Appeal deadline for completion judgment: strict 30-day term from original communication, not completion

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 20 aprilie 2018, A. a formulat, în temeiul art. 1013 şi următ. C. proc. civ., ordonanţă de plată prin care a solicitat obligarea U.A.T. Municipiul Constanţa prin Primar la achitarea sumei de 442.804,50 RON reprezentând 30% din valoarea contractului de finanţare nerambursabil nr. 89109 din 11 iulie 2017 privind Festivalul Verii 2017, respectiv tranşa a doua, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de modificare de acţiune din 17 mai 2018, reclamanta a arătat că înţelege a invoca, ca temei de drept al acţiunii, dispoziţiile art. 192-200 C. proc. civ., ale art. 1270 C. civ., Legea nr. 350/2005, cu completările şi modificările ulterioare şi a solicitat obligarea U.A.T. Municipiul Constanţa prin Primar la achitarea sumei de 442.804,50 RON reprezentând un procent de 30% din valoarea contractului de finanţare nerambursabil nr. 89109 din 11 iulie 2017 privind Festivalul Verii 2017, respectiv tranşa a doua, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1041 din 28 iunie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia civilă, motivat de lipsa dispoziţiilor privind competenţa specială a instanţei de contencios administrativ, caz în care a reţinut că revine instanţei civile, determinată în raport de prevederile art. 94-95 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cauza.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 3163 din 20 decembrie 2018, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa.

Prin sentinţa nr. 370 din 13 februarie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 3163/2018 şi a dispus completarea acesteia în sensul că a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamantă vizând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A obligat-o pe reclamanta A. la plata sumei de 952 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtul Municipiul Constanţa.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 112 C din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de repunere în termen. A respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3163 din 20 decembrie 2018 pronunţată de tribunal, în contradictoriu cu U.A.T. Municipiul Constanţa. A obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 635,28 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece nu a fost pusă în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen, iar admiterea excepţiei tardivităţii declarării apelului a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept procesual.

A arătat că hotărârea apelată a fost completată ulterior datei de 11 februarie 2019, iar prin admiterea completării dispozitivului acesteia s-a întregit hotărârea, dându-i-se un sens.

Cum data de 9 februarie 2019 a fost o zi de sâmbătă, reclamanta a susţinut că apelul este declarat în termenul legal, decizia din apel fiind nelegală.

A considerat că atâta timp cât dispozitivul hotărârii este completat, termenul de apel curge de la momentul în care hotărârea este completă şi comunicată părţilor, pentru că în caz contrar, norma legală este interpretată greşit şi în contradicţie cu celelalte norme care completează acest cadru legal.

Recurenta a solicitat astfel ca instanţa de recurs să constate şi să lămurească aspectele deduse judecăţii referitoare la termenul de apel privind o hotărâre incompletă chiar în dispozitiv, prin stabilirea datei de la care curge termenul de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă U.A.T. Municipiul Constanţa prin Primar s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că aşa cum este reţinut prin decizia atacată, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor cererea de repunere în termen formulată de reclamantă, nefiind invocată vreo excepţie referitor la aceasta.

În opinia intimatei-pârâte nu poate fi deci reţinut motivul de recurs potrivit căruia nu a fost pusă în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen, întrucât pentru a fi în această situaţie, instanţa de apel ar fi trebuit să se pronunţe asupra respectivei excepţii prin decizie.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, intimata-pârâtă a susţinut că recurenta se află într-o gravă eroare considerând că termenul de apel trebuie calculat de la data comunicării hotărârii date asupra cererii de completare formulată în temeiul art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Prevalându-se de prevederile art. 468 alin. (1) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat, că aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, termenul de exercitare a căii de atac împotriva sentinţei tribunalului curge de la momentul comunicării acesteia către reclamantă, independent de demersul ulterior al UAT Municipiul Constanţa, respectiv cererea formulată potrivit art. 444 din cod.

A solicitat a se observa că sentinţa a fost comunicată reclamantei la sediul ales la 8 ianuarie 2019, iar termenul de 30 de zile se împlinea la 8 februarie 2019, astfel încât apelul transmis prin fax în ziua de luni, 11 februarie 2019, în mod legal, a fost considerat tardiv.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

A arătat că nu pot fi primite apărările formulate prin întâmpinare, motivat de faptul că hotărârea a fost completată şi a căpătat un sens ce putea fi criticat numai după completarea dispozitivului şi după soluţionarea cererilor formulate potrivit art. 442-444 C. proc. civ., încât dosarul nu va fi trimis instanţei de recurs decât după soluţionarea cererilor de lămurire şi completare dispozitiv.

Tot în acest sens, în opinia recurentei, completarea, lămurirea şi îndreptarea hotărârilor nu se pot solicita în faţa instanţei de control judiciar din calea de atac ci doar la instanţa care a pronunţat hotărârea, potrivit art. 445 C. proc. civ., motiv pentru care o hotărâre nu poate fi atacată cu apel de două ori, având în vedere că se poate schimba atât sensul hotărârii prin completarea dispozitivului cât şi conţinutul acesteia.

6. Procedura de filtru

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 iunie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi la data de 16 septembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

În drept, dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Cât priveşte apelul, dispoziţiile art. 468 alin. (1) C. proc. civ. prevăd expres atât durata termenului pentru exercitarea acestei căi de atac, cât şi momentul de la care acesta începe să curgă, anume 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Fiind de strictă aplicare, incidenţa dispoziţiilor legale menţionate nu poate fi înlăturată de instanţa de judecată pe cale de interpretare.

