Unauthorized derivative film production: presumption of moral damages and joint liability for copyright infringement

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.01.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantele A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., E., F., Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) şi S.C. Art. Production & Management S.R.L.:

- să constate că producţia cinematografică "G." s-a realizat după romanul "H." al scriitorului I. fără acordul moştenitorilor drepturilor de autor şi fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză;

- să constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâţi a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus "suspendarea activităţilor privind realizarea filmului "Povestea unui secol" până la reglarea între părţi a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei "H." de I..;

- să dispună obligarea pârâţilor la plata remuneraţiei drepturilor de autor, pe care reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori ai scriitorului I., o estimează la 170.000 euro şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producţiei cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia şi difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moştenitor;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că de la momentul iniţierii activităţii de producere a filmului "G.", reclamanţii din prezenta cauză, care îşi dovedesc calitatea procesuală activă prin certificatele de moştenitor nr. din 27.01.1993 şi nr. din 08.12.2005, s-au adresat pârâţilor: producătorilor şi realizatorilor filmului, arătând că au calitatea de moştenitori ai drepturilor de autor după scriitorul I. şi că în scenariul filmului s-au preluat nenumărate pasaje identice cu cele din roman (practic tot volumul), situaţie în care aveau nevoie de acordul acestora pentru realizarea filmului, potrivit Legii nr. 8/1996 - privind drepturile de autor. În egală măsură, în film s-a creat atmosfera locurilor şi interioarelor prin imagini, ca urmare a preluării întocmai din roman a pasajelor cuprinzând descrierile.

Pe de altă parte, scenariul a trădat profund esenţa romanului, realizând o acţiune desuetă, vulgarizată, care ar fi lezat modul de gândire şi percepere a autorului romanului.

Dat fiind faptul că pârâţii, deşi au fost notificaţi în repetate rânduri, nu au înţeles să procedeze la reglementarea juridică a raporturilor dintre aceştia şi moştenitorii lui I., în sensul respectării legii drepturilor de autor, reclamanţii au formulat pe rolul instanţelor o acţiune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care au solicitat suspendarea producerii filmului până la reglementarea situaţiei cesiunii drepturilor de autor şi a situaţiei juridice dintre aceştia şi producătorii filmului, acţiune ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2007 .

Potrivit sentinţei civile nr. 257 din 07.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 248R din 26.05.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus suspendarea oricăror activităţi de producere a filmului.

Deşi exista o astfel de hotărâre, pârâţii au produs şi au difuzat şi difuzează în continuare filmul atât în cinematografe, la televiziune, cât şi sub forma DVD-urilor, obţinând venituri substanţiale fără a avea acordul moştenitorilor scriitorului I. şi fără a fi achitat niciun fel de sumă, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor.

Fiind vorba despre reproducerea întocmai a unor pasaje din romanul "H." al autorului I., moştenitorii apreciază că producţia cinematografică "G.", reprezintă realizarea unei opere derivate (art. 16 din Legea nr. 8/1996), pe care pârâţii nu aveau dreptul să o realizeze decât având acordul reclamanţilor.

Prin cererile reconvenţionale formulate la data de 06.03.2013, pârâţii S.C. Art. Production & Management S.R.L, S.C. D. S.R.L. şi E. au solicitat să se constate:

- nulitatea certificatului de moştenitor nr. x din 10.04.2002 privind succesiunea de pe urma defunctului J. decedat la data de 28.10.2001 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamantele pârâte B. şi C..;

- nulitatea certificatului suplimentar de moştenitor nr. 296 din 08.12.2005 privind succesiunea de pe urma defunctului K. decedat la data de 18.08.2005 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamanta pârâtă A..;

- împlinirea termenului legal de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor I.. decedat la 19.11.1992 stabilite în certificat de moştenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti în raport de dispoziţiile Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. c) raportat la dispoziţiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin încheierea din 05.06.2014 Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantelor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.R.D.A.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.; a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor 1-3 din cerere şi excepţia lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt de cerere; a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantelor la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 867 din 26.06.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenţionale formulate de pârâţii-reclamanţi S.C. Art. Production & Management S.R.L, S.C. D. S.R.L. şi E..

