Reinstatement in kind of expropriated property limited by valid alienation under Law No. 112/1995

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2002, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Comunei Voluntari prin primar şi Comisia Voluntari pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea art. 2 din dispoziţia nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari şi să oblige pârâţii la emiterea unui nou articol al cărui conţinut să cuprindă dispoziţia de restituire în deplină proprietate şi posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, şos. x, judeţ Ilfov, compus din construcţie - şase camere şi dependinţe - şi teren în suprafaţă de 115,84 mp. aflat sub construcţie.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 22.01.2003, instanţa a luat act de precizarea reclamantului în sensul că renunţă la judecata în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Voluntari şi Comisia Voluntari pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu comuna Voluntari prin primar şi primarul B..

Prin sentinţa civilă nr. 197/01.04.2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost precizată.

Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţia nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari, reclamantului A. i-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 2.086,16 mp. situat în comuna Voluntari (art. 1) şi i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 126.823.841 RON pentru construcţie şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp. (art. 2).

Din întâmpinarea formulată de Primăria Comunei Voluntari rezultă că imobilul construcţie, respectiv terenul de sub construcţie, solicitate a fi restituite în natură, au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (încheiat între S.C. C. S.A. şi D. şi E.) şi nr. 01713/19.12.1996 (încheiat între S.C. C. S.A. şi F.), contracte încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamantul nu a făcut dovada că vânzarea-cumpărarea imobilul - construcţie, respectiv teren de sub construcţie - s-ar fi realizat cu neobservarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu poate prezenta relevanţă cererea formulată de G. înregistrată sub nr. x/24.07.1996 la Consiliul Local al Comunei Voluntari.

În raport de considerentele arătate şi având în vedere art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a respins acţiunea astfel cum a fost precizată, ca nefondată.

Reclamanta H. (succesoarea reclamantului A.) a formulat apel împotriva acestei sentinţe civile.

Prin decizia civilă nr. 311 A/17.09.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă H., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea, a anulat art. 2 din dispoziţia nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari şi a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziţie în sensul restituirii în deplină proprietate şi paşnică posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, şos. x, judeţ Ilfov - construcţie formată din şase camere şi dependinţe şi terenul aflat sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul I..

Primarul oraşului Voluntari a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin decizia civilă nr. 3615/11.09.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. La data de 14.11.2014, E. şi D. au formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimaţilor - pârâţi primarul oraşului Voluntari şi oraşul Voluntari prin primar, iar prin încheierea de şedinţă din data de 14.11.2014, instanţa de apel a admis în principiu cererea de intervenţie formulată.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 694A/15.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă H. (moştenitoarea lui A.) împotriva sentinţei civile nr. 197/01.04.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a anulat în parte art. 2 din dispoziţia nr. x/09.09.2002 şi a obligat primarul oraşului Voluntari, judeţul Ilfov să emită în favoarea reclamantei o nouă dispoziţie prin care să dispună:

a) restituirea în natură a părţii de construcţie situată în Voluntari, şos. x, Judeţul Ilfov, cu excepţia părţii înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 din construcţie,

b) restituirea în natură în cotă-parte a terenului de 115,84 mp situat sub construcţie cu excepţia cotei de 13,82% din dreptul de proprietate asupra acestui teren,

c) propunerea de măsuri compensatorii pentru partea de construcţie nerestituită în natură, din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 şi pentru cota de 13,82 % din dreptul de proprietate asupra terenului de 115,84 mp nerestituită în natură.

Curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din expertiza complexă în specialităţile topografie şi construcţii, care a lămurit neconcordanţa dintre contractele de vânzare-cumpărare şi expertiza în construcţii din prima judecată a apelului, a rezultat că dispoziţia contestată de apelanta-reclamantă avea de soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru o singură construcţie.

Expertiza complexă în specialităţile topografie şi construcţii a stabilit că suprafaţa construită este de 89 mp pentru C1 şi de 128 mp pentru C2, că apartamentul cumpărat de F. se află în C1, iar în C2 se află apartamentul cumpărat de intervenienţii E. şi D., precum şi că cele două apartamente au în coproprietate vestibulul şi pridvorul construcţiei. Din menţiunile experţilor a rezultat că amprenta la sol pentru C1 este de 44 mp şi că la aceasta se adaugă amprentele la sol ale părţilor aflate în indiviziune (coproprietate): 13 mp pridvorul (cerdacul) şi 4 mp vestibulul.

