Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1628/2020 AI generated

Validity of service at original address despite unnotified change; objective impediment requirement for reinstatement of appeal

Case Number Decizia nr. 1628/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the appeal court filing as late-filed and denying the request for reinstatement, thereby leaving the first-instance judgment that dismissed the delictual liability claim for unpaid VAT tax and civil damages in force. The dispute arose from appellants' attempt to initiate a second appeal against a 2017 civil judgment after claiming the judgment was invalidly communicated at their former residence, which had been foreclosed, rather than at a chosen process address, and arguing that the missed appeal deadline resulted from a justified impediment. The court held that the appellants failed to comply with procedural obligations under Article 172 of the Code of Civil Procedure by not notifying the adverse party of the address change via registered mail, making service at the old address legally valid; furthermore, the change in property ownership did not constitute an objective, unforeseen impediment justifying reinstatement under Article 186, as the appellants neglected to inform the court of their change of residence and did not exercise due diligence in monitoring the case status.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 172 C. proc. civ, art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 166 C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 172 din C. proc. civ; Validity of service at original address despite unnotified change; objective impediment requirement for reinstatement of appeal: The dispute arose from appellants' attempt to initiate a second appeal against a 2017 civil judgment after claiming the judgment was invalidly communicated at their former residence, which had been foreclosed, rather than at a chosen process address, and arguing that the missed appeal deadline resulted from a justified impediment. The court held that the appellants failed to comply with procedural obligations under Article 172 of the Code of Civil Procedure by not notifying the adverse party of the address change via registered mail, making service at the old address legally valid; furthermore, the change in property ownership did not constitute an objective, unforeseen impediment justifying reinstatement under Article 186, as the appellants neglected to inform the court of their change of residence and did not exercise due diligence in monitoring the case status.

Keywords

AI generated
validity of service change of residence missed deadline civil register civil judgment filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 21 iulie 2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii ANCPI, OCPI Ilfov - BCPI Buftea, C., D., E. şi F. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună:

- angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru săvârşirea faptei ilicite arătate în acţiune;

- obligarea în solidar a pârâţilor la plata prejudiciului cauzat reclamanţilor prin fapta ilicită săvârşită, estimat la suma de 500.000 euro;

- obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată cauzate reclamanţilor în litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 395 din 20 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanţii A. şi B..

S-a admis excepţia de netimbrare şi, în consecinţă, s-a anulat, în parte, ca netimbrată, acţiunea precizată la termenul din 14 noiembrie 2016, aferentă pretenţiei precizate de 1.500.000 euro.

S-a respins în rest, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

S-a luat act că pârâţii îşi rezervă dreptul la cheltuieli de judecată pe cale separată.

Au fost daţi în debit reclamanţii cu diferenţa de taxă de timbru neachitată de 11.755 RON pentru care s-a admis ajutorul public judiciar, în 10 de rate lunare egale, fiecare în cuantum de 1177,5 RON, cu scadenţa la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna aprilie 2017.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 798A din 03 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen.

S-a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 395 din 20 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul cererii de recurs, au dezvoltat următoarele critici:

- Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. considerând legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii la domiciliul menţionat în cererea introductivă, deşi recurenţii au formulat o cerere de schimbare a domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură încă din anul 2015, când cauza se afla într-un stadiu incipient, celelalte părţi putând lua cunoştinţă de cererea cu privire la schimbarea domiciliului de la dosarul cauzei, nefiindu-le vătămate drepturile în niciun fel. Totodată, din cuprinsul dispoziţiei legale menţionate, reiese faptul că textul reglementează procedura de citare, nefiind aplicabil în procedura de comunicare a actelor de procedură.

- În raport de dispoziţiilor art. 158 alin. (1) raportat la art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dovedit că la data comunicării sentinţei civile la domiciliul din cererea introductivă, adică la data de 21 august 2017, recurenţii nu mai locuiau acolo, imobilul fiind executat silit, aşa încât comunicarea legală a sentinţei trebuia să se facă la domiciliul ales.

- Nu au fost respectate obligaţiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ., în condiţiile în care la dosarul cauzei exista o cerere pentru schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, aşa încât instanţa a avut cunoştinţă despre noua adresă pentru comunicarea actelor de procedură.

- Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., apreciind că s-a solicitat calcularea termenului de repunere în termen în mod subiectiv, în condiţiile în care revenea acesteia obligaţia de a cerceta dacă în raport de probele depuse pe acest aspect este incident în cauză un motiv temeinic justificat care să fii împiedicat părţile în exercitarea căii de atac în termen.

- Motivul pentru care s-a solicitat repunerea în termenul de apel este acela că hotărârea a fost comunicată la o adresă la care reclamanţii nu mai locuiau din pricina unei executări silite asupra imobilului reprezentând domiciliul acestora, cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei se afla o cerere pentru alegerea locului pentru comunicarea actelor de procedură.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat în cauză şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenţii-reclamanţi susţin pretinsa nelegalitate a deciziei nr. 789 din 03 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încălcarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 6, art. 158 alin. (1), art. 166, art. 172 din C. proc. civ.

Astfel recurenţii-reclamanţi arată, în cuprinsul cererii de recurs, că, în raport de dispoziţiilor art. 158 alin. (1) raportat la art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dovedit că la data comunicării sentinţei nr. 395 din 20.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la domiciliul din cererea introductivă, adică la data de 21 august 2017, aceştia nu mai locuiau acolo, imobilul fiind executat silit, aşa încât comunicarea legală a sentinţei trebuia să se facă la domiciliul ales.

Aşadar, nu au fost respectate obligaţiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ., în condiţiile în care la dosarul cauzei exista o cerere pentru schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, aşa încât instanţa a avut cunoştinţă despre noua adresă pentru comunicarea actelor de procedură.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 172 C. proc. civ., considerând legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii primei instanţe la domiciliul menţionat în cererea introductivă, deşi aceştia au formulat o cerere de schimbare a domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură încă din anul 2015, celelalte părţi putând lua cunoştinţă de cererea cu privire la schimbarea domiciliului de la dosarul cauzei, nefiindu-le vătămate drepturile în niciun fel.

Aşadar, recurenţii-reclamanţi îşi justifică formularea căii de atac a apelului peste termenul legal impus de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. (30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel) invocând faptul că sentinţa civilă nr. 395 din 20.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost comunicată la domiciliul reclamanţilor şi nu la domiciliul ales pentru transmiterea actelor de procedură, respectiv la sediul cabinetului de avocat, aşa cum aceştia precizează că s-a solicitat.

Se constată, astfel, că problema care se impune a fi lămurită de către instanţa de recurs vizează nerespectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac a apelului prin raportare la modalitatea de comunicare a hotărârii la domiciliul indicat de parte.

Art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată, referitor la persoanele fizice, cu privire la locul citării, dar şi al comunicării actelor de procedură, aşa cum prevede art. 158 C. proc. civ., că aceasta se face "la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă".

Art. 158 C. proc. civ. prevede că "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156".

Potrivit art. 166 C. proc. civ. "Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuinţat ori destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanţei spre a înştiinţa din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare şi a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obţine noua adresă unde urmează a se face comunicarea".

Dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. menţionează că "dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În cauza de faţă, recurenţii-reclamanţi invocă, pentru a jusifica nelegala comunicare a sentinţei instanţei de fond la domiciliul procesual ales, chestiune care, apreciază aceştia, echivalează cu lipsa comunicării şi declararea căii de atac a apelului în termen, o cerere trimisă prin fax, la data de 02.02.2015, către Tribunalul Bucureşti, prin care reclamanţii au solicitat să se ia act de faptul că domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură este la Cabinet de avocat G., situat în Bucureşti, str. x, persoana însărcinată cu primirea corespondenţei fiind H..

Instanţa de apel, în urma verificărilor efectuate, a reţinut că o asemenea cerere nu se regăseşte în materialitatea ei în dosar, iar în urma demersurilor efectuate în calea de atac, s-a precizat că registrul de înregistrare a înscrisurilor transmise prin fax din luna februarie 2015 nu se mai regăseşte în arhiva secţiei, termenul de păstrare fiind de 3 ani, însă a fost depus la dosar extras Ecris în care cererea referitoare la "adresa nouă de comunicare" figurează înregistrată la data de 03.02.2015.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut plauzibilă poziţia reclamanţilor privind formularea cererii de alegere de domiciliu, dubiul în acest sens profitându-le.

