Enforcement of bilateral promise of sale blocked by res judicata on non-opposability of unilateral price modification to co-seller

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.: obligarea pârâţilor să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, compus din teren intravilan categoria de folosinţă curţi-construcţii în suprafaţă de 500 mp şi construcţii la preţul de 108.134,82 euro achitat integral anterior formulării cererii, preţ rezultat ca urmare a scăderii din preţul iniţial de 130.000 euro a sumei de 21.865,18 euro, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate de către pârâţi la construcţiile edificate pe teren, conform înţelegerii părţilor; obligarea pârâţilor la plata de daune-interese în cuantum de 300 de RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi până la data încheierii efective a contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile cuprinse în hotărârea judecătorească; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 05 februarie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia civilă nr. 4 C din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 301/5.02.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii introductive.

A criticat recurenta decizia atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

4.1. Instanţa a dat o interpretare greşită temeiului juridic invocat în susţinerea cererii.

Astfel, prin cererea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, la preţul de 107.328 euro, achitat integral, preţ rezultat ca urmare a scăderii din preţul iniţial de 130.000 euro a sumei de 22.672 euro ce reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate de către intimaţii-pârâţi la construcţiile edificate pe teren conform înţelegerii părţilor, iar dispoziţiile legale care reprezintă temeiul de drept al cererii introductive îi dau posibilitatea de a solicita executarea în natură a obligaţiei asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.03.2014.

4.2. Instanţa de apel a apreciat în mod eronat că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru a putea solicita concursul forţei coercitive a statului în vederea obligării intimaţilor-pârâţi la îndeplinirea propriilor obligaţii.

A susţinut recurenta că situaţia de fapt dovedită cu probatoriul administrat relevă că părţile au încheiat la data de 21.03.2014 un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătura privată, având ca obiect vânzarea de către promitentul-vânzător B. în favoarea promitentei-cumpărătoare A. a imobilului situat în Cumpăna, judeţul Constanţa compus din teren intravilan, categoria de folosinţă curţi construcţii în suprafaţă de 500 mp identificat cu nr. cadastral x şi intabulat în Cartea Funciara nr. x a localităţii Cumpăna, pentru preţul de 130.000 euro.

La data de 24.03.2014, părţile au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x la SPN-BNPA D. şi E., prin care intimaţii-pârâţi s-au obligat să vândă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cumpăna, judeţul Constanţa, respectiv să cesioneze toate drepturile şi obligaţiile izvorâte din autorizaţia de construcţie nr. x/28.05.2012 şi să predea toată documentaţia existentă pentru edificarea pe terenul menţionat a unei construcţii cu regim de înălţime P+1E. La data semnării promisiunii de vânzare, recurenta-reclamantă a achitat suma de 76.763,23 USD (echivalentul a 55.665,86 euro), la care se adaugă şi suma de 4.000 de USD (echivalentul a 2.904,8 euro) achitată la data de 21.03.2014, urmând ca diferenţa de 71.429,34 euro să fie achitată la data de 26.05.2014, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică.

Perfectarea contractului în formă autentică urma a se realiza sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii stabilite în sarcina promitenţilor-vânzători: radierea ipotecii existente în cartea funciară, închiderea dosarului de executare silită nr. x/2013 aflat pe rolul BEJ F., prezentarea certificatului de atestare fiscala pentru înstrăinare şi a extrasului de carte funciară pentru autentificare din care să rezulte că imobilul este liber de orice sarcini şi servituţi, precum şi de orice creanţe datorate statului şi prezentarea oricăror alte documente necesare în vederea perfectării vânzării, potrivit prevederilor legale în vigoare.

