Toy Minifigure Sets Held to Infringe EU Trademarks and Registered Design; Appeal Rejected

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 12 mai 2017, reclamantele A. şi B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că toate seturile de jocuri care conţin minifigurine cu omuleţi (băieţi şi fete) ce fac obiectul măsurii reţinerii dispuse de Biroul Vamal Constanţa Sud în data de 13 aprilie 2017, în baza cererilor de intervenţie formulate de A. şi B. nr. x din data de 13 iunie 2016 şi nr. x din data de 14 iunie 2016, conform deciziei vamale x din data 14 aprilie 2017, încalcă următoarele drepturi de proprietate intelectuală deţinute de reclamantele A.

şi B.: marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A.; marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A.; marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A.; desenul internaţional nr. x ce desemnează Uniunea Europeana deţinut de Lego; dreptul de autor deţinut de Lego asupra desenului x; să se dispună distrugerea imediată a tuturor seturilor de jocuri care conţin minifigurine cu omuleţi (băieţi şi fete) ce fac obiectul deciziei vamale x din data de 14 aprilie 2017, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, deoarece acestea încalcă drepturile reclamantelor de proprietate intelectuală asupra mărcilor europene tridimensionale x şi asupra desenului internaţional x; obligarea pârâtei C.

S.R.L. să înceteze imediat importul în vederea comercializării precum şi tranzitul oricăror produse care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x deţinute de A. sau care încorporează sau conţin aplicat fără drept desenul internaţional x deţinut de Lego; interzicerea importului şi comercializarea în România de către pârâtă a tuturor jocurilor reţinute conform deciziei vamale x din data de 14 aprilie 2017, care conţin minifigurine de omuleţi (băieţi şi fete) identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x sau care conţin minifigurine ce încorporează sau au aplicat desenul internaţional x; obligarea pârâtei să înceteze de îndată orice act de reproducere, fabricare, comercializare ori oferire spre vânzare, punere pe piaţă, import, export sau orice altă formă de folosire a produselor ce poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x sau care încorporează sau conţin aplicat desenul internaţional x şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1386 din data de 10 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a constatat că mărfurile reţinute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deţinute de reclamante, a dispus distrugerea seturilor de jocuri care conţin minifigurine cu omuleţi, reţinute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017, pe cheltuiala pârâtei, a obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării şi tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare celor asupra cărora poartă drepturile de proprietate intelectuală deţinute de reclamante, a interzis pârâtei importul şi comercializarea în România a tuturor seturilor de jocuri reţinute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017, a obligat pârâta să înceteze orice act de reproducere, fabricare, comercializare ori oferire spre vânzare, punere pe piaţă, import, export, precum şi orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare celor asupra cărora poartă drepturile de proprietate intelectuală deţinute de reclamante şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.8527,40 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 167A din data de 6 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1386 din data de 10 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. şi B., şi a obligat pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.850,82 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta C. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, formulată prin avocat D., invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. S.R.L., în esenţă, a susţinut următoarele:

- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009, transpusă în legislaţia română în prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998:

- instanţa de apel reţine în mod greşit că există similaritate între mărcile intimatelor-reclamante şi produsele recurentei-pârâte, existând diferenţe mari între acestea, iar simpla suprapunere a unor elemente uzuale nu este susceptibilă de a conduce în mod automat la o similaritate per ansamblu;

- în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, neexistând riscul de confuzie care include riscul de asociere, având în vedere că pe ambalajele jucăriilor recurentei-pârâte sunt menţionate mărcile produsului Cogo, care contribuie în mod definitoriu la diferenţierea produselor, nefiind relevant faptul că aceste mărci nu sunt protejate în România;

- în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale, cererea de intervenţie vamală, formulată de reclamantă este valabilă pentru întreg teritoriul Uniunii Europene, iar, în situaţia în care produsele ar fi fost considerate similare, acestea ar fi putut fi oprite la vama din ţările în care recurenta-pârâtă importă aceleaşi produse, fapt care nu s-a întâmplat;