Prin cererea pe care recurenţii susţin că au depus-o la dosar, aceştia au indicat instanţei domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, inclusiv a citaţiilor, acestea reprezentând acte de procedură.

Se constată că, pe parcursul derulării procesului, recurenţii-reclamanţi nu au reiterat instanţei solicitarea formulată cu privire la schimbarea domiciliului procesual şi nu au invocat o eventuală neregularitate a efectuării actelor de procedură, atâta vreme cât toate citaţiile (care sunt acte de procedură) au fost comunicate la domiciliul reclamanţilor, aşa cum s-a indicat în cererea de chemare în judecată, şi primite de către aceştia în comuna Gruiu, sat Siliştea Snagovului, judeţul Ilfov.

De asemenea, trebuie reţinut şi faptul că niciun înscris depus în cauză, inclusiv ulterior depunerii cererii de schimbare a domiciului formulată de reclamanţi, nu are indicat domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat, ci doar domiciliul reclamanţilor indicat în cererea de chemare în judecată.

Totodată, şi ulterior datei de 27.04.2017 (data încheierii actului de adjudecare nr. 315) reclamanţii au indicat instanţei domiciliul din comuna Gruiu, sat Siliştea Snagovului, str. x, jud. Ilfov.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod corect că toate actele de procedură efectuate după data înregistrării în sistemul Ecris a cererii de schimbare a domiciliului, inclusiv cererile de ajutor public judiciar, de reexaminare taxă de timbru şi de ajutor public judiciar, răspunsul la întâmpinare şi adresele de înaintare a ratelor din taxa de timbru eşalonată, fac referire la domiciliul reclamanţilor indicat în acţiunea introductivă şi care a fost avut în vedere la efectuarea procedurii de comunicare a hotărârii.

Pe de altă parte, analizând conţinutul dispoziţiilor legale anterior enunţate, respectiv textul art. 172 C. proc. civ., rezultă îndeplinirea cumulativă a unor obligaţii procedurale în sarcina părţii care alege să îşi schimbe locul citării, constând în înştiinţarea instanţei dar şi a părţii adverse prin scrisoare recomandată.

Raţiunea unei asemenea obligaţii este aceea că legiuitorul a considerat că trebuie asigurată o protecţie a părţii adverse cu privire la cunoaşterea domiciliului celui implicat, chestiune care se reflectă atât în realizarea legală a procedurii de citare, cât şi a comunicării actelor de procedură pe parcursul judecăţii, aceasta fiind o modalitate de asigurare a respectării principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi al securităţii raportului juridic stabilit în cadrul actului jurisdicţional prin exercitarea căilor de atac în termenul imperativ prevăzut de lege.

Aşadar, dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. sunt aplicabile pentru toate actele de procedură, reglementând obligativitatea de încunoştinţare a părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar odată cu cererea prin care se încunoştinţează instanţa despre schimbarea locului citării, în caz contrar procedura pentru aceeaşi instanţă fiind considerată valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

În cauza de faţă este necontestat faptul că reclamanţii nu au respectat obligaţia înştiinţării pârâţilor asupra schimbării locului unde urmează a fi citaţi, cererea formulată şi înregistrată la data de 03.02.2015 nefiind comunicată părţii adverse prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Prin urmare, având în vedere acest aspect, devine aplicabilă teza finală a art. 172 C. proc. civ., sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiilor impuse fiind aceea că procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. se referă exclusiv la procedura de citare şi nu la comunicarea hotărârii judecătoreşti este neîntemeiată şi nu poate fi reţinută. Aceştia susţin faptul că "în cazul hotărârii, fiind un act emis şi comunicat de către instanţă, fără concursul niciuneia dintre părţi, comunicarea ei se face exclusiv de către instanţă către părţi nefiind posibilă comunicarea ei direct între părţi".

Instanţa reţine faptul că inclusiv citaţia este un act de procedură al instanţei emis şi comunicat, de asemenea, exclusiv de către aceasta către părţi.

Nu există elemente de fapt sau de drept care să susţină o eventuală obligaţie a instanţei de a comunica la domicilii diferite actele de procedură reclamanţilor, în funcţie de tipul actului de procedură, respectiv citaţie sau hotărâre judecătorească.

