Territorial jurisdiction over personal movable property claims: private-order incompetence cannot be raised ex officio without a party's plea

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 decembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să constate că la 21 martie 2017 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare translativ de proprietate între reclamant, în calitate de vânzător şi pârât, în calitate de cumpărător, asupra autoturismului marca x, număr de înmatriculare x, număr identificare x.

Reclamantul a solicitat instanţei să oblige pârâtul să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă scrisă, formă necesară în vederea radierii reclamantului din evidenţele fiscale şi din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în caz contrar, hotărârea să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra autoturismului. A solicitat, de asemenea, să fie obligat pârâtul să efectueze toate formalităţile necesare procedurii de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului în vederea radierii reclamantului din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv radierea autovehiculului de pe numele reclamantului şi înscrierea pe numele pârâtului, iar în caz de refuz, obligarea pârâtului să predea plăcuţele de înmatriculare şi actele autoturismului, în original, necesare în vederea efectuării tuturor formalităţilor şi autorizarea reclamantului să efectueze toate formalităţile de radiere şi înmatriculare în locul şi pe cheltuiala pârâtului.

II. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca:

Prin sentinţa nr. 3354 din 22 iulie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Luduş.

În motivare, instanţa a reţinut că, prin interpretarea per a contrario a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., reiese că pentru litigiile care nu privesc bunuri sau drepturi de care părţile pot să dispună, fie indicând o anumită instanţă, fie determinând competenţa în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., legea prevede în mod expres instanţa competentă, fiind vorba de o competenţă teritorială exclusivă.

Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială rezultă din coroborarea art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa concluzionând că despre norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ. nu se poate spune că este o normă de ordine privată, fără a se ţine seama şi de natura pricinii, în cauză fiind vorba despre o obligaţie de a face personală a pârâtului.

Instanţa reţinut că nu poate fi luată în considerare susţinerea reclamantului conform căreia ar fi aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. referitoare la competenţa alternativă, respectiv că ar reveni competenţa de soluţionare a cauzei instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar şi în parte, a obligaţiei, întrucât, astfel cum rezultă din cerere, se solicită obligarea pârâtului la încheierea contractului, în caz contrar hotărârea să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, şi apoi îndeplinirea obligaţiilor de natură personală, caracter ce rezultă din chiar dispoziţiile legale în materie.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. - regula generală în stabilirea competenţei teritoriale, reţinând că nu există niciun element care să atragă competenţa sa de soluţionare a cauzei, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Luduş, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul pârâtului B..

III. Hotărârea Judecătoriei Luduş:

Învestită prin declinare, Judecătoria Luduş a pronunţat încheierea din 19 octombrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că, raportat la obiectul cauzei, obligaţia de a face impusă în sarcina pârâtului este un drept de care se poate dispune, prin urmare, nu se poate vorbi de un caz de competenţă exclusivă, reclamantul alegând ca, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., să învestească instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligaţiei.

Instanţa a reţinut că în speţă nu este incident vreun caz de competenţă teritorială exclusivă, astfel încât necompetenţa este de ordine privată, raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar nu şi de către instanţă din oficiu. Or, în prezentul dosar, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, astfel încât, prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei nu putea să invoce din oficiu necompetenţa teritorială.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să constate că între reclamant - în calitate de vânzător - şi pârât - în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare translativ de proprietate asupra uni autoturism.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict negativ de competenţă, a fost interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o normelor ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată, apreciind că în cauză este incident un caz de competenţă teritorială alternativă, reglementată de norme de ordine privată (Judecătoria Luduş), respectiv că soluţionarea acţiunii este de competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul pârâtului, ce ar fi o normă de ordine publică (Judecătoria Cluj-Napoca).

Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială incidente în cauză se apreciază pornind de la obiectul cererii deduse judecăţii, ţinând cont de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune.

Acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este personală. Printr-o astfel de acţiune reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a solicita încheierea contractului - drept corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. Antecontractul de vânzare-cumpărare dă naştere unui raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră un drept de creanţă (ius ad personam) căruia îi corespunde o obligaţie de a face (aut facere), astfel cum s-a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 8/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Regula generală de competenţă teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ., care se aplică dacă prin lege nu este prevăzută o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial, intervine şi în cazul formulării unei acţiuni personale (mobiliară sau imobiliară).

În cauză, cererea de chemare în judecată are ca obiect drepturi personale mobiliare de care părţile pot dispune şi se referă la executarea unui contract consensual, competenţa teritorială este alternativă, în condiţiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Conform acestui text, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.

Competenţa teritorială este alternativă, între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului executării obligaţiei, numai dacă în actul juridic încheiat de părţi a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei. În acest caz, faţă de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţine reclamantului.

În situaţia în care părţile nu au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligaţiei sau, cum este cazul în speţa de faţă, părţile nu au încheiat contractul în formă scrisă, competenţa teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei. Astfel, competenţa de soluţionare în aceste cazuri se determină în temeiul art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

Competenţa teritorială de drept comun este reglementată de norme de ordine privată. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În speţă, se constată că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost invocată de instanţă din oficiu, la termenul de judecată din 1 iulie 2020, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de prevederile legale anterior menţionate, Judecătoria Cluj-Napoca, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

Prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Ca urmare, având în vedere că decizia Înaltei Curţi a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reţine că, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru toate considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj

- Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.