La data de 18.04.2014, părţile au încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.03.2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat că recurenta-reclamantă a achitat în favoarea promitenţilor-vânzători suma de 16.560 USD (echivalentul sumei de 12.000 euro), iar la data de 09.05.2014 s-a încheiat şi cel de al doilea act adiţional cu prilejul suplimentării avansului achitat cu suma de 10.000 USD (echivalentul a 7.246,37 euro). Până la data stabilită în vederea achitării restului de preţ şi încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, promitenţii-vânzători şi-au asumat şi obligaţia de a efectua lucrările de finisare ale imobilului construcţie edificat în temeiul autorizaţiei de construire nr. x/2012.

Prin încheierea de certificare nr. 4/26.05.2014, intimatul-pârât B. a recunoscut că a primit de la recurenta-reclamantă suma totală de 78.134,82 euro (achitată astfel: 2.904,8 euro la 2.03.2014, 12.000 euro la 18.04.2014, 55.665,86 euro la 24.03.2014, 317,79 euro comision retragere bancă pentru viramentul din 24.03.2014 şi 7.246,37 euro la 09.05.2014).

La data de 27.05.2014, la biroul notarului public s-a întocmit proiectul de convenţie pentru predarea-primirea posesiei asupra imobilului compus din teren şi construcţie în data de 28.05.2014, urmând ca suma de 30.000 euro, reprezentând restul preţului de 51.865,18 euro, să fie achitată la data semnării contractului de vânzare-cumpărare sau prin consemnare la G..

A mai arătat recurenta că la data de 16.02.2016, între aceasta şi intimatul-pârât B. s-a încheiat convenţia autentificată sub nr. x la SPN - BNPA D. şi E., prin care cea dintâi a achitat suma de 30.000 de euro, iar pentru diferenţa de 21.865,18 euro s-a convenit că suma reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate, menţionându-se la art. 12 din convenţie că va avea loc desocotirea financiară între promitenţii-vânzători B. şi C., printr-un act de împărţire.

În cuprinsul încheierii de certificare nr. 02/22.06.2016, s-a menţionat faptul că preţul 108.134,82 euro - rezultat din diminuarea preţului iniţial de 130.000 euro, cu suma de 21.865,18 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate de către promitenţii-vânzători - a fost achitat integral.

4.3. Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 189/01.02.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia civilă nr. 99/C/15.09.2016.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii sus-menţionate, prin încheierea de certificare nr. 02/22.06.2016, reclamanta a achitat intimatului-pârât suma de 30.000 de euro, iar în privinţa diferenţei de 21.865,18 euro, părţile au convenit că reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate.

Plecând de la premisa că toate înscrisurile încheiate ulterior promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014 nu sunt opozabile promitentei-vânzătoare H., s-a reţinut în mod greşit, în opinia recurentei, culpa sa pentru neîndeplinirea propriei obligaţii de plată a preţului de 130.000 de euro, deşi din probele dosarului a reieşit clar că imobilul prezintă numeroase lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător.

Ca atare, a susţinut recurenta, culpa aparţine promitenţilor-vânzători care, până la momentul în care urma a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, nu au putut preda promitentei-cumpărătoare un imobil edificat, lucrările needificate sau edificate necorespunzător urmând a fi scăzute din preţul convenit iniţial. De altfel, chiar promitentul-vânzător B. a fost de acord cu încheierea actelor adiţionale prin care a fost evaluată contravaloarea lucrărilor nerealizate sau efectuate necorespunzător.

Împrejurarea că actele adiţionale la promisiunea de vânzare-cumpărare, convenţia şi încheierile de certificare, prin care părţile au convenit diminuarea preţului imobilului cu contravaloarea lucrărilor nerealizate sau efectuate necorespunzător, nu au fost semnate şi de către intimata-pârâtă H., nu poate fi reţinut ca argument pentru respingerea acţiunii, în condiţiile în care imobilul are regim de bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

A conchis recurenta, arătând că prin cererea introductivă a solicitat obligarea foştilor soţi să încheie contractul în forma autentică pentru un preţ diminuat, şi nu suplinirea consimţământului intimatei-pârâte H. la încheierea contractului, urmând ca foştii soţi să suporte împreună diminuarea preţului contractului, reţinându-se culpa acestora pentru neexecutarea obligaţiei de a preda imobilul cu toate lucrările la care s-au obligat.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22.08.2019 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 6.