- instanţa de apel a ignorat susţinerile recurentei-pârâte privind faptul că, în cazul jocurilor de acest tip destinate copiilor, orice părinte sau cumpărător al produselor va verifica detalii precum mărimea pieselor de joc, tipul de vopsea aplicată produselor; în consecinţă gradul de atenţie al consumatorului este unul ridicat, acesta fiind atent nu numai la originea produselor, dar şi la respectarea tuturor criteriilor de siguranţă impuse de utilizarea lor de către copii;

- preţul produselor este diferit, produsele intimatelor-reclamante fiind mult mai scumpe decât cele ale recurentei-pârâte, astfel că nu poate exista risc de confuzie nici sub acest aspect;

- riscul de confuzie trebuie estimat global;

- instanţa de apel a făcut în mod eronat aprecieri legate de faptul că elementele comune ale minifigurinelor ar fi impuse de funcţionalitatea produselor, câtă vreme analiza nu priveşte presupuse motive de refuz la înregistrarea mărcii intimatelor-reclamante;

- instanţa nu a făcut o analiză comparativă a produselor intimatelor-reclamante şi a celor aparţinând recurentei-pârâte, iar, din motivarea sa, rezultă o teorie generală cu privire la noţiunile de similitudine şi risc de confuzie, fără a se individualiza în planul particular al speţei în ce măsură sunt incidente criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009;

- riscul de confuzie trebuie demonstrat prin dovezi reale, care se apreciază în funcţie de mai multe elemente analizate în concret, iar, în speţă, deşi este de netăgăduit dreptul la marcă al intimatelor-reclamante asupra minifigurinei tridimensionale în formă de roboţel, înainte de a se trece la compararea cu minifigurinele comercializate de recurenta-pârâtă, este necesar a se stabili existenţa unui presupus risc de confuzie şi asociere decurgând din similaritatea acestora, fără a argumenta sau a demonstra utilizarea lor de către recurenta-pârâtă;

- nu există identitatea/similaritatea cu produsele protejate ale intimatelor-reclamante;

- produsele sunt similare într-o măsură redusă, iar riscul de confuzie, ca urmare a coexistenţei produselor în conflict, este inexistent;

- raportat la cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia pronunţată la data de 11 iunie 2009 în Cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG v Franz Hauswirth GmbH), în speţă, nu este suficientă cunoaşterea de către terţ a faptului relevant constând în existenţa şi folosirea mărcii, fiind necesar a se dovedi că intenţia recurentei-pârâte, la momentul comercializării produselor în litigiu, a fost aceea a creării unei confuzii între produsele comercializate şi cele ale intimatelor-reclamante;

- nu s-a dovedit încălcarea drepturilor intimatelor-reclamante privind cele trei mărci tridimensionale de către recurenta-pârâtă, nefiind incidente dispoziţiile invocate de către părţile adverse, respectiv art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile, Legea nr. 344/2005 şi Regulamentul european nr. 207/2009;

- instanţa de apel a încălcat prevederile art. 451 C. proc. civ.:

- instanţa de apel nu a cenzurat cererea intimatelor-reclamante de obligare a părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată;

- cheltuielile de judecată nu sunt pe deplin justificate, având în vedere valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi activitatea desfăşurată de avocat;

- se impunea reducerea cheltuielilor de judecată acordate.

Prin cererea de recurs, formulată prin administrator E., recurenta-pârâtă C. S.R.L., în esenţă, a susţinut următoarele:

- nu a fost avut în vedere certificatul de conformitate nr. x;

- instanţele care au judecat cauza i-au încălcat dreptul la apărare - i-au refuzat dreptul de a-şi angaja un apărător pentru a o reprezenta în primă instanţă şi nici nu i-au încuviinţat administrarea probei cu expertiza de specialitate;

- mărcile Lego şi Cogo nu sunt similare;

- părţile adverse nu au depus la dosar niciun document care să ateste dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii Lego şi a desenului invocat, conform legislaţiei române în vigoare;

