Negative jurisdictional conflict resolved: Dâmbovița Tribunal to hear revision over land restitution ruling.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 24 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, revizuenta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Gura Ocniţei a solicitat anularea deciziei civile nr. 288 din 18 aprilie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 659 din 25 septembrie 2019, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, întrucât din cererea de revizuire se înţelege că prima hotărâre invocată de către revizuentă ca având autoritate de lucru judecat este sentinţa civilă 1389/2007, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în raport cu dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revine Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Instanţa a mai constatat că se impune declinarea competenţei şi cu privire la motivul ultim invocat de către revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere expunerea de motive a acesteia, în care partea face vorbire despre modul în care a luat cunoştinţă de existenţa pretinselor hotărâri anterioare ce fac obiectul primului motiv de revizuire pentru care se impune admiterea excepţiei. Rezultă, aşadar, în opinia tribunalului, că doar formal partea a făcut referire la un înscris doveditor.

2.2. Prin decizia civilă nr. 181 din 12 februarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, în ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin aceeaşi decizie a fost admisă excepţia nulităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu, şi s-a constatat nulitatea cererii de revizuire pentru declararea căii de atac peste termenul prevăzut de legiuitor.

Cu privire la soluţia de declinare a competenţei de soluţionare în ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., pentru cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa competentă să o soluţioneze este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se solicită a fi revizuită, în speţă Tribunalul Dâmboviţa.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti priveşte interpretarea diferită a instanţelor cu privire la competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că, având în vedere expunerea de motive a revizuentei, în care partea face vorbire despre modul în care a luat cunoştinţă de existenţa pretinselor hotărâri anterioare ce fac obiectul primului motiv de revizuire - întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a făcut referire la un înscris doveditor în mod formal, ceea ce impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei şi cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competenţa aparţinând instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, a cărei anulare se solicită.

Curtea de Apel Ploieşti a considerat că, raportat la susţinerile concrete ale revizuentei, în cauză este incident motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competenţa de revizuire a cauzei aparţinând instanţei care a pronunţat hotărârea ce se solicită a fi revizuită.

Potrivit dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

Se reţine că în cuprinsul cererii de revizuire, în susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Gura Ocniţei a arătat că a luat cunoştinţa de existenţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate faţă de moştenitoarea defunctului A. în momentul în care a fost transmisă adresa de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Înalta Curte constată că din expunerea de motive făcută în susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., rezultă că revizuenta a invocat faptul că, după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Prin urmare, constatându-se că cererea de revizuire dedusă judecăţii şi care face obiectul conflictului de competenţă nu se încadrează în categoria cererilor limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., motivul de revizuire, astfel cum a fost invocat de către revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează să fie analizat de către instanţa căreia îi revine competenţa soluţionării acesteia conform dispoziţiilor prevăzute de art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aspectele menţionate în cuprinsul cererii de revizuire, se constată că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "cererea de revizuire se îndreptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum în cauză se solicită revizuirea unei decizii pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, în aplicarea dispoziţiilor anterior redate, raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmboviţa este competent să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.