Civil liability of the Ministry of National Defense for US military actions and fiscal admissibility of interest claims

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, solicitând:

I. obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la:

1) plata a 325.000 USD (reprezentând 25% din valoarea pretenţiilor sale, conform prevederilor Aranjamentului de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor privind procedurile de soluţionare a pretenţiilor - Ordinul comun al ministrului apărării M90/18.08.2014 şi al ministrului afacerilor externe nr. 1551/2014, din suma reclamată Forţelor S.U.A. pentru daunele cauzate unui cetăţean român);

2) plata daunelor morale calculate pentru faptul că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese şi neglijenţă în serviciu rezultată din conflict de interese/acte de corupţie, apărarea intereselor străine ale Forţelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetăţenilor români, precum şi protecţia membrilor Forţelor S.U.A. care au comis fapte penale şi imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceştia - în referire la dosarele penale x/2015 şi y/2015;

3) acoperirea tuturor cheltuielilor legale aferente chemării în judecată a Forţelor S.U.A. în instanţele competente în a judeca plângerile împotriva Forţelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanţelor judecătoreşti, precum şi în instanţele internaţionale pentru:

- recuperarea restului de 975.000 USD (75%) reprezentând daune morale, având în vedere că Forţele S.U.A. nu şi-au îndeplinit cu bună-ştiinţă obligaţia de a asigura disciplina membrilor săi conform art. VII al Legii 260/2002;

- obligarea Forţelor S.U.A. la plata taxelor aferente unui contract individual de muncă pe perioada 22.05.2008 - 30.04.2014, calculate la salariul net de 1.200 USD pentru un cetăţean român în România, conform Legii nr. 268/2006, plata beneficiilor ce erau consemnate prin lege şi nu au fost acordate, precum şi a pagubelor cauzate în lipsa contractului individual de muncă (calculate la 11.030,95 USD), cu eventualele diferenţe la CASS, şomaj sau CAS pe care statul român le-ar calcula conform solicitărilor din Anexa 2 pe PFA A. (care a lucrat exclusiv în folosul Forţelor S.U.A. în România);

- aducerea în faţa instanţelor competente judecătoreşti a membrilor Forţelor S.U.A.: B., Cpt. C. şi Col. D. pentru faptele penale comise în România cu impact asupra unui cetăţean român;

- obligarea Forţelor S.U.A. la plata lunară a sumei echivalente salariului net menţionat, începând cu 30.04.2014 (data concedierii abuzive) şi până la data obţinerii unui venit salarial, motivat de absenţa unui venit salarial cauzat de dificultăţi în angajare datorate impresiei create de concedierea abuziva a reclamantului de către Forţele S.U.A.

4) obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la:

a) plata dobânzilor de 0,04% pe zi şi a penalităţilor de întârziere aferente sumei restituite de 12.020 RON, ca accesorii datorate contribuabilului în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 694/2015 şi ale Codului de Procedură Fiscală, calculate de la datele de plată a sumelor încasate de ANAF începând din 2010 (Anexa 3) şi până la data de 26.05.2017 - data transmiterii Deciziei de restituire nr. 146578/2017 a sumei de către ANAF;

b) returnarea sumei de 2.849,35 RON (echivalenţa plăţilor CASS, şomaj şi CAS deja efectuate - Anexa 2) după ce se vor efectua plăţile aferente contractului individual de muncă pentru A..

La data de 07.08.2017, reclamanta a formulat precizări la acţiune, prin care a arătat că valoarea daunelor morale pretinse în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale este de 159.315 RON, calculată la valoarea venitului lunar de 4.085 RON neîncasat în urma concedierii abuzive (sumă calculată pentru un număr de 39 de luni, anume până la 31.07.2017); s-a arătat, totodată că faţă de pârâtul ANAF, solicită valoarea dobânzilor calculată la 9.796,41 RON.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţiile lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive, inadmisibilităţii acţiunii şi prescripţiei dreptului material la acţiune. Pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin AJFP Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, lipsa calităţii proce S.U.A.le pasive a Direcţiei Generald Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi inadmisibilitatea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu aceasta.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 11140/13.10.2017, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată cauza în favoarea Tribunalului Constanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20.11.2017.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.03.2018, tribunalul a admis excepţia netimbrării primului capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale (pentru suma echivalentă a pretenţiilor de 325.000 USD), reclamanta neachitând taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa pentru această pretenţie.

Prin încheierea din 20.03.2018, instanţa a respins ca neîntemeiate cele trei excepţii invocate de Ministerul Apărării Naţionale. La aceeaşi dată, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii pretenţiilor formulate în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Astfel, instanţa a rămas învestită cu soluţionarea pe fond a următoarelor pretenţii:

- capătul 2 de cerere, constând în obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata daunelor morale pentru conflict de interese şi neglijenţă în serviciu rezultată din conflict de interese sau acte de corupţie, apărarea intereselor străine ale Forţelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetăţenilor români, precum şi protecţia membrilor Forţelor S.U.A. care au comis fapte penale şi imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceştia - dosar penal nr. x/2015 şi dosar penal nr. x/2015;

- capătul 3 de cerere constând în obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata şi acoperirea tuturor cheltuielilor legale aferente chemării în judecată a Forţelor S.U.A. în instanţele competente în a judeca plângerile împotriva Forţelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanţelor judecătoreşti, precum şi în instanţele internaţionale pentru:

- recuperarea restului de 975.000 USD (75%) daune morale;

- obligarea Forţelor S.U.A. la plata taxelor aferente unui contract individual de muncă pe perioada 22.05.2008 - 30.04.2014 calculate la salariul net menţionat;

- aducerea în faţa instanţelor competente judecătoreşti a membrilor Forţelor S.U.A. (B., Cpt. C. şi Col. D.) pentru faptele penale comise în România cu impact asupra unui cetăţean român;

- obligarea Forţelor S.U.A. la plata lunară a sumei echivalente salariului net menţionat mai sus, începând cu 30.04.2014 (data concedierii abuzive) şi până la data obţinerii unui venit salarial.

