Defamation by public officials: proportionality of moral damages under free speech limits and civil liability

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.06.2017 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei şi demnităţii, precum şi cheltuieli de judecată.

La data de 20.10.2017, reclamantul a formulat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., cerere modificatoare, solicitând obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei şi demnităţii, obligarea pârâtului C. la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei şi demnităţii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 01 octombrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis în parte cererea, aşa cum a fost modificată; a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 1.500 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei şi demnităţii şi a respins, ca nefondate, atât acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul C., cât şi restul pretenţiilor formulate faţă de pârâtul B..

Totodată, a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 782 A din 17.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 149/01.10.2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâţii B. şi C. să plătească reclamantului A. suma de 5000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, precum şi 5200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, atât reclamantul A., cât şi pârâtul B. au formulat recurs.

Reclamantul A. a arătat că suma stabilită de instanţă, cu titlul de daune morale, nu este suficientă să acopere prejudiciile cauzate de articolele defăimătoare, scrise de pârât, cu referire la art. 252 alin. (4) C. civ.

A criticat şi măsura luată de instanţă, cu privire la reducerea onorariului avocaţial al reclamantului, de la suma de 8.000 RON, la suma de 5.000 RON, apreciind că avocatul a întocmit mai multe acte procedurale.

A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 153/2016, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauzele Danev contra Bulgariei şi Elefteriadis contra României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâtul B. a criticat decizia recurată pentru cuantumul nejustificat de mare al daunelor morale acordate, apreciind că nu se impunea modificarea sentinţei de fond cu privire la acest aspect.

A invocat cauzele Vellutini şi Michel împotriva Franţei şi Pinto Pinheiro Maraues împotriva Portugaliei, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut, în esenţă, că persoanele publice trebuie să dea dovadă de un grad mai ridicat de toleranţă în ceea ce priveşte criticile aduse de jurnalişti.

A mai arătat şi că reclamantul A. nu a demonstrat, prin nicio probă administrată, modul în care înţelege sa cuantifice presupusul prejudiciu sau chiar existenţa acestuia.

A susţinut că art. 10.1 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la liberă exprimare, care înseamnă libertate de opinie, libertatea de a primi şi comunica informaţii, idei, fără amestecul autorităţilor publice.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor iar prin încheierea din 27 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursurilor la data de 17 septembrie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Recurentul reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de pârât, excepţia nulităţii pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul pârât a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul reclamant, solicitând şi judecarea cauzei în lipsă.

Recurentul pârât a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa cu o acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, pentru atingerile aduse onoarei şi demnităţii.

Prin sentinţa pronunţată de tribunal, acţiunea a fost admisă în parte; pârâtul B. a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei şi demnităţii şi 2.100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Ca urmare a apelului declarat atât de reclamantul A., cât şi de pârâtul B. împotriva sentinţei tribunalului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia nr. 782 A din 17.05.2019, prin care a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 149/01.10.2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâţii B. şi C. să plătească reclamantului A. suma de 5000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, precum şi 5.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin recursurile declarate împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât şi pârâtul B. au criticat cuantumul daunelor morale acordate, reclamantul susţinând că acestea au fost acordate în cuantum prea mic, iar pârâtul că sumele sunt exagerate, în raport cu fapta săvârşită, criticile fiind întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca urmare, Înalta Curte va analiza criticile privind cuantumul daunelor morale formulate de ambele părţi şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererile de recurs, raportat la obiectul dedus judecăţii, ce vizează răspunderea civilă delictuală, nu relevă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material, în condiţiile în care au fost analizate condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de starea de fapt conturată în cauză.

Pe cale de consecinţă, faţă de existenţa faptei ilicite (afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului), a prejudiciului (afectarea onoarei, demnităţii reclamantului) stabilind legătura de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu şi culpa pârâtului, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi a făcut o legală interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în speţă, respectiv a art. 253 C. civ.

Înalta Curte va respinge criticile reclamantului, potrivit cărora suma la care pârâţii au fost obligaţi este modică în raport de prejudiciul suferit, reţinând că alin. (2) din art. 10 din Convenţie, ce reglementează libertatea exprimare, prevede că "exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".

Or, în acest context, în ceea ce priveşte exercitarea libertăţii de exprimare, Înalta Curte reţine că în mod legal şi corect instanţa de apel a constatat că, prin postările efectuate pe x, pârâţii au depăşit sfera caracterului rezonabil şi relevant al unei dezbateri care prezintă interes pentru opinia publică locală, aducând grave atingeri onoarei, demnităţii, reputaţiei şi vieţii private a unei persoane, ştirbind drepturile constituţionale ale reclamantului astfel cum acestea sunt garantate de art. 26 şi art. 30 alin. (6) din Constituţia României, precum şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce a produs reclamantului o faptă ilicită.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit, şi toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport de consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

În situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

În raport de cele expuse şi a întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, la determinarea daunelor morale, a avut în vedere aspectele ce se degajă din jurisprudenţa CEDO, care atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, precum şi faptul că în ce priveşte modul de calcul şi cuantumul daunelor morale acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a acestora, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune.

