Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 157/2021 AI generated

Refusal of constitutional referral for forced execution: appeal barred by strict 48-hour deadline under Article 29(5) Law No. 47/1992

Case Number Decizia nr. 157/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as late, thereby upholding the lower court's decision that stands in force. The case involved a challenge to a refusal to refer a constitutional unconstitutionality exception concerning forced execution to the Constitutional Court; the appellate court had dismissed the referral request, and the petitioner subsequently filed an appeal against that refusal. The High Court determined that the appeal was inadmissible because it was filed on October 29, 2020, more than the statutory 48-hour deadline (which expired on October 24, 2020) following the pronouncement of the lower court's order on October 22, 2020. The decision relied on Article 29(5) of Law No. 47/1992, which strictly limits the appeal period for such interlocutory orders to 48 hours, and Article 496 of the Civil Procedure Code, emphasizing that appeal deadlines are matters of public order and cannot be derogated from by parties or courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 496 C. proc. civ; Refusal of constitutional referral for forced execution: appeal barred by strict 48-hour deadline under Article 29(5) Law No. 47/1992: În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare.

Keywords

AI generated
procedural delays statutory deadline constitutional limits referral order standing to appeal request to proceed with execution

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.
art. 496 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017".

Împotriva acestei hotărâri, petenta A. a formulat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 2 noiembrie 2020.

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare.

Prin încheierea din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017".

Din actele şi lucrările dosarului, reiese că termenul de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la 24 octombrie 2020, iar recursul a fost înregistrat la 29 octombrie 2020 (astfel cum reiese din data menţionată pe ştampila Curţii de Apel Oradea de înregistrare a căii de atac), cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca fiind tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.