Prin rezoluţia din data de 26.08.2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs cu menţiunea de a se depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare, menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 6.02.2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinare şi nu şi-au formulat apărări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate sunt subsumabile tezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din acelaşi cod, în sensul în care recurenta a invocat, în esenţă, interpretarea greşită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, reţinerea greşită a efectului autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 189/206 a Tribunalului Constanţa, precum şi reţinerea eronată a neexecutării culpabile a obligaţiei sale contractuale referitoare la plata preţului vânzării, rezultată din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1528 şi 1530 din C. civ.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, îl constituie obligarea pârâţilor-intimaţi, în calitate de promitenţi-vânzători, să încheie cu reclamanta promitentă-vânzătoare contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren şi construcţie situat în loc. Cumpăna, jud. Constanţa, la preţul diminuat de 108.134,82 euro, rezultat ca urmare a scăderii din preţul iniţial de vânzare de 130.000 euro a sumei de 21.865,18 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii neexecutate, potrivit convenţiei părţilor, precum şi obligarea pârâţilor-intimaţi la plata de daune-interese până la încheierea contractului promis. Temeiul de drept al cererii introductive îl constituie dispoziţiile art. 1528 şi art. 1530 din C. civ.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel pe baza probelor administrate în proces - care nu mai poate fi reexaminată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii recurate - relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte:

Reclamanta şi pârâtul B. au încheiat la data de 21.03.2014 un antecontract de vânzare-cumpărare, prin înscris sub semnătură privată, pentru imobilul sus-arătat, în schimbul unui preţ de 130.000 euro, din care s-a predat un avans de 4.000 USD (circa 2.904,8 euro) la data semnării antecontractului, urmând ca diferenţa de 127.095,2 euro să fie plătită la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Ulterior, reclamanta şi ambii pârâţi au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014 la Biroul Notarilor Publici asociaţi D. şi E., având ca obiect acelaşi imobil, cu menţiunea că suma achitată în avans a fost de 58.570,66 euro, iar diferenţa de 71.429,34 euro urma să fie plătită în termen de două luni, respectiv până la data de 26.05.2014 convenită pentru încheierea contractului în formă autentică.

Mai apoi, reclamanta şi pârâtul B. au încheiat la data de 18.04.2014 un prim act adiţional la promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014, în care s-a consemnat achitarea sumei de 16.560 USD, iar la data de 09.05.2014 un al doilea act adiţional în care se atestă faptul că a fost suplimentat avansul achitat, cu suma de 7.246,37 euro, restul de preţ neplătit fiind de 52.183,97 euro.

Au mai reţinut instanţele de fond şi de apel, pe baza înscrisurilor administrate, împrejurarea că prin încheierea de certificare nr. 4/26.05.2014 emisă de acelaşi birou notarial, s-a constatat prezentarea în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare numai a reclamantei şi a pârâtului B., acesta din urmă declarând că promitenta-vânzătoare C. nu este prezentă, că între promitenţii vânzători există o acţiune de divorţ, că nu au fost finalizate toate obligaţiile asumate în cuprinsul antecontractului şi că nu s-au finalizat toate obligaţiile legate de stadiul tehnic al lucrării.

