apel cu privire la moneda în care urmează a fi stabilite despăgubirile.

Cu referire la dispozitivul deciziei civile nr. 24/A/2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în care s-a menţionat că vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin acestei decizii, referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanţilor la suma de 1.079.804 RON, instanţa de rejudecare a arătat că nu se poate afirma că această dispoziţie a dobândit putere de lucru judecat, având în vedere caracterul său formal, fără corespondent în considerentele deciziei, şi împrejurarea că stabilirea valorii terenului expropriat nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel în al treilea ciclu procesual.

A apreciat instanţa de apel că întrucât criticile referitoare la acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum şi cele referitoare la momentul de la care se calculează aceste despăgubiri erau soluţionate irevocabil la data pronunţării de către Curtea de Apel Cluj a deciziei civile nr. 24/A/2018, nu poate fi primită susţinerea apelanţilor în sensul că a dobândit putere de lucru judecat dispoziţia formală din dispozitiv de menţinere a hotărârii primei instanţe sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate pentru acest teren de 1.079.804 RON.

De asemenea, a reţinut instanţa de rejudecare că prin decizia civilă nr. 24/A/2018 a Curţii de Apel Cluj a fost analizată natura juridică a loturilor de teren neexpropriate, aflate în proprietatea reclamanţilor, identificate cu numerele cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău, stabilindu-se că parcele cu nr. cadastral x şi 4912 rămase după expropriere nu mai au caracter construibil, iar parcela cu nr. cadastral x nu mai are nicio utilitate. Aceste statuări ale instanţei de apel din al treilea ciclu procesual nu au fost recurate, în declaraţia de recurs formulată la data de 10 aprilie 2018 recurenţii precizând că sunt de acord cu starea de fapt reţinută de instanţa de apel în sensul că întregul teren aflat în proprietatea lor anterior exproprierii era construibil, iar, ca efect al exproprierii, parcelele de teren proprietatea lor nu mai sunt construibile, apreciind corectă totodată metoda de calcul a prejudiciului cert şi actual aplicată de toţi experţii, ca diferenţă între valoarea terenului la data exproprierii şi valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză. Aşadar, sub aceste aspecte, decizia pronunţată în apel, în cel de-al treilea ciclu procesual, a dobândit caracter irevocabil.

Sub un alt aspect, curtea de apel a avut în vedere că Înalta Curte a reţinut în decizia de casare, conform situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel în al treilea ciclu procesual, ca urmare a administrării probelor, că parcelele cu nr. cadastral x şi 4912, rămase după expropriere, nu au carater construibil, iar parcela cu nr. cadastral x nu mai are nicio utilitate, astfel încât, pierderea caracterului construibil a parcelelor rămase neexpropriate corespunde unui prejudiciu cert şi actual; împrejurarea că, ulterior exproprierii, aceste parcele şi-au pierdut caracterul construibil, îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să pretindă contravaloarea prejudiciului încercat.

În considerentele aceleiaşi decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în mod corect a constatat instanţa de apel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubirile reprezentând prejudiciu pentru terenurile neexpropriate, însă modul de stabilire a cuantumului acestor despăgubiri contravine dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care, la efectuarea raportului de expertiză, experţii au selectat drept comparabilă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15 mai 2009, care se referă la un teren extravilan, deşi din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul proprietatea reclamanţilor se află situat în intravilan.

Pentru stabilirea valorii despăgubirii reprezentând prejudiciul pentru terenul rămas în proprietatea reclamanţilor, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, s-a constatat de către instanţa de casare că se impune refacerea raportului de expertiză de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii", preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment, iar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.

Conform raportului de expertiză tehnică depus la dosar în rejudecare, întocmit cu punctul de vedere formulat de expertul P., experţii au analizat contractele de vânzare-cumpărare depuse de reclamanţi, constatându-se că acestea privesc tranzacţii notariale pentru terenuri situate în extravilan.

Deşi au fost solicitate contracte de vânzare-cumpărare de la Camera Notarilor Publici şi de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, nu au fost comunicate asemenea înscrisuri, astfel că expertiza a fost întocmită pe baza analizei unor oferte de terenuri situate în intravilan, existente pe piaţa imobiliară a zonei.

A arătat instanţa de apel că în vederea stabilirii prejudiciului cert la momentul exproprierii - 29 septembrie 2009, pe care reclamanţii l-au suferit cu privire la terenurile aferente numerelor cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău, ca o consecinţă a exproprierii terenului având nr. cadastral x Gilău, s-a procedat la selectarea unor oferte de terenuri intravilane datând din anul 2009, situate în unitatea administrativ teritorială a comunei Gilău, iar pentru determinarea valorii unitare a unui teren intravilan construibil s-a utilizat metoda comparaţiei de piaţă.

