Delictual liability for wrongful occupation: appellate review exceeding res judicata limits and violating contradictoriness

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 28 septembrie 2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3 Bucureşti prin Primar, a solicitat instanţei ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună evacuarea pârâtului de pe terenul situat în Bucureşti, Bd. x, cu obligaţia acestuia de a-şi ridica construcţiile edificate ilegal pe terenul proprietatea sa.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosinţă - beneficiul nerealizat asupra imobilului teren situat în Bucureşti, Bd. x, începând cu 28 septembrie 2013 şi până la data soluţionării prezentei cauze.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1648 din 1 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3 Bucureşti prin Primar, având ca obiect evacuare.

A admis cel de-al doilea capăt de cerere şi, în consecinţă, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 50.000 euro, în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând lipsă de folosinţă şi beneficiu nerealizat pentru perioada 28.09.2013 - 01.10.2018.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 9.908 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.

A luat act că reclamanta a înţeles să solicite cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 1025 A din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar împotriva sentinţei civile nr. 1648 din 01.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că:

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă şi a beneficiului nerealizat.

A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 930 RON către apelantul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta A. a declarat recurs.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ. vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamanta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept procesual, principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, cu încălcarea normelor de drept material, dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. proc. civ., referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, hotărârea a fost pronunţată cu depăşirea limitelor cu care a fost învestită instanţa, fiind încălcat efectul devolutiv al apelului şi principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, puterea executorie a hotărârii judecătoreşti, obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, asigurarea securităţii circuitului civil, stabilitatea raporturilor civile şi, respectiv, că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel, reclamanta, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că a fost încălcat principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, reglementate de dispoziţiile art. 9 şi art. 14 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context a arătat că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ. "Instanţa este obligată, în orice proces, sa supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", alin. (6) al aceluiaşi articol dispunând că "Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi are drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Or, arată reclamanta fără a face obiectul vreunei cereri sau apărări în prezenta cauza şi fără a fi fost pusă în discuţia părţilor, instanţa de apel a contestat dreptul reclamantei de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 1468,18 mp situat în Bucureşti, str. x, C, drept de proprietate ce a fost dobândit în baza sentinţei civile nr. 1471 pronunţată la 1 octombrie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2008, definitivă şi irevocabilă, imobil înscris în cartea funciară nr. x, actual nr. 211635 a Municipiului Bucureşti, Sector 3 şi având număr cadastral nr. 11767, actual nr. 211635.

Se arată că, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că a fost învestită cu o astfel de cerere, prin apelul formulat de pârât, prin care se invocă "neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1349 şi următoarele C. civ., esenţiale "pentru soluţionarea prezentei cauze fiind cele referitoare la existenţa unui prejudiciu şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească noţiunea de prejudiciu şi la existenţa faptei ilicite".Or, intimatul, nici prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond şi nici prin motivele de apel, nu a contestat dreptul reclamantei asupra terenului ce face obiectul prezentului litigiu.

În acest sens, se arată că instanţa de apel a analizat legalitatea sentinţei civile nr. 1471 pronunţată la 1 octombrie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fără a fi învestită cu o astfel de cerere. Obiectul prezentei cauze se referă la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, imobil ce este ocupat în mod abuziv de către pârâtă, care nu a contestat dreptul reclamantei de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren şi nici faptul că aceasta ar fi ocupat o suprafaţă mai mică decât suprafaţa de teren, criticând soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului doar în privinţa modalităţii de evaluare de către expert, critica vizând doar raportul de expertiză întocmit în cauza şi nu întinderea dreptului reclamantei de proprietate.

Mai mult, susţine reclamanta, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, faptul că nu există identitate între imobilul asupra căruia s-a dispus restituirea prin sentinţa civilă nr. 1471 pronunţată la 1 octombrie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2008 şi imobilul ce face obiectul prezentei cauze, constatând că "deşi această hotărâre nu mai poate fi pusă în discuţia în prezenta cauză, atâta vreme cât a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, individualizarea diferită a imobilului în considerente, respectiv în dispozitiv, şi neidentificarea corespunzătoare a terenului la care s-a făcut referire în considerente, în mod identic, şi în dispozitivul hotărârii, reprezintă aspecte relevante în sensul stabilirii certitudinii prejudiciului, sub aspectul întinderii acestuia, susţinerea apelantului-pârât în sensul că nu pot fi luate în considerare pretenţiile intimatei-reclamante nesusţinute de dovezi, fund întemeiate".

Se mai învederează că, în mod eronat, instanţa de apel reţine că nu există dovezi în ceea ce priveşte întinderea dreptului reclamantei de proprietate, în contextul în care în dispozitivul sentinţei civile se arată că se restituie în natură în proprietatea reclamantei imobilul situat în Bucureşti, B-dul x fn, sector 3 în suprafaţă de 1468,18 mp, lotul x, Anexa XII din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul B., prin procesul-verbal încheiat la data de 18 decembrie 2008 de executorul judecătoresc C. s-a făcut punerea în executare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1471/2008 şi predarea în posesie a acestui teren, terenului în discuţie i-a fost acordat numărul 14 C. pen. bulevardul x nr. 792687/19406/2009, iar dreptul reclamantei de proprietate a fost întabulat în cartea funciară nr. x deschisă de OCPI Bucureşti Sector 3, după cum rezultă din încheierea nr. 111716, planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi extrasul de carte funciară pentru informare.

