Priest’s damages appeal annulled for procedural defects; partial moral award final

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 24 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., Arhiepiscopia Tomisului, Protoieria Callatis (Mangalia) şi Parohia Adormirea Maicii Domnului II, a solicitat instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 237.714,16 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 272.440,06 RON reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1381 şi urm. C. civ., art. 29 lit. d), i) şi j) din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 3 din CEDO.

Prin cererea adiţională depusă la 4 mai 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 298.081 RON, reprezentând daune materiale şi 272.440,06 RON, reprezentând daune morale.

Prin precizările depuse la data de 13.10.2017, la solicitarea instanţei, reclamantul a arătat că faptele ilicite imputate pârâţilor sunt acţiunile judiciar canonice formulate de instituţiile bisericeşti pârâte, întocmirea unei expertize economice, suspendarea din funcţie a reclamantului şi caterisirea nelegală a acestuia conform deciziei nr. 9/16.012017 a Curţii de Apel Constanţa, păgubirea sa conform sentinţei civile nr. 79/14.05.2014 a Judecătoriei Mangalia, susţinerea unei campanii naţionale împotriva sa la diverse televiziuni şi ziare.

La termenul de judecată din data de 11.12.2017 instanţa a admis excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, pentru considerentele arătate în încheiere. La acelaşi termen de judecată a calificat excepţia inadmisibilităţii cererii ca fiind o apărare de fond.

2 .Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 349 din 12 februarie 2018, Tribunalul Constanţa a anulat cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, ca netimbrată; a respins cererea formulată de reclamant pentru obligarea pârâţilor C., Arhiepiscopia Tomisului, B., Protoieria Callatis şi Parohia Adormirea Maicii Domnului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 210/C din 7 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 349 din 12 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă; a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea privind obligarea la daune morale; a fost obligată pârâta Arhiepiscopia Tomisului la plata către reclamantul A. a sumei de 15000 RON, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta Arhiepiscopia Tomisului la plata către reclamant a sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fond şi în apel, constând în taxa judiciară de timbru; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul A., invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că motivarea respingerii capătului de cerere privind daunele materiale este superficială, întrucât această solicitare distinctă a rămas nejudecată la fond, iar în apel motivarea este contradictorie şi confuză; faptul că instanţa de fond a anulat cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, ca netimbrată, iar instanţa de apel a menţinut această soluţie este greşită, întrucât ar fi trebuit să se dea curs solicitării de disjungere şi suspendare.

De asemenea, reclamantul este nemulţumit de cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, expunând amplu situaţia de fapt.

Sub acest aspect, reclamantul arată că dimensiunea şi gravitatea prejudiciilor materiale şi morale provocate de pârâţi au fost doar evidenţiate, nu şi compensate corespunzător de către instanţa de apel, soluţia fiind greşită.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului.

De asemenea, intimata-pârâtă Arhiepiscopia Tomisului a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B. a fost formulată atât în nume personal, cât şi în calitatea de reprezentant pentru intimatele-pârâte Arhiepiscopia Tomisului, Protoieria Callatis - Mangalia şi Parohia Adormirea Maicii Domnului II Mangalia.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, deşi recurentul afirmă că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii şi confuze, făcând referire la modalitatea de soluţionare a excepţiei netimbrării capătului de cerere vizând daunele materiale, acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanţei de apel, ci se limitează la a susţine generic că instanţa de apel a menţinut, în mod greşit, soluţia instanţei de fond de anulare, ca netimbrată, a cererii reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, întrucât ar fi trebuit să se dea curs solicitării de disjungere şi de suspendare a acestui capăt de cerere, solicitare pe care o consideră îndreptăţită, fără a face referire însă la argumentele instanţei de apel şi a arăta care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei netimbrării şi a cererii de disjungere, care sunt textele legale încălcate şi în ce ar consta eventuala contrarietate pretins invocată din considerentele instanţei de apel.

Astfel, cu privire la anularea, ca netimbrată, a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, recurentul nu se raportează la argumentele instanţei de apel referitoare la motivele pentru care instanţa de fond a soluţionat mai întâi excepţia netimbrării şi a respins solicitarea de disjungere a cererii pentru care nu achitase taxa de timbru, ci consideră îndreptăţită solicitarea sa de disjungere a acestui capăt de cerere, fără a preciza, însă, care ar fi textele legale încălcate cu ocazia soluţionării cererii de disjungere.

În ceea ce priveşte solicitarea de disjungere a capătului de cerere privind acordarea de daune materiale, se reţine că disjungerea este o măsură de administrare judiciară pusă la dispoziţia instanţei pentru o mai bună administrare a justiţiei şi pentru respectarea dispoziţiilor legale care impun administrarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar aprecierea instanţei asupra acestei măsuri reprezintă o chestiune de apreciere, de temeinicie a acestei măsuri, ce nu poate forma obiect al cauzei în recurs. În realitate, recurentul, fără a critica modul de soluţionare a măsurii disjungerii în raport cu prevederile legale în materie, art. 99 alin. (1) C. proc. civ., s-a declarat nemulţumit de aprecierea dată de instanţă asupra acestei măsuri.

Ca atare, deşi au fost indicate ca temei juridic al memoriului de recurs ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate nu se încadrează în situaţia reglementată de acest text legal.

De asemenea, susţinerile recurentului din memoriul de recurs, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece acesta nu arată care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, ci susţine interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudenţa naţională sau europeană referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, instanta de apel a avut în vedere o serie criterii, referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămarii şi măsura în care a fost afectata situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri, cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabila a prejudiciului moral suferit.

Or, recurentul-reclamant nu a susţinut că, în analiza cererii de apel, curtea de apel nu ar fi avut în vedere o serie de criterii, dezvoltate în jurisprudenţa naţională şi a Curţii europene cu referire la cuantumul daunelor morale acordate, ci a arătat că aprecierea dată de instanţa de apel asupra acestor criterii şi interpretarea pe care aceasta a dat-o, pe baza elementelor de fapt ale judecăţii, este greşită. Or, aşa cum s-a arătat deja, aprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate exced controlului de legalitate.

Prin urmare, criticile referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

De asemenea, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a făcut ample referiri la aspectele de fapt ale judecăţii, reluând în acest sens pasaje ample care se regăsesc în apărările formulate prin motivele din apel şi cele prezentate în faţa primei instanţe.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa de recurs nu are a examina aceste critici de netemeinicie.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului vizând pretinsa motivarea contradictorie şi cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 210/C din 7 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.