În raportul de expertiză s-a reţinut că terenurile care fac obiectul evaluării sunt situate într-o zonă periferică a comunei Gilău, evaluarea terenului făcându-se prin utilizarea metodei abordării prin piaţă, o metodă globală care aplică informaţiile culese urmărind raportul cerere - ofertă pe piaţa imobiliară, reflectate în mass-media sau în alte surse de informare şi se bazează pe valorile unitare rezultate în urma tranzacţiilor cu terenuri efectuate în zonă. Din ofertele identificate, în vederea aplicării metodei comparaţiei de piaţă s-a procedat la selectarea a trei oferte, iar în urma ajustărilor aplicate, care au în vedere condiţii de piaţă, restricţii de construire şi suprafeţe a rezultat că valoarea unitară a terenului în speţă este de 35 euro/mp (un euro având, la data de 29 septembrie 2009, valoarea de 4,1851 RON).

Curtea de apel a respins obiecţiunile formulate de reclamanţi, de întocmire a unei variante suplimentare care să includă contractele de vânzare-cumpărare selectate după criteriul cel mai mare preţ, respectiv 70 euro/mp, 55 euro/mp şi 50 euro/mp, întrucât aceste contracte reprezintă tranzacţii de vânzare-cumpărare a unor terenuri situate în extravilan.

A reţinut instanţa de rejudecare că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa de apel care a pronunţat decizia civilă nr. 24/A din 16 februarie 2018, a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece raportul de expertiză pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.

Nu a fost primită cererea reclamanţilor, care au solicitat acordarea contravalorii despăgubirilor pentru terenul rămas în proprietate conform sumei stabilite în varianta a II-a din răspunsul la obiecţiuni înregistrat la data de 26 august 2019, respectiv 341.564 euro, în echivalent în RON la data plăţii, întrucât tranzacţiile în baza cărora a fost realizată nu privesc imobile comparabile cu cele în litigiu, respectiv nu prezintă un grad de similitudine satisfăcător.

Curtea de apel nu a primit nici susţinerea reclamanţilor în sensul că există contracte de vânzare-cumpărare autentificate având ca obiect imobile de acelaşi fel, în sensul arătat prin decizia de casare, astfel că nu trebuie să se recurgă la alte metode pentru determinarea prejudiciului; în opinia reclamanţilor, ar fi putut fi utilizate drept comparabile contractele nr. x/14 martie 2008, nr. 1251/23 aprilie 2008 şi nr. 1297/06 mai 2008, autentificate de BNP R..

Cu privire la aceste contracte, instanţa de apel a constatat că privesc terenuri cu destinaţie arabilă şi suprafaţe de 11.900 mp, 4300 mp, respectiv 4500 mp, sunt situate în extravilanul comunei Gilău (fiind înscrise în CF nr. x Gilău, A+1, număr cadastral x, CF nr. x Gilău nr. cadastral x, CF x număr cadastral x) şi au fost încheiate în lunile martie, aprilie şi mai 2008, la un interval mai mare de un an de data vânzărilor. Cum prin decizia de casare a fost apreciată ca nefiind corespunzătoare utilizarea comparabilei constând în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15 mai 2009, care se referea la un teren extravilan, în condiţiile în care din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul proprietatea reclamanţilor se află situat în intravilan, aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la cele trei contracte de vânzare-cumpărare indicate de reclamanţi.

A arătat instanţa de apel că pe parcursul soluţionării litigiului au fost efectuate demersuri în vederea identificării unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, spre fi utilizate drept comparabile, însă înscrisurile depuse nu au putut fi avute în vedere la efectuarea expertizei. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05 august 2009 de BNP S. priveşte un teren care se află parţial în extravilan şi parţial în intravilanul satului Someşul Rece, aşadar în altă localitate, are o altă categorie de folosinţă (fânaţ) şi o suprafaţă de 12.977 mp, mult mai mare decât cea a parcelelor de evaluat. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23 iulie 2009 de BNP S. priveşte, de asemenea, un teren situat în extravilanul satului Someşul Rece, are o altă categorie de folosinţă decât terenul în litigiu (fânaţ), iar din cuprinsul contractului rezultă că este încheiat între rude de gradul I. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 891/23 iulie 2009 este tot un teren aflat în intravilanul localităţii Someşul Rece, având o altă categorie de folosinţă (fâneţe), iar contractul autentificat sub nr. x/23 iulie 2009 se referă la un teren aflat în extravilanul satului Someşul Rece, categoria de folosinţă arabil; contractul de vânzare-cumpărare nr. 1134/09 octombrie 2009, încheiat de BNP S., priveşte un teren având suprafaţa de 72 mp, mult mai mică decât cea a suprafeţelor de evaluat, în vreme ce contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06 august 2009 la BNP S. se referă la un imobil compus din teren şi construcţie, preţul din contract incluzând şi valoarea casei.

De asemenea, terenul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1239/20 noiembrie 2009, situat în intravilanul comunei Gilău, are destinaţia de teren arabil, terenul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19 octombrie 2009 are destinaţia de teren arabil, fiind situat în extravilanul satului Gilău, terenul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 694/04 iunie2009 se află în satul Someşul Rece, terenul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3807/16 septembrie 2009 este teren arabil, iar terenul din contractul autentificat sub nr. x/05 octombrie 2009 se află în extravilanul comunei Gilau şi are categoria de folosinţă de fânaţ.