În acest sens, se arată că terenul restituit a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expert B., raport care a fost însuşit şi de instanţa de judecată - Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila, când a pronunţat sentinţa civila nr. 1471/01.10.2008 în dosarul nr. x/2008, prin procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 18 decembrie 2008 de executorul judecătoresc C., cât şi prin planul de amplasament şi delimitare a imobilului întocmit de inginerul de cadastru D., astfel încât considerentele instanţei de apel potrivit cărora reclamanta nu a dovedit identitatea dintre imobilul din sentinţă şi imobilul identificat prin adresa x sunt neîntemeiate şi nesusţinute de înscrisurile din dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât imobilul este înscris în cartea funciară, iar dreptul reclamantei de proprietate are opozabilitate erga omnes, inclusiv pârâtului din prezenta cauză.

Se mai susţine că în mod greşit s-a apreciat că sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar şi nu în contradictoriu cu pârâtul chemat în judecată în prezenta cauză (aspect subliniat de instanţa de apel) nu are relevanţă, având în vedere, faptul că Sectorul 3 este cel care ocupă în prezent în mod abuziv imobilul, iar dreptul reclamantei de proprietate este înscris în cartea funciară, ba mai mult, nu este contestat de către pârât.

Faţă de aspectele arătate, recurenta reclamantă solicită să se constate că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., potrivit cu care părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care procesul le parcurge.

Prin faptul că nu a pus în discuţia părţilor aspectele asupra cărora a statuat, respectiv întinderea dreptului de proprietate şi identitatea terenului ce a făcut obiectul restituirii cu terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanta susţine ca instanţa a încălcat şi principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care statuează la alin. (5) că instanţa este obligată să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, principiul contradictorialităţii reprezentând o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigentelor cerute de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, procedurii de judecată propriu-zise, hotărârea pronunţată fiind astfel nelegală.

O altă critică vizează că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept procesual, respectiv, cu depăşirea limitelor cu care a fost învestită instanţa de judecată - a fost încălcat efectul devolutiv al apelului, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., precum şi principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, consacrat de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., motiv de casare ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se susţine că, deşi dispoziţiile legale anterior enunţate prevăd că instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de părţi, fără a putea depăşi cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor, instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii.

În ceea ce priveşte efectul devolutiv al apelului, art. 477 C. proc. civ. dispune că "(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil", iar art. 478 stabileşte limitele efectului devolutiv, dispunând că,,(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe".

Recurenta-reclamantă precizează că instanţa de apel a analizat legalitatea sentinţei civile nr. 1471 pronunţată la 1 octombrie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2008, fără a fi fost învestită cu o astfel de cerere că, a analizat însăşi existenţa dreptului reclamantei de proprietate asupra imobilului, deşi acesta nu a fost contestat nici prin întâmpinare şi nici prin motivele de apel formulate de apelantul-pârât Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, constatând în mod eronat că reclamanta nu ar deţine un titlu de proprietate în care să se regăsească adresa de identificare a imobilului situat în Bucureşti, str. x C.

Reclamanta a mai arătat că instanţa de apel a omis să analizeze motivele de apel formulate de reclamantă, prin care a solicitat să înlăture constarea instanţei de fond cu privire la existenţa unei autorizaţii de edificare a lucrărilor pe terenul proprietatea sa, astfel cum s-a reţinut în motivarea sentinţei la pagina 9 alin. (7) "...tribunalul reţine că pe terenul proprietatea reclamantei se află amenajat un loc de joacă pentru copii, edificarea locului dejoacă fiind făcută de Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A.. De asemenea, contrar susţinerilor pârâtului, tribunalul constată că această amenajare s-a făcut cu acordul acestuia, care a eliberat şi documentele necesare (autorizaţii, etc.) şi în beneficiul subunităţii administrativ teritoriale Sector 3 Bucureşti" - amenajările fiind făcute fără autorizaţie şi fără acordul său - proprietarul terenului.

În acelaşi sens, reclamanta a mai învederat că, deşi prin întâmpinarea formulată faţă de apelul intimatului-pârât, a invocat faptul că toate susţinerile apelantului-pârât făcute prin cererea de apel reprezintă apărări noi, care nu au fost susţinute în faţa instanţei de fond prin întâmpinare, ba chiar deţin un panou prin care arată că locul este amenajat de Primăria Sectorului 3 Bucureşti, în mod eronat consideră instanţa de apel că nu reprezintă apărări noi, întrucât prin întâmpinare s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, că nu s-au administrat dovezi cu privire la întinderea prejudiciului, că nu este îndeplinită cerinţa certitudinii prejudiciului, iar în urma probelor administrate în cauză pentru evaluarea lipsei de folosinţă, în cadrul obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză administrat în cauză, a susţinut în mod expres că din fotografiile realizate de expert rezultă că acest imobil nu este frecventat ori utilizat de către public, acest spaţiu nefiind edificat de Primăria Sectorului 3, iar faţă de concluziile expertului nu se poate edifica cu privire la modul de calculare şi stabilire a prejudiciului.