La termenul de judecată din data de 05.10.2016, apelanta reclamantă a solicitat să nu mai fie măsurată casa lui J.. Această solicitare a fost încuviinţată prin încheierea din data de 10.10.2016, cu respectarea principiului disponibilităţii cu privire la administrarea de probe. Prin urmare, potrivit solicitării apelantei-reclamante, expertiza nu a mai măsurat în teren şi amprenta la sol a părţii de construcţie pentru care K. (intervenient accesoriu în favoarea reclamantei, care ulterior a renunţat la judecarea cereri sale de intervenţie) a obţinut intabularea în cartea funciară, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu autorul apelantei reclamante.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 s-a încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între S.C. C. S.A. şi D. şi E. şi are ca obiect locuinţa formată din patru camere, două holuri, două culoare, două bucătării, două vestibule, o cămară, o terasă acoperită, şi pivniţă, în exclusivitate, dar şi un vestibul şi un cerdac în cotă indiviză cu familia F.. În contract se menţionează că o dată cu locuinţa se vinde şi o cotă indiviză de 61,29% din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi 115,84 mp teren situat sub construcţie.

Întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 a fost anulat prin decizia civilă nr. 2445/19.12.2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, hotărârea primei instanţe poate fi schimbată în parte, cu privire la partea de construcţie care excedează apartamentului menţionat în contractul nr. x/19.12.1996 (neanulat), aşa încât şi apartamentul care a fost înstrăinat prin contractul nr. x/19.12.1996 (anulat) să fie cuprins în dispoziţia primarului, în sensul restituirii lui în natură, împreună cu cota parte din părţile de folosinţă comună ale construcţiei, rămasă neînstrăinată.

Curtea de apel a reţinut că pentru partea de construcţie care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.12.1996 (neanulat), încheiat între S.C. C. S.A. şi F., cuprinzând două camere şi o bucătărie aflate în proprietate exclusivă, un vestibul şi un cerdac în cotă indiviză, ce s-au înstrăinat valabil împreună cu cota indiviză de 13,82% din părţile de folosinţă comună ale imobilului menţionată expres în contract, nu poate fi dispusă restituirea în natură, neputând fi anulată dispoziţia contestată. Aceasta deoarece, apelanta reclamantă, prin autorul său, nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii prin care i s-a admis numai în parte cererea şi s-a anulat numai contractul nr. x/19.12.1996, nu şi contractul nr. x/19.12.1996 încheiat între S.C. C. S.A. şi numitul F.. Prin urmare, a considerat instanţa de apel, apelanta pretinde în mod nefondat în prezenta cerere de apel că s-ar fi vândut nelegal apartamentul ce constituie obiectul contractului nr. x/19.12.1996 şi că acest apartament ar trebui restituit în baza art. 9 al Legii nr. 10/2001, deoarece acest text legal nu înlătură prevederile art. 7 şi art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Instanţa de apel a indicat prevederile art. 7 al Legii nr. 10/2001 şi a arătat că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 cu respectarea condiţiilor cerute de lege.

Cu privire la terenul menţionat în art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09.2002, instanţa de apel a arătat că, potrivit Legii nr. 10/2001, terenul situat sub construcţia ce a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 nu poate fi restituit în natură notificatorului, pentru acest teren persoana îndreptăţită putând beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent.

Or, prin contractul nr. x/19.12.1996 (neanulat), o dată cu apartamentul descris în acesta, s-a vândut şi cota indiviză de 13,82 % din părţile de folosinţă comună ale imobilului. Faţă de această situaţie şi având în vedere că acest contract nu a fost anulat pe cale judecătorească, critica apelantei în sensul că terenul a fost preluat abuziv nu va putea conduce la retrocedarea în natură decât a cotei nevândute din terenul situat sub construcţie, pentru restul cotei cuvenindu-i-se măsuri compensatorii.

Faptul că terenul indiviz de 115,84 mp este situat sub o construcţie unică (ce cuprinde două apartamente, care au între ele, în indiviziune, un vestibul şi un cerdac, construcţie ce a fost înstrăinată pe părţi în baza Legii nr. 112/1995 împreună cu cote-părţi din dreptul de proprietate din terenul situat sub ea) a rezultat din expertiza complexă în specialităţile topografie şi construcţii.