La rândul lor, dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ. prevăd condiţiile în care poate opera repunerea în termen şi anume: partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

În speţă, potrivit lucrărilor dosarului, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 3163/20.12.2018, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa.

Hotărârea judecătorească menţionată a fost comunicată părţii reclamante la data de 08.01.2019, care avea a exercita calea de atac a apelului în termen de 30 de zile de la comunicare, termen care s-a împlinit într-o zi lucrătoare de vineri, anume în data de 08.02.2019.

Împlinindu-se într-o zi lucrătoare, nu într-o zi nelucrătoare, termenul de apel nu s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a constatat că apelul declarat de partea reclamantă, transmis fiind prin fax luni, 11.02.2019, la ora 21:20, a fost formulat cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Este real că, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 370/13.02.2019, Tribunalul Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., a admis cererea formulată de pârâtul Municipiul Constanţa şi a dispus completarea sentinţei civile menţionate, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii vizând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate, cu consecinţa obligării părţii reclamante la plata sumei de 952 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtului.

Chestiunile litigioase relative la plata cheltuielilor de judecată ce au fost soluţionate prin hotărârea de completare mai sus-arătată, în mod evident, sunt distincte de chestiunile litigioase subsumate fondului litigiului, care fuseseră soluţionate prin sentinţa civilă nr. 3163/20.12.2018, caz în care susţinerea părţii reclamante potrivit căreia abia prin hotărârea completatoare s-ar fi dat sens sentinţei civile date asupra fondului pricinii se dovedeşte a fi nefondată.

De altminteri, indiferent de legătura care există între două astfel de hotărâri judecătoreşti, în lipsa unor dispoziţii legale speciale, faptul pronunţării celei de-a doua hotărârii, completatoare, nu este de natură să proroge începutul termenului de declarare a apelului împotriva primei hotărâri la o dată calendaristică ulterioară, alta decât cea prevăzută de dispoziţiile art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, fiecare dintre cele două hotărâri judecătoreşti îşi păstrează particularitatea, părţile interesate având deschis exerciţiul unor căi de atac distincte ce pot fi exercitate separat împotriva acestora.

În consecinţă, argumentul părţii reclamante potrivit căreia apelul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 3163/20.12.2018 a fost declarat în termenul legal, în considerarea faptului că termenul ar fi început să curgă de la data comunicării sentinţei civile nr. 370/13.02.2019, se dovedeşte a fi eronat şi contrar dispoziţiilor legale mai sus arătate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, privind omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu poate fi primită.

Astfel, verificând cuprinsul hotărârii recurate, se observă că instanţa de apel nu a reţinut prin dispozitiv incidenţa excepţiei menţionate în ceea ce priveşte solicitarea de repunere în termen care a fost formulată de partea reclamantă cu ocazia dezbaterilor orale din data de 16 septembrie 2019.

Potrivit menţiunilor încheierii de dezbateri, partea reclamantă a cerut instanţei de apel să constate că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3163/20.12.2018 a fost formulat în termenul legal, întrucât, în opinia sa, acest termen nu a început să curgă de la data comunicării sentinţei apelate, ci de la data la care i-a fost comunicată hotărârea prin care respectiva sentinţă a fost completată, apreciind, totodată, în mod contradictoriu, că acelaşi argument impune şi concluzia potrivit căreia, pentru evitarea riscul decăderii, se impune repunerea sa în termenul de declarare a apelului.

Considerentele hotărârii evidenţiază faptul că instanţa de apel a respins solicitarea de repunere în termen întrucât nu a fost formulată cu respectarea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. care impun, imperativ, ca o astfel de cerere să se facă odată cu actul de procedură care nu a putut fi realizat în termenul legal şi cu prezentarea împrejurărilor care au împiedicat efectuarea în termen a actului de procedură, ci, dimpotrivă, a fost formulată deodată cu susţinerea concluziilor orale asupra excepţiei tardivităţii apelului, fapt care contravine acestor dispoziţii legale.

Împrejurarea că, în verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut, totodată, că o cerere de repunere în termen formulată după momentul efectuării actului de procedură întârziat este deopotrivă tardivă şi superfluă întrucât, astfel formulată, aceasta îşi pierde finalitatea urmărită de legiuitor, anume aceea de a se evalua concomitent atât punerea titularului dreptului într-o împrejurare mai presus de voinţa sa în respectarea termenului procedural, cât şi valorificarea termenului înăuntrul căruia se mai putea exercita respectivul drept, prin efectuarea actului aparent tardiv, nu echivalează cu reţinerea excepţiei tardivităţii cererii de repunere în termen, astfel cum eronat pretinde partea reclamantă.

În consecinţă, cum instanţa de apel nu a reţinut în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de apel incidenţa excepţiei tardivităţii şi nu s-a pronunţat în acest sens prin dispozitivul hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica formulată de partea reclamantă privind omisiunea punerii în discuţia părţilor a acestei excepţii.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

Având în vedere gradul redus de complexitate al criticilor suspuse analizei instanţei de recurs, critici care au vizat doar verificarea dezlegărilor date de instanţa de apel asupra unor chestiuni de ordin procesual civil, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga partea reclamantă să plătească pârâtului cheltuieli de judecată într-un cuantum redus la suma de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 112 C din 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.