Revindication of state-owned industrial materials fails due to unproven ownership and contractual transfer conditions

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, reclamantul Municipiul Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Galaţi, în principal, obligarea pârâtei la restituirea a 3.235.504 kg de oţel beton BST500 şi 25.140 kg suprastructură metalică tip arc - materiale proprietatea reclamantului şi deţinute fără drept de către S.C. A. S.R.L., precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la data restituirii efective a materialelor.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8.988.556,45 RON inclusiv TVA, sumă compusă din 8.826.454,91 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloarea oţelului beton BST500 şi 162.101,54 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloarea suprastructurii metalice tip arc, în situaţia în care materialele proprietatea reclamantului nu mai există în custodia pârâtei, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a debitului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 alin. (1), (56)6 şi 1536. C. civ., art. 194 C. proc. civ. şi O.G. nr. 13/2011.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 523/30.10.2014, a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Galaţi şi a declinat acţiunea având ca obiect "revendicare mobiliară şi pretenţii" formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti - prin reprezentat legal Primarul General B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea secţiei I Civilă a Tribunalului Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 20 martie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L. Galaţi.

A respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A respins cererea conexă, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2018 şi a sentinţei civile nr. 294 din 20 martie 2018 a Tribunalului Galaţi, reclamantul Municipiul Bucureşti a formulat apel, solicitând modificarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii principale, astfel cum a fost formulată cât şi a cererii conexe.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate şi căi ferate, solicitată de apelantul Municipiul Bucureşti. A amânat soluţionarea cauzei la 17 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar, în contradictoriu cu pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2018 şi a sentinţei civile nr. 294 din 20 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Galaţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii precum şi a încheierii din 17 septembrie 2018 a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Bucureşti, solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat şi, în consecinţă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Criticile de nelegalitate cu privire la încheierea din 17 septembrie 2018 au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reclamantul arată, în esenţă, că prin respingerea cererilor de efectuare a unor noi expertize i-au fost încălcate atât dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), cât şi principiul fundamental al aflării adevărului (art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.)

Astfel, se arată că prin încheierea de şedinţă din 17.09.2018, instanţa de apel a respins cererile Municipiului Bucureşti de efectuare în cauză a unor noi expertize tehnice contabilă şi în căi ferate, drumuri şi poduri, apreciind că nu ar exista motive temeinice pentru a se dispune efectuarea de noi expertize de către alţi experţi în condiţiile în care nu s-au propus noi obiective şi că ceea ce se contestă ar fi înseşi concluziile rapoartelor de expertiză, că o astfel de soluţie a instanţei de apel este nelegală, fiind încălcat atât dreptul la apărare al reclamantului (art. 13 C. proc. civ.), cât şi principiul fundamental ai aflării adevărului în cauză, principiu pe care judecătorul pricinii este obligat a-l respecta (art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.) în condiţiile în care concluziile rapoartelor de expertiză sunt confuze şi nu pot oferi date certe.

Pe de altă parte, arată recurentul, toate necorelările semnalate în privinţa expertizelor efectuate în dosar subliniază faptul că există o evidentă confuzie chiar în actele de care se foloseşte pârâta A. pentru a-şi susţine poziţia în cauză, în sensul că C. nu ar fi devenit proprietarul materialelor în prezent revendicate de litigiul pendinte şi că nu ar fi putut transmite Municipiului Bucureşti proprietatea asupra acestora.

Or, arată recurentul, contrar celor reţinute de instanţa de apel, toate neconcordanţele existente sunt de natură a desfiinţa în mod direct teza juridică a pârâtei A. în privinţa proprietăţii asupra materialelor în litigiu şi a consolida teza juridică a Municipiului Bucureşti în condiţiile în care transferul proprietăţii asupra materialelor a avut loc de la A. la C. la data livrării acestora în sensul transmiterii dreptului de a dispune de ele, prin încheierea Procesului-verbal de custodie nr. x/17.12.2010.

În aceste circumstanţe, recurentul arată că sunt incidente dispoziţiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate cu privire la decizia nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamantul apreciază că hotărârea nu neste motivată, şi cuprinde motive contradictorii şi, străine cauzei.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul arată că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material, urmând ca instanţa de recurs să dea relevanţă şi să aibă în vedere la soluţionarea cauzei contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010, în forma depusă la dosar de către Municipiul Bucureşti, iar nu forma prezentată de către intimata-pârâtă.

Se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 şi art. 1182 vechiul C. civ., precum şi normele de interpretare a actului juridic prevăzute de art. 977 şi art. 982 din acelaşi cod.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condiţiile în care, pe de o parte, instanţa de apel reţine expres că, în speţă, din probatoriul administrat nu ar rezulta cu certitudine că bunurile revendicate s-au aflat în patrimoniul reclamantului, dar cu toate acestea, în mod vădit contradictoriu, instanţa a respins probele solicitate încălcând dreptul la apărare, dar şi principiul aflării adevărului în cauză. Pe de altă parte, se învederează că apelul este respins în temeiul unei concluzii în sensul că Municipiul Bucureşti nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra bunurilor pretinse de la pârâtă.