Ulterior, reclamanta şi pârâtul B. au încheiat convenţia autentificată sub nr. x/16.02.2016 la acelaşi birou notarial, în care s-a consemnat faptul că pârâtul B. a încasat suma de 30.000 euro plătită de reclamantă, iar părţile au stabilit de comun acord ca diferenţa de 21.865,18 euro să reprezinte contravaloarea lucrărilor neexecutate de către promitentul-vânzător B., anume: obţinerea unei noi autorizaţii de construcţie, obţinerea tuturor avizelor necesare autorizării construcţiilor nefinalizate, obţinerea procesului-verbal de recepţie la terminare a lucrărilor, edificarea împrejmuirilor lotului cu gard, executarea lucrărilor de placare a aleilor exterioare, executarea lucrărilor la scările interioare, montarea de balustrade, instalarea tuturor corpurilor de iluminat interioare şi exterioare, renovări interioare şi exterioare, înlocuirea obiecte sanitare, reglarea şi verificarea întregii tâmplării (uşi, ferestre), înlocuire geamuri, nivelarea şi curăţarea terenului liber, finalizarea lucrărilor de pardoseală şi placare cu parchet, instalare scurgeri balcoane, reparaţii la acoperişul imobilului, racorduri la distribuitorii de utilităţi.

Cu notificarea nr. x/09.06.2016, pârâta C. a fost notificată să se prezinte la biroul notarial, la data de 22.06.2016, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la care aceasta însă nu a dat curs, aşa cum rezultă din încheierea de certificare nr. 02/22.06.2016.

Cu acelaşi titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere, similar instanţelor de fond şi de apel, natura juridică a actului nr. 640/24.03.2014, ca fiind vorba despre o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract) încheiată prin înscris autentic, care generează în sarcina părţilor o obligaţie personală de a face, anume obligaţia de a încheia până la data de 26.05.2014 contractul de vânzare-cumpărare promis, în forma autentică cerută ad validitatem, conform art. 1244 din C. civ.

Elementele esenţiale ale vânzării au fost stabilite în cuprinsul antecontractului, bunul promis fiind imobilul descris anterior, iar preţul fiind convenit la suma de 130.000 euro, din care s-a predat un avans de 58.570,66 euro.

După cum s-a statuat unanim în doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate pe marginea dispoziţiilor relevante din vechea şi noua reglementare a C. civ., primind şi consacrare expresă în art. 1279 alin. (3) şi art. 1669 alin. (1), în situaţia în care una dintre părţile care au perfectat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare refuză încheierea contractului promis, cealaltă parte, care şi-a îndeplinit toate obligaţiile rezultând din promisiune, poate solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare, condiţionat însă de întrunirea tuturor cerinţelor de validitate ale vânzării. Acest mecanism se întemeiază pe principiul executării reale sau în natură specifică a obligaţiilor civile concrete, nefiind altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părţi şi care formează legea lor, potrivit principiului forţei obligatorii a actului juridic civil, consacrat de art. 1270 alin. (1) din acelaşi cod.

Este de notat şi aspectul că, distinct de instrumentul juridic anterior evocat, pus la îndemâna părţilor în caz de neexecutare culpabilă a promisiunii de vânzare, legiuitorul a reglementat şi alte soluţii, partea interesată având posibilitatea de a alege să solicite daune-interese (răspundere civilă contractuală), potrivit art. 1279 alin. (2) din C. civ., sau rezoluţiunea promisiunii cu daune-interese, potrivit art. 1549 şi urm. din acelaşi cod.

Luând în examinare primul motiv de recurs, reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate atât criticile de nelegalitate prin care se susţine interpretarea greşită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, cât şi cele prin care se pretinde reţinerea greşită a efectului de lucru judecat al hotărârii definitive pronunţate într-un litigiu derulat anterior între părţi, ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2014 al Tribunalului Constanţa.

Astfel, într-un prim plan de analiză, Înalta Curte are a observa faptul că recurenta afirmă că în prezentul proces nu a uzat nici de instrumentul pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, nici de remediul daunelor-interese, ci, în chip limpede şi lipsit de orice echivoc, şi-a fundamentat demersul judiciar pe soluţia reglementată de art. 1528 din C. civ., în sensul în care a solicitat obligarea pârâţilor promitenţi-vânzători să încheie cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul descris în antecontract, dar cu un preţ diminuat cu contravaloarea lucrărilor de construcţie neexecutate de către aceştia.