- recurenta-pârâtă nu poate fi acuzată de contrafacere întrucât nu este producătoarea jocurilor care au fost cumpărate legal şi care au certificate de origine din ţara producătoare, China;

- pe cutiile şi jocurile achiziţionate apar însemnele F., neexistând niciun însemn al firmei Lego;

- instanţa a omis să constate că pe produsele cumpărate din China de firma C. S.R.L. nu figurează însemnele firmei Lego;

- în speţă, nu există risc de confuzie sau de asociere;

- riscul de confuzie trebuie demonstrat cu dovezi reale şi se apreciază în raport de mai multe elemente ce trebuie analizate în concret - instanţa nu a procedat la o astfel de analiză;

- planşele foto depuse pentru analiza similitudinii figurinelor nu se pot corobora cu cele reţinute prin decizia vamală x din data de 14 aprilie 2017, în cuprinsul acesteia menţionându-se doar că s-au reţinut 3442 jocuri de construit din plastic, fără a se detalia dacă aceste jocuri conţin cărămizi de construcţii din plastic sau minifigurine; totodată, şi în cuprinsul adeverinţei de reţinere a bunurilor nr. x din 13 aprilie 2017, se menţionează doar joc construcţie din plastic 3D, fără alte detalii suplimentare;

- riscul de confuzie nu există, atât timp cât, până a se ajunge la produsul în sine, consumatorul ia contact cu modul de prezentare a produselor - există o diferenţă grafică vizuală evidentă şi, de asemenea, o diferenţă verbală, fonetică;

- la o simplă comparare a jocurilor Lego şi a celor importate de către recurenta-pârâtă se pot observa diferenţe majore - o diferenţă semnificativă priveşte inscripţiile de pe produse, fiind imposibilă generarea unei confuzii între expresiile/cuvintele din limba chineză, de pe produsele comercializate de recurenta-pârâtă, cu cele în limba engleză, de pe produsele intimatelor-reclamante;

- Lego este un producător danez, iar produsele Cogo aparţin unui producător chinez - fiind vorba despre doi producători de pe două continente diferite, care nu pot fi asociaţi, în sensul de parteneriat, de către consumatori;

- în ceea ce priveşte desenul comunitar 076470/2011, hotărârile pronunţate de către instanţe sunt nelegale, neverificându-se dacă protecţia desenului este în termen şi nefiind solicitate intimatelor-reclamante documentele de plată a taxelor de menţinere în vigoare a dreptului invocat;

- nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009;

- instanţa de apel în mod greşit nu a solicitat intimatelor-reclamante să depună înscrisurile care fac dovada protecţiei comunitare şi a plăţii la zi a taxelor de menţinere, precum şi a înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 2 decembrie 2019, recurenta-pârâtă a precizat că nu îşi exprimă acordul ca recursul să fie soluţionat de către completul de filtru.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatele-reclamante A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de către partea adversă, menţinerea deciziei recurate ca legală şi temeinică, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, au invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului.

În susţinerea excepţiei netimbrării recursului au arătat că până la data de 5 decembrie 2019, recurenta-pârâtă nu îşi îndeplinise obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită de către instanţă.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, a arătat că hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 20 septembrie 2019, iar, raportat la dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 21 octombrie 2019; recursul formulat prin avocat, cât şi recursul declarat prin reprezentantul E. au fost depuse peste termenul legal, la 22 octombrie 2019 şi, respectiv, la 23 octombrie 2019.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, a arătat că, prin ambele cereri de recurs formulate în cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat susţineri care să poată fi încadrate în motivele de casare reglementare de lege, astfel că este incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatele-reclamante au precizat că nu îşi exprimă acordul ca, în situaţia în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluţionat în complet de filtru şi au solicitat judecarea recursului cu citarea părţilor.