A apreciat instanţa de apel că terenurile din contractele sus-menţionate nu pot fi avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, în condiţiile în care reprezintă terenuri care fie sunt situate în alte localităţi, fie sunt situate în extravilan, fie au o altă categorie de folosinţă decât terenul în litigiu.

La solicitarea de a comunica contracte care au vizat tranzacţii din anul 2009 pentru terenuri intravilane situate în UAT Gilău, Primăria comunei Gilău a comunicat trei contracte autentice de vânzare-cumpărare având acelaşi cumpărător, încheiate la 17 martie 2008, 23 aprilie 2008 şi 06 mai 2008 (nr. 1251/2008, 1297/2008, nr. 862/2008), autentificate de BNP R., contracte care, pentru considerentele expuse, nu pot servi drept comparabile.

În aceste condiţii, valoarea prejudiciului a fost stabilită prin utilizarea comparabilelor din categoria ofertelor existente pe piaţă, curtea de apel apreciind că această metodă de evaluare este în acord cu decizia de casare prin care s-a statuat că în situaţia în care nu vor fi identificate tranzacţii încheiate cât mai aproape de momentul exproprierii care să privească imobile de acelaşi fel, vor fi avute în vedere alte metode propuse de experţi.

Conform raportului de expertiză au fost analizate publicaţii care conţineau în anul 2009 astfel de oferte, fiind selectate oferte care vizau terenuri intravilane situate în comuna Gilău, respectiv: comparabila A - teren intravilan 700 mp - preţ 40 euro/mp; comparabila B - teren intravilan pe E60 2900 mp - 15 euro/mp şi comparabila C - teren 2900 mp, front la stradă 120 mp - 41 euro/mp.

Curtea de apel a reţinut că cele trei oferte selectate de experţii O. şi Q. se referă la terenuri similare cu terenurile neexpropriate, aflate în proprietatea reclamanţilor, fiind vorba despre terenuri situate în intravilan, ofertele făcând totodată referire la utilităţi ori la posibilitatea de construire.

În urma aplicării ajustărilor constând în condiţii de piaţă, restricţii de construire şi suprafeţe a rezultat valoarea unitară a terenului ca fiind 35 euro/mp, valoarea întregului prejudiciu pentru terenul rămas neexpropriat fiind de 654.064 RON, echivalentul sumei de 156.284 euro (un euro având o valoare de 4,1851 RON la data de 29 septembrie 2009).

Aşadar, curtea de apel a constatat că valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor ca urmare a exproprierii, în privinţa terenului neexpropriat, având numerele cadastrale 4911, 4910 şi 4912 este în cuantum de 654.064 RON.

Cu referire la critica privitoare la nemotivarea hotărârii sub aspectul monedei în care urmează a fi stabilite despăgubirile cuvenite ca urmare a exproprierii, respectiv leu sau euro, instanţa de apel a arătat că în raport de considerentele pentru care a fost apreciată corectă valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, nu poate fi reţinută omisiunea primei instanţe de actualizare a sumei din hotărârea de expropriere în raport de valoarea euro reţinută la calculul despăgubirilor în cuprinsul sentinţei apelate, de 4,46 RON/euro.

În acelaşi timp, curtea de apel a mai reţinut că prejudiciile la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele care decurg în mod direct din măsura exproprierii, iar nu cele care derivă din devalorizarea monedei naţionale, acestea din urmă putând fi acordate numai sub forma beneficiului nerealizat prin indexarea valorii cuvenite cu indicele preţurilor de consum, instanţa nefiind sesizată cu o astfel de cerere.

Totodată, soluţia primei instanţe de stabilire în RON a valorii prejudiciului este în acord cu regula instituită prin Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, potrivit căruia plăţile pe teritoriul României se efectuează în moneda naţională, devalorizarea sumelor cuvenite reclamanţilor putând fi raportată numai la rata inflaţiei, iar nu la cursul euro/leu.

În privinţa despăgubirilor pentru terenurile rămase în proprietatea reclamanţilor, curtea de apel a constatat că prin decizia de casare s-a statuat în sensul că instanţa de apel urmează să dispună efectuarea expertizei de către o comisie de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii".

În rejudecare, despăgubirile cuvenite reclamanţilor au fost stabilite în raport de preţul imobilelor la data exproprierii, prin utilizarea cursului leu/euro de la respectiva dată, arătându-se că prejudiciile derivate din lipsa de folosinţă a preţului exproprierii şi din devalorizarea monedei naţionale pot fi determinate numai în raport de indicele preţurilor de consum şi de dobânda legală, iar nu prin stabilirea sumelor cuvenite în euro - echivalent în RON la data plăţii.