Or, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, intimatul-pârât a arătat în mod generic faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fără a arăta motivele de fapt sau de drept pe care îşi întemeiază apărările, fără a preciza în vreun fel că amenajarea locului de joacă nu ar fi fost efectuată de intimatul-pârât, fără a invoca lipsa calităţii procesuale pasive în situaţia în care nu pârâtul ar fi fost cel care a ocupat abuziv imobilul şi a realizat lucrările de amenajare a acestuia ca loc de joacă sau dacă aceste amenajări nu i-ar fi aparţinut.

S-a mai arătat că, prin motivele de apel, s-a invocat faptul că, potrivit relaţiilor comunicate de către direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Sector 3, respectiv Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, precum şi Direcţia Administrarea Domeniului Public, a rezultat, din documentaţia existentă la nivelul acestora, faptul că edificarea locului de joacă situat în Bucureşti, Bd. x, nr. 14 C, sector 3 a fost realizată de Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. - o societate cu capital mixt, fiind o persoană juridică ce îşi poate exercita drepturile civile, putând sta astfel în judecată. Instanţa de fond a făcut o corelare între cele două instituţii (ADPB şi Primăria Sector 3 Bucureşti) cu privire la amenajarea locului de joacă, fără a fi susţinută de dovezi, ci doar pe o simplă bănuială.

Se susţine că, în mod neîntemeiat, instanţa de apel a luat în considerare această susţinere, reţinând că nu au fost indicate probele care să confirme concluzia tribunalului, care a constatat că amenajările s-au făcut de către Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., dar cu acordul intimatului-pârât şi în beneficiul acestuia. Chiar şi în condiţiile în care, prin adresa x/08.08.2018 se arată că edificarea locului de joacă a fost realizată de Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., nu poate fi de acord cu concluziile instanţei de apel, potrivit cărora nu se poate reţine săvârşirea faptei ilicite de către pârât, având în vedere, în primul rând, faptul că adresa este emisă de către pârâta, fără vreo altă probă care să confirme susţinerea pârâtei şi fără ca instanţa de apel să facă verificări cu privire la raporturile care există între aceasta societate - ADPB - şi pârât sau cu privire la beneficiarul/proprietarul lucrărilor.

Existenţa unor raporturi între societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. şi pârât rezultă şi din Certificatul constatator 590013/17.10.2019 emis de Oficiul Registrului Comerţului, unde se menţionează că, în calitate de acţionar al acestei societăţi este Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti, cu o cota de participare la beneficii şi pierderi de 96,653%. Astfel reiese ca această societate este o societate cu capital majoritar de stat, în subordinea pârâtului.

Totodată, susţine reclamanta, trebuie reţinut faptul că această societate a executat lucrările în baza dispoziţiilor pârâtului, fiind un simplu executant, edificând lucrările în bază contractuală în beneficiul pârâtului, aşa cum rezultă din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din sectorul 3 al Municipiului Bucureşti (zona II şi III) prin concesiunea nr. 5420/29.04.2015 (Anexa 2), (publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti) încheiat între Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin Primar şi Administrarea Domeniului Public Bucureşti (ADPB) S.A., încheiat ca urmare a Hotărârii Consiliului Local nr. 225/28.08.2014 de aprobare a delegării gestiunii serviciului de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti (zona II şi III) prin concesiune, având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti (zona II şi III) - zone în care este încadrat şi terenul proprietatea reclamantei, prin concesiune.

Rezultă, astfel, că beneficiarul lucrărilor executate de către ADPB S.A. este Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, tot el fiind şi proprietarul bunurilor existente pe terenul proprietatea reclamantei, rezultând astfel, în mod cert, că fapta ilicită de ocupare abuzivă a imobilului este săvârşită de către pârât.

Cu toate acestea, arată reclamanta, instanţa de apel, depăşind limitele cu care a fost învestită, a constatat în mod nelegal faptul că fapta ilicită nu a fost săvârşită de către pârât, deşi acesta nu a invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi nici faptul că nu ar fi proprietarul bunurilor şi lucrărilor reprezentând loc de joacă, ce au fost edificate de ADPB S.A..

Reclamanta a mai susţinut că hotărârea apelată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, puterea de lucru judecat, puterea executorie a hotărârii judecătoreşti, forţa probantă, obligativitatea şi opozabilitatea, hotărârii judecătoreşti - art. 430 şi următoarele C. proc. civ., asigurarea securităţii circuitului civil, art. 565 C. civ., art. 876 şi următoarele C. civ., art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO, exercitarea drepturilor civile cu bună credinţa - motiv ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2008, definitivă şi irevocabilă, se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind executorie şi opozabilă oricărei persoane, până la dovada contrară.

În acest sens se arată că, în esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singura dată (bis de eadem re ne sit adio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Efectul de lucru judecat al unei hotărâri are două accepţiuni: stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibila judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauza (exclusivitatea); lato sensu semnifica puterea de lucru judecat (res iudicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabila ca exprima adevărul şi ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea).

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea apelată cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost consfinţit în mod irevocabil dreptul reclamantei de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 1468,18 mp situat în Bucureşti, str. x, C, drept de proprietate înscris în cartea funciară nr. x, actual nr. 211635 a Municipiului Bucureşti, Sector 3 şi având număr cadastral nr. 11767, actual nr. 211635 - sub aspectul efectului de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti, obligativitatea, puterea executorie, forţa probantă şi opozabilitatea acesteia.