Prin sentinţa civilă nr. 1292/22.05.2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, la plata sumei de 325.000 USD. Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin AJFP Constanţa, privind obligarea acesteia la plata dobânzilor de 0,04% pe zi şi a penalităţilor de întârziere aferente sumei restituite de 12.020 RON şi la returnarea sumei de 2.849,35 RON. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 94 C din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1292 din 22.05.2018 a Tribunalului Constanţa şi apelul incident formulat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Galaţi prin AJ.F.P. Constanţa împotriva aceleiaşi hotărâri.

Prin încheierea din data de 12 05 2020 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 94/18 09 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă în sensul menţionării corecte a faptului că apelul incident a fost formulat de către intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa, iar nu de către Ministerul Finanţelor Publice - D.G.R.F.P. Galaţi- AJ.F.P. Constanţa, cum din eroare s-a consemnat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 12 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A., iar împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 a declarat recurs incident Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de A.J.F.P. Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 noiembrie 2019.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I, recurenta-reclamantă A. arată următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., se susţine că hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată pe parcursul judecării apelului. Astfel, la prima şedinţă din cadrul apelului, în data 08.10.2018, completul de judecată era format din preşedinte - doamna E. şi judecător - doamna F., iar grefier - doamna G. însă, începând cu data de 09.01.2019, completul de judecată avea ca membri: preşedinte - doamna F., judecător - domnul H., grefier - doamna I..

Privind motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta A. arată că:

În ceea ce priveşte modul în care a fost soluţionat capătul 2 de cerere formulat în contradictoriu cu M.Ap. N., prin care s-a solicitat acordarea de daune în cuantum de 159 315 RON pentru că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese şi neglijenţă în serviciu, apărarea intereselor străine ale Forţelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetăţenilor români, precum şi protecţia membrilor Forţelor S.U.A. care au comis fapte penale şi imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceştia, recurenta arată că instanţa de apel a nesocotit art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 şi 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor privind Forţa de Muncă Locală/Ordin comun MAE M.Ap. N. 1551/M90/2014 şi nu a avut în vedere probele administrate.

Conform art. 5 din Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor privind Forţa de Muncă Locală, din 08.05.2018, Forţele S.U.A. au calitate de angajator legal al angajaţilor locali în România, iar art. X din Legea 268/2006 prevede că necesarul de forţă de muncă autohtonă al forţelor Statelor Unite va fi asigurat printr-un sistem de angajare directă, prin încheierea obligatorie a unui contract individual de muncă care va fi înregistrat la autoritatea din România responsabilă conform legislaţiei muncii din România, iar plata contribuţiilor sociale pentru pensii, sănătate, şomaj, accidente de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale de către Forţele Statelor Unite în calitate de angajator legal al angajaţilor locali în România va fi efectuată potrivit reglementărilor şi programelor administrate de Guvernul României.

Timp de 11 ani M.Ap. N. nu s-a asigurat că Forţele S.U.A. respectă legislaţia muncii ci, dimpotrivă, şi-a introdus propriile firme ca intermediari în procesul de angajare, care au încheiat simple contracte de prestări servicii şi nu contracte individuale de muncă, neplătind contribuţiile, păgubind bugetul de stat şi neplătind contribuţiile sociale, neglijenţa în serviciu a M.Ap. N. producându-i reclamantei o păgubă.

Recurenta critică modul în care au fost administrate probele în dosar, respectiv greşita necitare a procurorului DNA, deşi prin citaţie s-a probat calitatea de persoană vătămată a reclamantei în Dosarul nr. x/2015 pe care acest procuror îl instrumentează. De asemenea, anunţul de angajare emis de US Army este o recunoaştere a obligaţiilor în domeniul muncii, iar M.Ap. N. a ascuns datele de pontaj de la cartela de acces a apelantei, în posesia cărora se afla şi a introdus date false în întâmpinarea prezentată instanţei, deşi probele depuse de reclamantă la dosar contrazic falsul susţinut de M.Ap. N., cum că apelanta lucra temporar.

Instanţa a dat dovadă de o totală lipsă de transparenţă, acoperind o faptă ilicită comisă de un membru al M.Ap. N., motivând că nu există fapte ilicite săvârşite de M.Ap. N., deşi acesta avea obligaţia de a plăti reclamantei venitul lunar neîncasat în cuantum de 159.315,00 RON.

Recurenta enumeră înscrisurile care ar proba concedierea sa nelegală şi expune opinia sa asupra situaţiei de fapt.

Cu privire la modul în care a fost soluţionat capătul 3 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apărării Naţionale, prin care s-a solicitat acoperirea tuturor cheltuielilor aferente chemării în judecată a Forţelor S.U.A. în instanţele competente în a judeca plângerile împotriva Forţelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanţelor judecătoreşti, precum şi în instanţele internaţionale, recurenta invocă încălcarea art. 4 lit. c) şi următoarele din Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor, publicat prin Ordin comun MAE - M.Ap. N. nr. 1551/M90/2014, dar şi art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie.

Conform prevederilor invocate mai sus, în opinia recurentei, M.Ap. N. este responsabil de soluţionarea oricărei pretenţii formulate de un cetăţean român afectat de acţiunile Forţelor S.U.A. în România şi de plata integrală a daunelor solicitate de cetăţeanul român păgubit de Forţele S.U.A. în România, contribuind personal cu un procent de 25 %, iar, în cazul recurentei, M.Ap. N. nu s-a achitat de aceste obligaţii, deşi la data de 22.08.2014 apelanta a transmis către M.Ap. N. adresa prin care solicita ca M.Ap. N. să includă soluţionarea cererii sale pe agenda comitetului mixt româno-american care se întruneşte trimestrial. La 03.11.2014, M.Ap. N. a răspuns prin adresa x, arătând că a informat partea americană cu privire la cele sesizate în cadrul comitetului mixt de la data de 07.10.2014 şi a solicitat partenerului american transmiterea unui punct de vedere cu privire la aspectele semnalate . Ulterior răspunsului x, M.Ap. N. nu a făcut demersuri pentru soluţionarea pretenţiilor.

