Insufficiency of cassation motives: failure to articulate specific grounds of illegality renders extraordinary appeal null

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/09.10.2018, reclamantul A., prin reprezentant convenţional- mandatar B., a chemat în judecată pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, Penitenciarul Rahova-Bucureşti, Penitenciarul Giurgiu şi Penitenciarul Codlea, solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să constate încălcarea, în mod continuu, de către pârâţi, a dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană Drepturilor Omului, să constate încălcarea, de către pârâţi, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare şi igienă a persoanelor private de libertate, prevăzute de art. 1 alin. (3) din Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, adoptate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 433/2010, să oblige pârâţii, în solidar, să îi achite suma de 5 milioane de euro, cu titlu de daune morale, pentru suferinţele produse ca urmare a încălcării nomelor minime obligatorii privind condiţiile de detenţie, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1357, art. 1349, art. 1391 din C. civ., pe cele ale art. 1 alin. (3) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 433/2010, pe prevederile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2 .Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 99/S din 01 aprilie 2019, Tribunalul Braşov a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 14.09.1994 - 8.10.2015, invocată de pârâţii Penitenciarul Codlea, Statul Român, Penitenciarul Giurgiu şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

A respins pe acest temei cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reprezentată legal de director general, Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat convenţional de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, Penitenciarul Bucureşti - Rahova, Penitenciarul Giurgiu, reprezentat legal de director, şi Penitenciarul Codlea, reprezentat convenţional de consilier juridic C., având ca obiect acordarea de despăgubiri pe temeiul atragerii răspunderii civile delictuale, pentru perioada de timp mai sus indicată.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă, ale cărei date de identificare au fost mai sus redate, a formulat-o în contradictoriu cu pârâţii, identificaţi conform celor mai sus arătate, având ca obiect acordarea de despăgubiri pe temeiul atragerii răspunderii civile delictuale pentru perioada de timp cuprinsă între 9.10.2015- 21.12.2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin 1336/Ap din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în opinie majoritară, a respins apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 99/S/1 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosar nr. x/2018.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul A..

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepţiilor tardivităţii căii de atac şi a nulităţii recursului, reţinute prin raport, depunând în acest sens o copie de pe plicul poştal, conformată cu originalul, cu care a fost expediată hotărârea recurată.

De asemenea, intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea excepţiilor reţinute prin raport.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Cât priveşte excepţia tardivităţii recursului, excepţie reţinută prin raport, având în vedere data menţionată pe dovada de comunicare a deciziei recurată, în raport cu datele de pe ştampilele poştale aplicate pe această dovadă de comunicare, se constată că data de comunicare a deciziei atacate este 14 noiembrie 2019, iar recursul a fost înregistrat la 13 decembrie 2019 (conform datei de pe rezoluţia de înregistrare a motivelor de recurs la curtea de apel, dosar recurs), fiind declarat, astfel, cu respectarea termenului de 30 zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, împlinindu-se la 16 decembrie 2019 (ultima zi de declarare a recursului, 15 decembrie 2019, cade duminică, într-o zi nelucrătoare).

În acest context, urmează a fi respinsă excepţia tardivităţii recursului, reţinută prin raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimaţii Administraţia Naţionala a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu şi reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci sunt reluate criticile din motivele de apel şi apărările de la fond cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi admiterea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 14.09.1994 - 08.10.2015, în raport de care recurentul invocă, formal, dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 254/2013, art. 5 din C. proc. civ., Legea nr. 275/2006 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume decizia pilot dată de instanţa europeană în 25 aprilie 2017 privind condiţiile de detenţie din România, pe care recurentul o redă aproape în totalitate, fără a detalia, în concret, ce anume impută instanţei de apel prin prisma prevederilor legale şi jurisprudenţei CEDO invocate.

Înalta Curte reţine că pentru "a motiva" recursul, recurentul a procedat la reproducerea criticilor invocate prin motivele de apel şi apărărilor formulate în faţa primei instanţe, menţionând la final că achiesează la opinia minoritară din apel, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greşelile instanţei de apel de interpretare şi aplicare a legii pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a pârâtului faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei greşite aplicări a prevederilor legale invocate de reclamant în legătură cu prescripţia dreptului material la acţiune şi simpla afirmaţie că sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului motivelor de apel şi a apărărilor de la fond şi achiesarea recurentului la opinia minoritară din apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care ar fi fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudenţa CEDO referitoare la condiţiile de detenţie şi atragerea răspunderii civile delictuale.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurentul-reclamant a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel.

Astfel, recurentul-reclamant reia apărările de la fond referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada14.09.1994 - 08.10.2015, fiind preluate în totalitate şi criticile formulate în apel de reclamant, după care este redat cuprinsul deciziei pilot din 25 aprilie 2017 a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind condiţiile din penitenciarele din România, iar la finalul memoriul de recurs, reclamantul afirmă că este de acord cu opinia minoritară a instanţei de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului vizând condiţiile admiterea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi îndeplinirea condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 1336/Ap din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 1336/Ap din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.