Or, evocata cauză juridică, înţeleasă ca fundament al pretenţiei supuse judecăţii de către reclamanta-recurentă, a fost analizată întocmai de către curtea de apel care, într-o manieră detaliată şi cu un raţionament juridic corect, logic şi convingător, a argumentat că soluţia aleasă de reclamantă şi care formează domeniul de reglementare al art. 1528 din C. civ. vizează obligaţii care nu presupun faptul personal al debitorului, caz în care creditorul poate solicita instanţei ca obligaţia să fie executată de acesta pe cheltuiala debitorului, text de lege care însă nu are aplicabilitate în speţă.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel nu a interpretat nicidecum greşit temeiul juridic al cererii introductive, ci, dimpotrivă, în deplin respect al principiului disponibilităţii procesului civil, a analizat acest element al cererii introductive şi a răspuns în mod specific şi explicit criticilor din apel, construcţia argumentativă fiind axată pe ideea că, în realitate, recurenta promitentă-cumpărătoare avea posibilitatea de a opta între executarea prin echivalent (daune-interese) şi executarea silită în natură, atipică (pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract).

În cel de-al doilea plan de analiză, Înalta Curte are a remarca faptul că între părţile în proces s-a purtat anterior un alt litigiu, ce a avut ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în discuţie, acţiunea reclamantei, recurenta din cauza de faţă, fiind respinsă ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 189/01.02.2016 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia civilă nr. 99/C/15.09.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În motivarea deciziei enunţate anterior s-au reţinut, din perspectiva considerentelor ce interesează criticile din prezentul recurs, următoarele:

"Curtea constată că prin această convenţie (n.n. convenţia autentificată sub nr. x/16.02.2016) părţile au înţeles să modifice parţial obligaţiile stabilite prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014, în ce priveşte obligaţia de plată a preţului, dar şi în ce priveşte obligaţiile asumate de promitentul vânzător, în sensul că preţul final plătit de promitenta cumpărătoare pentru imobilul din Cumpăna, str. x (fost lot1/17) să fie 108.134,82 euro, iar promitentul vânzător B. să execute lucrările enumerate în cuprinsul acestei ultime convenţii, evaluate de părţi la suma de 21.865,18 euro. De asemenea, părţile au convenit schimbarea contului bancar în care urma să se facă plata diferenţei de preţ de 30.000 euro, precum şi a titularului acestui cont, respectiv plata să se facă în contul deschis pe numele promitentului vânzător B..

Or, în condiţiile în care această ultimă convenţie s-a încheiat numai între promitentul vânzător B. şi promitenta cumpărătoare A., ea nu poate fi considerată ca având efect de modificare a convenţiei iniţiale din 24.03.2014, pentru că nu este opozabilă promitentei vânzătoare C., care nu a participat la încheierea ei.

În aceste condiţii, în care convenţia din 16 februarie 2016 nu este opozabilă promitentei cumpărătoare C., în lipsa executării în totalitate a obligaţiei asumată de promitenta cumpărătoare, de plată a preţului de 130.000 euro, sumă pentru care a existat acordul promitentei vânzătoare la momentul încheierii promisiunii de vânzare cumpărare din 24.03.2014, Curtea nu poate reţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumată de promitenta cumpărătoare pentru a putea dispune, la solicitarea acesteia, suplinirea consimţământului contractantului care refuză nejustificat încheierea contractului, respectiv suplinirea consimţământului promitentei vânzătoare C.."

Lecturarea considerentelor sus-redate permite cu uşurinţă a se observa efectul pozitiv al lucrului judecat în litigiul anterior, sub aspectul chestiunii litigioase privind relativitatea/opozabilitatea efectelor convenţiei autentificate sub nr. x/16.02.2016. Ca atare, în mod corect, şi nu greşit cum susţine recurenta, a reţinut curtea de apel în decizia recurată autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare, sub aspectul statuării că nu îi este opozabilă pârâtei promitente-vânzătoare C. convenţia autentificată sub nr. x/16.02.2016 prin care s-au modificat obligaţiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014.

