Cassation recourse declared null for impermissible re-evaluation of evidence in absolute nullity of real estate sale contract

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2016 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.052005 de B.N.P. E. şi Asociaţii; reîntoarcerea în patrimoniul defunctei F. a sumei de 100.000 euro reprezentând preţul cu care pârâta a înstrăinat ulterior imobilul, obiect al contractului; cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 958 din 09.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.052005 de B.N.P. E. şi Asociaţii, respingând capătul doi al cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiat, şi obligând-o pe pârâta D. la plata către reclamanţii A., B. şi C. a cheltuielilor de judecată de 3.158,90 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 771A din 17 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins apelul formulat de pârâta G., împotriva sentinţei civile nr. 958 din 09.05.2018, a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs pârâta G..

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta G. a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a menţinut opinia instanţei de fond, confirmand raţionamentul acesteia, potrivit căruia prin decizia civilă nr. 379A/21.03.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013, s-a stabilit lipsa discernământului defunctei F. la momentul semnării unui act juridic - testamentul din 16.05.2005.

La pronunţarea respectivei decizii, instanţa s-a bazat pe o expertiză medico-legală care a avut ca act medical doveditor un înscris eliberat de o societate comercială cu activitate medicală, H. S.R.L., care aparţinea unui cetăţean româno-american (doctorul I.), aflat în relaţii extrem de apropiate cu reclamanta B., pentru că aceasta din urmă a lucrat pentru el ca asistentă medicală. La dosar nu există o altă dovadă care să ateste că, la momentul semnării contractului de vânzare, F. nu avea discernământ.

Totodată, a susţinut că în mod greşit instanţa a prezumat lipsa discernământului la data de 13 mai 2005, fără însă a avea dovezi în acest sens.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 2 decembrie 2019, intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23 iunie 2020 Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că urmează a se dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului, având în vedere şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare.

Prin rezoluţia din 20 iulie 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 22 septembrie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra chestiunii nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Deşi pârâta şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speţă, în condiţiile în care nu se menţionează normele de drept material care ar fi fost încălcate de curtea de apel.

Motivele expuse de recurentă în fundamentarea căii de atac se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanţă, prin acestea criticându-se valoarea probatorie dată de instanţă deciziei civile nr. 379A/21.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în sensul că s-a stabilit prin acesta lipsa discernământului defunctei F. la momentul semnării testamentului din 16.05.2005, susţinând recurenta că această decizie a fost pronunţată pe baza unui probatoriu insuficient, şi că la dosarul cauzei există un singur înscris din care reieşea lipsa discernământului defunctei, iar acela provenea de la o societate aparţinând unei persoane apropiate reclamantei B..

Înalta Curte constată că această critică a fost formulată şi în apel în mod identic, iar instanţa de apel a analizat-o, reţinând că hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii.

S-a mai reţinut că, în calea de atac devolutivă a apelului judecat în dosarul anterior cu nr. x/2013, s-a constatat că nu se mai poate dispune, în mod legal, efectuarea unui nou raport de expertiză medico legală-psihiatrică întrucât acesta a fost deja efectuat. Concluziile unei noi expertize se redactează pe baza constatărilor sau expertizelor medico-legale anterioare, a probelor din dosarul cauzei, a aspectelor specifice speţei, a probelor noi, incluse în dosarul cauzei, precum şi a obiecţiilor formulate de organele judiciare; nesoluţionarea pe fond a obiectivelor fixate din cauza insuficienţei materialului probator nu constituie o deficienţă, o omisiune în sensul acestei dispoziţii legale, care nu trebuie interpretată în mod restrictiv. Ca urmare, nu mai există altă posibilitate de efectuare a unei contraexpertize, chestiune de altfel raţională, întrucât s-ar ajunge la prelungirea fără limite a probaţiunii la cererea părţii nemulţumite.

Observând motivarea instanţei de apel expusă mai sus, se constată că, în speţă, pârâta nu formulează critici care vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate în cauză şi a raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti, ca act procesual vizat de recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci vizează aspecte de evaluare a probelor care nu sunt apte a fi analizate în coordonatele motivelor de casare limitativ stabilite prin art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Susţinerile recurentei vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa discernământului defunctei F. la momentul semnării contractului de vânzare ce formează obiectul litigiului, reprezintă critici de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă ca temei al căii de atac exercitate.

Astfel, se constată că excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având, conform art. 264 şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, instanţa de recurs neavând posibilitatea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate în precedentele etape procesuale.

În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea recursului declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 771A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 771A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020