Damages for lost use of land: applicability of new Civil Procedure Code to post-2015 enforcement proceedings

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului situat în Bucureşti, str. x, sector 2 Bucureşti, calculată de la data 18 februarie 2013 şi până la data eliberării efective a terenului.

Hotărârea pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 954 din 08.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prescripţiei, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, ca neîntemeiată.

Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 984 A din 01.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de apelantul - reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 954 din 08.05.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 71.113,68 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada februarie 2013 - septembrie 2018.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 6.379,1 RON - taxă de timbru pentru judecata în fond a cererii şi 3531,05 RON - taxă de timbru pentru apel, precum şi 3000 RON, onorariu avocaţial apel.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a formulat recurs, susţinând nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că hotărârea atacată este nemotivată sub aspectul faptului că instanţa a operat cu temeiuri de drept total diferite de cele cu care a fost învestită de către apelantul - reclamant prin motivele de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susţinut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor 1531,1352 şi 1528 din noul C. civ., în condiţiile în care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 şi art. 1000 din C. civ. de la 1865, iar în motivele de apel a arătat în mod explicit că în speţă sunt incidente dispoziţiile vechiul C. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul formulat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 17 septembrie 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor şi inadmisibilităţii recursului, faţă de valoarea obiectului cererii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, că hotărârea atacată este nemotivată sub aspectul faptului că instanţa a operat cu temeiuri de drept total diferite de cele cu care a fost învestită de către apelantul - reclamant prin motivele de apel, că motivarea deciziei recurate nu întruneşte exigenţele şi nu se conformează cerinţelor legale ale art. 425 C. proc. civ., întrucât nu examinează efectiv apărările şi susţinerile părţilor, Înalta Curte reţine că acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de susţinerile recurentului că instanţa de apel a operat cu temeiuri de drept diferite de cele invocate de reclamant, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, în raport de obiectul dedus judecăţii, de starea de fapt şi de drept rezultată din succesiunea faptelor şi actelor juridice, şi în raport cu hotărârile judecătoreşti anterioare necontestate, şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată.

Astfel, instanţa în argumentarea soluţiei adoptate a reţinut că la data de 19.02.2013 reclamantul a formulat o acţiune prin care a solicitat desfiinţarea construcţiei, autorizarea sa de a demola pe cheltuiala pârâtului în cazul neexecutării de bună-voie şi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, că prin sentinţa civilă nr. 459 pronunţată la 15.04.2014, în dosarul nr. x/2013 într-un prim ciclu procesual, Municipiul Bucureşti a fost obligat să desfiinţeze construcţia, iar capătul de cerere în pretenţii pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a fost admis în parte, doar pentru ultimii 3 ani anterior sesizării instanţei.

Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a motivat soluţia faţă de raporturile juridice dintre părţi rezultate din sentinţa civilă nr. 509 din 19.04.2016 în dosarul nr. x/2016, în rejudecarea capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă (ca urmare a deciziei de casare nr. 2439/25.11.2015), în condiţiile în care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 762.700 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 05.12.1997 - 17.02.2013, această sentinţă a devenit definitivă prin decizia nr. 309/30.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, şi irevocabilă la data de 28.09.2017, prin decizia civilă nr. 1333 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceste aspecte au fost analizate prin prisma motivelor de apel invocate de reclamant ce vizau faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra lipsei de folosinţă, că instanţa de fond s-a aflat în eroare asupra dispozitivului sentinţei nr. 459/15.04.2014, care stabileşte o obligaţie nu în sarcina apelantului - reclamant, ci a pârâtului care a fost obligat la desfiinţarea construcţiei, iar reclamantul a fost autorizat să desfiinţeze construcţia pe cheltuiala pârâtului, dacă acesta nu se conformează benevol.

În aceeaşi motivare a soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că litigiul anterior a fost judecat sub imperiul dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., acest lucru fiind stabilit expres prin decizia civilă nr. 2439/2015, în raport de data introducerii acţiunii şi potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, în aceeaşi argumentare a soluţiei adoptate, instanţa de apel a constatat că în ce priveşte desfiinţarea construcţiei şi respectiv autorizarea reclamantului să desfiinţeze pe cheltuiala pârâtului construcţia, titlul executoriu este reprezentat de sentinţa nr. 459/15.04.2014, rămasă irevocabilă prin decizia 2439/25.11.2015, iar cel de-al doilea ciclu procesual a avut ca obiect exclusiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinţei. În acest context, s-a reţinut că momentul când reclamantul putea proceda la executarea silită a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei pe cheltuiala pârâtului este data de 25.11.2015, când a devenit irevocabilă sentinţa nr. 459/2014 şi când a încetat efectul suspensiv al recursului exercitat şi pentru perioada 18.02.2013 - 25.11.2015.

În ceea ce priveşte perioada începând de la 26.11.2015, în motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că reclamantul s-a adresat BEJ B., C. şi D. pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 459/15.04.2014 abia la data de 31.05.2018, că pentru executare, creditorul a încheiat cu S.C. E. S.R.L. contractul nr. x/11.09.2019 pentru demolarea construcţiei, perioada contractului fiind menţionată de la 11.09.2018 - 1.10.2018. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că potrivit procesului-verbal din 12.09.2018 întocmit de BEJ, la această dată a fost începută demolarea construcţiei, reprezentanţii S.C. E. S.R.L. afirmând că lucrarea va fi gata până la data de 20.09.2018. Din procesul-verbal din 8.10.2018 întocmit de BEJ, rezultă că a fost demolată construcţia (fără menţionarea datei) de către creditor potrivit contractului de prestări servicii nr. x/11.09.2018, executarea silită urmând a fi continuată doar în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de creditor.

Din perspectiva celor expuse, precum şi în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că litigiul anterior a fost judecat sub imperiul dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., fapt stabilit expres prin decizia civilă nr. 2439/2015, în raport de data introducerii acţiunii şi potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a soluţiei argumentate de instanţa de apel, în sensul că executarea silită fiind pornită în anul 2018, este supusă dispoziţiilor noului C. proc. civ., în raport de art. 24 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material.

Astfel, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în condiţiile în care, în cauză fiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente în cauză, fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului, ulterioară datei de 26.11.2015, fiind reprezentată de nepunerea în executare a sentinţei civile nr. 459/2014, iar prejudiciul de lipsa de folosinţă asupra terenului.

Cum recurentul invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. art. 1531, 1532 si 1528 din noul C. civ., întrucât reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 şi art. 1000 din C. civ. de la 1865, că prin motivele de apel s-a invocat de asemenea incidenţa dispoziţiilor vechiul C. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, în condiţiile în care, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel, executarea silită fiind pornită în anul 2018, este supusă dispoziţiilor noului C. proc. civ., în raport de art. 24 C. proc. civ., care prevede că "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile recurentului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. urmează a fi obligat recurentul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 3.000 RON potrivit chitanţei de la fila x, către intimatul reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON către intimatul reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.