Aceasta întrucât, autoritatea de lucru judecat reprezintă, necontestat, principalul efect procesual al unei hotărâri judecătoreşti definitive; fiind expresia puterii judecătorului de a tranşa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forţa, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiaşi judecăţi şi reluării verificărilor jurisprudenţiale asupra aspectelor tranşate, asigurând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Articolul 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din acelaşi cod, atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranşând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

În speţă, sus-redatele considerente ale hotărârii din litigiul anterior susţin în mod direct şi necesar soluţia cuprinsă în dispozitiv, constituind temeiul în raport de care s-a dispus respingerea acţiunii recurentei privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, întrucât nu s-a putut reţine îndeplinirea exactă de către aceasta a obligaţiei de plată a preţului promis, care ar fi permis a se dispune suplinirea consimţământului promitentei vânzătoare, pârâta C..

Astfel fiind, contrar susţinerilor recurentei, nu mai putea fi repusă în discuţie în litigiul pendinte chestiunea efectelor produse de convenţia de diminuare a preţului vânzării, încheiată numai cu pârâtul B., întrucât ar fi echivalat cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a ceea ce s-a tranşat deja în procesul anterior, pe acest aspect.

Drept urmare, este deplin legal considerentul curţii de apel bazat pe efectul pozitiv al lucrului judecat, criticile recurentei fiind, şi sub acest aspect, nefondate.

În continuare, luând în examinare motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, prin care recurenta susţine reţinerea eronată a neexecutării culpabile a obligaţiei sale contractuale referitoare la plata preţului vânzării, Înalta Curte are în vedere că reclamanta şi-a întemeiat capătul principal din cererea introductivă, vizat de criticile din recurs, pe dispoziţiile art. 1528 din C. civ. (cu denumirea marginală "Executarea obligaţiei de a face"), potrivit cu care "(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia. (..)".

Or, în mod corect a reţinut curtea de apel că sfera normei sus-redate vizează obligaţii care nu presupun faptul personal al debitorului, caz în care creditorul poate solicita instanţei ca aceasta să fie executată de el, pe cheltuiala debitorului. Prin urmare, în mod legal s-a argumentat că nu este aplicabil articolul 1528, întrucât în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, executarea se poate realiza prin cele două modalităţi descrise în cele ce preced şi despre care reclamanta-recurentă a menţionat expres că nu le-a solicitat în prezentul proces, fiind de subliniat şi efectul autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 189/01.02.2016, anterior analizat.

Altfel spus, articolul 1528 pune, într-adevăr, la dispoziţia creditorului un instrument eficient, complementar celui prevăzut de norma procesual civilă de drept comun cuprinsă în art. 892 din C. proc. civ., în scopul executării în natură a prestaţiei datorate, anume îndeplinirea în mod direct a obligaţiei de către creditor, prin mijloace proprii sau prin terţe persoane, pe cheltuiala debitorului.

Însă, în privinţa obligaţiei de a face având ca obiect încheierea în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, legiuitorul a reglementat o altă modalitate atipică de executare silită în natură (consacrată constant şi consecvent la nivel doctrinar şi jurisprudenţial), fiind vorba despre soluţia reglementată de art. 1669 alin. (1) din C. civ. referitoare la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, instrument juridic de care recurenta a şi uzitat deja, în procesul anterior, soluţionat definitiv în defavoarea sa.

Sub un alt aspect, este de observat şi faptul că, invocând neexecutarea fără justificare din partea pârâţilor şi opunându-i-se tranşarea definitivă, cu efect de lucru judecat, în privinţa remediului prevăzut de art. 1279 şi art. 1669 din C. civ., recurenta nu a apelat la alte soluţii sau remedii suplimentare, precum rezoluţiunea promisiuni şi/sau daune-interese ori reducerea propriei obligaţii corelative, puse la dispoziţie de art. 1516 alin. (2) pct. (2) din acelaşi cod.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4 C din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.