În mod nelegal, susţine reclamanta, instanţa de apel a analizat legalitatea acestei hotărâri definitive şi irevocabile, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, contestând dreptul reclamantei de proprietate asupra imobilului, considerând în mod nelegal faptul că nu există identitate între imobilul asupra căruia s-a dispus restituirea şi imobilul ce face obiectul prezentei cauze, pe motiv că există contradicţii între considerentele sentinţei civile şi dispozitivul acesteia întrucât:

"(...) în considerentele hotărârii (...) se arată că prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de expertul E. s-a concluzionat că o suprafaţă de 187,90 mp este afectată de o alee pietonală de acces, putând fi restituită în natură suprafaţa de 1280,38 mp suprafaţă identificată între punctele 1,2,3,4,5,1 din Anexa 2 a raportului de expertiză.

Reclamanta arată că, în considerentele hotărârii, se reţine că "prin concluziile scrise formulate, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1280,38 mp şi având în vedere cele reţinute mai sus faţă de concluziile expertizelor efectuate în cauză, văzând şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul, în considerente, a admis cererea şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, B-dul. x, fn, în suprafaţă de 1280,38 mp, lotul x, Anexa XII, din raportul de expertiză (extra) judiciară efectuat de expertul B., cu menţiunea că lotul ce se restituie în natură este cel identificat de expertul E.". Totodată constată că "...deşi această hotărâre nu mai poate fi pusă în discuţia în prezenta cauza, atâta vreme cât a rămas definitiva şi irevocabilă prin neapelare, individualizarea diferită a imobilului în considerente, respectiv în dispozitiv, şi neidentificarea corespunzătoare a terenului la care s-a făcut referire în considerente, în mod identic, şi în dispozitivul hotărârii, reprezintă aspecte relevante în sensul stabilirii certitudinii prejudiciului, sub aspectul întinderii acestuia, susţinerea apelantului-pârât în sensul că nu pot fi luate în considerare pretenţiile intimatei-reclamante nesusţinute de dovezi, fiind întemeiate".

Astfel, susţine reclamanta, în condiţiile în care, în această hotărâre, s-a arătat că poate fi restituită în natură doar suprafaţa identificată între punctele 1,2,3,4,5,1 din Anexa 2 a raportului de expertiză, suprafaţă pe care însăşi reclamanta a solicitat-o a fi restituită în natură, că o suprafaţă de 187,90 mp este afectată de o alee x, însă în dispozitiv s-a dispus restituirea în natură în proprietatea reclamantei a imobilului situat în Bucureşti, B-dul. x fn, în suprafaţă de 1468,18 mp, lotul x, Anexa XII, din raportul de expertiză judiciara efectuat de expertul B., deşi în considerente s-a făcut menţiunea că lotul ce se restituie în natură este cel identificat de expertul E., curtea a considerat că reclamanta nu a făcut dovada certă nici a terenului şi nici a suprafeţei asupra cărora invocă deţinerea dreptului de proprietate şi care este suprafaţa efectiv ocupată de locul de joacă, de vreme ce suprafaţa de 187,90 mp aparţinea deja domeniului public şi nu se putea restitui în natură reclamantei.

Mai mult decât atât, capătul de cerere referitor la evacuarea pârâtului din prezenta cauză de pe terenul pentru care reclamanta a invocat un drept de proprietate identificat ca fiind situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 14C, sectorul 3 a fost anulat ca netimbrat, iar reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului de către prima instanţă s-ar fi săvârşit pe terenul identificat în considerentele sentinţei civile nr. 1471/01.10.2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă sau pe terenul identificat în cererea de chemare în judecată ca fiind în Bucureşti, B-dul. x, nr. 14 C, observându-se, cu puterea evidenţei că niciunul dintre terenuri nu are aceleaşi elemente de identificare, şi nici probe din care sa rezulte ca întreaga suprafaţă de teren - de 1468,18 mp (care a fost restituită) sau suprafaţa de 1280,38 mp (care putea fi restituită) - este ocupată de locul de joacă (pag. 7-8 din considerentele deciziei nr. 1025/2019),

În mod eronat, susţine reclamanta, şi contrar dispoziţiilor art. 565 C. civ., potrivit căruia în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, instanţa de apel a considerat că nu există dovezi în ceea ce priveşte întinderea dreptului reclamantei de proprietate, în contextul în care în dispozitivul sentinţei civile nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă se arată că se restituie în natură în proprietatea reclamantei imobilul situat în Bucureşti, B-dul. x fn, sector 3 în suprafaţă, de 1468,18 mp, lotul ÎS, Anexa XII din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul B. - or, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii judecătoreşti, şi nu considerentele.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 18 decembrie 2008 de executorul judecătoresc C. s-a făcut punerea în executare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1471/2008 şi predarea în posesie a acestui teren, terenului în discuţie i-a fost acordat numărul 14 C. pen. bulevardul x, conform certificatului nr. x/2009, iar dreptul de proprietate a fost întabulat în cartea funciară nr. x deschisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 3, după cum rezultă din încheierea nr. 111716, planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi extrasul de carte funciară pentru informare.