Deşi reclamanta a depus la dosar răspunsul M.Ap. N. DL 6708 din 03.11.2014, care probează formularea cererilor către M.Ap. N., în şedinţa din 18.09.2019, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra faptului că prima instanţă de fond a consemnat necorespunzător adevărul si a ascuns probele administrate sub acest aspect.

Instanţa de apel a încălcat şi art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie, în condiţiile în care M.Ap. N. nu şi-a respectat obligaţiile de a soluţiona cererea privind păgubirea unui cetăţean român de Forţele S.U.A., lăsând-o pe reclamantă să se adreseze instanţelor americane, deşi nu poate suporta costurile unui astfel de proces, astfel că nu este asigurată egalitatea armelor. România a cedat cercetarea faptelor părţii americane, aplicând prevederile art. 3 din Legea nr. 260/2002 ca pe o imunitate absolută, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Cu privire la modul în care a fost dezlegat capătul de cerere formulat în contradictoriu D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, se susţine că au fost încălcate de către instanţa de apel: art. 182 Codul de procedură fiscală, OMFP 1899/2004 - Cap 2, pct. 1 şi OMFP 1899/2004 - cap 2, pct. 6 (3) şi 7, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 694/2015 şi dreptul european în privinţa acordării dobânzilor contribuabililor, aplicarea dreptului european fiind prioritară conform art. 4 noul C. proc. civ., întrucât pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) si (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, contribuabilul are dreptul la dobânda conform dispoziţiilor art. 119 din aceeaşi ordonanţă.

Astfel, hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea, nesocotirea şi aplicarea greşită a normelor de drept material invocate întrucât prima instanţă de fond a respins acţiunea împotriva pârâtei D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa ca inadmisibilă prin ascunderea probelor şi prin fals în acte, iar Curtea de Apel Constanta a omis să se pronunţe asupra criticilor referitoare la aceste împrejurări, reţinând greşit că apelanta nu realizează nici o critică de nelegalitate cu privire la soluţia adoptată de tribunal în condiţiile în care, prin concluziile depuse la dosar în şedinţa din 18.09.2019, apelanta a arătat că prima instanţă a respins capătul 4 formulat împotriva pârâtei A.J.F.P. Constanţa prin ascunderea probelor care demonstrau îndeplinirea de către apelantă a procedurilor prealabile administrative pentru acordarea de dobânzi.

Prin urmare, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor apelantei cu privire la admiterea nelegală a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de către prima instanţă, care a admis această excepţie cu motivarea că nu au fost îndeplinite procedurile de acordare de dobânzi de către reclamantă, deşi există la dosar înscrisuri care dovedesc că apelanta s-a adresat organului fiscal în scris solicitând acordarea de dobânzi şi îndeplinind toate procedurile OMFP nr. 1899/2004.

Recurenta-reclamantă a declarat recurs şi împotriva încheierii din data de 12.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, de către Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, solicitând admiterea recursului şi anularea acestei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

În motivarea recursului se menţionează că la data de 14.02.2020, Curtea de Apel Constanţa a emis citaţie către recurentă, pentru termenul din 01.04.2020, iar la data 27.03.2020, ca urmare a instaurării stării de urgenţă, s-a emis rezoluţia prin care s-a suspendat cauza în temeiul prevederilor art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României şi ale Hotărârilor Colegiului de Conducere nr. 4 din 18 martie 2020 şi nr. 5 din 26 martie 2020.

Dosarul a fost trecut pe lista dosarelor ce nu se judecau, menţionându-se că după încetarea stării de urgenţă, în termen de 10 zile, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor.

Cu toate acestea, la data de 05.05.2020, în timpul stării de urgenţă, instanţa a decis să judece cererea pârâtei de îndreptare eroare materială, stabilind termen de judecată la data de 12.05. 2020 fără citarea părţilor, termen aflat tot în timpul stării de urgenţă, cu 2 zile înainte de expirarea perioadei acestei stări.

Deşi asupra cererilor de îndreptare a erorilor instanţa se poate pronunţa în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, care vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri, având în vedere citaţia emisă pentru 01.04.2020, se înţelege că această cerere era una ce necesita prezenţa apelantei în calitate de parte, pentru lămuriri. Din referatul grefierului sau din alte acte ale instanţei nu rezultă motivele pentru care instanţa a hotărât că nu se mai impune citarea părţilor pentru a da lămuriri. Chiar şi la termenul din 12 05.2020, recurenta nu s-ar fi putut prezenta, datorită restricţiilor de deplasare, astfel încât nu s-a asigurat o judecată dreaptă, echitabilă şi corectă a cauzei.

Modul în care s-a efectuat judecata este cu atât mai incorect şi inechitabil cu cât şi reclamanta avea propria sa cerere de îndreptare de erori materiale, pe care intenţiona şi aştepta să o depună instanţei pentru termenul ce urma să fie stabilit de aceasta.

Cu privire la fondul cererii de îndreptare a erorii materiale, recurenta arată că trebuia respins întrucât, potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, "Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. şi unităţile subordonate acesteia.

Conform acestor prevederi, intimatul a fost indicat corect în decizia civilă nr. 94 C/18.09.2019 ca fiind Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa. Potrivit dispoziţiilor mai sus menţionate, pârâta este Ministerul Finanţelor Publice şi este reprezentată de ANAF şi unităţile subordonate acesteia, în speţă D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa, toate aceste entităţi fiind înscrise de reclamant în cererea de chemare în judecată la numele pârâtei nr. 2.

În plus, pârâta însăşi îi menţionează, în antetul tuturor documentelor emise de organul fiscal către recurentă, pe MFP, pe ANAF şi unităţile subordonate D.G.R.F.P. Galaţi şi A.J.F.P. Constanţa, după cum este inscripţionat şi pe ştampila utilizată de pârâtă pentru a certifica toate documentele, inclusiv cererea de îndreptare eroare pentru care se formulează prezentul recurs.

În recursul declarat, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de AJ.F.P. Constanţa solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a D.G.R.F.P. Galaţi invocată în cuprinsul întâmpinării şi consideră că decizia civilă nr. 94 C/18.09.2019 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanţa trebuia să clarifice cadrul proce S.U.A.l activ şi pasiv, astfel încât soluţionarea litigiului să vizeze strict părţile care justifică o astfel de calitate.

