Unconstitutionality of single-instance restriction for expropriation cases and relevance to revision admissibility

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă a fost înregistrat la 26 septembrie 2019, sub dosar nr. x/2014, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin decizia nr. 1187 din 17 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în complet de filtru, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La 10 septembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2020, cererea de revizuire a deciziei nr. 1187 din 17 iunie 2020 pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2014, formulată de revizuentul A..

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale:

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 129 din Constituţia României şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 53 din Constituţia României. Totodată, a invocat şi încălcarea de către normele vizate de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 53 din Constituţia României, petentul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată având legătură cu cauza, în măsura în care, prin sintagma "cereri în materie de expropriere" nu s-ar înţelege cereri în materie de expropriere de drept, legală, iar nu de fapt.

Pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate s-a format dosarul asociat nr. x/2020

3. Soluţia pronunţată de Înalta Curte cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale:

Prin încheierea din 8 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 129 din Constituţia României, formulată de petentul A..

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 53 din Constituţia României, formulată de petentul A..

În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că normele cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu dispoziţiile legale prin prisma cărora se soluţionează cererea de revizuire, iar nemulţumirile părţii - legate de faptul că a beneficiat numai de calea de atac a apelului în litigiul având ca obiect expropriere, prin normele legale pretins neconstituţionale fiind suprimată calea de atac a recursului, excedează modalităţii de soluţionare a căii extraordinare de atac a revizuirii, care vizează numai examinarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute expres şi limitativ de lege (art. 509 alin. (1) C. proc. civ.).

4. Recursul declarat împotriva încheierii cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

Împotriva încheierii din 8 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, petentul A. a declarat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 octombrie 2020.

Prin cererea de recurs, recurentul-petent a arătat că instanţa de recurs, în complet de filtru, a asimilat figura de stil juridică expropriere de fapt unei ipoteze de cerere "în materie de expropriere", considerând că textul de la art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu face o distincţie în acest sens.

Or, în situaţia în care sintagma "în materie de expropriere" ar fi declarată constituţională numai în măsura în care se referă la exproprierea de drept şi nu la o expropriere de facto, ar deveni incident motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., invocat prin cererea de revizuire.

Apreciază că în mod greşit s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale, câtă vreme excepţia invocată prezintă o legătură evidentă cu soluţionarea cauzei, de admiterea ei depinzând soluţia cu privire la motivul de revizuire invocat.

1. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând încheierea recurată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurent-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei nr. 1187 din 17 iunie 2020 pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2014, decizie prin care, în complet de filtru, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Or, textele legale pretins a fi neconstituţionale nu au legătură directă cu obiectul concret al cauzei deduse judecăţii ori cu stadiul procesual al litigiului - revizuire declarată împotriva unei decizii pronunţate în complet de filtru.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează calea de atac a revizuirii, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate o are în prezenta cauză, având în vedere faptul că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a fost învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul revizuirii (care, astfel cum s-a arătat, vizează numai examinarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate - art. 513 alin. (3) C. proc. civ.) şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei invocate.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul indicat de parte, acest aspect nu ar avea relevanţă directă în soluţionarea revizuirii, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 8 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.