Cu referire la critica privitoare la soluţia de admitere, în parte, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, s-a reţinut că este justificată acordarea parţială a cheltuielilor de judecată în primă instanţă, proporţional cu pretenţiile care au fost admise. Având în vedere că au fost respinse petitele prin care s-a solicitat exproprierea totală a terenului aflat în proprietatea reclamanţilor, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri exclusiv în favoarea reclamanţilor, fiind totodată acordate despăgubiri în cuantum total de 1.157.525,17 RON, faţă de cele solicitate prin acţiunea precizată - 675.402 euro, în echivalent în RON, sau, în subsidiar, 669.300 euro, în echivalent în RON, este justificată reducerea onorariului avocaţial de la suma de 3975 RON, la suma de 1.800 RON.

În privinţa onorariului de 1960 RON, aferent expertizei topografice, s-a apreciat că se impune acordarea acestuia în totalitate, în condiţiile în care prin administrarea acestei probe s-a dovedit temeinicia petitelor prin care s-a solicitat a se stabili că doar reclamanţii A. şi B. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4068 mp, situat în comuna Gilău, arabil intravilan, prev. cu nr. top comasat x, nr. topo x, nr. top nou x, nr. topo comasat x, cu nr. top nou x.

Referitor la onorariile achitate de reclamanţi pentru efectuarea expertizei de evaluare în cuantum de 3700 RON pentru expert L., 1900 RON pentru expertul N. şi 500 RON pentru expertul M., totalizând 6100 RON, curtea de apel a arătat că se impune acordarea sumei de 3000 RON, ţinând seama de proporţia în care s-a dovedit a fi utilă soluţionării cauzei această expertiză, în temeiul căreia au fost soluţionate doar pretenţiile care au legătură cu terenul cuprins în hotărârea de expropriere.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 282 şi 296 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 613/13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul neexpropriat având numerele cadastrale 4911, 4910 şi 4912 la suma de 654.064 RON şi l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să plătească reclamanţilor această sumă, cu titlu de despăgubiri.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să plătească reclamanţilor suma de 6.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale la judecata în fond.

A fost menţinută sentinţa apelată cu privire la cuantumul despăgubirilor de 503.461,17 RON stabilite pentru terenul (identificat cu nr. cadastral x) expropriat prin Hotărârea nr. 4/2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, precum şi cu privire la celelalte dispoziţii care nu contravin acestei decizii.

S-a reţinut că apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva sentinţei civile nr. 613/13 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalului Cluj, a fost respins prin decizia civilă nr. 24/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, această soluţie din decizia menţionată rămânând irevocabilă prin nerecurare.

În privinţa cheltuielilor de judecată pentru celelalte ciclurile procesuale (apel, recurs, rejudecare), curtea de apel a constatat că, prin decizia civilă nr. 24/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 20.210 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale (apel, recurs, rejudecare), reţinându-se că acestea sunt datorate de acest pârât ca urmare respingerii apelului declarat.

În motivare, s-a reţinut că în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Cluj au fost achitate de către reclamant onorarii de expert de 300 RON şi 150 RON. În dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost achitate de reclamanţi onorarii avocaţiale pentru avocat T. în sumă de 4.860 RON, iar, în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Cluj, au fost achitate, onorarii de expert de 1.600 RON, 800 RON, 800 RON şi 1.200 RON, precum şi onorariu avocaţial de 3.000 RON. În dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Cluj s-a achitat de către reclamant suma de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a achitat de către reclamant suma de 4.000 RON - onorariu avocaţial, iar în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Cluj reclamantul a achitat un onorariu avocaţial de 1.000 RON.

Această dispoziţie din decizie nu a fost recurată de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., iar prin recursul declarat reclamanţii au formulat critici vizând cheltuielile de judecată numai în privinţa greşitei obligări a acestora la plata onorariilor experţilor, în realitate ele fiind achitate prin chitanţele nr. x/1 şi 9510022/1. Prin decizia de casare s-a constatat caracterul fondat al acestor critici faţă de împrejurarea că, în dosarul de apel, filele x se afla dovada achitării onorariilor, fără însă a se regăsi vreun considerent prin care să fie analizată dispoziţia de obligare a pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 20.210 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A apreciat instanţa de apel că în condiţiile în care nu au fost formulate critici asupra cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de apel în al treilea ciclu procesual, nu mai poate fi cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârât reclamanţilor până în momentul pronunţării deciziei menţionate.

În privinţa onorariilor de expert în sumă de 3000 RON, respectiv de 1700 RON, achitate de reclamanţi în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Cluj, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi puse în sarcina pârâtului, proba cu expertiză realizată în dosarul menţionat neavând relevanţă în soluţionarea apelului formulat de reclamanţi.

Curtea a constatat că, în dosarul nr. x/2010, reclamanţii au justificat cheltuieli de judecată în cuantum de 6000 RON - onorariu avocaţial, precum şi cheltuieli de deplasare de 734 RON, iar, în apel, în ultimul ciclu procesual, au fost achitate onorarii de expert în cuantum de 3009 RON, precum şi onorariu avocaţial de 3.000 RON.

