Constitutional challenge to inadmissibility of appeal in boundary delineation proceedings: lack of direct link and exclusion under Art. 94(1)(f) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 3186 din 11.07.2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect "grăniţuire" formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1700 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost respins ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civilă nr. 3186 din 11.07.2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs.

Decizia prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin decizia nr. 260 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă a respins sesizarea Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil, recurs formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect grăniţuire.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, a arătat că este nelegală respingerea cererii reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o decizie, întrucât instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra cererii prin încheiere, cum prevede art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992.

Pe fond, reclamantul a arătat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale era perfect admisibilă, dat fiind că îndeplinea prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Apărările formulate în cauză

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, în cursul dosarului ce avea ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2016, în şedinţa de judecată din 13 iulie 2020, avocatul reclamantului a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII alin. (2) teza 2 din Legea nr. 2/2013 cu privire la sintagma "procese nesoluţionate prin hotărâri pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv".

Prin decizia nr. 260 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă a respins sesizarea Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil, recurs formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata B..

Prin recursul pendinte, recurentul a invocat greşita aplicare a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, susţinând că este greşită modalitatea prin care instanţa a soluţionat şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi recursul prin aceeaşi decizie, susţinând că respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale trebuia să se facă printr-o încheiere.

Potrivit art. 424 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.

(2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi al altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă.

(3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a reţinerii cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie.

(4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie.

(5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".

Din textul legal citat, rezultă că hotărârile judecătoreşti sunt sentinţe, decizii sau încheieri.

Împrejurarea că instanţa de recurs a înţeles să soluţioneze cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-un act procedural unic, care a analizat, deopotrivă, şi recursul împotriva deciziei din apel, nu are nicio relevanţă în planul unei ipotetice vătămări procesuale, câtă vreme argumentele părţii au fost analizate, soluţia adoptată a fost motivată, iar în dispozitivul deciziei se regăseşte calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată.

Denumirea actului procedural prin care sunt soluţionate pretenţiile părţilor nu constituie un aspect de nelegalitate care să justifice admiterea recursului, puterea şi efectele hotărârii judecătoreşti fiind cele prevăzute de lege, indiferent de categoria în care aceasta se încadrează conform dispoziţiilor art. 424 C. proc. civ. (sentinţă, decizie, încheiere).

Premisa unui motiv de nelegalitate este încălcarea unui drept procesual al părţii; or, în speţă, prin soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin chiar decizia dată asupra recursului, cu respectarea tuturor exigenţelor privind motivarea, indicarea căii de atac şi a termenului de exercitare, o astfel de încălcare nu poate fi susţinută, sens în care critica nu poate fi primită.

Referitor la soluţia respingerii cererii petentului de sesizare a Curţii Constituţionale, prin reţinerea neîntrunirii condiţiei de admisibilitate relativă la existenţa legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că aceasta este corectă, în contextul în care acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect grăniţuire, ceea ce se circumscrie lit. f) a alin. (1) al art. 94 C. proc. civ., iar excepţia inadmisibilităţii căii de atac se fondează pe dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I (" În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată ….") Legea 2/2013, forma la data promovării acţiunii 12.01.2016.

Drept urmare, nu prezintă nici o relevanţă durata judecăţilor în faţa instanţelor de fond şi nici data când s-a soluţionat apelul împotriva căruia s-a promovat prezentul recurs; relevantă este forma art. 94 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti trebuie să privească neconstituţionalitate unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii de lege sau de ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului.

Condiţia de admisibilitate a legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocată cu soluţionarea cauzei deschide calea ridicării unor astfel de excepţii în orice etapă a soluţionării procesului şi în orice procedură care ţine de cercetarea acestuia, fie ea şi una incidentală.

Chiar dacă condiţia este una largă, permisivă, ea nu poate fi extinsă într-atât cât să fie văzută ca vizând legătura cu soluţionarea cauzei în ansamblul său, iar nu la un anumit moment procesual, respectiv cel al invocării sale, cum se înţelege că a fost analizată de instanţa a cărei soluţie este atacată.

Ca orice instrument procesual, şi excepţia de neconstituţionalitate se subsumează condiţiilor generale ale "acţiunii în procesul civil", fiind şi în cazul său subînţeleasă necesitatea îndeplinirii condiţiei existenţei unui interes, care să fie şi actual pentru utilizarea sa.

Prin urmare, faţă de obiectul analizei instanţei de recurs, o eventuală constatare a neconstituţionalităţii art. XVIII alin. (2) teza 2 din Legea nr. 2/2013 cu privire la sintagma "procese nesoluţionate prin hotărâri pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv" nu avea nicio relevanţă prin raportare la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de petent.

Văzând dispoziţiile art. 451 şi următoarele C. proc. civ., precum şi dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata B., urmează să oblige pe recurentul petent A. la plata sumei de 1.000 RON, în favoarea intimatei pârâte de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei nr. 260 din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe petentul A. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.