II.3 Răspunsul la întâmpinare:

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 17 decembrie 2019, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 167A din data de 6 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, respingând excepţiile invocate de către intimate prin întâmpinare, pentru motivele redate în cuprinsul încheierii de admitere în principiu.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Vor fi analizate motivele de recurs formulate de ambii reprezentanţi ai recurentei-pârâte, având în vedere că în cauză s-a făcut dovada calităţii de reprezentant şi în persoana administratorului pârâtei, potrivit certificatului constatator emis de ONRC - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi - dosar recurs, care a conceput în termen motive de recurs, separate de cele formulate prin avocatul ales, cu delegaţie la dosar - dosar recurs.

În plus, se impune precizarea că ambele memorii de recurs vor fi luate spre analiză în măsura în care susţin critici de nelegalitate sau sunt apte a fi calificate ca atare, având în vedere că mare parte dintre acestea au fost susţinute şi în apel, iar instanţa de apel a dat o dezlegare acestora, astfel încât, pentru o motivare corespunzătoare a recursului, recurenta avea obligaţia de a se raporta la aceste dezlegări ale instanţei de apel, în conceperea criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de care s-a prevalat.

Cererea dedusă judecăţii primei instanţe priveşte contrafacerea mărcilor tridimensionale apartinând reclamantei A. şi a modelului industrial înregistrat internaţional în favoarea intimatei B., având Uniunea Europeană ca teritoriu desemnat la protecţie, prin produsele importate în România de către recurenta-pârâtă, reţinute de Direcţia Regională Vamală Galaţi conform deciziei vamale nr. x/14.04.2017 (respectiv, 1.342 seturi de jocuri, anume, jocuri de construcţie cu minifigurine, potrivit planşelor fotografice ce se regăsesc în dosarul primei instanţe, filele x).

Potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză de instanţele de fond, reclamanta A. este titulară a drepturilor decurgând din înregistrarea următoarelor mărci:

- marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/22.03.1996, care protejează produse din clasele nr. 9, 25 şi 28 (inclusiv jocuri şi jucării), conform Clasificării internaţionale de le Nisa;

- marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/19.04.2011, care protejează produse/servicii din clasele nr. 3, 9, 14, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 35, 41, 42, 43, conform Clasificării internaţionale de le Nisa;

- marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/22.03.1996, care protejează produse din clasele 9, 25 şi 28 conform Clasificării internaţionale de le Nisa.

Reclamanta B. este titulară a drepturilor decurgând din înregistrarea desenului/modelului numărul 076470/30.06.2011, depus pe cale internaţională la Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală, care are desemnată Uniunea Europeană pentru protecţie în clasa 21-1 jucării conform Clasificării de la Locarno.

În privinţa mărcilor, cererea în contrafacere a fost analizată pe temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009, iar din perspectiva modelului industrial, cerea a fost analizată pe temeiul art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, având în vedere că Uniunea Europeană este teritoriu desemnat la protecţie pentru modelul industrial la intimatei reclamante B., regulamentul fiind aplicabil în baza prevederile art. 7 şi urm. din Acordul de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor industriale din 28 noiembrie 1960, instrument al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale.

Conform unei jurisprudenţe constante, atât a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a tribunalului de primă instanţă, existenţa riscului de confuzie în percepţia publicului trebuie să fie apreciată în mod global, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi din cauză, în special de gradul de similitudine între semne, de gradul caracterului distinctiv al acestora, de gradul de similitudine dintre produsele/serviciile vizate de semnele în conflict (Hotărârea SABEL, C-251/95, par. 22, Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, par. 18, Ordonanţa din 28 aprilie 2004, Matratzen Concord/OAPI, C-3/03 P, par. 28, Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C-120/04, par. 27, Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C-334/05 P, par. 34).

Aceeaşi jurisprudenţă a statuat că aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce priveşte similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală a mărcilor în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ţinând cont în special de elementele lor distinctive şi dominante (Hotărârea OAPI/Shaker, par. 35).

Or, instanţa de apel a confirmat corecta aplicare a acestor criterii jurisprudenţiale în aprecierea riscului de confuzie între mărcile tridimensionale ale reclamantei A. şi minifigurinele şi elementele pentru jocuri de construcţie importate de către recurentă şi reţinute de autorităţile vamale.