În ceea ce priveşte cererea principală formulată de reclamantele A., B. şi C. a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Art. Production & Management S.R.L şi a respins cererea faţă de aceasta ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins atât cererea faţă de pârâţii iniţiali Centrul Naţional al Cinematografiei şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca fiind formulată faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. şi i-a obligat pe aceşti pârâţi la plata către reclamante a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare drepturi de autor, precum şi la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON cu titlu de daune morale, în cote de 1/3 către A. şi câte 1/6 către B. şi C. .

Totodată, a obligat pârâţii la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă A., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea faţă de pârâta L. (moştenitoare a pârâtului F.) şi a obligat reclamantele-pârâte la 6.010 RON cheltuieli de judecată către pârâta L., reprezentând onorariu de avocat redus.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti

Prin decizia nr. 825A din 5.07.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 867/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în nume propriu şi în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale reclamantelor B. şi C..

A admis apelul pârâţilor S.C. D. S.R.L. şi E. şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, numai în ce priveşte daunele morale la plata cărora au fost obligaţi pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E., pe care le-a înlăturat.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, inclusiv dispoziţiile cu privire la obligarea pârâţilor S.C. D. S.R.L. şi E. la plata daunelor materiale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

A obligat apelanta A. la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului, către apelanţii S.C. D. S.R.L. şi E., cât şi la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului redus conform art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., către intimata L..

4. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte

Prin decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E., a casat, în parte, decizia şi a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E..

Au fost menţinute dispoziţiile din decizie referitoare la soluţionarea apelului declarat de reclamanta A. şi la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimata L..

Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmite moştenitorului doar exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) din lege.

Succesorul nu devine prin moştenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate şi după decesul său tot în legătură cu persoana acestuia. Astfel, "dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa" prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, al cărui exerciţiu se transmite succesorilor, impune verificarea condiţiei prejudicierii onoarei sau reputaţiei raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului acestuia.

Prin urmare, înlăturând obligaţia pârâţilor la plata daunelor morale cu motivarea că nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moştenitoare în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor morale ale autorului lor, instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 11 alin. (2) şi ale art. 10 lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996.

Este nefondat motivul de recurs prin care critică soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active integrale/inadmisibilităţii acţiunii pentru că nu ar fi fost formulată de către toţi succesorii autorului I., cu încălcarea regulii unanimităţii, moştenirea fiind indivizibilă până la efectuarea partajului.

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată rezidă în obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi morale de autor şi a unor drepturi patrimoniale de autor în temeiul răspunderii civile delictuale.

Simplul fapt că bunurile din cadrul succesiunii se află în proprietatea indiviză până la partaj nu duce la concluzia că atunci când s-a săvârşit o faptă ilicită în legătură cu un bun din cadrul succesiunii cererea privind repararea prejudiciului trebuie făcută cu acordul unanim al tuturor succesorilor.

Cererea în pretenţii în temeiul răspunderii civile delictuale nu reprezintă un act de dispoziţie pentru a-i fi aplicabile regulile unanimităţii privind bunuri făcând parte dintr-o indiviziune succesorală.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Legea nr. 8/1996 nu face deosebire între succesorii legali şi cei testamentari sub aspectul exercitării drepturilor de autor moştenite.

Se poate observa că pârâţii au formulat în esenţă critici referitoare la faptul că drepturile de autor pentru scenariu au fost de 9.000 de RON, prima instanţă reţinând o sumă aproximativă de 60.000 de RON, iar pe de altă parte că este nejustificată acordarea sumei în echitate raportat la practica şi legislaţia în materie. S-a mai susţinut că este inechitabil să fie obligat la plata întregii sume în condiţiile în care la realizarea scenariului ar fi lucrat trei scenarişti.

Instanţa de apel nu a răspuns concret la aceste critici şi nici nu a justificat prin raportare la prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 acordarea sumei în echitate de către prima instanţă de fond, astfel încât se impune casarea cu trimitere.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă (al doilea ciclu procesual)

În rejudecare după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin decizia nr. 1080A/26.06.2019 a admis apelul declarat de pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. în contradictoriu cu reclamanţii A., Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), S.C. Art. Production & Management S.R.L. şi L..

