) Chamber's Annulment Bid Rejected; Previous Decision Stands

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2020, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reclamantele A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2453/11 decembrie 2019 în dosarul nr. x/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, solicitând admiterea contestaţiei, anularea în parte a deciziei contestate în privinţa respingerii recursului declarat de reclamante, soluţionarea recursului declarat de reclamante şi admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, în ce priveşte apelul declarat de reclamante, şi trimiterea apelului reclamantelor pentru rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.

În drept au fost invocate prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.

În motivarea primului motiv de contestaţie în anulare, cel prevăzut de art. 501 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că prin decizia nr. 2453 din 11 12 2019 instanţa de casare şi-a încălcat competenţa stabilită de art. 488 alin. (2) ultima teză raportat la art. 497 şi la art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în ce priveşte soluţionarea, în complet de 3 judecători, a motivelor de apel neexaminate de către instanţa de apel, neexaminare invocată în cadrul motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului de acces la instanţa de control judiciar.

Conform art. 488 alin. (2) ultima teză şi a art. 497 din C. proc. civ., atunci când se constată că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivelor de apel invocate în termen, competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este limitată la a trimite cauza instanţei de apel competente pentru a se pronunţa asupra lor, casând decizia apelată. Competenţa materială de a soluţiona pe fond, în primă instanţă, motivele de apel asupra cărora instanţa de apel a omis a se pronunţa aparţine instanţei de apel, în compunere de doi judecători, nu instanţei supreme de recurs în complet de 3 judecători, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicţie printr-o judecată omisso medio.

Această împrejurare a fost invocată prin înscrisul depus la 27.11.2019, denumit "excepţii procesuale", prin care a fost invocată excepţia întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum o reţine şi încheierea de şedinţă de la acea dată. Această excepţie intră în domeniul de aplicare al sintagmei "excepţia corespunzătoare" din art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 17/2018 (par. 20), este posibil ca litigiul să fie soluţionat de un complet necompetent şi, totodată, nelegal compus, greşita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetenţa.

Asupra excepţiei omisso medio întemeiată pe art. 488 alin. (2) C. proc. civ., după punerea ei în dezbatere, instanţa de recurs a omis să se pronunţe prin dispozitivul încheierii de la termenul din 27.11.2019, deşi pronunţarea judecătorului asupra a tot ceea ce se solicită este obligatorie conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., nu condiţionată, cum reţine instanţa de recurs.

Criticile din apel neexaminate, cuprinse în paragrafele 38- 43, priveau poziţia procesuală a pârâtului la instanţa de fond, iar instanţa de recurs, deşi reţine realitatea nepronunţării instanţei de apel asupra criticilor de mai sus, procedează ea la examinarea acestor critici şi le respinge prin decizie definitivă, cu încălcarea omisso medio a competenţei materiale a instanţei de apel şi a compunerii completului reglementată pentru aceasta.

Casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanţa de apel a dreptului de acces la instanţa de control judiciar şi la o cale de atac efectivă întrucât instanţa de apel nu a examinat şi nu a răspuns la criticile privind încălcarea următoarelor dispoziţii legale privind cuantificarea valorii prejudiciului nepatrimonial (parag. 36-37, 44 - 47 din apel).

Şi acest set de critici este examinat pe fond de instanţa supremă ca instanţă de recurs, cu încălcarea omisso medio a competenţei materiale a instanţei de apel şi a compunerii completului, deşi casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanţa de apel a dreptului de acces la instanţa de control judiciar şi pentru omisiunea de a se fi pronunţat asupra incidenţei deciziei nr. 19/2017, pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi. Asupra incidenţei deciziei nr. 19/2017 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi s-a pronunţat instanţa de recurs, în motivarea deciziei recursului, pg. 26 alin. (1)-(6).

În dezvoltarea motivului de contestaţie reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. s-a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale care constă în afirmaţia instanţei de apel că, de vreme ce cuantificarea prejudiciului nepatrimonial nu este supusă unor criterii legale de determinare, valoarea acestuia se stabileşte prin apreciere, situaţie în care obiectul valoric nu s-ar mai impune a fi stabilit de reclamant prin cerere, ci ar conţine formula despăgubirii la aprecierea instanţei, contrar dispoziţiei art. 194 lit. c) din C. proc. civ., care, fără distincţie, impune ca cererea de chemare în judecată să cuprindă valoarea obiectului cererii, după preţuirea reclamantului, în funcţie de care se determină şi competenţa după valoarea obiectului cererii introductive.