O suprafaţă de 115,84 mp teren situat sub construcţie fusese menţionată ca vândută şi în contractul nr. x/19.12.1996 (anulat), contract care la rândul lui menţiona, suplimentar, şi că o dată cu locuinţa se vinde şi cota indiviză de 61,29 % din părţile de folosinţă comună ale imobilului.

Din acest teren indiviz de sub construcţie, reclamantei nu i se mai poate restitui în natură cota-parte de 13,82% menţionată în contractul de vânzare-cumpărare neanulat, ci numai restul de cotă.

Reclamanta H. a declarat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 05.10.2016 şi din 10.10.2016, precum şi împotriva deciziei civile nr. 694 A/15.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva deciziei civile nr. 694 A/15.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs şi primarul oraşului Voluntari şi oraşul Voluntari prin primar.

I. Reclamanta H. a formulat următoarele critici:

1. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

a) Instanţa a depăşit limitele judecăţii cu care a fost învestită, prin nesocotirea principiului disponibilităţii în procesul civil (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.)

Recurenta arată că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09.2002 şi obligarea intimaţilor pârâţi să restituie în natură, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în comuna Voluntari, şos. x, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 115,84 mp aflat sub construcţie (corpul de construcţie C2). Acest imobil nu a fost restituit în natură prin dispoziţia atacată pentru că fusese vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 către foştii chiriaşi, soţii E. şi D..

Cererea reclamantei nu a privit niciodată alte imobile, restul suprafeţei de teren, situaţia corpului C1, sau alte articole ale dispoziţiei nr. 478/09.09.2002.

Cu toate acestea, o parte semnificativă a considerentelor hotărârii recurate dezvoltă raţionamentul instanţei potrivit căruia partea de construcţie şi teren aflat sub construcţie, şi care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (contract neanulat, în care apare drept cumpărător F.), nu ar putea fi restituite în natură reclamatei.

Or, conform art. 129 (6) C. proc. civ., judecătorii sunt chemaţi să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Recurenta indică conţinutul înscrisurilor din proces care stabilesc limitele judecăţii cu care a fost învestită de instanţa de apel şi arată că în afara cadrului procesual determinat prin aceste înscrisuri, instanţa de apel a analizat şi a tranşat - total nelegal şi eronat - situaţia juridică a imobilului C1, obligând primăria să emită o nouă dispoziţie în care să menţioneze restituirea în natură "cu excepţia părţii înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996" (adică parte din corpul C1) şi "să acorde măsuri compensatorii pentru această construcţie" (o parte din corpul C1).

b) Încălcarea drepturilor terţilor, deşi aceştia nu sunt parte în proces

Recurenta susţine că instanţa de apel a tranşat fondul unei alte probleme decât cea cu privire la care era sesizată. Toată motivarea instanţei vizează dreptul de proprietate asupra construcţiei C1. Or, concluziile experţilor sunt foarte clare: dreptul de proprietate asupra acestui corp de clădire este intabulat în favoarea unui terţ faţă de proces, K.. Soluţionarea în prezentul litigiu, fără ca instanţa să fie sesizată, cu depăşirea cadrului procesual fixat, a unor probleme vizând dreptul de proprietate asupra imobilului C1, fără ca terţul proprietar intabulat să poată participa pentru a se putea apăra, reprezintă un viciu fundamental al hotărârii atacate.

c) Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 la situaţia de fapt lămurită de experţi şi agreată de toate părţile din dosar.

Recurenta arată că prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor ce intră sub incidenţa legii. Acest principiu este întărit prin dispoziţiile art. 11 care prevăd că se restituie în natură persoanelor îndreptăţite imobilele expropriate şi care nu au fost înstrăinate.

Mai mult, în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilul construcţie şi teren sub construcţie se află în posesia recurentei deoarece, după pronunţarea hotărârii de anulare a contractului nr. x/19.12.1996, prin procesul-verbal încheiat la data de 02.04.2015, soţii Midvighi au predat imobilul recurentei.

Recurenta arată că întregul material probator, susţinerile părţilor şi situaţia de fapt actuală a imobilului care se află în posesia sa dovedesc că nu există vreun impediment pentru obligarea intimaţilor-pârâţi să modifice art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09.2002 în sensul restituirii în natură a construcţiei şi a terenului de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp.

2. Instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe motive contradictorii şi străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenta susţine nelegalitatea încheierilor de şedinţă de la termenele de judecată din data de 05.10.2016 şi din data de 10.10.2016, dar şi a deciziei recurate, în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de efectuare de către experţi a măsurătorilor asupra unui imobil care nu aparţine părţilor din proces.

La momentul stabilirii de către instanţa de apel a obiectivelor expertizei, dar şi ulterior, recurenta a învederat nelegalitatea acelor obiective care vizează efectuarea unor măsurători asupra unui imobil care nu aparţine nici uneia dintre părţile litigante. Instanţa nu numai că a respins aceste susţineri, dar prin încheierea de şedinţă din 05.10.201610, a dispus efectuarea unei astfel de expertize sub sancţiunea aplicării amenzii civile împotriva oricărei persoane care ar împiedica expertul să facă măsurătorile necesare, "indiferent dacă este parte sau nu".

După ce prin încheierile de şedinţă din 05.10.2016 şi din 10.10.2016, instanţa a dispus obiective ale expertizei asupra imobilului (teren şi construcţie) aparţinând unei terţe persoane, prin decizia recurată, a arătat că:

"La termenul de judecată din 5.10.2016, apelanta-reclamantă prin avocat (...) a solicitat să nu mai fie măsurată casa lui K. şi a susţinut că intervenienţii Midvighi readuc cu rea-credinţă în discuţie problemele existente în C1 (...). Această solicitare a apelantei-reclamante a fost încuviinţată prin încheierea din 10.10.2016, cu respectarea principiului disponibilităţii părţii în procesul civil cu privire la administrare de probe în propriul apel, astfel că, potrivit solicitării apelantei-reclamante expertiza complexă nu a mai măsurat în teren şi amprenta la sol pentru care a fost obţinută o intabulare la cartea funciară - de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei K.".

Recurenta susţine că, pe lângă caracterul contradictoriu al motivelor expuse de instanţă, nelegalitatea ultimului argument este dovedită de toate măsurătorile experţilor şi de concluziile acestora, care arată că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele lui F. face parte din construcţia C1, intabulată sub nr. cadastral x, aparţinând lui K..

3. Instanţa a dispus obligarea numai a intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, deşi apelanta-reclamantă a solicitat obligarea în solidar a intimaţilor-pârâţi şi a intervenienţilor (soţii Midvighi) la plata acestor cheltuieli, deoarece multe dintre actele de procedură au fost cauzate de cererea de intervenţie accesorie.

II. Primarul oraşului Voluntari şi oraşul Voluntari prin primar au formulat următoarele critici pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:

1. În baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii susţin nelegalitatea hotărârii cu motivarea că decizia instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, străine de natura pricinii, fapt ce a condus la reţinerea greşită a situaţiei de fapt raportat la probatoriul administrat, respectiv la cele două rapoarte de expertiză efectuate în apel.

Curtea de apel a reţinut care sunt limitele deciziei de casare, însă probatoriului administrat nu a fost valorificat, practic hotărârea fiind fundamentată pe interpretarea menţiunilor din cele două contracte de vânzare-cumpărare supuse analizei.

Recurenţii arată că instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topometrie, care a identificat erori în cele două contracte, în partea lor scriptică, expertul menţionând că cele două cote indivize ale părţilor de folosinţă comună au 13,82% (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996) şi 61,29% (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996), cote care însumate dau 75,11% şi nu 100%, aşa cum era normal.

Or, în fundamentarea soluţiei recurate, instanţa de control judiciar foloseşte cota de 13,82%, în condiţiile în care, în mod evident, aceasta este o cotă greşită atât din punct de vedere pur matematic, cât şi în raport de măsurătorile din teren efectuate de expert, care a constatat că, în realitate, C1 măsoară 85 mp, la care se adaugă cerdacul în suprafaţa de 25 mp (adică 110 mp), iar corpul de construcţie C2 măsoară în realitate 166 mp, şi nu 115,84 mp, cât este menţionat în contract. Suprafaţa totală construită rezultată din măsurători este de 276 mp, cu 134 mp mai mult decât cea menţionată în contractele analizate (şi care este de 141,96 mp).