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pe pârâţi la plata daunelor materiale în sumă de 34.868 euro şi la plata daunelor morale în sumă de 4.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că scrierea scenariului în perioada în care nu era destinat şi nici nu afost la dispoziţia publicului nu poate fi calificată ca o faptă ilicită şi nici ca o faptă care să poată fi reţinută în raportul cauzal care a dus la producerea prejudiciului, dovedindu-se că acesta a respectat sentinţa civilă pronunţată în procedura ordonanţei preşedinţiale. Acest argument duce la înlăturarea criticii potrivit căreia prejudiciul trebuie dimensionat prin raportare la împrejurarea căî scenariul este rezultatul colaborării a trei scenarişti. Mai mult, nu s-a dovedit contribuţia lui M. la varianta finală a scenariului prin acţiuni ulterioare suspendării prin hotărîre judecătorească a activităţilor de producere a filmului.

Pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. au realizat producţia cinematografică "G." fără acordul titularelor de drepturi şi cu nerespectarea opoziţiei acestora manifestată prin introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială, au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 (dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate), încălcare de natură a atrage răspunderea civilă delictuală în condiţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.

Pentru varianta finală a scenariului pentru filmul cu titlul provizoriu "Întoarcerea fiului" (devenit G.), pârâtul E. a primit suma de 50.000 RON, aşa cum rezultă din contractul pentru rescrierea scenariului cinematografic, conform contractului depus la dosarul cauzei.

Prejudiciul va fi echivalat cu suma pe care reclamanatele erau îndreptăţite să o încaseze cu titlu de drepturi patrimoniale de autor prin cesiuena dreptului la realizarea unei opere derivate, reperzentată de suma primită de pârâtul E. în calitate de scenarist.

Au fost reţinute ca parţial dovedite susţinerile din acţiune referitoare la încălcarea drepturilor morale din conţinutul dreptului de autor, impunându-se repararea prejudiciului moral cauzat autorului prin încălcarea dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, drept exercitat de moştenitori.

Instanţa de apel a reţinut că orice încălcare a dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor şi că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensaţii materiale. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate.

Comportamentul pârâţilor de ignorare a calităţii scriitorului I. de creator al operei literare care a constituit baza operei cinematografice a produs moştenitorilor scriitorului un sentiment de frustrare, o stare de incertitudine prelungită, determinând un prejudiciu moral ce poate fi reparat prin obligarea la plata daunelor morale. Evaluarea instanţei cu privire la prejudiciul moral a fost de 4.000 de euro prin raportare la criteriile anunţate anterior.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E., criticând soluţia pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 3021, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Într-o primă critică, pârâţii au arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material ale Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor şi drepturilor conexe cu privire la stabilirea prejudiciului material şi moral. S-a arătat că au fost luate în considerare criterii care nu pot fi subsumate dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 - instanţa s-a referit la sentimente de frustrare şi incertitudine prelungită, iar suma de 4.000 de euro nu poate fi justificată prin argumentaţia adusă de instanţă.

O a doua critică vizează existenţa prejudiciului moral, în sensul că pârâţii nu au contestat calitatea de autor a operei lui I.. Fiind o operă derivată după opera preexistentă "H." de I., prin ea însăşi nu poate leza drepturile morale de autor ale scriitorului, mai ales că pârâţii au precizat că au preluat în opera cinematografică idei din romanul menţionat anterior.

Probatoriul adminsitrat în faţa instanţei de apel a demonstrat că producţia cinematografică "G." nu a lezat drepturile morale ale scriitorului I., cu atât mai puţin drepturile patrimoniale de autor.

Din opiniile experţilor evaluatori rezultă că filmul nu reprezintă o ecranizare a romanului, ci este o operă distinctă care întruneşte prin complexitatea ei mai multe surse de inspiraţie decât romanul. În atare situaţie, opiniile specialiştilor tind a exclude ideea unui furt intelectual/plagiat sau încălcarea vreunui drept moral al scriitorului I. prin realizarea filmului.

Drepturile de producţie cinematografică referitoare la scenariul filmului G. sunt circumscrise dispoziţiilor art. 66-68 şi următoarele din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe. Aşa fiind, scenariştii filmului, precum şi ceilalţi autori ai operei audiovizuale au drepturi proprii patrimoniale, cât şi morale.