Această concluzie nu aparţine deciziei criticate, ci recurentelor, iar instanţa de recurs nu a răspuns acestei critici, din eroare.

În ce priveşte rezolvarea motivului de casare invocat în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la încălcarea art. 481 C. proc. civ., dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale prin omisiune.

Astfel, susţinerea din decizia de recurs că instanţa de apel nu a creat reclamantelor o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă fiind menţinut ca efect al respingerii apelurilor, are la bază omisiunea că suma acordată de prima instanţă pentru prejudiciul nepatrimonial, 10.000 euro în echivalent în RON, nu a fost apelată, şi, fiind intrată în puterea lucrului judecat prin neapelare, instanţa de apel nu putea să dispună nimic cu privire la ea.

Paragrafele 35 şi 39 din recurs precizează expres că suma acordată de prima instanţă a intrat în puterea lucrului judecat, deci cu privire la aceasta instanţa de apel nu putea dispune nici diminuarea şi nici menţinerea ei, apelurile respinse neavând-o ca obiect.

În susţinerea motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze următoarele motive de casare enunţate în par. 15 din cererea de recurs, pct. I şi II, întemeiate pe dispoziţia art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 477 alin. (1) C. proc. civ. care concretizează principiul disponibilităţii în apel reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (3) C. proc. civ. încălcarea principiului legalităţii; încălcarea regulilor de procedură ale cercetării procesului, ale art. 211 şi 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. încălcarea principiului de drept de ordine publică al neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, reglementat de art. 481 C. proc. civ. încălcarea jurisprudenţei CJUE cu privire la obligaţia de motivare; încălcarea principiului securităţii juridice; încălcarea art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 555 şi 1349 C. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 17/2004 privind vânzarea terenurilor extravilane; art. 6 TUE şi art. 49, 63, 81 alin. (2) lit. e) TFUE; art. 17 din Carta drepturilor fundamentale UE, art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.

Motivul de casare privind încălcarea principiului securităţii juridice a fost argumentat sub pct. B, în paragrafele 50 - 55, relativ la nerespectarea deciziei nr. 42/2016 a Înaltei Curţi, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 din perspectiva scopului şi contextului juridic în care aceasta a fost edictată şi a acordării de eficienţă juridică unor dispoziţii abrogate, alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013.

Instanţa de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 477 alin. (1) C. proc. civ. raportat la aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiei art. 41 din Convenţia europeană şi la neapelarea situaţiei de fapt stabilită prin sentinţă (parag. 47-49).

Instanţa de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5, încălcarea principiului legalităţii, raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., argumentată în parag. 28.

Instanţa de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ. vechi şi art. 1357 C. civ. în vigoare; ale Legii nr. 17/2004 privind vânzarea terenurilor extravilane raportat la art. 1345-1346 C. civ. art. 6 TUE şi art. 49, art. 63 TFUE; art. 17 din Carta drepturilor fundamentale UE relativ la încălcarea dreptului la moştenire.

Casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanţa de apel a dreptului de acces la instanţa de control judiciar (paragraf 68 din recurs) şi pentru omisiunea de a fi răspuns la motivul de apel conţinut de paragraful 22 apel privind contrapunerea art. 12 (1) C. civ. posesiei, sub aspectul efectelor, şi nici la motivul privind prioritatea de aplicare a dreptului european în ce priveşte angajarea răspunderii statului pentru autorităţile sale în baza principiului răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate persoanelor particulare (parag. 29, 30 din apel).

Cu privire la motivul de casare raportat la încălcarea dispoziţiilor legale de drept substanţial, instanţa de recurs nu face nicio analiză în drept, constatând numai că respingerea apelului reclamantelor "care tindeau la un cuantum sporit al despăgubirilor, nu are semnificaţia încălcării 477 alin. (1) şi art. 481 C. proc. civ. ori a celorlalte dispoziţii invocate de recurente".

