Competence conflict in delictual water utility claim resolved in favor of Pucioasa Court based on private order jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Pucioasa, la data de 2 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. Compania de Apa Târgovişte-Dâmboviţa S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pe cale de cerere de valoare redusă, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5.948,93 RON, din care 5.789,43 RON debit principal, contravaloarea apei potabile şi a serviciilor de canalizare şi 159,5 RON penalităţi de întârziere pentru facturile emise în perioada 31 mai 2018 - 30 noiembrie 2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270 şi art. 1350 C. civ.

La data de 29 octombrie 2019, reclamanta a depus o precizare, în ceea ce priveşte temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, indicând dispoziţiile art. 1350 şi art. 1345 C. civ.

Ulterior, la data de 12 februarie 2020, reclamanta a depus o nouă precizare prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile 1349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1430 din data de 29 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pucioasa, în esenţă, a reţinut că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ. potrivit cu care:

"cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului".

A constatat că aceste dispoziţii sunt aplicabile în toate situaţiile în care obiectul cererii este în legătură cu raporturile juridice născute între consumator şi profesionist fie dintr-un contract, fie dintr-un fapt licit ori ilicit.

Totodată, a avut în vedere că, potrivit art. 3 C. civ.:

"(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ."

A mai arătat şi că art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. prevede că "noţiunea de profesionist prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute în lege".

Astfel, a apreciat că noţiunea de profesionist reprezintă genul, iar celelalte categorii enunţate în text reprezintă specia, făcând astfel parte integrantă din noţiunea generică şi a reţinut că reclamanta are calitatea de profesionist.

În ceea ce priveşte domiciliul pârâtului, a constatat că acesta este în Bucureşti, str. x, domiciliu care este activ din 29 iulie 2010, înainte de data sesizării instanţei cu prezenta cerere, şi totodată că nu a fost dovedit în mod cert faptul că pârâtul are o reşedinţă sau o locuinţă principală, distincte de domiciliu.

În contextul celor expuse, având în vedere că pe dovezile de comunicare a actelor de procedură la domiciliul legal s-a subliniat menţiunea "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă", a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 90 alin. (2) teza I C. civ., potrivit cu care "În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte"

De asemenea, a reţinut că, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 121 C. proc. civ., întrucât părţile nu au convenit asupra alegerii unei instanţe judecătoreşti în caz de litigiu, astfel că singura instanţă competentă este cea de la domiciliul pârâtului consumator.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6176 din data de 4 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, faţă de precizările depuse de către reclamantă, raportat la cauza invocată în susţinerea cererii de chemare în judecată, respectiv răspundere civilă delictuală, a apreciat că nu este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Astfel, a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, a avut în vedere că este general acceptat că, în cazul competenţei alternative, aceasta este de ordine privată, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sau art. 114 alin. (2) C. proc. civ., aceste dispoziţii nefiind aplicabile în cauză.

Reţinând prevederile art. 129 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 116 din acelaşi cod, a reţinut că, în cazul necompetenţei de ordine privată, după ce a făcut alegerea, reclamantul nu mai poate reveni asupra sa, instanţa pe care a sesizat-o devenind competentă să judece cauza prin neinvocarea excepţiei necompetenţei de către pârât, iar instanţa, din oficiu, nu ar mai putea să invoce necompetenţa în soluţionarea respectivului litigiu.

A constatat că, în speţă, dintre cele două instanţe competente în mod alternativ, reclamanta a ales să sesizeze instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită reclamată sau s-a produs prejudiciul [art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ..], iar nu instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului (art. 107 C. proc. civ.).

Totodată, a apreciat că, nici în ipoteza în care s-ar reţine ca şi cauză răspunderea civilă contractuală (astfel cum a reţinut Judecătoria Pucioasa), Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu este competentă să soluţioneze prezenta cauză, întrucât pârâtul nu are calitatea de consumator.

În plus a arătat că, nefiind consumator şi competenţa fiind de ordine privată, nici în această ipoteza prima instanţă sesizată nu ar putea să invoce din oficiu necompetenţa, întrucât a devenit competentă să judece cauza, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei de către pârât.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Pucioasa şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială, întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) Cod procedură face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun.

Potrivit precizării depuse de reclamată la data de 12 februarie 2020, aceasta a înţeles să îşi întemeieze cererea pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală; ca atare, în cauză temeiul cererii nu este unul contractual pentru a deveni incidentă norma de competenţă absolută de la art. 121 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Normele de competenţă reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Pucioasa, ci instanţa a invocat această excepţie din oficiu, la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2019.

Prin urmare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Pucioasa, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2020.