Terenul restituit a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expert B., raport care a fost însuşit şi de instanţa de judecată, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civila, când a pronunţat sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 în dosarul nr. x/2008, în dispozitivul căreia se arată că se dispune restituirea în natura în proprietatea reclamantei a imobilului situat în Bucureşti, B-dul. x, fn, în suprafaţă de 1468,18 mp, lotul x, Anexa XII din raportul de expertiza judiciară efectuat de expert B..

Identitatea dintre terenul ce a fost restituit, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei menţionate şi terenul ce face obiectul prezentei cereri rezultă şi din procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 18 decembrie 2008 de executorul judecătoresc C., din certificatul nr. x/2009 din care reiese că terenului în discuţie i-a fost acordat numărul poştal 14 C. pen. bulevardul x, cât şi din planul de amplasament şi delimitare a imobilului întocmit de inginerul de cadastru D., astfel încât considerentele instanţei de apel potrivit cărora reclamanta nu a dovedit dreptul să de proprietate asupra terenului sunt neîntemeiate şi nefondate.

Dovada dreptului de proprietate rezultă din Extrasul de carte funciară (Anexa 1), astfel încât instanţa nu putea constata că menţiunile din Cartea funciară nu corespund cu situaţia juridică şi reală a terenului, mai ales în condiţiile în care nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În ceea ce priveşte hotărârea de restituire, trebuie să se aibă în vedere că ceea ce se pune în executare este dispozitivul, şi tocmai de aceea curtea de apel a reţinut că aceasta nu mai poate fi pusă în discuţie, caz în care nici întabularea reclamantei nu mai poate fi pusă în discuţie, faţă de dispoziţiile art. 565 C. civ. care prevăd imperativ că în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

Identificarea terenului în dispozitiv nu e neclară, atâta timp cât dispozitivul face referire la expertiza efectuată de expertul B., astfel că nu mai era necesară arătarea limitelor, raportul fiind parte din hotărâre.

Nici faptul că această hotărâre a fost pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar şi nu cu Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin Primar, nu are relevanţă întrucât intabularea în cartea funciară a dreptului conferă opozabilitatea faţă de terţi a acestui drept de proprietate.

Or, prin hotărârea apelată, arată reclamanta, instanţa de apel încalcă dispoziţiile menţionate, reanalizând dreptul reclamantei de proprietate şi contestând existenţa şi întinderea acestui drept, în condiţiile în care acesta a fost consfinţit printr-o hotărâre judecătorească necontestată de pârât, hotărâre ce a fost pusă în executare, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară şi dobândind opozabilitate erga omnes. A ajunge la o altă concluzie presupune o reformare a hotărârii judecătoreşti prin care i-a fost restituit imobilul, ceea ce nu se poate decât printr-o cale extraordinară de atac de reformare a hotărârii judecătoreşti, ceea ce nu s-a solicitat în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la existenţa şi întinderea dreptului de proprietate al reclamantei, analizat de instanţa de apel pentru stabilirea caracterului cert al prejudiciului.

Astfel, referindu-se la sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, deşi constată că această hotărâre nu mai poate fi pusă în discuţia în prezenta cauză, atâta vreme cât a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, în mod contrar consideră că individualizarea diferită a imobilului în considerente, respectiv în dispozitiv, şi neidentificarea corespunzătoare a terenului la care s-a făcut referire în considerente, în mod identic, şi în dispozitivul hotărârii, reprezintă aspecte relevante în sensul stabilirii certitudinii prejudiciului, sub aspectul întinderii acestuia.

Or, de vreme ce hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, procedând în mod nelegal la o noua analiză a dreptului de proprietate, instanţa de apel constată, contrar dispoziţiilor din sentinţa civila nr. 1471/01.10.2008, faptul că dreptul reclamantei de proprietate nu este cert nici cu privire la teren şi nici cu privire la suprafaţa ocupată de locul dejoacă, considerând că "suprafaţa de 187,90 mp aparţinea deja domeniului public şi nu putea fi restituită în natură".

Mai mult, arată reclamanta, din considerentele hotărârii apelate nu rezultă cu certitudine că nu ar fi vorba de acelaşi teren - cel pe care reclamanta îl deţine în proprietate şi asupra căruia a fost pusă în posesie, fiind înscris şi în cartea funciară - şi terenul pentru care solicită obligarea pârâtului la lipsa de folosinţă, aşa cum încearcă să se înţeleagă, din moment ce constată că la momentul întocmirii procesului-verbal din data de 18.12.2008, în dosarul de executare nr. x/2008 de către executorul judecătoresc C., în vederea predării creditoarei A. a terenului în suprafaţă de 1468,18 mp situat în Bucureşti, B-dul x, fn, s-a constatat că la imobilul indicat nu s-a prezentat nicio persoană care să reprezinte debitoarea, respectiv Municipiul Bucureşti prin Primar General, că s-a trecut la identificarea şi măsurarea terenului pentru executare, aşa încât "Curtea constatat ca potrivit acestui proces-verbal, cel puţin la nivelul anului 2008, terenul pretins de reclamantă, chiar şi în condiţiile unei identificări deficitare a fost predat acesteia. De altfel, chiar şi prima instanţă a reţinut că, în raport de înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, la data punerii în posesie şi la data întabulării în cartea funciară terenul pretins de reclamantă era liber. Prin urmare, susţinerile reclamantei în sensul că ar fi notificat pârâtul din prezenta cauză încă din anul 2003 să nu emită niciun act administrativ sau să nu afecteze în tot sau în parte terenul proprietatea acesteia sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauza, în condiţiile în care în anul 2008 terenul a fost predat acesteia".