Evident, sintagma "ori a celorlalte dispoziţii invocate de recurente" nu are semnificaţia cercetării motivelor de casare sub aspectul dispoziţiilor legale invocate ca fiind încălcate, atât din perspectiva art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a dreptului de acces la instanţa de control judiciar.

În cauză a formulat întâmpinare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă întrucât contestatoarele nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 si 3 din C. proc. civ. pentru admisibilitatea contestaţiei, noţiunea de eroare materială neputând fi interpretată extensiv, ca şi greşeală de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţiile legale sau de stabilire a situaţiei de fapt.

Argumentele aduse în susţinerea recursului, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanţa de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, neputându-i-se aduce critica de a fi omis cercetarea motivului.

În răspunsul la întâmpinare formulat de contestatoare a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, contestatoarele arătând că întâmpinarea din recurs a fost depusă de către această instituţie, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, calitatea procesuală nefiind modificată pe parcursul procesului.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare este argumentată numai cu privire la două dintre cele trei motive de anulare, astfel cum contestaţia a fost întemeiată în drept şi argumentată, respectiv cu referire la art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3, deşi contestatoarele au invocat şi punctul 1 al art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin urmare, deoarece excepţia nu acoperă toate motivele de contestaţie în anulare formulată, această cale de atac nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, argumentele aduse în susţinerea acestei excepţii se referă la neîndeplinirea cerinţelor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., deci nu la inadmisibilitatea contestaţiei în anulare speciale, care presupune invocarea altor aspecte, care excedează obiectului de reglementare al contestaţiei în anulare, adică motivelor de anulare cuprinse în art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

Câtă vreme considerentele expuse în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii se referă la motivele contestaţiei în anulare, acestea nu pot constitui un fine de neprimire, ci vor fi supuse analizei de către instanţă cu prilejul soluţionării contestaţiei în anulare.

Astfel fiind, excepţia inadmisibilităţii urmează a fi respinsă.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, invocată de contestatoare prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că este nefondată întrucât nu a avut loc o modificare a cadrului procesual în cauză, părţile din prezentul dosar fiind aceleaşi cu părţile din dosarul de recurs.

Verificând cadrul procesual în care s-a judecat cererea de recurs, se observă că în acea fază procesuală a fost citată, în calitate de recurentă-pârâtă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, în numele statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Aceasta a fost reprezentată, la rândul său, potrivit mandatului nr. x din 3 07 2017, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.

Instituţia care a depus întâmpinare în cadrul prezentei contestaţii în anulare este Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, care îşi indică statutul de mandar al Ministerului Finanţelor Publice (instituţie menţionată în antetul întâmpinării), în baza mandatului nr. x/11 06 2020. Existând identitate între părţile din prezenta cauză şi cele din decizia atacată, se dovedeşte că în prezenta cauză nu a fost modificat cadrul procesual din recurs.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., contestatoarele invocă încălcarea normelor privind alcătuirea instanţei ca urmare a analizării, direct în recurs, a unor critici pe care instanţa de apel le-ar fi lăsat nesoluţionate. În opinia acestora, o parte a argumentelor aduse în susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. ar fi fost soluţionate de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege, deoarece au fost antamate pentru prima oară de către instanţa de recurs, deşi constituiau critici în apel pe care însă instanţa de apel le-a lăsat neanalizate.

În opinia contestatoarelor, prin netrimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, instanţa de recurs a încălcat normele de competenţă prevăzute de art. 488 alin. (2) raportat la art. 497 şi art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., dreptul de acces la instanţă şi dreptul contestatoarelor la o cale de atac efectivă, iar excepţia de analiză omisso medio a unora dintre criticile din recurs, deşi este absolută şi a fost pusă în discuţie, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra sa.

Altfle spus, contestatoarele susţin că unele critici aduse hotărârii pronunţate în primă instanţă au fost analizate pentru prima dată de către instanţa de recurs, acesta fiind motivul pentru care completul de judecată ar fi fost nelegal constituit. Respectivele critici trebuiau să fie analizate mai întâi de instanţa de apel, în complet format din doi judecători, iar nu pentru prima oară de către instanţa de recurs, deci de un complet format din trei judecători, aspect care ar încălca normele referitoare la alcătuirea instanţei.