În calea de atac a fost indicat, în calitate de pârât, Ministerul Finanţelor Publice, instituţie care nu a fost parte în faza de fond a judecăţii, de vreme ce cauza dedusă judecăţii se referă la un litigiu între o persoană fizică şi unitatea administrativă în a cărei raza teritorială se afla domiciliul fiscal al contribuabilului, persoană fizică, acestea fiind subiecte ale raportului fiscal, conform art. 17 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, modificată şi republicată.

Totodată, competenţa teritorială în cazul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F. stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

Conform celor prevăzute în art. 30 din Legea nr. 207/2015, competenţa teritorială în aceasta situaţie o are organul fiscal teritorial în a cărui rază îşi are domiciliul fiscal reclamanta, respectiv Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Prin Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003, rep., denumit organ fiscal competent.

Mai mult decât atât, reclamanta solicită obligarea la plata de dobânzi şi penalităţi, precum şi la restituirea unei sume de 2849,35 RON despre care se afirmă că a fost achitată în perioada 2009 - 2017 la bugetul general consolidat al statului.

În concluzie, în situaţia admiterii recursului principal, se impune modificarea sentinţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a D.G.R.F.P. Galaţi, aceasta având prioritate.

La data de 26.11.2019, recurenta - reclamantă A. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 şi a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

În motivarea acestei cereri recurenta arată că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanţele civile şi penale şi prin încălcarea principiului echităţii ca urmare a cedării jurisdicţiei către S.U.A. potrivit art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicţiei către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007. Prin aceasta au fost nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 03.12.2019, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă.

În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat, pe cale de excepţie, anularea cererii de recurs dacă cerinţa timbrajului nu s-a complinit, nulitatea recursului ca nemotivat (nefiind incidente dispoziţiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ. care reglementează situaţia în care motivele de recurs pot fi depuse separat) şi nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ. (în sensul că recurenta nu indică nomele de drept material care au fost încălcate de instanţa de apel şi nici regulile de procedură care ar atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, iar criticile sale nu se circumscriu niciunui motiv de recurs dintre cele enumerate în mod expres de art. 488 C. proc. civ.). Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac.

La data de 16.12.2019, recurenta - reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de D.G.R.F.P. Galaţi, solicitând respingerea excepţiilor şi apărărilor acesteia ca nefondate.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat la data de 24.12.2019, întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei şi a recursului incident ca nefondate şi menţinerea hotărârii instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

La data de 06.01.2020, recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de D.G.R.F.P. Galaţi.

În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului incident, bazat pe o excepţie care nu vizează obiectul cererii de recurs principal cu care reclamanta a învestit instanţa de recurs, dar şi pe cea de apel. Totodată, s-a solicitat să se constate nulitatea recursului incident din perspectiva art. 489 C. proc. civ., în sensul că este nemotivat întrucât nu s-a indicat vreunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac ca fiind nefondată.

La data de 16.01.2020, recurenta - reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Ministerul Apărării Naţionale, solicitând respingerea apărărilor acestuia ca nefondate.

Cu privire la cererea formulată de recurenta-reclamantă de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a depus, la data de 31.12.2019, punct de vedere solicitând, în principal, respingerea acesteia ca inadmisibilă, având în vedere că obiectul excepţiei îl reprezintă prevederi legale care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar, în subsidiar, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, dispoziţiile legii fundamentale nefiind încălcate de actele normative contestate de recurenta-reclamantă.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa; a respins excepţia nulităţii recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă A.; a admis în principiu recursul principal declarat de reclamanta A. şi recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr. 94C din 18 septembrie 2019, pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 24 septembrie 2020, C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra cererii formulate de recurenta-reclamantă A. pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 şi a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, Înalta Curte constată următoarele:

Deşi iniţial recurenta-reclamantă A. a invocat neconstituţionalitatea Legii nr. 260/2002 şi a Legii nr. 291/2007, în ansamblul lor, în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a precizat că dispoziţiile art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 contravin art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, în soluţionarea prezentei cauze fiind încălcat dreptul său la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, principiul echităţii, blocându-i-se accesul la instanţele din România, ca urmare a cedării către S.U.A. a jurisdicţiei penale de către România.

În analiza cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte este ţinută să verifice exigenţele cuprinse în art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 care prevede că Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel fiind, pentru admiterea acestei cereri este necesar ca dispoziţiile evocate să aparţină unei legi sau ordonanţe în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, ceea ce presupune ca textul pretins a fi contrar legii fundamentale să fie aplicabil în speţă.

Analizând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă de fond nu a evocat în cuprinsul sentinţei textele legale a căror neconstituţionalitate se invocă, iar instanţa de apel, în motivarea inexistenţei unei fapte ilicite săvârşite de Ministerul Apărării Naţionale prin cedarea jurisdicţiei de către România în favoarea S.U.A., a făcut aplicarea art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, reţinând că reclamanta nu a urmat procedura specială de determinare a prejudiciilor aduse cetăţenilor români prin activitatea forţelor S.U.A. şi că nu s-a probat faptul că Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor ar contraveni prevederilor Legii nr. 260/2002 şi Legii nr. 291/2007.

Prin urmare, textele legale invocate a fi contrare Constituţiei României, respectiv art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 care se referă la renunţarea, de către România, la dreptul său prioritar de exercitare a jurisdicţiei penale în favoarea S.U.A., nu au fost considerate a fi aplicabile în cauză.

În aceste condiţii, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv legătura cu cauza, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale urmează a fi respinsă, nemaifiind necesară analizarea celorlalte cerinţe ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea trebuie întrunite cumulativ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că se invocă schimbarea compunerii completului de judecată pe parcursul judecării apelului astfel că, din data de 09.01.2019, acesta a avut o altă compunere.

Verificând această susţinere, se constată că, într-adevăr, compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului a fost schimbată pe parcursul acestei căi de atac, după termenul din 26 noiembrie 2018 şi anterior datei de 09.01.2019, însă posibilitatea schimbării componenţei completului este reglementată în art. 19 din C. proc. civ., care permite, pentru motive temeinice, înlocuirea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.