Din aceasta perspectivă, reclamanta învederează că, din aceste consideraţii, aşa cum sunt dovedite prin probele din dosarul cauzei, instanţa de apel constată că terenul a fost predat reclamantei în anul 2008; iar la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, la data punerii în posesie şi la data intabulării în cartea funciară terenul era liber şi că totodată, curtea de apel constată că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pe teren se află edificat un spaţiu de joacă şi parţial parcare.

Astfel, deşi susţine că terenul nu poate fi identificat, în mod contradictoriu constată că în anul 2008 terenul a fost predat reclamantei, ca în momentul când a fost predat terenul era liber în prezent pe acesta se află amenajat un loc de joacă iar parţial spaţiu verde. Aceste ultime aspecte au fost avute în vedere în mod corect şi de prima instanţă şi sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosar, planşele foto şi raportul de expertiză întocmit de expert F., terenul fiind identificat şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Or, contrar acestor susţineri şi contrar concluziilor raportului de expertiză din care rezultă că terenul este amenajat ca loc de joacă şi parţial spaţiu verde, instanţa de apel constată că nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că pârâtul din prezenta cauză a realizat edificarea locului de joacă şi că ocupă efectiv, în totalitate sau parţial, terenul asupra căruia reclamanta pretinde un drept de proprietate, iar stabilirea săvârşirii faptei ilicite de către prima instanţă s-a bazat doar pe existenţa unor plăcuţe situate pe gardul împrejmuitor al parcului, prin care se afirmă în mod public faptul că Primăria Sectorului 3 a învestit "pentru confortul dumneavoastră" şi că pe aceleaşi plăcuţe se află informaţii cu privire la programul şi condiţiile de acces în parcul de joacă, sub sigla Primăriei Sectorului 3 (pag. 9 alin. (1) considerentele deciziei 1025/2019).

Faptul că Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a comunicat tribunalului că edificarea locului de joacă s-a făcut de către Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., fără a se putea determina data iniţială şi fără a se transmite temeiul şi pe numele cui a fost eliberată autorizaţia (dacă a fost) şi planul urbanistic zonal, nu putea fi interpretat de Curtea de Apel ca fiind dovada că nu Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a săvârşit fapta ilicită şi că nu este ea responsabilă. Concluzia instanţei de apel, potrivit căreia fapta ilicită nu a fost săvârşită de pârâtul din prezenta cauză, nu se bazează pe nicio probă, înscrisul la care face referire instanţa fiind o adresă care emană însăşi de la pârât, nefiind coroborată cu nicio altă proba din dosar.

Tot astfel, referindu-se la notificarea din 04.04.2016, se susţine că, în mod eronat, se constată ca aceasta nu a fost însoţită de niciun titlu de proprietate în care să se regăsească adresa de identificare, str. x C, chiar din cuprinsul notificării rezultând ca au fost anexate actele doveditoare ale dreptului său de proprietate. Instanţa de apel, tot în mod eronat, nu ia în considerare notificarea nr. x/18.05.2016, din care rezultă că au fost comunicate pârâtului toate documentele solicitate.

În ceea ce priveşte critica ce vizează că încălcarea normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. proc. civ., referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a arătat că, în speţă, prejudiciul este cert, sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare şi constă în paguba materială suferită ca urmare a imposibilităţii valorificării dreptului de proprietate prin închirierea imobilului sau orice alt act de dispoziţie generator de venituri, respectiv sumele ce ar fi putut fi încasate cu titlu de chirie sau veniturile realizate ca urmare a exploatării imobilului.

În speţă, arată reclamanta, fapta ilicită constă în refuzul pârâtei de a respecta dreptul de proprietate, prin amenajarea lucrărilor din bani publici, deşi a fost notificată în mai multe rânduri să nu efectueze niciun fel de lucrări sau să facă acte de administrare a acestui imobil.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu poate fi stabilită cu uşurinţă luând în considerare împrejurarea că faptul utilizării de către pârâtă a imobilului proprietatea reclamantei, fără un temei legal, este tocmai ceea ce a pus partea în imposibilitatea de a onora cererile de închiriere, vânzare, etc. Or, din situaţia creată de pârât, reclamanta nu are niciun avantaj material, ba, mai mult, plăteşte impozitele aferente acestui imobil.

În ceea ce priveşte vinovăţia, ca o condiţie necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta îmbracă cel puţin forma vinovăţiei indirecte, în sensul că pârâta a prevăzut sau trebuia să prevadă rezultatul faptelor sale şi a acceptat micşorarea patrimoniului reclamantei, fără a exista un temei juridic care sa facă posibilă o atare situaţie.