Deşi reţine că, urmare a lucrărilor de specialitate efectuate în cauză, în teren s-au identificat două corpuri de construcţie, instanţa concluzionează că experţii au stabilit că terenul în suprafaţă de 115,84 mp s-ar afla sub o construcţie unică deşi, în realitate, suprafaţa de teren aflată sub construcţie este mult mai mare.

2. Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este fundamentată de recurenţi pe următoarele argumente:

Dispoziţia nr. 478/09.09.2002 a fost interpretată greşit de instanţa de apel. Articolul 2 al dispoziţiei se referă la "acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie şi terenul de sub construcţie (115,84mp)".

Curtea de apel concluzionează că sub construcţie se află un teren în suprafaţă de 115,84 mp, deşi sub construcţii se află o suprafaţă mult mai mare de teren, care influenţează cota din părţile de folosinţa comună, iar emiterea în aceste condiţii a unei noi dispoziţii de către recurenţi, care să modifice art. 2 al dispoziţiei aşa cum a stabilit instanţa de control judiciar, nu răspunde obiectivului stabilit de Înalta Curte prin decizia de casare.

Chiar dacă hotărârea instanţei de recurs a trasat sarcina de a se lămuri neconcordanţele dintre suprafeţele menţionate în acte şi cele rezultate din măsurători, instanţa de apel s-a limitat doar la a interpreta suprafeţele din acte, încălcându-se astfel dispoziţiile deciziei de casare.

3. Recurenţii critică modul în care instanţa de apel a dat eficienţă prevederilor Legii nr. 10/2001 şi art. 7.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 în ceea ce priveşte terenul necesar bunei administrări a imobilului aparţinând familiei Midvighi, arătând că, deşi instanţa a solicitat un obiectiv distinct pentru raportul de expertiză, totuşi a refuzat să se pronunţe şi cu privire la acest teren, sub pretextul că nu face obiectul învestirii.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta H. a invocat excepţia nulităţii, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţi.

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţiile formulate, faţă de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ. şi la art. 137 C. proc. civ.

Excepţia inadmisibilităţii recursului exercitat de recurenţii-pârâţi, întemeiată pe argumentele formulării direct în calea de atac a recursului a unor pretenţii noi şi al declarării recursului împotriva unei hotărâri favorabile recurenţilor-pârâţi, este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că susţinerile formulate de recurenţii-pârâţi în calea de atac a recursului, evidenţiate de recurenta-reclamantă în întâmpinare ca fiind pretenţii noi, sunt în realitate critici sau mijloace de apărare.

Pentru ca o cerere să fie nouă în sensul art. 294 C. proc. civ. şi să fie considerată inadmisibilă în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ., ea trebuie să difere prin obiect sau cauză de cererea iniţială. Or, niciuna dintre solicitările cuprinse în motivele de recurs ale recurenţilor-pârâţi nu pot fi calificate drept cereri noi, care să difere prin obiect sau cauză de pretenţiile formulate până la acest moment procesual, astfel încât excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum a fost susţinută de recurenta-reclamantă, nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte argumentul în sensul că decizia instanţei de apel ar fi favorabilă pârâţilor, ceea ce ar atrage, în opinia recurentei-reclamante, sancţiunea inadmisibilităţii recursului declarat de aceştia, Înalta Curte reţine următoarele:

În ipoteza în care calea de atac ar fi declarată împotriva unei hotărâri favorabile, ea ar fi lipsită de interes. Însă, decizia instanţei de apel nu este una favorabilă pârâţilor câtă vreme prin această hotărâre s-a stabilit în sarcina lor obligaţia de a emite în favoarea reclamantei o nouă dispoziţie, în sensul menţionat în dispozitivul deciziei instanţei de apel.

Prin urmare, calificând cel de-al doilea argument formulat de recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţi ca vizând excepţia lipsei de interes a pârâţilor în exercitarea căii de atac, Înalta Curte va respinge această excepţie invocată de recurenta-reclamantă.

Prin întâmpinarea formulată, excepţia lipsei de interes a recurenţilor-pârâţi în declararea recursului este motivată prin argumente ce ţin de fondul recursului. Or, analizând această excepţie din perspectiva strictă a interesului ca o condiţie în exercitarea căii de atac, Înalta Curte constată, pentru argumentele anterior expuse ce ţin de dezlegarea dată de instanţa de apel prezentului litigiu, că pârâţii justifică un interes în promovarea recursului deoarece în sarcina cărora au fost stabilite anumite obligaţii prin hotărârea recurată.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes a recurenţilor-pârâţi în declararea recursului împotriva deciziei instanţei de apel.

Excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-pârâţi va fi respinsă deoarece, făcând aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că o parte din criticile formulate prin recursul declarat de recurenţii-pârâţi pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Sunt necontestate în cauză următoarele aspecte ale situaţiei de fapt:

Prin dispoziţia nr. x/09.09.2002, primarul comunei Voluntari a dispus restituirea în natură către L. (reclamantul iniţial), a imobilului teren, situat în comuna Voluntari, în suprafaţă de 2086,16 mp (art. 1 al dispoziţiei), şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 RON pentru imobilul construcţie şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp. (articolul 2 al dispoziţiei).

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, Primăria municipiului Bucureşti, prin S.C. C. S.A., a vândut familiei E. şi D. construcţia C2, situată în Bucureşti, şos. x, compusă din 4 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, 2 bucătării, 2 culoare, o cămară, o terasă acoperită, o pivniţă în exclusivitate şi vestibul şi o cotă indiviză de 61,29% din părţile de folosinţă comună, cerdacul fund în cotă indiviză cu familia F., precum şi suprafaţa de 115,84 mp, teren situat sub construcţie.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, Primăria municipiului Bucureşti a înstrăinat numitului F. construcţia C1, situată în Bucureşti, şos. x, compusă din 2 camere, bucătărie în exclusivitate şi vestibul, cerdacul fiind în cotă indiviză cu familia Midvighi, locuinţa reprezentând o cotă indiviză de 13,82% din imobil.

Odată cu locuinţa au fost înstrăinate şi o cotă indiviză de 13,8% din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi suprafaţa de 26,12 mp teren situat sub construcţie.

Prin sentinţa civilă nr. 3876/05.05.1997 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a admis acţiunea de ieşire din indiviziune, promovată de D. şi E. împotriva pârâtului F., s-a atribuit reclamanţilor în întregime imobilul şi s-a constituit în favoarea pârâtului un drept de uzufruct viager pentru partea din imobil ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996.

Ulterior, prin decizia nr. 2445A/19.12.2003 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 780/20.06.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie), Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.12.1996.

Aceste aspecte au fost reţinute în considerentele deciziei instanţei de recurs în finalizarea primului ciclu procesual. Prin aceeaşi hotărâre - decizia nr. 3615/11.09.2013 - Înalta Curte a stabilit ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere faptul că "întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă", "că o parte din construcţie, a fost atribuită în proprietate numiţilor D. şi E., ca o consecinţă a ieşirii din indiviziune" şi a dispus ca, în rejudecare, instanţa de apel "să identifice imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001" şi "să clarifice neconcordanţele din contractele de vânzare cumpărare şi constatările raportului de expertiză în ceea ce priveşte compunerea imobilelor construcţii".

I. Recursul declarat de reclamanta H..

1. a) În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ., reclamanta susţine că decizia instanţei de apel este nelegală deoarece curtea de apel "a depăşit limitele judecăţii cu care a fost învestită, prin nesocotirea principiului disponibilităţii în procesul civil".

În argumentarea acestei critici, recurenta arată că a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09.2002 şi obligarea intimaţilor pârâţi să restituie în natură, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în comuna Voluntari, şos. x, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 115,84 mp aflat sub construcţie (corpul de construcţie C2). Or, deşi cererea reclamantei nu a privit niciodată alte imobile - restul suprafeţei de teren, situaţia corpului C1, sau alte articole ale dispoziţiei nr. 478/09.09.2002, instanţa de apel a analizat şi a tranşat situaţia juridică a imobilului C1, obligând primăria să emită o nouă dispoziţie în care să menţioneze restituirea în natură "cu excepţia părţii înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996" (adică parte din corpul C1) şi "să acorde măsuri compensatorii pentru această construcţie" (o parte din corpul C1).

Critica nu este fondată.

