Prescription of hospital reimbursement claims: Recurs dismissed

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată în data de 14.05.2019, reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor obligarea acesteia la plata sumei de 42.077.970 RON reprezentând:suma de 26.969.180 RON reprezentând contravaloare factură nr. x/23.05.2016, respectiv diferenţă contravaloare servicii medicale în spitalizare continuă aferente anului 2014; suma de 15.108.790 RON reprezentând contravaloare factură nr. x/23.05.2016, respectiv diferenţă contravaloare servicii medicale în spitalizare continua aferente anului 2015 - anexa nr. l; daune interese (dobânda legală) de la scadenţă până la data plaţii efective a debitului.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 124/C din 18 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât.

A fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă, privind obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Bihor la plata sumei de 42077970 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă prin decizia 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 124/C din 18 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Se susţine că instanţa în mod greşit a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, hotărârea acesteia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prin indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, raportate la soluţia pronunţată şi argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, respectiv a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, care în nici un caz nu poate să fie data de 14.03.2016 - ultimul act adiţional.

Aceasta deoarece Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, potrivit şi art. 5 alin. (1) lit. b) din contractul nr. x/2004 are obligaţia de a deconta furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţită de documentele justificative prezentate atât pe suport de hârtie, cât şi informat electronic, astfel că nu poate şi nici nu are cum să efectueze o plată, indiferent cu ce titlu ar fi aceasta, decât în baza unei facturi.

Prin urmare, trebuie reţinut că naşterea dreptului de a solicita o anumită sumă de bani cu orice titlu, în baza şi în cadrul relaţiei contractuale are loc numai în baza unei facturi.

Se reiterează susţinerile cu privire la momentul începerii prescripţiei potrivit prevederilor art. 2523 C. civ., în sensul ca prescripţia începe sa curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, astfel dreptul la acţiune s-a născut la data de 10.06.2016, data refuzului plăţii celor două facturi, factura nr. x/23.05.2016 şi nr. y/23.05.2016.

Având în vedere motivele expuse mai sus, se solicită, în principal admiterea recursului declarat, casarea sentinţei nr. 50/2020-A a Curţii de Apel Oradea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond; în subsidiar, în situaţia în care instanţa de recurs va reţine cauza spre judecare, se solicită admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 42.077.970 RON reprezentând contravaloare servicii medicale.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a solicitat, în principal, nulitatea recursului raportat la prevederile art. 486 alin. (1) noul C. proc. civ. şi art. 488 noul C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că criticile invocate se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., deoarece se invocă greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, considerându-se că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 10.06.2016, data refuzului plăţii celor două facturi (factura nr. x/23.05.2016 şi nr. y/23.05.2016), invocându-se, prin urmare, greşita aplicare a dispoziţiilor art. art. 2523 C. civ.

Drept urmare, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtă este nefondată, urmând a fi respinsă.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că nu este incident acest motiv de nelegalitate invocat de reclamant, deoarece instanţa de apel a solutionat în mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând că cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă, privind obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Bihor la plata sumei de 42.077.970 RON este prescrisă.

Conform prevederilor art. 2523 C. civ., prescripţia extinctivă, ca mijloc de stingere a dreptului la acţiune în sens material, ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Pentru a determina începutul termenului de prescripţie, în mod corect instanţa a reţinut că, între cele două părţi, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, s-au perfectat contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti nr. 1504/20 mai 2013, (cu valabilitate 1 mai 2013 - 31 decembrie 2013, prelungit, prin act adiţional, până la data de 30.06.2014) şi contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti nr. 1504/30 iunie 2014 (cu valabilitate 1 iulie 2014 - 31 decembrie 2014), prelungit prin mai multe acte adiţionale, ultimul act adiţional, ataşat la dosarul cauzei, fiind încheiat la data de 14 martie 2016.

Casei de Asigurări de Sănătate Bihor îi incumbă obligaţia de a deconta "în primele 14 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor în luna precedentă, pe baza facturii şi a documentelor depuse până la data prevăzută în contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, cu încadrarea în sumele contractate", în temeiul prevederilor art. 5 lit. i) din contractul nr. x/2014 (respectiv, lit. f) din contractul nr. x/2013).

Potrivit prevederilor art. 6 lit. d) din acelaşi contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti nr. 1504/2014, furnizorul de servicii medicale, în cauză, recurentul reclamant, este obligat să factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractelor de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, factura trebuie să fie însoţită de documentele justificative privind activităţile realizate în mod distinct, conform prevederilor H.G. nr. 400/2014 şi ale Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360/2014.

Aşadar, s-a apreciat că, asupra contractelor de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiate în cauză şi depuse la dosarul cauzei, se prevede modalitatea de decontare a serviciilor medicale, sub aspectul termenelor de emitere a facturii şi de plată a contravalorii acestor servicii medicale, precum şi scadenţa obligaţiei de plată a serviciilor medicale spitaliceşti prestate în cursul unei luni.

În cauză, nu pot fi primite, aşadar, susţinerile recurentului reclamant privind interpretarea eronată a prevederilor art. 2523 C. civ., în sensul că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, şi anume că dreptul la acţiune s-ar fi născut la data de 10.06.2016, data refuzului plăţii celor două facturi, factura nr. x/23.05.2016 şi nr. y/23.05.2016.

Împrejurarea că reclamantul nu a emis facturile pentru serviciile medicale în termenul stabilit conform clauzelor contractuale, ci doar în anul 2016, urmare a raportului de control întocmit de Ministerul Sănătăţii la data de 14 martie 2016, nu poate produce consecinţe sub aspectul momentului naşterii dreptului la acţiune, în sens material, cu referire la plata contravalorii serviciilor medicale spitaliceşti prestate, emiterea facturilor cu întârziere, contrar clauzelor contractuale, neputând înlătura efectele prescripţiei dreptului material la acţiune.

În mod just instanţa de apel a considerat că, pentru sumele solicitate pentru serviciile medicale, termenul de prescripţie începe să curgă din luna următoare celei în care se face plata, astfel că termenul de prescripţie extinctivă, de 3 ani, pentru fiecare creanţă este împlinit.

Nu în ultimul rând, dreptul material la acţiune al reclamantului pentru recuperarea sumei suplimentare (stabilite prin actul adiţional din 14.03.2016) reprezentând cheltuieli de spitalizare s-a născut la momentul încheierii ultimului act adiţional la contractul de furnizare de servicii medicale, respectiv 14.03.2016, iar cursul prescripţiei nu a fost întrerupt, conform înscrisurilor depuse la dosar, astfel că instanţele corect au constatat că acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, reglementat expres de dispoziţiile art. 2517 C. civ., întrucât cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.05.2019.

În concret, în mod just s-a apreciat că reclamantul avea obligaţia de a nu rămâne în pasivitate, timp de mai mult de trei ani, până la formularea cererii deduse judecăţii, având posibilitatea de a solicita contravaloarea serviciilor medicale în termenul prevăzut de lege pentru a obţine concursul justiţiei, în vederea obţinerii unui titlu executoriu cu privire la acestea.

Drept urmare, nu pot fi primite criticile recurentului privind interpretarea sau aplicarea eronată a prevederilor legale privind prescripţia extinctivă, corect fiind respinsă acţiunea promovată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea, întrucât a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea împotriva deciziei nr. 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea împotriva deciziei nr. 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2020.