Recurenţii-reclamanţi nu au contestat continuarea emiterii şi comunicării citaţiilor la domiciliul indicat în cererea introductivă, deşi chiar aceştia susţin că noul domiciliu este ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod legal că aprecierea apelanţilor-reclamanţi, în sensul că art. 172 C. proc. civ. se referă doar la procedura de citare şi nu la cea de comunicare, este nefondată şi incorectă în condiţiile în care chiar aceştia s-au prevalat de schimbarea domiciliului şi recunoaşterea exercitării căii de atac în termen. Or, dacă s-ar accepta interpretarea propusă de reclamanţi, aceştia nu ar beneficia de dispoziţiile legale pentru a considera procedura de comunicare nelegal îndeplinită.

În fine, o ultimă critică a recurenţilor-reclamanţi vizează faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., apreciind că s-a solicitat calcularea termenului de repunere în termen în mod subiectiv, în condiţiile în care revenea acesteia obligaţia de a cerceta dacă în raport de probele depuse pe acest aspect este incident în cauză un motiv temeinic justificat care să fii împiedicat părţile în exercitarea căii de atac în termen.

Reclamanţii au formulat cererea de repunere în termenul de apel cu motivarea că, la momentul comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond, aceştia nu mai domiciliau la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, imobilul fiind supus urmăririi silite şi adjudecat la data de 27.04.2017.

Recurenţii-reclamanţi susţin, aşadar, că situaţia potrivit căreia domiciliul unde s-a făcut comunicarea sentinţei nr. 395/22.03.2017 a fost supus unei proceduri de executare silită se încadrează în noţiunea de "motiv temeinic justificat", iar instanţa de apel ar face aprecieri străine de reglementarea legală a instituţiei repunerii în termen, vorbind despre "calcularea termenului de repunere în mod subiectiv".

Dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. prevăd că "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".

Este de precizat că, potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual care, din motive temeinic justificate, nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că textul de lege menţionat a fost instituit în favoarea părţii care s-a aflat într-o situaţie obiectivă, mai presus de voinţa sa, de a declara calea de atac în termenul defipt de lege, ceea ce exclude ideea de culpă. Schimbarea situaţiei juridice a imobilului la care partea şi-a indicat domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură poate produce consecinţe juridice în ceea ce priveşte prorogarea termenului de declarare a apelului, atâta timp cât o astfel de situaţie, intervenită anterior comunicării hotărârii, a fost adusă la cunoştinţa instanţei concomitent intervenirii ei, chestiune în raport de care să poată fi calculat, obiectiv, termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor şi nu subiectiv în raport de voinţa părţii.

Se constată că reclamanţii nu au comunicat instanţei împrejurarea că nu mai locuiesc la adresa indicată în acţiunea introductivă, însă solicită calcularea termenului de repunere în mod subiectiv, de la data la care s-au prezentat la sediul instanţei pentru a studia dosarul (28.03.2018), dată care nu are caracter obiectiv pentru a putea fi luată în considerare ca moment de la care să se calculeze în mod legal termenul de formulare a căii de atac.

Dincolo de faptul că o astfel de dată nu are caracter obiectiv, culpa părţii, constând în nerespectarea cerinţelor procedurale prevăzute de textele de lege anterior citate, exclude noţiunea de motiv temeinic justificat.

Dacă s-ar avea în vedere un asemenea argument invocat de recurenţi, ar însemna că termenul procedural pierdut de parte poate fi oricând restabilit şi calculat de la orice dată la care partea în cauză ar fi procedat la studierea dosarului, ceea ce contravine caracterului obiectiv al dispoziţiei legale instituite de art. 186 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi nu au fost cu nimic împiedicaţi în a depune diligentele necesare pentru obţinerea unei copii a hotărârii sau pentru a verifica stadiul redactării sau comunicării hotărârii mai devreme de termenul de 12 luni menţionat de aceştia în cererea de recurs, cu atât mai mult cu cât aceştia nu aveau cum să nu cunoască soluţia primei instanţe, aceasta fiind disponibilă atât pe portalul instanţelor de judecată, cât şi la condica instanţei, şi aveau interes în promovarea căii de atac.

În concluzie, în mod corect instanţa de apel a repins cererea de repunere în termenul de apel, considerentele avute în vedere de aceasta în adoptarea soluţiei fiind întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 798 A din 03.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 798 A din 03.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.