În cauză, schimbarea componenţei completului s-a datorat pensionării doamnei judecător E. începând cu data de 1 01 2019, astfel cum rezultă din Decretul prezidenţial emis la 28 decembrie 2018.

Înalta Curte apreciază că această împrejurare constituie un motiv întemeiat, în accepţiunea art. 19 din C. proc. civ., pentru schimbarea membrilor completului de judecată, ceea ce face inaplicabil art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte modul în care a fost soluţionat capătul 2 de cerere formulat în contradictoriu cu M.Ap. N. prin care s-a solicitat acordarea de daune în cuantum de 159 315 RON pentru faptul că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese şi neglijenţă în serviciu, recurenta arată că instanţa de apel a nesocotit art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 şi 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor privind Forţa de Muncă Locală, Ordin comun MAE M.Ap. N. 1551/M90/2014 întrucât, potrivit textelor legale menţionate, Forţele S.U.A. au calitate de angajator legal al angajaţilor locali în România printr-un sistem de angajare directă, care presupune încheierea obligatorie a unui contract individual de muncă care va fi înregistrat la autoritatea din România, iar plata contribuţiilor sociale pentru pensii, sănătate, şomaj, accidente de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale de către Forţele Statelor Unite va fi efectuată potrivit reglementărilor şi programelor administrate de Guvernul României.

În opinia sa, M.Ap. N. nu s-a asigurat că Forţele S.U.A. respectă legislaţia muncii ci, dimpotrivă, şi-a introdus propriile firme ca intermediari în procesul de angajare, care au încheiat contracte de prestări servicii şi nu contracte individuale de muncă, consecinţa fiind neplata contribuţiilor către bugetul de stat şi neplata contribuţiilor sociale, neglijenţa în serviciu a M.Ap. N. producându-i astfel reclamantei o pagubă şi antrenând răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Totodată, recurenta critică modul în care au fost administrate şi interpretate probele în dosar sub aspectul raporturilor de muncă pe care le-a avut şi expune opinia sa asupra situaţiei de fapt.

În analiza acestei critici, Înalta Curte pleacă de la premisa că în calea de atac a recursului, ca şi cale extraodinară de atac de reformare, instanţa este chemată să verifice respectarea sau aplicarea legii la o situaţie de fapt deplin stabilită în fazele proce S.U.A.le anterioare care, având caracter devolutiv, crează cadrul necesar pentru administrarea tuturor probelor în stabilirea situaţiei de fapt.

Ca atare, în recurs nu pot fi analizate critici care excedează motivelor de recurs limitativ prevăzute în art. 488 din C. proc. civ., precum modul de interpretare a probelor şi, cu atât mai mult, critici care se circumscriu aplicării legii la alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel în aplicarea legii, astfel cum se doreşte de către recurentă atunci când prezintă situaţia de fapt, în propria sa interpretare.

Fiind făcute aceste precizări, Înalta Curte observă că lipsa culpei M.Ap. N., din perspectiva neverificării aspectelor legate de neîncheierea unui contract individual de muncă între Forţele S.U.A. şi reclamantă, respectiv a cauzelor încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă şi S.C. J. S.R.L., a fost argumentată de instanţa de apel prin posibilitatea reclamantei de a apela la procedura Legii nr. 291/2007 sub aspectul stagiului de cotizare, instanţa reţinând că nu este vorba despre o concediere abuzivă întrucât activitatea desfăşurată în perioada anterioară constituirii PFA A. era supusă verificării de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi, în plan financiar, procedurii instituite prin Legea nr. 291/2007 şi AI încheiat la 31.10.2007, iar, ulterior perfectării contractului de muncă în calitate de PFA A., apelanta nu a avut calitatea de salariat, în accepţiunea legislaţiei muncii, ci de parte a unui contract de colaborare, supus preverilor din C. civ., care a încetat prin ajungerea la termen.

Recurenta nu aduce critici raţionamentului juridic expus de instanţa de apel, ci se rezumă să reia descrierea faptei ilicite pe care o impută M.Ap. N. prin raportare la modul de interpretare a probelor.

Verificând incidenţa art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 şi 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor privind Forţa de Muncă Locală, Înalta Curte observă că instanţa de apel a prezentat, corespunzător tipului de colaborare pe care aceasta a avut-o cu Forţele S.U.A., argumentele care justifică lipsa de temeinicie a pretenţiilor formulate, dar şi posibilitatea apelantei de a se adresa organelor competente şi instanţei de judecată, potrivit legislaţiei interne, în vederea înlăturării consecinţelor produse de pretinsele fapte ilicite ale M.Ap. N.

În privinţa încetării raporturilor contractuale cu S.C. J. S.R.L., instanţa de apel a arătat că raporturile juridice dintre P.F.A. A. şi angajatorul S.C. J. S.R.L. erau supuse legii române şi nu exista nici un impediment pentru reclamantă să acţioneze în justiţie pentru a reclama în faţa instanţelor române modalitatea de sistare a raporturilor de muncă cu acest angajator. Acesta a fost considerentul pentru care proba cu martori pe aspectul concedierii abuzive a fost respinsă ca neutilă cauzei şi, câtă vreme nu s-a invocat încălcarea unei reguli de procedură referitoare la modul de administrare a probelor care ar atrage sancţiunea nulităţii deciziei, este nefondată critica recurentei privind greşita respingere a probei cu martori, care ar fi dovedit o altă situaţie de fapt.

În absenţa altor critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază nu se poate reforma decizia instanţei de apel sub aspectul modului de soluţionare a acestui capăt de cerere.

Criticând soluţia dată capătului trei al cererii de chemare în judecată, recurenta invocă încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie, dar şi a art. 4 lit. c) şi următoarele din Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor, publicat prin Ordin comun MAE - M.Ap. N. nr. 1551/M90/2014, care se referă la prelucrarea pretenţiilor formulate de terţi în conformitate cu procedurile menţionate în art. VIII din NATO SOFA.