De asemenea, curtea de apel a reţinut ca fiind îndeplinite şi cerinţele cererii în contrafacerea modelului industrial nr. 076470/30.06.2011, înregistrat pentru jucării, având în vedere că produsele importate de către recurentă nu produc asupra utilizatorului avizat o impresie globală diferită, în sensul celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, ci dimpotrivă, creează o impresie de ansamblu de puternică similaritate, în condiţiile în care autorul modelului beneficiază de o libertate de creaţie suficient de mare în alegerea design-ului figurinei umanoide, care poate fi redată în multe feluri, întrucât forma concretă aleasă nu este impusă de necesităţi tehnice (art. 6, art. 10 alin. (2) din acelaşi Regulament).

Cu ignorarea criteriilor deduse din jurisprudenţa CJUE, recurenta-pârâtă susţine, fără a combate argumentele în drept ale instanţei de apel, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 207/2009 pentru a se reţine similaritatea între produsele importate şi cele protejate prin mărcile reclamantelor, în condiţiile în care există numeroase diferenţe între acestea, având în vedere că pe ambalajele jucăriilor recurentei sunt menţionate mărcile produsului F., care contribuie în mod definitoriu la diferenţierea produselor, nefiind relevant faptul că aceste mărci nu sunt protejate în România; pe de altă parte, recurenta a mai susţinut că produsele pe care le-au importat au un preţ scăzut comparativ cu preţul produselor reclamantelor.

Cu privire la aceste apărări ale pârâtei, instanţa de apel în mod legal a avut în vedere întinderea protecţiei dobândite de reclamante prin înregistrarea ca marcă a formei tridimensionale a omuleţilor LEGO, precum şi a aspectului exterior al acestora protejat prin înregistrarea internaţională ca model industrial, iar în realizarea comparaţiei cu produsele importate de pârâtă, în mod corect s-a avut în vedere forma acestor produse, iar nu semnele verbale aplicate pe acestea, fără nicio protecţie legală pe teritoriul Uniunii şi, cu atât mai puţin, nu puteau fi luate în considerare ambalajele în care acestea ar fi urmat să fie comercializate, elementele indicate de recurentă fiind lipsite de orice relevanţă în ansamblul factorilor ce trebuie luaţi în considerare în evaluarea riscului de confuzie, din perspectiva jurisprudenţei CJUE.

Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu contestă concluzia similarităţii de produse (contestarea formală din motivele de recurs semnate de administrator neconţinând argumente de nelegalitate de natură a putea fi evaluate în prezentul recurs), însă contestă concluzia similarităţii dintre mărci şi semne, prin raportare la un reper de comparaţie greşit în ceea ce priveşte fapta sa de contrafacere (opinând nefundamentat că în privinţa produselor sale trebuie a se face comparaţia cu elementele verbale aplicate acestora şi pe ambalaje, iar nu cu însăşi forma exterioară a acestor produse), denaturând analiza juridică specifică unei cereri în contrafacere.

De asemenea, contrar jurisprudenţei constante în materie, recurenta pretinde că trebuie a se acorda, în analiza similarităţii în legătură cu care se apreciază riscul de confuzie, o mai mare pondere diferenţelor dintre mărci şi semnele în conflict şi luarea ca reper pentru conceptul autonom de consumator mediu, a unui consumator cu un grad ridicat de atenţie şi vigilenţă, având în vedere că este vorba despre produse destinate copiilor.

Aceste susţineri ale recurentei au fost înlăturate în mod fondat de instanţa de apel, întrucât în aprecierea globală a riscului de confuzie se impun a fi luate în considerare într-o mai mare măsură asemănările decât elementele de diferenţiere, deoarece diferenţele pe care un consumator mediu nu le-ar remarca nu trebuie accentuate, având în vedere că acesta nu se confruntă, de regulă, concomitent cu semnele în conflict, ci va compara mental semnul pe care îl percepe cu amintirea imperfectă a mărcii anterioare.