Admiterea recursului declarat de reclamanţi prin decizia civilă nr. 3369/04 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, nu a avut drept finalitate admiterea în totalitate a apelului formulat de aceştia, astfel încât nu se justifică acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată dovedite în recurs, impunându-se reducerea acestora proporţional cu măsura în care a fost admis apelul.

Prin decizia pronunţată în apel, în ultimul ciclu procesual, a fost modificată soluţia pronunţată de prima instanţă numai cu privire la despăgubirile datorate reclamanţilor pentru terenul neexpropriat având numerele cadastrale 4911, 4910 şi 4912, acestea fiind stabilite la suma de 654.064 RON. Sentinţa primei instanţe a fost menţinută în privinţa cuantumului despăgubirilor de 503.461,17 RON stabilite pentru terenul expropriat (identificat cu nr. cadastral x) prin Hotărârea nr. 4/2009 emisă de CNADNR - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, precum şi cu privire la celelalte dispoziţii care nu contravin acestei decizii.

În aceste condiţii, s-a apreciat că se justifică acordarea unui onorariu avocaţial de 2500 RON pentru recurs, redus de la 6000 RON, precum şi acordarea cheltuielilor de transport în sumă de 734 RON.

Totodată, s-a apreciat că în rejudecarea apelului se impune a fi redus onorariul avocaţial de la 3000 RON la 1000 RON, pârâtul fiind totodată obligat să suporte, din totalul de 3009 RON reprezentând onorariul experţilor, un cuantum de 1000 RON.

Pentru stabilirea acestor sume s-a avut în vedere împrejurarea că admiterea căii de atac a apelului a avut ca efect majorarea cuantumului despăgubirilor reprezentând prejudiciu numai în privinţa terenurilor neexpropriate rămase în proprietatea reclamanţilor, reducerea cheltuielilor de judecată fiind justificată în raport de cuantumul solicitat prin declaraţia de apel şi cel acordat.

În consecinţă, în raport de prevederile art. 274 şi următoarele C. proc. civ. a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la plata sumei de 25.444 RON către reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, recurs şi rejudecări.

Împotriva deciziei civile nr. 229/A/29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, solicitând, în principal, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru administrarea unei noi expertize judiciare de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 380/2015, pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii (respectiv cu încălcarea unor dispoziţii imperative) şi cuprinde în motivare considerente contradictorii.

Astfel, a susţinut recurentul-pârât că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, cu referire la modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând concluziile unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacţii efective la data realizării exproprierii, încheiate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

A arătat recurentul-pârât că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia; aceste prevederi trebuiau coroborate cu dispoziţiile Deciziei nr. 380/2015, pronunţată de Curtea Constituţională a României, potrivit cărora despăgubirile pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 255/2010 trebuie determinate prin raportare la momentul exproprierii acestora; or, fără să cenzureze aceste aprecieri ale experţilor, instanţa de apel şi-a însuşit necritic concluziile expertizei.

A susţinut recurentul că instanţa de apel era obligată să lămurească, în condiţiile unor constatări incomplete ale experţilor, situaţia tranzacţiilor întocmite efectiv la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de care, în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a imobilelor rămase neexpropriate; experţii trebuiau să determine preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel şi nu să stabilească o valoare apropiată de preţul pieţei în zonă.

În opinia recurentului, în rejudecare se impunea stabilirea prejudiciului cert la momentul exproprierii, respectiv 29 septembrie 2009, pe care intimaţii-apelanţi l-au suferit cu privire la terenurile aferente numerelor cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău, ca o consecinţă a exproprierii terenului cu număr cadastral x Gilău, luându-se în considerare contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică privitoare la terenuri intravilane similare, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

A învederat că, deşi s-a solicitat Camerei Notarilor Publici Cluj, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi Primăriei Gilău să depună contracte relevante, nu au fost obţinute asemenea înscrisuri; în plus, nu au fost emise adrese către birourile notarilor publici din zonă pentru a transmite contracte autentice contemporane exproprierii, fiind utilizate comparabile din categoria ofertelor existente pe piaţă pentru determinarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare.

A mai arătat recurentul că valoarea unitară a terenului construibil intravilan pe care instanţa de apel a acordat-o este de 35 euro/mp, deşi imobilele-terenuri identificate cu numerele cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău, care au făcut obiectul evaluării, sunt situate într-o zonă periferică a comunei Gilău.

Evaluarea terenului s-a făcut utilizând abordarea prin piaţă, o metodă globală care aplică informaţiile culese urmărind raportul cerere-ofertă pe piaţa imobiliară, reflectate în mass-media sau în alte surse de informare.

Pentru calculul prejudiciului terenului rămas neexpropriat raportat la momentul exproprierii - 29 septembrie 2009, s-a calculat diferenţa dintre suprafaţa totală a terenului aparţinând intimaţilor-reclamanţi existentă în actele de proprietate, respectiv suprafaţa de 8700 mp, din care a fost scăzută suprafaţa expropriată, respectiv 4068 mp, suprafaţa terenului rămas neexpropriat fiind de 4632 mp.