În motivarea acestei critici de nelegalitate, recurenta susţine că, deşi M.Ap. N. este responsabil de soluţionarea oricărei pretenţii formulate de un cetăţean român afectat de acţiunile Forţelor S.U.A. în România şi de plata integrală a daunelor solicitate, nu a dat curs solicitării pe care reclamanta i-a adresat-o la data de 22.08.2014 pentru includerea pe agenda comitetului mixt româno-american a pretenţiilor formulate în prezenta cauză la pct. c)i - c)iv. Deşi M.Ap. N. a răspuns la data de 03.11.2014, prin adresa x, în sensul că a solicitat partenerului american transmiterea unui punct de vedere cu privire la aspectele semnalate, ulterior nu a făcut demersuri pentru soluţionarea pretenţiilor.

În opinia recurentei, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra faptului că prima instanţă a consemnat, necorespunzător adevărului şi ascunzând probe, că nu a fost urmată procedura specială prevăzută de art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, pretinzând că nu există probe la dosar, fără a avea în vedere răspunsul DL 6708 şi revenirea cu adresa din 27.03.2017, care probează sesizarea adresată M.Ap. N. pentru demararea procedurii speciale.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie, în condiţiile în care M.Ap. N. nu şi-a respectat obligaţiile de a soluţiona cererea privind păgubirea unui cetăţean român de Forţele S.U.A., lăsând-o pe reclamantă să se adreseze instanţelor americane, deşi nu poate suporta costurile unui astfel de proces. Întrucât România a cedat părţii americane cercetarea faptelor penale săvârţite de Forţele S.U.A., aplicând prevederile art. 3 din Legea nr. 260/2002 ca pe o imunitate absolută, singura variantă pe care reclamata o are, aceea de a acţiona Forţele S.U.A. în instanţele din S.U.A., o privează de dreptul constituţional prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţia României, iar un proces în care o parte nu are un reprezentant care să-i apere interesele nu este un proces echitabil, pentru că nu este asigurată egalitatea armelor. Respingerea cererii prin care apelanta a solicitat ca M.Ap. N. să achite costurile asociate chemării în judecată a Forţelor S.U.A. în S.U.A. sau în faţa altor instanţe internaţionale, încălcă dreptul apelantei la un proces echitabil.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că recurenta susţine mai întâi că M.Ap. N. a lăsat în nelucrare procedura iniţiată de reclamantă în temeiul art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, pentru obţinerea de despăgubiri pentru faptele Fortelor S.U.A., prin aceasta îngrădindu-i reclamantei dreptul de acces la instanţă şi critică instanţa de apel pentru că a omis să se pronunţe asupra criticii referitoare la consemnarea greşită de către prima instanţă, prin ascunderea de probe, că procedura prevăzută în art. 36-37 din Legea nr. 291/2007 nu a fost urmată.

Înalta Curte observă că reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a informat M.Ap. N. în data de 22.08.2014 cu privire la nerespectarea obligaţiilor de natura economică şi la existenţa unor fapte penale comise de membrii Fortelor S.U.A. în Romania şi a solicitat ca, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 268/2006, M.Ap. N., să includă soluţionarea acestor încălcări pe agenda comitetului mixt (romano-american) care se întruneste trimestrial, însă, din adresa de răspuns x/03.11.2014 emisă de M.Ap. N. a reiesit clar protecţia intereselor Fortelor S.U.A. şi a contractorilor acestora.

Se susţine că acestea sunt înscrisurile care dovedesc iniţierea procedurii speciale, cu privire la care ambele instanţe de fond au apreciat în mod greşit că nu a fost demarată.

Alegaţiile recurentei nu sunt conforme cu realitatea întrucât, aşa cum rezultă din adresa DL 6708/3 11 2014 a Ministerului Apărării Naţionale, la care chiar reclamanta face referire, aceasta nu a declanşat procedura specială reglementată în art. 34-38 din Legea nr. 291/2007, pentru determinarea prejudiciilor aduse cetăţenilor români prin activitatea Forţelor S.U.A.

În cuprinsul adresei DL 6708/3 11 2014 se menţionează că "La petiţiile dumneavoastră adresate Preşedintelui României şi Primului-Ministru, transmise Ministerului Apărării Naţionale şi repartizate spre soluţionare Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, înregistrate la nr. P.3032/18 09 2014 şi P.3072/24 09 2014, vă comunicăm următoarele". Aceste aspecte dovedesc că nu Ministerul Apărării Naţionale a fost învestit, la data de 22.08.2014, ci alte instituţii care au direcţionat sesizăriile către Ministerul Apărării Naţionale.

Prin urmare, nu a fost respectat art. 36 alin. (2) din Legea nr. 291/2007, care prevede că petentul va prezenta pretenţiile sale secretarului tehnic permanent al Comisiei, care propune ministrului apărării constituirea unui grup pentru daune.

Neiniţiind procedura specială prevăzută în Legea nr. 291/2007, recurenta nu poate pretinde că s-a săvârşit o faptă ilicită de către M.Ap. N.prin aceea că nu a dat curs acestei proceduri şi, cu atât mai mult, că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanţă.

Astfel cum corect a motivat instanţa de apel, nu s-a făcut dovada că prin Acordul de implementare s-ar încălca prevederile legii interne, respectiv ale art. 37 alin. (5) al Legii nr. 291/2007, care permite atacarea în instanţele din România a nivelului despăgubirilor stabilite prin decizia ministrului apărării naţionale, dacă această procedură s-ar fi urmat, iar, în ceea ce priveşte raporturile de muncă, reclamanta avea deschis accesul la justiţie, potrivit legislaţiei interne, în condiţiile în care afirmarea în instanţa naţională a unui prejudiciu decurgând din neîncheierea unui contract de muncă sau din munca suplimentară nu era negată.

De asemenea, recurenta susţine că, prin cedarea către jurisdicţia americană a cercetării faptelor penale săvârşite de Forţele S.U.A. pe teritoriul României, ca urmare a interpretării art. 3 al Legii nr. 260/2002, referitor la cedarea jurisdicţiei penale, ca pe o imunitate absolută, este încălcat art. 21 din Constituţia României privind accesul la justiţie, întrucât reclamanta nu are altă posibilitate, pentru a obţine reparaţia dorită, decât să se adreseze instanţelor din S.U.A. sau altor instanţe internaţionale, în condiţiile în care nu poate suporta costurile unui astfel de proces, ceea ce îi încalcă dreptul la un proces echitabil şi nu asigură egalitatea armelor.