În acelaşi sens, se mai arată că motivarea contradictorie priveşte modalitatea în care instanţa de apel a analizat derularea raporturilor juridice contractuale dintre A. şi C., reţinându-se pe de o parte, de către instanţa de apel că, în verificarea dreptului de proprietate al C., se are în vedere Contractul nr. x/15.12.2010 şi Procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, fiind analizate clauzele Contractului nr. x/15.12.2010, în ambele forme existente la dosar, dând relevanţă formei depuse de către pârâta A., apreciindu-se în mod nelegal că acest contract x/15.12.2010 ar fi afectat de un termen suspensiv (data livrării) şi de o condiţie suspensivă (plata preţului).

Se arată că deşi Contractul nr. x/15.12.2010 nu a fost niciodată reziliat, producând astfel efecte în continuare între părţile semnatare, instanţa de apel ajunge la concluzia, vădit nefundamentată, că acesta nu s-ar fi derulat efectiv, că nu ar fi fost executat şi că, în aceste împrejurări, bunurile livrate de A. nu ar fi cele rezultate din Contractul nr. x/2010, totuşi instanţa reţine, în mod contradictoriu, că raporturile contractuale dintre A. şi C. s-ar fi derulat pe bază de comenzi, livrarea fiind efectuată după plata preţului, în baza unor noi contracte consensuale, neconsemnate în scris.

Or, susţine reclamantul, efectele unei astfel de motivări contradictorii sunt esenţiale în speţă, întrucât teza Municipiului Bucureşti privind transferul dreptului de proprietate ori faptul că plata preţului nu se făcea în avans, ci ulterior livrării este susţinută de forma Contractului nr. x/2010 depusă la dosar, precum şi de forma acestui contract depusă de A., precum şi de Actul Adiţional nr. 1/01.06.2011 la acest contract, act adiţional necontestat de părţi.

Se mai susţine că teoria instanţei de apel în sensul derulării raporturilor contractuale dintre C. şi A. în baza unor noi contracte nescrise, pe bază de comenzi, livrarea fiind făcută ulterior plăţii, este una forţată, artificială, din moment ce Contractul nr. x/2010 s-a derulat în continuare între părţi, neîncetând în niciun mod (chiar şi fără să se fi încheiat vreun act adiţional la acesta care să modifice voinţa părţilor în sensul reţinut de instanţă). Mai mult, aşa cum am arătat, această teorie este în contradicţie cu însăşi analiza detaliată pe care instanţa de apel a făcut-o cu privire la Contractul nr. x/2010.

Contradictorialitatea, susţine reclamantul, mai rezultă din faptul că, pe de o parte, instanţa apreciază, că, la fel ca şi Contractul nr. x/2010, nici procesul-verbal de custodie nr. x/2010 nu ar fi produs efectele afirmate de Municipiul Bucureşti, iar pe de altă parte aceeaşi instanţă reţine adresa nr. x/19.03.2013 care se referă la materialele aparţinând C. şi pe care A. le deţine în custodie.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. .1 pct. 6 C. proc. civ. se mai arată că, există argumente contradictorii şi din perspectiva faptului că, pe de o parte, instanţa reţine concluziile experţilor desemnaţi în sensul că nu ar rezulta că materialele trecute în Procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010 ar fi proprietatea C. x, pe de altă parte, afirmă că aprecierile experţilor care exced aspectelor legate de împrejurările de fapt la care expertul a fost chemat să răspundă vor fi cenzurate de judecător prin neluarea lor în seamă.

Reclamantul mai învederează, în susţinerea aceluiaşi motiv de recurs că hotărârea recurată cuprinde şi motive străine cauzei ce vizează faptul că deşi Contractul nr. x/2010 nu a fost reziliat şi nu a încetat nici în vreo orice altă modalitate, producând în continuare efecte juridice între părţi, fiind analizat de instanţa de apel din perspectiva stabilirii dreptului de proprietate al C. asupra materialelor, rezultă că aspectele reţinute de aceeaşi instanţă cu privire la derularea raporturilor contractuale între A. şi C. în baza unor aşa-zise noi contracte consensuale, neconsemnate în scris, constând în comenzi de materiale, plătite în avans şi ulterior livrate, reprezintă cu evidenţă o motivare străină cauzei, şi străină voinţei părţilor.

De asemenea, se susţine că este străină cauzei aprecierea instanţei de apel în sensul că acest contract ar fi afectat de un termen suspensiv (data livrării) ori de o condiţie suspensivă (plata preţului); în egală măsură, este străină cauzei în condiţiile în care, din conţinutul contractului, nu rezultă că data de 04.01.2011a fost convenită de părţi ca fiind un termen suspensiv.