În vederea aplicării metodei comparaţiei de piaţă s-a procedat la selectarea a trei comparabile constând în oferte, în urma ajustărilor aplicate rezultând o valoare unitară a terenului construibil de 35 euro/mp, iar valoarea prejudiciului pentru terenul rămas a fost calculată prin scăderea din valoarea de circulaţie a terenului construibil a valorii de circulaţie pentru terenul agricol (respectiv 35 euro/mp-1,26 euro/mp=33,74 euro/mp).

A susţinut recurentul-pârât că în timp ce pentru valoarea terenului construibil s-a prezentat modalitatea de determinare a acesteia, pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenului agricol a fost dată o valoare de 1,26 euro prin metoda rentei funciare. Astfel, pentru determinarea prejudiciului au fost folosite două metode diferite, abordarea comparaţiei de piaţă şi metoda rentei funciare, ambele în contradicţie cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru identitate de raţiune, comisia de experţi avea posibilitatea să determine valoarea terenului agricol intravilan tot prin metoda comparaţiei de piaţă la momentul exproprierii şi această valoare să o scadă din valoarea terenului construibil în determinarea prejudiciului.

A conchis recurentul-pârât că instanţa de apel şi-a însuşit necritic valoarea rezultată din expertiză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că în ceea ce priveşte prejudiciul produs intimaţilor-reclamanţi, instanţa de apel a apreciat că aceştia au suferit, ca urmare a exproprierii, un prejudiciu în cuantum de 654.064 RON, însă reţinerile instanţei de apel sunt contradictorii.

Astfel, a fost menţinută sentinţa apelată cu privire la cuantumul despăgubirilor de 503.461,17 RON stabilite pentru terenul expropriat (identificat cu nr. cadastral x) prin Hotărârea nr. 4/2009, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, dar a fost obligat Statul Român să plătească reclamanţilor suma de 654.064 RON, cu titlu de despăgubiri pentru terenul neexpropriat, la o valoare diferită pe unitatea de măsură (respectiv mai mare).

În acest fel, Statul Român este obligat să plătească pentru terenul expropriat 29,57 euro/mp, iar pentru terenul neexpropriat (care şi-a pierdut caracterul construibil, dar a rămas în proprietatea intimaţilor-reclamanţi) - 33,74 euro/mp; cum art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, prejudiciul suferit nu poate fi mai mare decât valoarea reală a imobilului expropriat.

Instanţa de apel a aplicat criterii suplimentare de determinare a cuantumului despăgubirilor datorate pentru expropriere, criterii care se contrazic unele pe altele, făcând abstracţie de faptul că exproprierea este o formă de cedare a proprietăţii care operează în mod excepţional, în vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilităţi publice.

În opinia recurentului, instanţa de apel a încălcat justul echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi necesitatea drepturilor fundamentale ale intimaţilor-reclamanţi neaplicând o justă măsură în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, deoarece terenul aparţinând intimaţilor-reclamanţi anterior momentului exproprierii avea aceeaşi valoare, fiind nelegal să se constate prin sentinţă că la momentul exproprierii (29 septembrie 2009) acelaşi teren avea valori diferite.

Or, în practica constantă a instanţei europene, s-a statuat că pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert, în măsura în care pot fi luate în calcul mai multe variabile.

S-a susţinut astfel că decizia pronunţată este nelegală, statul roman neputând fi obligat să plătească o valoare mai mare pentru un teren neexpropriat decât pentru cel expropriat.

Sub un alt aspect, recurentul-pârât a arătat că prin hotărârea instanţei de apel au fost încălcate dispoziţiile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa a interpretat în mod nelegal prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât în baza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 170 C. proc. civ., onorariul pentru expertiză urmează a fi suportat de partea care a propus această probă.

A învederat recurentul că proba cu expertiză judiciară topografică a fost solicitată de părţile reclamante în interesul dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubirea solicitată prin acţiunea introductivă; prin urmare, cheltuielile de judecată acordate reclamanţilor la judecata în fond nu sunt în acord cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă în şedinţa publică din 23 septembrie 2020, pentru considerentele care se regăsesc în practicaua deciziei.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, întrucât recursul exercitat în condiţiile art. 304 din C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este o cale extraordinară de atac care implică un control de legalitate a hotărârii atacate, pentru motivele prevăzute în mod expres şi limitativ, urmează a fi examinate exclusiv criticile care pun în discuţie interpretarea şi aplicarea la speţă a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, prin motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât a susţinut că hotărârea pronunţată de curtea de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale; acest motiv de recurs pune în discuţie deopotrivă motive de nelegalitate şi motive de netemeinicie privitoare la administrarea probei cu expertiză judiciară şi la modul de evaluare a prejudiciului suferit de reclamanţi pentru terenurile neexpropriate, indentificate cadastral cu numerele 4910, 4911 şi 4912 Gilău.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994: "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. (3) Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale. (4) În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor."