În ceea ce priveşte solicitarea de antrenare a răspunderii civile delictuale a M.Ap. N. pentru cheltuielile pe care reclamanta ar urma să le suporte în procese intentate împotriva forţelor S.U.A. în litigii internaţionale, ca urmare a cedării jurisdicţiei române către partea americană, Înalta Curte consideră că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite întrucât prerogativa cedării de jurisdicţie, fiind o prerogativă statală, poate face obiect al tratatelor internaţionale şi, potrivit art. 11 alin. (1) din Constituţia României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte iar Acordul de implementare nu contravine legislaţiei interne şi nici art. 21 din Constituţia României.

Nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a M.Ap. N. în prezenta cauză, sub aspectul pretinselor faptele penale săvârşite de Forţele S.U.A. pe teritoriul României, întrucât M.Ap. N. nu are nicio atribuţie în domeniul jurisdicţiei penale, cu atât mai mult în ceea ce priveşte revenirea asupra renunţării la jurisdicţia penală, de care se face vorbire în cuprinsul art. 3 al Legii nr. 260/2002.

Prin urmare, dispoziţiile art. 3 al Legii nr. 260/2002, deşi invocate ca motiv al atragerii răspunderii civile delictuale, nu sunt aplicabile în cauză.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii formulată în contradictoriu cu D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 182 Codul de procedură fiscală, OMFP 1899/2004 - Cap 2, pct. 1, pct. 6 (3) şi 7, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 694/2015 şi dreptul european în privinţa acordării dobânzilor contribuabililor, aplicarea dreptului european fiind prioritară conform art. 4 noul C. proc. civ., întrucât pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) si (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, contribuabilul are dreptul la dobândă în temeiul art. 119 din aceeaşi ordonanţă.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor din apel care dovedeau iniţierea procedurii fiscale prealabile şi a reţinut greşit că apelanta nu a contestat soluţia dată acestui capăt de cerere în condiţiile în care, prin concluziile depuse în şedinţa din 18.09.2019, apelanta a precizat că prima instanţă a respins, ca inadmisibil, capătul 4 de cerere prin ascunderea probelor care demonstrau îndeplinirea de către apelantă a procedurii prealabile pentru acordarea de dobânzi, astfel că în mod greşit s-a considerat că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută în OMFP nr. 1899/2004 şi, astfel, că cererea este inadmisibilă.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că sumele pretinse de reclamantă cu titlu de dobândă şi contribuţii aferente CAS şi CASS fost respinse ca inadmisibile, întrucât şi pentru aceste categorii de venituri trebuia urmată procedura fiscală prealabilă reglementată în O.G. nr. 92/2003 şi în OMFP nr. 1899/2004.

Argumentarea acestei soluţii se regăseşte în încheierea din 20 03 2018 şi a fost preluată în sentinţa primei instanţe şi apoi însuşită de instanţa de apel.

Instanţa de apel, deşi a reţinut că reclamanta pretinde că a iniţiat procedura prealabilă fiscală atât pentru recuperarea sumelor nedatorate, pentru care a obţinut restituirea prin decizia nr. 146578/12 05 2017, cât şi pentru dobânzi, a arătat că reclamanta trebuia să facă dovada urmării procedurilor prealabile şi cu privire la dobânzi întrucât decizia Curţii Constituţionale nr. 694/2015 nu relevă posibilitatea contribuabilului de a pretinde dobânzi fiscale într-o altă procedură decât cea fiscală, iar procedurile jurisdicţiilor fiscale nu pot fi substituite, prin simpla voinţă a cetăţenilor, prin cele de drept comun.

Apar astfel ca eronate susţinerile recurentei că motivarea apelului s-a realizat prin precizările făcute de apelantă prin concluziile depuse la termenul din 18 09 2019, cărora instanţa de apel nu le-ar fi răspuns.

Aceste precizări, faţă de momentul proce S.U.A.l în care au fost făcute, nu puteau constitui critici de nelegalitate care învestesc în mod legal instanţa de apel, ci un punct de vedere prezentat instanţei la termenul la care cauza a rămas în pronunţare. De altfel, concluziile din 18 09 2019 sunt o reiterare a motivelor de apel pe care, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de apel le-a analizat.

Cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere formulat în contradictoriu cu D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, Înalta Curte observă că această soluţie a fost criticată în apel prin raportare la aceleaşi înscrisuri indicate şi în cererea de recurs (aflate la filele x, anexe ale cererii de chemare în judecată) care, în opinia recurentei, dovedesc iniţierea procedurii fiscale prealabile şi pentru restituirea dobânzilor, însă SFO Năvodari, căruia i-a fost adresată cererea de acordare a dobânzilor, nu a procesat-o.

Înscrisurile menţionate au fost depuse la dosar încă din cursul judecăţii în primă instanţă, dar nu au fost avute în vedere ca probe concludente în dovedirea parcurgerii procedurii fiscale prealabile, iar apelanta nu a precizat care sunt motivele pentru care prima instanţă ar fi greşit atunci când nu a acordat relevanţă acestor înscrisuri. De altfel, apelanta-reclamantă nu a explicat în ce mod respectivele înscrisuri au în vedere sumele solicitate în cuprinsul capătului de cerere ce face obiect al prezentei analize.

De altfel, nici în recurs nu se explică cum aceste înscrisuri ar dovedi parcurgerea proceduri prealabile pentru pretenţiile formulate în prezenta cauză.

Înscrisurile aflate la filele x, anexe ale cererii de chemare în judecată, cuprind şi fac referire la cererea înregistrată sub nr. x/6 11 2015 la Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Galaţi, prin AFP Constanţa prin care se solicită dobânzi şi impozit stabilit pe minus, calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii nr. 15670/11 11 2014 până la data transmiterii către contribuabil a înştiinţării de restituire.

Recurenta nu argumentează cum aceste sume sunt aceleaşi cu cele pretinse în prezenta cauză cu titlu de dobândă pentru suma de 12 367.80 RON şi contribuţii aferente CAS şi CASS.