Se mai învederează că motivarea instanţei este străină şi din perspectiva faptului că instanţa de apel reţine că împrejurarea că reclamantul este terţ de bună-credinţă faţă de Contractul nr. x/15.12.2010 nu poate avea vreun efect asupra interpretării clauzelor contractului sau asupra executării/neexecutării acestuia, în condiţiile în care invocarea calităţii reclamantului de terţ de buna-credinţă şi cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra materialelor nu are nicio legătură cu interpretarea clauzelor contractului şi nici nu poate conduce la concluzia executării sau neexecutării acestuia.

Reclamantul învederează, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia instanţei de apel nu este motivată, în condiţiile în care instanţa nu analizează sub nicio formă susţinerile Municipiului Bucureşti privind calitatea sa de terţ subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra materialelor lipsind cu desăvârşire orice motivare a instanţei din acest punct de vedere, că nu explică şi nici nu motivează în cuprinsul hotărârii nici raţiunile pentru care nu este vorba despre aceleaşi materiale, nefiind analizat nici faptul că însăşi forma Contractului nr. x/15.12.2010 prezentată de către A. cuprinde dispoziţii contradictorii clauzei 5.2. invocate de către intimata-pârâtă ca reglementând efectuarea plăţii anterior livrării.

Se mai învederează că nu există nicio analiză şi, în consecinţă, nicio motivare în privinţa cererii conexe în legătură cu care instanţa de apel reţine doar că ar fi fost în mod corect respinsă de către prima instanţă.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse, se susţine că hotărârea supusă prezentei căi de atac a fost pronunţată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, aspecte care atrag nulitatea hotărârii.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că, plecând de la motivarea străină cauzei ori contradictorie, de la lipsa oricărei motivări ori de la omiterea de a se pune în discuţia părţilor anumite chestiuni, hotărârea recurată încalcă drepturi şi principii, respectiv dreptul la apărare şi la un proces echitabil, la un dublu grad de jurisdicţie, principiul oralităţii şi al contradictorialităţii şi al aflării adevărului în cauză din perspectiva argumentelor expuse anterior.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că în mod constant instanţa de apel a încălcat si aplicat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 969, 977, art. 982 şi, art. 1182 din vechiul C. civ.

Se arată că ceea ce este important de subliniat şi relevant pentru soluţionarea litigiului este faptul că prevederile art. 2.2.din Contract, necontestate de părţile litigiului, în ambele variante prezentate sunt identice, că proprietatea mărfurilor se transferă către cumpărător la data livrării si ca,. contrar afirmaţiilor instanţei de apel, Contractul nr. x/2010 în această formă nu este semnat şi ştampilat de către părţi pe toate paginile sale.

Se solicită de către reclamant ca instanţa de recurs, analizând motivele de nelegalitate, să dea relevanţă formei Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 astfel cum a fost prezentată de către Municipiul Bucureşti, contract ce a fost înregistrat la Municipiul Bucureşti, făcând parte din documentaţia justificativă aferentă Situaţiei de lucrări nr. x emisă în derularea Contractului nr. x/02.12.2010 în baza căreia s-a emis factura nr. x/10 din 27.12.2010 înregistrată sub nr. x/27.12.2010

Reclamantul recurent mai învederează că în coroborarea dispoziţiilor art. 969 cu dispoziţiile art. 1182 din vechiul C. civ., întrucât în situaţia dedusă judecăţii suntem în prezenţa a două contracte semnate de aceleaşi părţi şi având o singură clauză distinctă, acestea trebuie interpretate în sensul în care atât între părţile semnatare, dar şi faţă de terţi, producător de efecte juridice este contractul având primul dată certă şi fiind primul intrat în circuitul civil.

Or, susţine recurentul, interpretarea clauzelor contractuale de către instanţa de apel este una nelegală, aceasta neanalizând clauzele esenţiale ale Contractului nr. x/2010 inserate chiar în forma acestui contract depusă de A., respectiv cele ale art. 4.1., precum şi cele din Actul Adiţional nr. 1/01.06.2011 la Contract, că în măsura în care ar fi analizat toate clauzele contractului, unele prin altele şi conform voinţei reale a părţilor, instanţa de apel ar fi putut observa că acestea confirmă teza Municipiului Bucureşti, iar nu pe cea a pârâtei A.. Mai mult, interpretarea greşită a art. 3.1. în sensul că părţile ar fi stabilit un termen suspensiv de la care să înceapă livrările în sensul transmiterii dreptului de a dispune de bunuri conduce cu evidenţă la un raţionament fundamental greşit inclusiv cu privire la momentul transferului dreptului de proprietate asupra materialelor de la A. la C..