Raportând aceste aspecte la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile legate de cuantumul daunelor morale acordate.

Cu această motivare, instanţa va respinge şi criticile pârâtului pe aspectul cuantumului daunelor morale.

Pârâtul a mai susţinut şi că reclamantul nu ar fi probat prejudiciul suferit, critică ce va fi, de asemenea, înlăturată, faţă de prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ., potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare, iar potrivit alin. (2), autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

În cauză, curtea de apel, din probele administrate, a reţinut că pârâţii au acţionat cu rea credinţă, că au depăşit sfera caracterului rezonabil şi relevant al unei dezbateri care prezintă interes pentru opinia publică locală, aducând grave atingeri onoarei, demnităţii, reputaţiei şi vieţii private, ceea ce înseamnă că au produs un prejudiciu.

Aşadar, ca urmare a faptei săvârşite cu vinovăţie de pârâţi, reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral, constând în lezarea onoarei acestuia, deteriorarea percepţiei comunităţii şi a imaginii publice (având în vedere calitatea de primar deţinută).

Înalta Curte reaminteşte părţilor că angajarea răspunderii civile delictuale nu poate fi înlăturată raportat la art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, deoarece potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea şi onoarea unei persoane, iar pârâţii, aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, au depăşit limitele dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenţie, afectând reputaţia şi demnitatea reclamantului.

O ultimă critică formulată de reclamant se referă la cheltuielile de judecată, care au fost nejustificat reduse de instanţa de apel, de la 8.000 RON la 5.000 RON.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine prevederile art. 451 C. proc. civ.:

"(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

Totodată, potrivit art. 453 C. proc. civ.

"1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Din textele de lege mai sus indicate, rezultă că judecătorul poate, şi din oficiu, să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.

În cauză, în faţa tribunalului, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 8.000 RON, depunând dovezi în acest sens.

Prin sentinţa nr. 149 din 01 octombrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând că onorariul de avocat în sumă de 8.000 RON a fost redus la suma de 4000 RON, în raport de complexitatea cauzei şi de activitatea depusă de avocat, şi acordat proporţional, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în raport cu un singur pârât.

Reclamantul a criticat prin motivele de apel reducerea onorariului, iar prin decizia recurată, instanţa a respins susţinerile sale, reţinând că singurul criteriu de apreciere este caracterul rezonabil şi proporţional al onorariului de avocat, care se face prin raportare la complexitatea cauzei.

Prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de apel a redus eronat onorariul de avocat, întrucât în cauza pendinte avocatul a întocmit mai multe acte procedurale şi s-a deplasat în numeroase rânduri la Bucureşti, în vederea reprezentării intereselor reclamantului.

Înalta Curte reţine că respectiva reducerea onorariului de avocat este legală, câtă vreme instanţa, în aplicarea textelor de lege mai sus citate, are plenitudine de competenţă în aprecierea acestuia, în raport de particularităţile speţei sau când constată că este vădit disproporţionat faţă de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.

Or, în considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a confirmat motivarea tribunalului, cu privire la măsura reducerii onorariului de avocat solicitat de reclamant, reţinând că susţinerea reclamantului privind includerea cheltuielilor de deplasare în cuantumul onorariului de avocat nu poate fi primită, întrucât onorariul perceput de avocat şi solicitat drept cheltuială de judecată reprezintă costul perceput exclusiv pentru activitatea profesională efectiv îndeplinită.

Înalta Curte reaminteşte că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată are un temei legal, prin dispoziţiile legale mai sus citate, la fel ca şi posibilitatea instanţei de a reduce cuantumul onorariului de avocat, fără ca prin aceasta să afecteze convenţia părţilor, respectiv contractul de asistenţă juridică, ce îşi păstrează toate efectele prevăzute de lege.

Aşadar, faptul că una dintre părţi a plătit un onorariu avocaţial, într-un cuantum proporţional cu valoarea pretenţiilor, nu înseamnă că litigiul prezintă un grad ridicat de dificultate şi nu trebuie să se reflecte asupra părţii adverse care, în esenţă, a procedat conform legii, acţionând pârâtul în instanţă.

Decizia reclamantului de se adresa instanţei de judecată pentru valorificarea drepturilor sale civile, acţiunea admiţându-se în parte, nu reprezintă o faptă culpabilă, ci un demers legal, care permite afirmarea ordinii de drept, prin tranşarea litigiului dintre părţi pe cale jurisdicţională

Faţă de cele expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, sens în care va respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.