În măsura în care s-a stabilit că filmul este o operă derivată după roman şi nu doar preluarea unor idei după opera literară, înseamnă că această operă derivată nu poate leza drepturile morale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996, deoarece nu neagă calitatea de autor al romanului ce aparţine lui I..

O a treia critică vizează stabilirea contribuţiei fiecărui pârât la producerea prejudiciului, chestiune care nu a fost analizată de instanţa de apel, care a efectuat un calcul cu privire la daunele materiale, iar pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata acestora.

Respectând silogismul instanţei de apel, S.C. D. S.R.L. şi-a asumat, în calitate de producător, punerea în executare a scenariului creat de F. (în proporţie de 80%) şi E. (în proporţie de 20%). Scenariul a fost adaptat şi tradus în limba engleză de M., iar producţia cinematografică a obţinut subvenţia de la Centraul Naţional al Cinematografiei prin S.C. D. S.R.L..

Răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în raport de fiecare contributor la scenariul fimului, cât şi faţă de producătorul filmului, conform vinovăţiei fiecăruia, aspect ignorat de Curtea de Apel Bucureşti.

7. Apărările formulate în cauză

La data de 10 august 2020 reclamantele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că niciuna dintre criticile formulate de pârâţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii E. şi S.C. D. S.R.L. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă.

Se va înlătura apărarea reclamantelor că motivele de recurs nu pot fi subsumate dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. de la 1865, întrucât criticile sunt formulate pe aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor.

Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie evidenţiate, în primul rând aspectele care au intrat în puterea de lucru judecat prin decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în recurs, în primul ciclu procesual.

Astfel, s-a statuat că adaptarea audiovizuală a romanului "H." al scriitorului I. şi scenariul care au stat la baza producerii filmului "G." reprezintă o operă derivată după acest roman.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit dipoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmit moştenitorilor exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) din acelaşi act normativ, ceea ce înseamnă că reclamantele A., B. şi C. au calitate procesuală activă în cauza de faţă.

Pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. au săvârşit o faptă ilicită prin realizarea unei opere derivate după romanul "H." al autorului I. fără acordul moştenitorilor acestuia.

Prin realizarea operei derivate de către pârâţi au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate, cu consecinţa creării unui prejudiciu moştenitorilor autorului romanului utilizat drept sursă a operei derivate, regimul juridic al acţiunii în pretenţii formulate de reclamante fiind cel al răspunderii civile delictuale, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.

În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a rejudecat cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, urmând să analizeze criticile din apelul formulat de pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. cu privire la modul de stabilire a daunelor materiale şi morale de către prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

i) Cu privire la existenţa prejudiciului şi a criteriilor de cuantificare a acestuia

Este nefondată critica pârâţilor referitoare la faptul că nu a fost produs un prejudiciu moral, deoarece niciun moment nu a fost negată paternitatea operei iniţiale, respectiv a romanului "H." al scriitorului I..

Astfel, potrvit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 8/1996:

"Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică; b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei; c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării."

Aşadar, legea recunoaşte în mod expres existenţa unor drepturi morale în favoarea autorului operei, drepturi al căror excerciţiu a fost transmis moştenitorilor, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din legea dreptului de autor.

În doctrină şi în practica instanţelor s-a reţinut în mod constant că dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 se referă la dreptul autorului operei de a revendica oricând calitatea de autor, precum şi de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare acestei calităţi de către terţi.

Or, în speţă, realizarea unei opere cinematografice utilizînd o operă preexistentă fără indicarea autorului operei originale reprezintă încălcarea dreptului la paternitatea operei, faptă imputabilă pârâţilor E. şi S.C. D. S.R.L.

Realizarea operei derivate de către cei doi pârâţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 reprezintă o faptă ilicită aptă de a produce un prejudiciu material, dar şi unul moral, de vreme ce au fost încălcate drepturile prevăzute în mod expres de legea specială.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că încălcarea dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor şi că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensaţii materiale. De asemenea, instanţa de apel a reţinut comportamentul pârâţilor de ignorare a calităţii scriitorului I. de autor al operei literare care a stat la baza operei cinematografice, chiar în condiţiile în care opoziţia moştenitorilor la realizarea operei derivate.