Înalta Curte apreciază că simpla folosire a noţiunii de "dobândă" în înscrisurile aflate la filele x, anexe ale cererii de chemare în judecată, nu poate face dovada parcurgerii procedurii fiscale prealabile, prevăzută de OMFP nr. 1899/2004, pentru sumele ce fac obiect al capătului de cerere în discuţie.

De vreme ce, astfel cum s-a motivat anterior, nu s-a făcut dovada că înscrisurile administrate de recurentă au vizat prezenţiile deduse judecăţii, iar decizia Curţii Constituţionale nr. 694/2015 şi art. 4 din C. proc. civ. sunt lipsite de relevanţă întrucât nu permit contribuabilului să pretindă dobânzi fiscale direct pe calea dreptului comun, fără parcurgerea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004, Înalta Curte apreciază că este corect raţionamentul instanţei de apel care, constatând că nu a fost urmată procedura prealabilă fiscală pentru sumele pretinse cu titlu de dobânzi şi contribuţii la CAS şi CASS, a menţinut soluţia de respingere ca inadmisibilă a acestei pretenţii.

În recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 12 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, recurenta critică măsura revenirii asupra citării părţilor pentru soluţionarea cauzei şi arată că soluţionarea cererii în camera de consiliu, fără citarea părţilor, este greşită întrucât, potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, subiect al raportului juridic fiscal este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. şi unităţile subordonate acesteia. Prin urmare, în opinia recurentei, în decizia civilă nr. 94 C/18.09.2019 a fost menţionat corect ca pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, aşa cum este de altfel este trecut în antetul tuturor documentelor emise şi pe ştampila utilizată de pârât.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că s-a revenit asupra termenului din 1 04 2020, stabilit pentru soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, pentru care recurenta a fost citată, ca urmare a suspendării judecării tuturor cauzelor, dispusă prin rezoluţia din 27 03 2020. Ulterior, prin Hotărârea nr. 6 din 4 mai 2020 a Colegiului Curţii de Apel Constanţa, a fost actualizată lista cauzelor care se judecă în perioada stării de urgenţă, prin includerea şi a "cauzelor care se judecă fără citarea părţilor", motiv pentru care cererii de îndreptare a erorii materiale i s-a fixat termen la 12 mai 2020, fără citarea părţilor.

Potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. civ., cererile de îndreptare a erorii materiale se judecă cu citarea părţilor numai dacă instanţa socoteşte necesar ca ele să dea lămuriri.

Or, dată fiind măsura dispusă la nivelul întregii instanţe, de a fi reluată judecata tuturor cererilor care se judecă fără citarea părţilor, necitarea părţilor pentru termenul din 12 mai 2020 s-a făcut atât cu respectarea legii, care nu instituie obligativitatea citării părţilor, cât şi justificat de măsurile administrative aplicate tuturor cauzelor pentru care legea permitea să fie judecate fără citarea părţilor.

Ca atare, suspiciunea reclamată de recurentă privind lipsa de transparenţă a instanţei şi acuzele de încălcare a dreptului său la un proces echitabil sunt nefondate.

Analizând criticile de nelegalitate aduse fondului cererii de îndreptare a erorii materiale, Înalta Curte observă că în mod corect a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale, întrucât apelul incident a fost formulat de către D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de apel incident, iar nu de către Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, consemnarea din cuprinsul deciziei nr. 94 C/18.09.2019 fiind, evident, o eroare materială.

Instanţa de apel a adus şi un argument suplimentar, arătând că reclamanta a fost cea care a stabilit cadrul proce S.U.A.l prin chemarea în judecată a D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, antamând astfel aspecte legate de stabilire a calităţii proce S.U.A.l pasive pe acest capăt de cerere, care nu pot face obiect al cererii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceleaşi considerente, nici argumentele recurentei, care se referă la temeiurile de drept aplicabile pentru determinarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, nu vor putea fi analizate pe calea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceste motive, recursul declarat împotriva din 12 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, urmează a fi respins, ca nefondat.

Analizând recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr. 94 C din 18.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, Înalta Curte constată că recurenta a condiţionat analiza recursului incident de admiterea recursului principal, deoarece principalul aspect adus în discuţie în recursul incident este excepţia lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi care s-ar impune a fi soluţionată cu prioritate, în ipoteza admiterii recursului principal.

Înalta Curte observă că excepţia lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi a fost invocată încă de la prima instanţă care a considerat inutil să se pronunţe asupra sa întrucât pretenţiile formulate pe acest capăt de cerere au fost respinse ca inadmisibile, iar excepţia inadmisibilităţii a fost analizată prioritar excepţei lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive.

Ulterior, apelul incident formulat de aceeaşi parte, întemeiat pe aceeaşi excepţie, a fost respins cu motivarea că se urmăreşte reformarea soluţiei prin admiterea unei excepţii proce S.U.A.le de fond, în condiţiile în care prima instanţă nu efectuat o asemenea analiză deoarece a considerat cererea ca fiind inadmisibilă.

Înalta Curte observă că în acest recurs nu se aduc critici de nelegalitate deciziei recurate sub aspectul soluţiei date apelului incident, ci se reiterează excepţia lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi asupra căreia ambele instanţe de fond nu s-au pronunţat, în considerarea caracterului subsidiar al acestei excepţii faţă de excepţia inadmisibilităţii cererii, pe care au admis-o.

Luând în considerare că, prin respingerea recursului principal, a fost menţinută soluţia de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere formulat în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, cât şi faptul că excepţia lipsei calităţii proce S.U.A.le pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi nu a fost analizată în cauză tocmai în considerarea caracterului său subsidiar faţă de admisibilitatea acestui capăt de cerere, recursul incident urmează a fi respins.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 94 C din 18.09.2019 şi împotriva încheierii din 12 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, precum şi recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr. 94 C din 18.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă A. pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionale a Legilor nr. 260/2002 şi nr. 291/2007.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 94 C din 18.09.2019, precum şi recursul declarat împotriva încheierii din 12 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr. 94 C din 18.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.