De asemenea, produsele cu privire la care poartă protecţia mărcilor reclamantelor şi cele importate de pârâtă sunt bunuri de larg consum, astfel încât, consumatorul mediu, de regulă, nu este foarte atent, ci se va raporta la prima impresie, care este decisivă, astfel încât, detaliile nesemnificative de diferenţiere dintre acestea nu au aptitudinea de a le deosebi de mărcile tridimensionale ale reclamantei, a căror imagine o păstrează în memorie.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod corect a făcut aplicarea şi a regulii potrivit căreia un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat de un grad ridicat de similitudine între marcă şi semn, şi invers (Hotărârea din Cauza Canon, C-39/97 din 28 septembrie 1998, par. 17).

Având în vedere aceste evaluări, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că în cauză se verifică riscul de confuzie, dată fiind similaritatea ridicată între produsele vizate prin mărcile înregistrate ale reclamantelor (roboţel în formă umanoidă care poate fi adaptat în diferite culori, uniforme, acoperire pe cap etc.) şi cele importate de către pârâtă (figurine reprezentând poliţişti, constructori, piraţi, pompieri, militari, fetiţe şi băieţi în care se identifică elementele distinctive ale mărcilor tridimensionale ale reclamantelor, descrise în hotărârea primei instanţe), precum şi faptul că între semnele comparate există un grad ridicat de similitudine, întrucât publicul ţintă nu ar putea face distincţie între produsele protejate de reclamante prin marcile tridimensionale şi cele importate de recurentă.

Or, atare constatare este de natură a aduce atingere funcţiei esenţiale a mărcii de a indica originea comercială a produselor, fiind foarte probabil ca publicul să se înşele cu privire la sursa comercială a acestora, putând să considere fie că provin tot de la producătorul produselor LEGO ori sunt produse sub licenţă LEGO sau de la o societate legată economic de intimatele reclamante; de asemenea, în speţă s-a reţinut că sunt întrunite şi cerinţele art. 19 din Regulamentul 6/2002 privind desenele şi modelele industriale comunitare, astfel cum se va detalia.

Înalta Curte va înlătura ca lipsite de relevanţă argumentele recurentei referitoare la pretinsa lipsă de identitate de tratament juridic pe parcursul traseului de import al produselor sale, având în vedere că instanţele naţionale nu au competenţa, cel puţin în acest cadru, de a face evaluări referitoare la conduita autorităţilor vamale din alte state.

Pe de altă parte, se constată că în conceperea criticilor sale, recurenta se raportează trunchiat la cele reţinute de instanţele de fond, aceasta fiind în eroare cu privire la faptul că s-ar fi reţinut că elementele comune ale minifigurinelor ar fi impuse de funcţionalitatea produselor, o atare susţinere fiind străină de argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate.

Dimpotrivă, instanţa de apel, în analiza contrafacerii modelului industrial al reclamantei B. nr. 076470/30.06.2011, s-a raportat la prevederile art. 19 coroborate cu cele de la art. 6 şi 10 din Regulamentul nr. 6/2002, confirmând soluţia tribunalului în sensul că drepturile conferite de modelul industrial sunt încălcate prin utilizarea de către pârâtă prin importul figurinelor tridimensionale reţinute de către autorităţile vamale.

Astfel, s-a reţinut că aceste minifigurine nu produc asupra utilizatorului avizat o impresie globală diferită de modelul industrial protejat în favoarea reclamantei, ceea ce înseamnă că sunt încălcate limitele protecţiei obţinute de reclamanta B. prin înregistrarea modelului industrial, în sensul celor prevăzute prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, prin care se desemnează întinderea protecţiei; totodată, s-a arătat în mod judicios, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) din acelaşi Regulament, că autorul are o libertate de creaţie suficient de mare în alegerea designului figurinei umanoide, care poate fi redată în variate forme, întrucât forma concretă aleasă nu este impusă de necesităţi tehnice, sens în care stabileşte art. 6 alin. (2) din Regulament, aspect care rezultă şi din hotărârea pronunţată în cauza T-395/14, Best-Lock Europe Ltd. versus A..