Cu privire la prejudiciu, reclamanta a arătat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel consideră ca prejudiciul nu este cert, întrucât reclamanta nu a făcut dovada certă nici a terenului, nici a suprafeţei efectiv ocupată de locul de joacă şi contrar dovezilor depuse la dosarul cauzei, instanţa de apel a reţinut că prin dispozitivul sentinţei civile nr. 1471 pronunţată la 1 octombrie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2008 adresa imobilului este identificată doar prin stradă, nu şi prin număr, şi se face referire la lotul x, anexa XII, fără a se indica vecinătăţile şi dimensiunile pe lungime şi lăţime ale terenului în cauză.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, de asemenea, în mod greşit consideră instanţa de apel că fapta ilicită nu a fost săvârşită de pârât. Aceasta deoarece săvârşirea faptei ilicite de către pârât rezultă şi din faptul că la data restituirii, respectiv în anul 2008 terenul era liber, aşa cum constată atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, reţinând ca terenul ne-a fost predat în anul 2008, iar că la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, la data punerii în posesie şi la data întabulării în cartea funciară terenul era liber.

Recurenta-reclamantă apreciază că doar prin admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei se poate administra un probatoriu complet, care să aibă în vedere identificarea terenului printr-o expertiză prin care să se stabilească dacă există identitate între terenul ce i-a fost restituit în baza hotărârii judecătoreşti, cel înscris în cartea funciară şi cel ocupat de pârât şi predat de către pârât ADPB S.A., în vederea realizării serviciilor de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, cât şi înscrisuri deţinute de către pârât, şi/sau de către ADPB S.A. în legătură cu lucrările executate fără acordul reclamantei (hotărâri de consiliu general privind transferul către sectorul 3, hotărâre de consiliu local privind aprobarea investiţiilor, certificatul de urbanism, autorizaţia de construire şi procesul-verbal încheiat la finalizarea lucrărilor efectuate pe terenul proprietatea acesteia).

Reclamanta a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 20, art. 44 din Constituţia României, a dispoziţiilor art. 555 noul C. civ., art. 563, art. 565 C. civ. şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6, paragraful 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Refuzul pârâtei de a respecta dreptul de proprietate privată înseamnă o încălcare gravă atât a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie cât şi a unuia dintre principiile primordiale ale dreptului unional, şi anume respectarea drepturilor fundamentale ale omului, iar fapta pârâtei (instituţie publică de stat) de a nesocoti dreptul reclamantei de proprietate privată, folosindu-se de acesta după bunul plac, în mod samavolnic şi în lipsa oricărei dispoziţii legale şi a unei despăgubiri juste reprezintă o ingerinţă nepermisa a autorităţii locale în dreptul de proprietate, constituind în mod evident o încălcare a art. 11din Protocolul 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Recurenta-reclamantă apreciază că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la imobilul asupra căruia deţine un titlu valabil, dreptul sau fiind înscris în cartea funciară devenind opozabil erga omnes, astfel încât efectele hotărârii judecătoreşti sunt opozabile şi pârâtului, nu doar părţilor litigante. Dovada dreptului de proprietate rezultă din Extrasul de carte funciară (Anexa 1), astfel încât instanţa nu putea constata că menţiunile din Cartea funciară nu corespund cu situaţia juridică şi reală a terenului, faţă de dispoziţiile art. 565 C. civ. care prevăd imperativ că în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

Or, prin hotărârea apelată, instanţa de apel încalcă dispoziţiile referitoare la dovada şi întinderea dreptului de proprietate, reanalizând dreptul reclamatei de proprietate şi contestând existenţa şi întinderea acestuia, în condiţiile în care dreptul a fost consfinţit printr-o hotărâre judecătorească necontestată de pârât, hotărâre judecătorească ce a fost pusă în executare, dreptul reclamantei de proprietate fiind înscris în cartea funciară şi dobândind opozabilitate erga omnes.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, hotărârea judecătorească, conform practicii CEDO, beneficiază de efectul puterii de lucru judecat, odată cu rămânerea irevocabila a hotărârii, intrând sub incidenţa garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, în sensul respectării principiului securităţii raporturilor juridice.

Se mai arată că fapta pârâtului, autoritate publică de stat, de a ocupa terenul din litigiu, rezultă din probele administrate în cauză, iar consideraţia instanţei de apel în sensul că nu pârâtul ar fi cel care ocupă în mod abuziv terenul este neîntemeiată şi nesusţinută de nicio proba din dosar.

Din perspectiva motivelor de recurs invocate, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

5. Apărările formulate în cauză:

La 16 decembrie 2019 intimatul-pârât Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii căii de atac pentru neîncadrarea criticilor. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1025 A din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen la 28 ianuarie 2021, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevede ipoteza de casare când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; pct. 6, care vizează casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; pct. 7, care vizează ipoteza de casare când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi pct. 8, care vizează casarea hotărârii când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat atât de reclamantă, ce vizează ipoteza în care hotărârea "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la considerentele reţinute de instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate, precum şi la criticile reclamantei şi având în vedere şi limitele în care a fost investită instanţa de apel atât prin apelul reclamantei şi, respectiv, prin apelul pârâtului, Înalta Curte constată că hotărârea recurata nu se circumscrie exigentelor art. 425 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu se raportează la obiectul dedus judecăţii şi motivele invocate, ci analizează considerentele şi dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti intrate în autoritate de lucru judecat, respectiv sentinţa civilă nr. 1471 pronunţată la data de 01.10.2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2008, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor aspecte:

Obiectul dedus judecăţii vizează evacuarea pârâtului de pe terenul proprietatea reclamantei, situat în Bucureşti, Bd. x, cu obligaţia acestuia de a-şi ridica construcţiile edificate ilegal pe terenul proprietatea sa; precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosinţă în beneficiul nerealizat asupra imobilului - teren situat în Bucureşti, Bd. x, începând cu data de 28.09.2013 şi până la data soluţionării prezentei cauze.

Dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului din litigiu a fost înscris în cartea funciară individuală fost nr. 91737, actual nr. 211635 a Municipiului Bucureşti sector 3, în baza sentinţei civile nr. 1471 pronunţată la data de 01.10.2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2008, prin care s a dispus restituirea în natura în proprietatea reclamantei a imobilului situat în Bucureşti, Bd. x f.n., în suprafaţă de 1468,18 mp, lotul x Anexa XII din raportul de expertiză B., sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă prin neapelare.

Din verificarea motivelor de apel invocate de pârât, Înalta Curte constată că acesta nu critică sentinţa în baza căreia reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, nu pune în discuţie validitatea dreptului de proprietate al reclamantei, criticile sale vizând "neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. proc. civ. şi faptul că, potrivit relaţiilor comunicate de direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Sector 3 Bucureşti, respectiv Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, precum şi Direcţia Administrarea Domeniului Public, a rezultat, din documentaţia existentă la nivelul acestora, faptul că edificarea locului de joacă situat în Bucureşti, Bd. x nr. 14 C, sector 3 a fost realizată de Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., că din documentaţia verificată nu s-a putut determina data iniţială a edificării locului de joacă situat în Bucureşti, Bd. x nr. 14 C, susţinând că instanţa face o corelare între cele două instituţii A.D.P.B. S.A. şi Primăria Sector 3 Bucureşti cu privire la amenajarea locului de joacă, fără a fi susţinută de dovezi, aşa cum sunt prevăzute în accepţiunea prevederilor C. proc. civ., ci doar pe o simplă bănuială, considerând că acest lucru nu poate conduce la admiterea cererii parţiale a intimatei-reclamante".

Deşi instanţa de apel reţine în considerente că a fost investită prin "apelul pârâtului în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ., totuşi instanţa peste limitele investirii prin cererea de apel, precum şi respectiv ale acţiunii, procedează la verificarea considerentelor hotărârii judecătoreşti în baza căreia a fost intabulat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilul din litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, deşi aceasta hotărâre intrată în autoritate de lucru judecat nu mai putea forma obiectul unei analize în litigiul pendinte fiind încălcate dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care prevăd că "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată,,.

De altfel, instanţa de apel, deşi are în vedere autoritatea de lucru judecat în ce priveşte sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, reţinând că "această hotărâre nu mai poate fi pusă în discuţie în prezenta cauză, atâta vreme cât a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare", totuşi o analizează în ce priveşte "individualizarea diferită a imobilului în considerente, respectiv în dispozitiv, şi neidentificarea corespunzătoare a terenului la care s-a făcut referire în considerente, în mod identic, şi în dispozitivul hotărârii, reprezintă aspecte relevante în sensul stabilirii certitudinii prejudiciului, sub aspectul întinderii acestuia, susţinerea apelantului-pârât în sensul că nu pot fi luate în considerare pretenţiile intimatei-reclamante nesusţinute de dovezi, fiind întemeiate" situaţie în care, Înalta Curte urmează a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte, reţine că, în condiţiile în care aspectele dezvoltate în considerente legate de sentinţa civilă nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă inclusiv aspectul ce vizează autoritatea de lucru judecat a acesteia, nu au fost puse în discuţia părţilor în respectarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi la un proces echitabil, pentru a-şi putea exprima poziţia procesuală, sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că "reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului de către prima instanţă s-ar fi săvârşit pe terenul identificat în considerentele sentinţei civile nr. 1471/01.10.2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă sau pe terenul identificat în dispozitivul sentinţei civile nr. 1471/01.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă sau pe terenul identificat în cererea de chemare în judecată ca fiind în Bucureşti, Bd. x nr. 14 C, observându-se, cu puterea evidenţei, că niciunul dintre terenuri nu are aceleaşi elemente de identificare, şi nici probe din care să rezulte că întreaga suprafaţă de teren - de 1468,18 mp (care a fost restituită) sau suprafaţa de 1280,38 mp (care putea fi restituită) - este ocupată de locul de joacă", pentru aflarea adevărului obiectiv şi pentru stabilirea situaţii de fapt reale, cu privire la imobilul din litigiu se impunea efectuarea unei expertize care să clarifice raporturile juridice dintre părţi.

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care obiectul dedus judecăţii vizează răspunderea civilă delictuală, iar instanţa de apel nu a analizat cauza în raport de limitele investirii prin motivele de apel, de incidenţa dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., raportat şi la temeiul de drept al acţiunii art. 1349 C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1025 A din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, urmând ca în rejudecare instanţa de apel să se raporteze la limitele investirii prin motivele de apel şi ale acţiunii, în raport de care dacă va aprecia necesar va putea dispune administrarea tuturor probelor în vederea stabilirii situaţiei de fapt reale cu privire la terenul din litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1025 A din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.