În raport de criticile expuse şi de dezlegările cuprinse în deciziile anterioare de casare, obligatorii conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât susţine că raportul de expertiză pe baza căruia instanţa de apel a acordat intimaţilor-reclamanţi despăgubiri în cuantum de 654.064 RON, pentru daunele produse terenurilor rămase în proprietatea acestora, nu respectă exigenţele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; în plus, instanţa de apel şi-ar fi însuşit în mod necritic concluziile experţilor desemnaţi.

Evaluarea acestei critici nu se poate face cu ignorarea faptului că judecată în cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar instanţele care au fost învestite cu soluţionarea succesivă a recursurilor declarate au statuat cu referire la modalitatea în care urmează să fie administrată proba cu expertiză.

Astfel, prin decizia nr. 3369/04 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, de admitere a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a dispus în sensul că, în rejudecare, urmează a fi administrată proba cu expertiză efectuată de o comisie de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru terenurile identificate cadastral cu numerele 4910, 4911 şi 4912 Gilău în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de acest moment.

A menţionat, de asemenea, instanţa de recurs că în cazul în care, în urma unor verificări reale efectuate de instanţă (prin administrarea probatoriului necesar) se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.

Or, cu prilejul rejudecării, curtea de apel a dispus administrarea probei cu expertiză, conform dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de recurs, precum şi măsuri pentru obţinerea de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, contemporane momentului exproprierii, emiţând în acest sens adrese către Camera Notarilor Publici Cluj, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi Primăria comunei Gilău, instituţii care deţin informaţii despre contractele autentice încheiate, respectiv care au în păstrare asemenea înscrisuri.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate de curtea de apel, înscrisurile autentice depuse la dosar nu au putut fi utilizate drept comparabile, întrucât terenurile tranzacţionate fie sunt situate în altă unitate administrativ-teritorială sau în extravilan, fie au o altă categorie de folosinţă decât terenul în litigiu.

De altfel, nici recurentul-pârât nu susţine că ar fi fost identificate contracte autentice relevante, acesta apreciind însă că instanţa de apel trebuia să emită adrese şi către birourilor notarilor publici din zonă.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în circumstanţele particulare ale cauzei, instanţa de apel a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respecând, totodată, dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs. Împrejurarea că nu au fost solicitate relaţii şi birourilor notariale din zonă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care s-au solicitat relaţii Camerei Notarilor Publici Cluj; în plus, recurentul-pârât avea posibilitatea să solicite instanţei să administreze dovezi suplimentare, dar nu a uzat de acest drept procesual.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin utilizarea drept comparabile a ofertelor existente pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru terenuri similare cu cele evaluate, situate în intravilan, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială şi având aceeaşi categorie de folosinţă, curtea de apel nu a adus atingere dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, făcând corecta aplicare a acestora.

Cu privire la momentul stabilirii despăgubirilor, Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat, în cauză există o dezlegare anterioară a unei instanţe de recurs sub acest aspect (decizia nr. 3369/04 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă); în plus, recurentul nici nu a dezvoltat o veritabilă critică, susţinând că acest moment trebuie să fie raportat la data exproprierii, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015. Or, prin decizia recurată, momentul de referinţă este chiar data exproprierii terenului indentificat cu nr. cadastral x, şi anume 29 septembrie 2009.

Criticile prin care s-a susţinut că terenurile aferente numerelor cadastrale 4910, 4911 şi 4912 Gilău sunt situate într-o zonă periferică a comunei Gilău, precum şi cele care pun în discuţie metodele utilizate de experţi pentru calculul despăgubirilor (abordarea prin piaţă şi metoda rentei funciare) nu pot fi analizate în recurs, întrucât pun în discuţie aspecte de temeinicie a hotărârii. În plus, Înalta Curte constată că aceste critici formulate de recurentul-pârât reprezintă în realitate obiecţiuni la raportul de expertiză, care trebuiau învederate curţii de apel în condiţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., însă recurentul-pârât nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în rejudecare.

De asemenea, Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu conţine dispoziţii cu privire la metodele de evaluare ce urmează a fi utilizate în concret, iar susţinerea că instanţa şi-ar fi însuşit necritic valoarea rezultată din expertiză este pur enunţiativă.

Având în vedere că nu a fost indicată o dispoziţie legală pretins încălcată de curtea de apel şi văzând dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, precum şi pe cele ale art. 212 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând, în continuare, criticile prin care s-a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, critică întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a învederat că prin aceeaşi hotărâre s-au stabilit practic valori diferite pentru acelaşi teren, ajungându-se la situaţia în care despăgubirile acordate pe unitatea de măsură pentru terenul neexpropriat, rămas în proprietatea intimaţilor-reclamanţi, să fie mai mari decât cele pentru terenul expropriat.

Cu referire la acest aspect, Înalta Curte constată că valoarea despăgubirilor pentru cele două categorii de terenuri au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti distincte.

Astfel, aşa cum a arătat şi curtea de apel, prin decizia civilă nr. 625/21 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au aplicat corect criteriile prevăzute de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 în privinţa stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, sub acest aspect decizia civilă nr. 44/A/2013 a Curţii de Apel Cluj devenind irevocabilă; cuantumul acestei despăgubiri a fost stabilit la 503.461,17 RON.