Înalta Curte va înlătura ca neincidente speţei cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea din 11 iunie 2009 în Cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG v Franz Hauswirth GmbH), având în vedere că regulile invocate de către recurentă vizând cerinţa intenţiei frauduloase, sunt aplicabile în cauzele având ca obiect anularea înregistrării unei mărci solicitate cu rea-credinţă, iar nu într-o cerere în contrafacere, în care, sub aspectul laturii subiective, este suficientă şi numai culpa, dat fiind temeiul delictual al cererii.

Şi în motivele de recurs formulate de către administratorul societăţii reclamante se invocă aspecte fără legătură cu dezlegările date acestora de instanţa de apel, având în vedere că unele dintre susţineri au fost invocate şi prin motivele de apel, anume cele referitoare la existenţa certificatului de conformitate emis de producător cu privire la seturile de jocuri importate; or, cu privire la această apărare, curtea de apel deja a stabilit o atare împrejurare este lipsită de semnificaţie juridică în cauza de faţă, din perspectiva celor ce se impun a fi analizate în contrafacere.

Având în vedere că în recurs nu pot fi evaluate decât aspecte de legalitate ale procedurii derulate în etapa procesuală anterioară, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susţinerile recurentei referitoare la pretinse neregularităţi ale procedurii în faţa primei instanţe - respingerea unei cereri de lipsă de apărare ori a unei probe cu expertiza de specialitate, întrucât, în recurs nu se evaluează temeinicia hotărârii (aspecte vizând aprecierea pertinenţei, concludenţei şi utilităţii unor probe) şi nici nu pot fi analizate critici susţinute omisso medio, deoarece se opun prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Se constată a fi nefondate şi susţinerile recurentei în sensul nedovedirii de către intimatele reclamante a unor titluri de protecţie valabile în România pentru drepturile de proprietate intelectuală invocate în cauză, având în vedere că mărcile tridimensionale enunţate în preambulul deciziei de faţă sunt înregistrate la EUIPO cu titlu de mărci a Uniunii, potrivit prevederilor Regulamentului mărcii comunitare (în 1996, fiind în vigoare Regulamentul anterior nr. 40/1994) având valabilitate pe întreg teritoriul Uniunii (deci, din 2007 şi în România) - dosar prima instanţă; deşi certificatele de înregistrare a mărcilor Uniunii sunt în perioada de protecţie şi în prezent, pentru speţă prezintă relevanţă împrejurarea că titlurile erau valabile (şi) la data faptelor imputate pârâtei (2017, data reţinerii în vamă); concluzia este identică şi în ceea ce priveşte înregistrarea internaţională a modelului industrial în favoarea reclamantei B., cu valabilitate până la 30.06.2021, în sistemul de la Haga (Aranjamentul de la Haga din 1960), cu Uniunea Europeană desemnată la protecţie, potrivit extrasului de pe site-ul OMPI, dosar primă instanţă.

În aplicarea celor stabilite prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, urmează a constata că nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. criticile referitoare la necenzurarea de către instanţa de apel, pe temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată pretinse şi acordate intimatelor reclamante în apel, din perspectiva proporţionalităţii cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocaţi.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă.

Pentru cheltuielile de judecată efectuate de către intimate în această etapă procesuală, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 şi urm. din C. proc. civ., urmând a se dispune obligarea recurentei la plata acestora către intimate, însă, se va proceda la reducerea acestora, din oficiu, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că în recurs nu au fost invocate alte aspecte decât cele dezbătute în etapele procesuale anterioare, iar cuantumul integral al acestora (2.171,73 euro, conform dovezilor de la dosar recurs) se apreciază a fi disproporţionat şi în raport cu durata procedurii în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 167A din data de 6 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în cuantum de 1.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, către intimatele-reclamante B. şi A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2020.