Territorial jurisdiction for challenging property restitution compensation: ex officio decline barred for private-order competence

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 6 ianuarie 2020, reclamanţii A., B., C., D., în temeiul art. 8 din Legea 164/2014 au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti:

- să se constate că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947;

- anularea Deciziei nr. 5826/20.11.2019 emisă de ANRP prin care se validează Hotărârea 2260/30.07.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, prin care nu se acordă compensaţii băneşti;

- să se menţină ca temeinică şi legală Hotărârea nr. 95/20.03.2008 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

II. Hotărârea Tribunalului Cluj:

Prin sentinţa nr. 215 din 10 iunie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, în conformitate cu care,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

A reţinut, de asemenea aplicabilitatea Legii nr. 290/2003, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 164/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 910/15.12.2014, lege care la art. 8 prevede că:

"deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este, printre altele, anularea Deciziei nr. 5826/20.11.2019 emisă de ANRP prin care se validează Hotărârea nr. 2260/30.07.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti prin care nu se acordă compensaţii băneşti, astfel încât, faţă de dispoziţiile legale anterior redate, a concluzionat că revine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă competenţa de soluţionare a cauzei.

III. Hotărârea Tribunalului Bucureşti:

La 3 august 2020 reclamanţii au transmis prin e-mail note de şedinţa, invocând excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a pronunţat sentinţa nr. 1187 din 12 august 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintate dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile din Legea nr. 290/2003, lege care a fost modificată prin Legea nr. 164/2014,.

În privinţa normelor privind determinarea competentei, tribunalul a arătat că potrivit art. 8 din Legea 164/2014, forma in vigoare in ianuarie 2020, "Deciziile de validare/in validare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Prin modificarea adusă acestui text de lege, legiuitorul a reglementat doar competenţa materială şi funcţională, renunţând la dispoziţiile legale ce reglementau şi competenţa teritorială, competenţă ce era reglementata anterior, în mod expres, în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază solicitantul.

Astfel, noile dispoziţii nu mai prevăd o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de norme de ordine publică, de la care nu se poate deroga, astfel că pentru determinarea competentei teritoriale se aplica dispoziţiile de drept comun, care prevăd o competenţă teritorială alternativă, reglementată de norme de ordine privată şi care nu pot fi invocate din oficiu de către instanţă, respectiv art. 111 C. proc. civ. ce prevede că: "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

Ca atare, având în vedere că unii dintre reclamanţi au domiciliul în Cluj şi au înţeles să depună acţiune la Tribunalul Cluj, instanţa a apreciat că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul principal al prezentului litigiu îl reprezintă cererea de anulare a unei decizii emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 164/2014, respectiv anularea Deciziei nr. 5826/20.11.2019 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin care se validează Hotărârea nr. 2260/30.07.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.

Prin urmare, astfel cum au reţinut şi instanţele între care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă, art. 8 din Legea nr. 164/2014, modificat prin Legea nr. 212/2018, reglementează doar competenţa materială procesuală exclusivă a secţiilor civile ale tribunalelor în soluţionarea litigiilor născute în procedura reglementată de acest act normativ.

Instanţa competentă teritorial a judeca pricinile din această materie se stabileşte în temeiul normei de competenţă prevăzută de art. 111 C. proc. civ. "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

Competenţa teritorială alternativă este reglementată de norme de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care excepţia nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În speţă, se constată că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj a fost invocată de instanţă din oficiu, la termenul de judecată din 10 iunie 2020, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de domiciliul reclamanţilor, care este în Cluj, aceştia au înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj, cu respectarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de prevederile legale anterior menţionate, Tribunalul Cluj, chiar dacă nu ar fi fost competent să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

Prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Ca urmare, având în vedere că decizia Înaltei Curţi a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reţine că, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâtă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., revine Tribunalului Cluj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, faţă de caracterul de ordine privată al normelor de competenţă, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.