De asemenea, s-a reţinut că momentul la care trebuie calculate aceste despăgubiri este cel al întocmirii raportului de expertiză - 15 martie 2012, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar nu momentul la care s-a dispus exproprierea (29 septembrie 2009).

În ceea ce priveşte despăgubirile în cuantum de 654.064 RON, cuvenite reclamanţilor pentru terenul rămas în proprietatea lor, dar afectat de măsura exproprierii, acestea au fost stabilite prin hotărârea recurată, care a fost precedată de trei cicluri procesuale în care a fost supusă dezbaterii şi problema de drept privitoare la concursul dintre caracterul obligatoriu al statuărilor instanţei de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., şi declararea ca fiind neconstituţională a unei dispoziţii legale pe care s-a întemeiat decizia anterioară de casare, în contextul în care, prin decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la data de 03 martie 2015, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Înalta Curte reţine că în cauză, prin decizia nr. 3369/4 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca instanţa de apel să administreze o nouă probă cu expertiză de către o comisie constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la data exproprierii, prin raportare la imobile de acelaşi fel.

Prin urmare, stabilirea unor valori diferite pe metru pătrat pentru cele două categorii de teren a fost consecinţa evaluării lor la momente diferite, şi anume, pentru terenul expropriat despăgubirile au fost calculate la data întocmirii raportului de expertiză la judecata în primă instanţă - 15 martie 2012, în vreme ce pentru terenul rămas în proprietatea reclamanţilor, despăgubirile au fost calculate la data exproprierii - 29 septembrie 2009.

Împrejurarea că despăgubirile calculate la data exproprierii, ca efect al declarării în timpul judecăţii, dar ulterior momentului la care dispoziţia privitoare la cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat a devenit irevocabilă, a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, au o valoare mai mare pe unitatea de măsură decât cele stabilite în anul 2012 este o consecinţă a contextului economic şi nu constituie un viciu de nelegalitate a deciziei atacate.

De asemenea, Înalta Curte reţine că în cauză nu se pune problema unei pierderi viitoare cu caracter incert, îndreptăţirea intimaţilor-reclamanţi la această componentă a prejudiciului fiind dezlegată în cauză prin decizia nr. 3369/4 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în cauză nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul modalităţii în care instanţa de apel a făcut interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., în limita criticilor formulate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, aplicabile în speţă conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din acest act normativ, care dispun în sensul că sumele necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, nu pot fi interpretate în sensul că toate cheltuielile de judecată pentru administrarea probei cu expertiză vor fi suportate în final de partea care a cerut proba, ci trebuie interpretate în sensul că partea care a cerut proba va consemna sumele necesare pentru plata onorariilor experţilor, conform dispoziţiilor art. 170 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca la pronunţarea hotărârii instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 şi următoarele din acelaşi act normativ.

Înalta Curte menţionează că atât Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, cât şi Legea nr. 255/2010, sunt norme speciale în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă norma generală în materie de expropriere şi care prevede la art. 38 că:"toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator".

Prin dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care preiau dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul derogă de la dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994, cheltuielile pentru plata experţilor urmând a fi avansate, adică plătite înainte de administarea probei, de partea care a cerut-o, conform prevederilor art. 170 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecată urmând a dispune asupra acestui aspect, conform dispoziţiilor art. 202 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Aşadar, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., ci instituie o ipoteză de excepţie în materie de expropriere, în care cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii nu vor fi avansate şi suportate întotdeauna de expropriator. Astfel, instanţa de judecată va stabili obligaţia de avansare a acestor cheltuieli potrivit dreptului comun, urmând ca la finalizarea judecăţii, acestea să fie suportate, la cererea părţii care a câştigat, de partea care a căzut în pretenţii.

În ceea ce priveşte onorariul pentru expertiza judiciară în specialitatea topografie, Înalta Curte constată că prin decizia care face obiectul controlului judiciar recurentul-pârât a fost obligat la plata sumei 1960 RON, cu acest titlu, instanţa de apel apreciind că se impune acordarea acestui onorariu în totalitate, întrucât prin administrarea probei s-a dovedit temeinicia capătului de cerere prin care s-a solicitat a se stabili că reclamanţii A. şi B. sunt singurele persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4068 mp, situat în comuna Gilău, arabil intravilan, prev. cu nr. top comasat x, nr. topo x, nr. top nou x, nr. topo comasat x, cu nr. top nou x.

Prin urmare, proba cu expertiză judiciară topografică a fost propusă de către reclamanţi în dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubirea solicitată prin acţiunea introductivă; cum prin administrarea acestei probe a fost dovedită teza probatorie expusă de reclamanţi, contrar susţinerilor recurentului-pârât, cheltuielile de judecată acordate reclamanţilor la judecata în fond sunt în acord cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român, prin Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, împotriva deciziei nr. 229/A/2019 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.