Inadmissibility of cassation against Law 10/2001 restitution decisions limited to appeal by special statute

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 27.06.2016, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecata pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate dreptul reclamanţilor de a primi măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/07.04.1986, poz. 66/94; soluţionarea notificării nr. x/10.08.2001, ce face obiectul dosarului nr. x/13.08.2001 constituit în baza Legii nr. 10/2001 privind imobilul teren şi construcţii situate în Bucureşti, str. x, sector 5; stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001 la acordarea masurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/20101 pentru imobilul mai sus menţionat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 07.04.2015, reclamantul a precizat că înţelege să se judece în calitate de pârât cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu cu Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În drept au fost invocate mai multe prevederi, printre care şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

2 .Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 966 din 23 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primăria Municipiului Bucureşti şi a soluţionat pe fond notificarea x/2001 (dosar administrativ 12095), a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri compensatorii pentru cota de 7/40 deţinută de autoarea reclamanţilor, C. din imobilul teren în suprafaţă de 778 mp. situat în Bucureşti, str. x, precum şi pentru cota de 7/40 deţinută de autoarea reclamanţilor, C. din construcţia demolată situată la aceeaşi adresă, în suprafaţă construită de 143 mp (cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă şi paiantă, planşee din lemn, învelitoare din carton şi tablă, pardoseli din duşumea şi 3 sobe) constând în măsuri compensatorii prin puncte în condiţiile Legii 165/2013, a respins capătul 4 de cerere, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile litigiului.

3 . Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1320A din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii motivului 2 din cererea de apel iniţială a reclamanţilor. A respins, ca nefondate, apelurile exercitate în cauză şi a obligat pe apelantul-pârât să plătească intimaţilor-reclamanţi cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

La termenul din 17 septembrie 2020, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Instanţele de fond au reţinut că acţiunea promovată de reclamanţi vizează soluţionarea pe fond a notificării nr. x/10.08.2001, prin acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care Primăria municipiului Bucureşti nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire în termenul stabilit de legiuitor. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar acest refuz trebuie cenzurat de instanţă în conformitate cu statuările cuprinse în decizia nr. 20/2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

În raport de aceste statuări şi de obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost conturat de reclamanţi, se va reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată şi acţiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptăţită reclamă refuzul de soluţionare a notificării de către entitatea deţinătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este ipoteza dedusă judecăţii în prezenta cauză.

Sub acest aspect este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

În prezentul dosar tocmai aceasta este situaţia, reclamanţii solicitând soluţionarea pe fond a notificării nr. x/10.08.2001, întrucât nu a fost soluţionată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, deşi au trecut mai bine de 16 ani de la depunerea acesteia.

Prin urmare, litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001, în art. 26 alin. (3) teza a II a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel " .

Rezultă deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

De asemenea, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 23 aprilie 2018. Ca atare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit cărora " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Faţă de cele sus-menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că hotărările recurate, atacate în speţă, nu sunt susceptibile de recurs, fiind pronunţate de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1320 A din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.