Analizând aceste susţineri, Înalta Curte apreciază că nelegala compunere sau constituire a completului de judecată reprezintă un aspect care ţine de alcătuirea instanţei şi poate fi invocat ca motiv de contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

În accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., constituie încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei:

- participarea la judecarea cauzei a unui judecător incompatibil, judecarea cererii de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege pentru cauza respectivă, cu nesocotirea art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, neparticiparea procurorului în acele cauze în care legea prevede participarea obligatorie a acestuia, judecarea recursului de către un alt complet de judecată decât cel stabilit în mod aleatoriu pentru soluţionarea acestuia sau a cărei compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.

Textul în discuţie permite anularea deciziei instanţei de recurs, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, numai în ipoteza în care judecarea cererii de recurs, în ansamblul său, nu doar a anumitor motive de recurs sau argumente aduse în susţinerea motivelor de recurs, ar fi fost realizată de către un complet format dintr-un alt număr de judecători decât cel prevăzut de lege.

Sancţiunea nulităţii intervine în acest caz nu din motivul aplicării greşite a legii în raportul juridic dedus judecăţii, ci exclusiv ca urmare a nerespectării normelor de competenţă, respectiv de alcătuire a instanţei.

În acelaşi sens sunt şi dezlegările din cuprinsul parag. 20 al deciziei în interesul legii nr. 17/2018 în care se reţine că, "Este posibil ca, urmare a greşitei calificări a naturii juridice a litigiului, acesta să fie soluţionat de un complet necompetent şi, totodată, nelegal compus, greşita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetenţa".

Şi cele două ipoteze ale art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. (cea în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut şi cea în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei) se referă la integralitatea hotărârii dată în recurs, ca efect al analizării cererii de recurs, în întregul său, într-o compunere nelegală, iar nu doar a unora dintre argumentele care o susţin, astfel cum se pretinde în prezenta cauză.

Împrejurarea că o parte a motivelor de apel ar fi fost analizată pentru prima dată de către instanţa de recurs, deci omisso medio, constituie o critică de nelegalitate şi nu un aspect legat de corecta alcătuire a instanţei, care să poată fi cenzurat pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel, anularea unei hotărâri judecătoreşti, pe calea contestaţiei în anulare, nu poate fi extinsă la aspecte de nelegalitate.

De altfel, contestatoarele nu contestă că cerere de recurs, în întregul său, a fost soluţionată de un complet legal constituit, în raport de dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Analizând cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia: hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, Înalta Curte observă că se invocă două erori materiale:

- o eroare constând în neanalizarea criticii recurentelor referitoare la stabilirea cuantumului prejudiciului, deoarece instanţa a considerat în mod greşit că aceasta aparţine considerentelor deciziei din apel;

- o eroare materială prin omisiune constând în încălcarea de către instanţa de recurs a art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 481 din C. proc. civ. atunci când a concluzionat că nu s-a creat recurentelor o situaţie mai grea în propria cale de atac, de vreme ce cuantumul prejudiciului nepatrimonial, de 10000 RON, nu a fost apelat, intrând astfel în puterea lucrului judecat, astfel că nu putea fi redus.

Noţiunea de "eroare materială" din cuprinsul art. art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvenţă statuat în doctrină că această noţiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Neanalizarea unei critici din recurs şi greşita aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 481 din C. proc. civ. constituie eventuale greşeli de judecată, nicidecum erori materiale, astfel încât acest motiv al contestaţiei în anulare apare ca fiind fondat.

Analizând cel de-al treilea motiv al contestaţiei în anulare, cel reglementat în art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că nu se invocă omisiunea de cercetare a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., ci a unor argumente care susţin aceste motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, contestatoarele nu invocă necercetarea a două motive de recurs, cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., ci lipsa unui răspuns la unele dintre argumentele aduse în susţinerea acestora, astfel cum au fost enumerate pe larg de către contestatoare, prin referire la paragrafele în care se regăseau.

Înalta Curte consideră că o atare evaluare, care reprezintă o veritabilă analiză de legalitate, nu poate avea loc pe calea contestaţiei în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Acest text legal prevede că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă instanţa a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, aşa cum susţin contestatoarele din prezenta cauză.

De vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. este neechivoc în privinţa omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, contestaţie în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează contestaţiei în anulare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de contestatoarele A. şi B..

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei nr. 2453 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.