Curtea de apel nu a depăşit limitele judecăţii cu care reclamanta a învestit instanţele în prezenta cauză.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit pretenţia reclamantei de anulare a art. 2 din dispoziţia nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari, prin care autorului reclamantei i se acordaseră despăgubiri pentru construcţia C2 şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp., şi de obligare a pârâţilor la emiterea unui nou articol al aceleiaşi dispoziţii prin care reclamantei să îi fie restituit în natură imobilul format din construcţia C2 şi terenul de sub construcţie. Cauza cererii formulate a reprezentat-o reintrarea imobilului în patrimoniul pârâţilor ca urmare a constatării pe cale judecătorească a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi care avea ca obiect acest bun.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a păstrat limitele învestirii sub aspectul obiectul cererii deduse judecăţii: a anulat în parte art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură partea din construcţie şi cota-parte din terenul situat sub construcţie care nu au fost înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (contract a cărui nulitate nu a fost constatată pe cale judecătorească), iar pentru partea de construcţie şi cota-parte de teren nerestituire în natură, să propună măsuri compensatorii.

Împrejurarea că instanţa de apel a exclus de la măsura restituirii în natură partea de construcţie şi cota parte de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 şi a obligat pârâţii la acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea nu semnifică depăşirea limitelor învestirii sale, ci reprezintă soluţionarea pretenţiilor reclamantei în acord cu reglementările legale aplicabile fondului litigiului. Câtă vreme cauzei îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care reglementează ipotezele în care măsurile reparatorii pot fi dispuse în natură sau în echivalent şi cât timp au existat două corpuri de clădire şi teren aflat în coproprietate, care au făcut obiectul a două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, dintre care numai unul a fost anulat pe cale judecătorească cu consecinţe directe asupra naturii măsurilor reparatorii ce se pot dispune, instanţa de apel nu putea soluţiona pretenţiile reclamantei legate de obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (corpul C2), fără să facă referire la obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (corpul C1).

În plus, chiar prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, s-a stabilit că, în rejudecare, instanţa de apel are obligaţia "să identifice imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001" şi "să clarifice neconcordanţele din contractele de vânzare cumpărare şi constatările raportului de expertiză în ceea ce priveşte compunerea imobilelor construcţii". În aceste condiţii, respectarea deciziei instanţei de casare impunea verificarea situaţiei juridice şi de fapt a ambelor imobile, obiecte ale celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

b) Pretinsa încălcare a drepturilor unor terţi faţă de cauză reprezintă o vătămare procesuală care nu poate fi invocată de reclamantă. Încălcarea drepturilor unor terţe persoane atrage o nulitate relativă, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi invocată decât de partea care are interesul să o invoce şi care nu poate fi decât partea vătămată prin respectiva neregularitate.

c) Instanţa de apel nu a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, aşa cum pretinde recurenta în cadrul criticii de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dimpotrivă, curtea de apel a dat eficienţă acestor dispoziţii legale atunci când a decis că de la principiul restituirii în natură reglementat prin alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 10/2001 sunt exceptate, conform alin. (1^1) al aceluiaşi articol (introdus prin pct. 4 al art. I din Legea nr. 1/2009), imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.

Or, cât timp, dintre cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nr. 1807/19.12.1996 (cu privire la construcţia C2) şi nr. 1713/19.12.1996 (cu privire la construcţia C1), numai primul a fost anulat, în aplicarea corectă a prevederilor legale menţionate anterior numai cu privire la construcţia şi cota parte de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat se putea dispune restituirea în natură, prin modificarea art. 2 al dispoziţiei nr. 478/09.09. 2002 emisă de primarul comunei Voluntari, aşa cum în mod legal a procedat instanţa de apel.

2. Niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs şi subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate în sensul acestui articol.

Cazul de modificare a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Încuviinţarea unor obiective ale raportului de expertiză, revenirea motivată a instanţei asupra unora dintre acestea sau înlăturarea lor din ansamblul probelor administrate nu pot fi calificate ca fiind motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care să atragă admiterea recursului şi modificarea hotărârii.

Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au în vedere considerentele deciziei recurate, motivele reţinute de instanţă în argumentarea soluţiei pe care o pronunţă, iar nu justificarea încuviinţării probatoriului. În egală măsură, susţinerile recurentei subsumate acestui motiv de recurs, legate de încălcarea drepturilor procesuale ale unor terţi sau de concluziile raportului de expertiză efectuat nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

3. În temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., critica formulată de recurentă cu privire la soluţia instanţei de apel asupra cheltuielilor de judecată acordate urmează a fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nici această critică nu este fondată.

Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. au ca justificare culpa procesuală câtă vreme stabilesc că "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Or, în cauză, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a stabilit anumite obligaţii numai în sarcina intimaţilor pârâţi, astfel încât numai aceştia sunt în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ. şi trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câştigat procesul. În consecinţă, dispoziţia instanţei de apel de obligarea numai a intimaţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată respectă prevederile art. 274 C. proc. civ.

II. Recursul declarat de primarul oraşului Voluntari şi oraşul Voluntari prin primar.

1. Toate criticile subsumate de recurenţi prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează, în realitate, conţinutul probelor administrate în cauză, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi modul în care curtea de apel a interpretat dovezile administrate.

Simpla indicare a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi redarea conţinutului acestora nu poate semnifica învestirea legală a instanţei de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii.

Pe de altă parte, susţinerile vizând erorile din cele două contracte de vânzare-cumpărare, nevalorificarea probatoriului administrat şi neconcordanţele între concluziile raportului de expertiză şi anumite concluzii ale instanţei de apel nu pot fi încadrate în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru care este deschisă calea de atac a recursului, astfel încât Înalta Curte nu va exercita controlul de legalitate în temeiul acestor critici.

2. În temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că dispoziţia nr. x/09.09.2002 a fost interpretată greşit de instanţa de apel şi că emiterea unei noi dispoziţii de către recurenţi, care să modifice art. 2 al dispoziţiei aşa cum a stabilit instanţa de apel, nu răspunde obiectivelor trasate de Înalta Curte prin decizia de casare pronunţată în finalizarea primului ciclu procesual.

Înalta Curte constată că recurenţii şi-au fundamentat în mod greşit aceste critici pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece, ceea ce susţin nu este o interpretare greşită de către instanţa de apel a actului juridic care să fi condus la "schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".

În realitate, recurenţii pretind o încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., critică pe care, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte o va încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele argumente:

Prin decizia nr. 3615/11.09.2013, pronunţată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a dispus următoarele:

"La rejudecare se va avea în vedere faptul că întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Se va avea în vedere şi faptul că o parte din construcţie, a fost atribuită în proprietate numiţilor D. şi E., ca o consecinţă a ieşirii din indiviziune. De asemenea, la rejudecare se va identifica imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001 şi se vor clarifica neconcordanţele din contractele de vânzare cumpărare şi constatările raportului de expertiză în ceea ce priveşte compunerea imobilelor construcţii".

Or, în rejudecare, instanţa de apel a respectat aceste îndrumări, identificând imobilul care poate fi restituit în natură, a analizat concluziile raportului de expertiză şi conţinutul celor două contracte de vânzare-cumpărare din perspectiva compunerii imobilelor ce au făcut obiectul celor două vânzări.

Împrejurarea că, urmare a probelor pe care le-a administrat şi le-a interpretat, curtea de apel a stabilit în sarcina recurenţilor obligaţia de a emite o nouă dispoziţie cu conţinutul menţionat în dispozitivul hotărârii recurate, nu poate conduce la concluzia că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. Decizia pronunţată în primul ciclu procesual nu a cuprins dezlegări asupra unor probleme de drept, ci a stabilit necesitatea lămuririi unor aspecte de fapt, iar instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor date, administrând probele necesare pentru lămurirea aspectelor indicate de instanţa de recurs.

3. Deşi recurenţii indică art. 7.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 şi, în mod generic, prevederile Legii nr. 10/2001, şi pretind că acestea au fost greşit aplicate în ceea ce priveşte terenul necesar bunei administrări a imobilului aparţinând familiei Midvighi, această critică nu poate fi analizată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, în dezvoltarea ei, recurenţii formulează argumente ce ţin tot de administrarea probatoriului, în special a obiectivelor stabilite pentru raportul de expertiză, şi de modul în care instanţa de apel a interpretat dovezile administrate. Or, interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt nu pot fi cenzurate pe calea recursului, niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nepermiţând exercitarea controlului de legalitate sub aceste aspecte.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii, lipsei de interes şi inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţii Primarul oraşului Voluntari şi Oraşul Voluntari prin Primar, invocate de recurenta reclamantă H..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H. împotriva încheierilor de şedinţă din 5 octombrie 2016, 10 octombrie 2016 şi a deciziei civile nr. 694 A din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Voluntari şi Oraşul Voluntari prin Primar împotriva deciziei civile nr. 694 A din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.