Înalta Curte constată că repararea prejudiciului se datorează pentru că opera derivată a fost realizată fără acordul moştenitorilor şi fără menţionarea sursei de inspiraţie, ceea ce constituie per se o încălcare a drepturilor de autor, neavând relevanţă juridică susţinerea că pârâţii nu contestă în mod formal calitatea de autor a scriitorului I..

Cu alte cuvinte, protecţia juridică acordată dreptului de autor presupune ca toate componentele acestuia să fie deopotrivă protejate, nefiind posibilă realizarea unei opere derivate fără acordul autorului sau al moştenitorilor, deoarece în caz contrar, protecţia ar fi lipsită de efectivitate.

Este nefondată şi critica pârâţilor că autorii operei derivate au dobândit drepturi proprii în temeiul dispoziţiilor art. 66-68 din legea dreptului de autor, deoarece acestea sunt distincte, atât de drepturile dobândite de autorul romanului, cât şi de cele dobândite de reclamanţi ca efect al aplicării art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Consecinţa faptului că drepturile menţionate sunt distincte determină un regim juridic diferit al fiecăruia dintre acestea, fără însă a afecta caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâţi.

În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral, în mod constant, în practica judiciară s-a apreciat că daunele morale sunt menite să acopere un prejudiciu subiectiv. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral, fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate.

Ca element de jurisprudenţă menţionăm că prin decizia nr. 1751 din 15 octombrie 2019 a ÎCCJ, secţia I civilă s-a reţinut că:

"Înalta Curte reţine că şi cerinţa prejudiciului moral produs intimatului reclamant a fost corect evaluată de instanţa de apel, pornind de la accepţiunea legală a acestei noţiuni şi ţinând cont de specificul probator al daunelor morale.

Daunele morale trebuie temeinic justificate, iar nu dovedite, astfel cum eronat susţine recurentul, având în vedere că ele presupun lezarea unor valori fără conţinut economic, astfel încât existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a daunelor reale şi efective produse victimei."

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pot fi exemplificate Cauzele Danev împotriva Bulgariei şi Iovtchev împotriva Bulgariei în care instanţa de contencios european a reţinut că:

"Abordarea formalistă a instanţelor naţionale care atribuiseră reclamantului obligaţia de a dovedi existenţa unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferinţelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obţină. (...) Curtea a considerat că, chiar şi admiţând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acţiune în justiţie să facă proba susţinerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanţele speţei, să atribuie reclamantului obligaţia de a demonstra temeinicia pretenţiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferinţele cauzate. (...) Curtea a subliniat în repetate rânduri obligaţia care revine instanţelor naţionale de a interpreta cerinţele procedurale în mod proporţional şi rezonabil." ii) Cu privire la obligaţia solidară de plată a prejudiciului de către pârâţi

Este nefondată critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor din C. civ. ce reglementează recuperarea prejudiciului în ceea ce priveşte obligarea solidară a pârâţilor la plata prejudiciului către reclamante.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1003 C. civ. de la 1864: "Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despagubire."

Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor de drept comun, iar când fapta ilicită este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Instanţa de apel a reţinut că prejudiciul a fost cauzat ca urmare a culpei concurente a celor doi pârâţi şi, în mod corect, a obligat pârâtele, solidar, la plata integrală a despăgubirilor civile, iar nu obligarea la plata despăgubirilor stabilite cores­punzător culpei proprii fiecăruia.

C. civ. a instituit solidaritatea pasivă legală ce constituie o veritabilă garanţie pentru realizarea creanţei împotriva riscului insolvabilităţii, instituind obligaţia fiecărui debitor solidar de a repara întreg prejudiciul. Ulterior, debitorul are dreptul la o acţiune în regres îndreptată împotriva codebitorilor, prin care recuperează o parte din despăgubiri, potrivit aportului fiecăruia la producerea pagubei.

Aşa fiind, instanţa trebuia să stabilească existenţa şi întinderea prejudiciului, obligând pe autorii faptei ilicite la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, neavând obligaţia de a evalua în mod distinct contribuţia fiecărui participant la producerea pagubei a cărei reparare o solicită reclamantele.

iii) Temeiul legal al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de pârâţii E. şi S.C. D. S.R.L.

Urmează să oblige pe pârâţi, în temeiul art. 274 C. proc. civ. de la 1865, la plata sumei de 3.000 de RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii E. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1080A din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă, în solidar, pe pârâţii E. şi S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.