Pentru motivele arătate, se susţine că decizia recurată este nelegală, instanţa de apel încălcând normele de interpretare a actului juridic, respectiv pe cele ale art. 977 şi art. 982 din vechiul C. civ., dar şi ale art. 1005, art. 1010, art. 1022-1025, art. 1295 (1) din vechiul C. civ., precum şi cele ale art. 1591 şi următoarele din acelaşi cod, dar şi ale art. 563 şi următoarele din Noul C. civ. întrucat Municipiul Bucureşti este titularul dreptului de proprietate asupra materialelor ce fac obiectul acţiunii în revendicare şi nu se află în posesia acestora, iar pârâta deşi nu are calitatea de proprietar al materialelor, le deţine fără niciun drept.

În concluzie, pentru toate argumentele dezvoltate se solicită admiterea recursului astfel cum este formulat împotriva încheierii de şedinţă din 17.09.2018, precum şi împotriva deciziei civile nr. 198/A/06.11.2018, ambele pronunţate de către Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014 şi, în consecinţă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză:

La 11 iunie 2019 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că motivele de casare invocate şi dezvoltate de recurent nu se încadrează în categoria motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 5 decembrie 2019 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a fixat termen la 26 martie 2020, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului admis în principiu.

Prin încheierea de admitere în principiu a fost anulat recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosar nr. x/2014, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. .1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ce priveşte recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosar nr. x/2014 Înalta Curte reţine că acesta a fost anulat prin încheierea din 5 decembrie 2019 de completul de filtru pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că prin respingerea cererilor de efectuare a unor noi expertize i-a fost încălcat atât dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), cât şi principiul fundamental al aflării adevărului (art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 17.09.2018, instanţa de apel a constatat că nu există motive temeinice pentru a se dispune efectuarea unor noi expertize de către alţi experţi, în condiţiile în care nu s-au propus noi obiective şi ceea ce se contestă sunt însăşi concluziile rapoartelor de expertiză.

De altfel, susţinerile referitoare la efectuarea unor noi expertize au fost analizate de instanţa de apel şi prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată şi a probatoriului deja administrat, avându-se în vedere faptul că toate obiecţiunile la rapoartele de expertiză au fost încuviinţate de prima instanţă şi au primit răspuns de la experţii judiciari.

Înalta Curte reţine că ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează situaţia în care prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ipoteză ce nu se verifică în cauză, în condiţiile în care aprecierea asupra necesităţii administrării probelor pentru soluţionarea cauzei este atributul exclusiv al instanţei de apel, astfel că prin respingerea motivată a cererii de efectuare a unei noi expertize de către instanţa de apel nu se poate susţine că a fost încălcat dreptul la apărare şi nici principiul aflării adevărului, motiv pentru care, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., invocat de recurent din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi a existenţei unor motive străine de cauză şi contradictorii, Înalta Curte reţine că şi acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii şi de limitele investirii instanţei prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a constatat că, "prin acţiunile formulate în dosarul de faţă, reclamantul Municipiul Bucureşti revendică de la pârâta S.C. A. S.R.L. cantitatea de 3.235.054 kg beton oţel şi 25.140 kg suprastructură de tip arc, sau contravaloarea acestor materiale, estimată de reclamant la suma de 8.988.556,45 RON inclusiv TVA. Acţiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată şi publică şi reprezintă acţiunea aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deţine bunul respectiv, fără drept. Pentru admisibilitatea acţiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească că bunul i-a aparţinut în proprietate, că a ieşit din patrimoniul său fără voia sa şi că acesta este identic cu cel aflat în detenţia ilegală a pârâtei. În speţă, din probatoriul administrat, nu rezultă, cu certitudine, că bunurile revendicate s-au aflat în patrimoniul reclamantului, iar în prezent se afla în posesia pârâtei".

De asemenea, instanţa de apel în argumentarea soluţiei pronunţate, a reţinut că" în cauză sunt aplicabile prevederile C. civ. nou, prin prisma Cap. I din Legea nr. 71/2011, că în ceea ce priveşte însă interpretarea efectelor juridice ale actelor şi faptelor juridice pe care reclamantul îşi întemeiază cererea şi pretenţiile, respectiv a contractelor şi proceselor-verbale de custodie, instanţa are în vedere prevederile C. civ. în vigoare la data încheierii respectivelor acte, în temeiul art. 3 din Legea nr. 71/2011".

Astfel, în motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel, în verificarea dreptului de proprietate al S.C. C. S.R.L., a arătat că " are în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 şi procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, că da eficienţă clauzelor contractuale ale contractului nr. x/15.12.2010 în varianta depusă la dosar de pârâta S.C. A. S.R.L., având în vedere că numai acest contract a fost prezentat şi în original şi, contrar afirmaţiilor apelantului, poartă semnăturile reprezentanţilor celor două societăţi semnatare atât pe fiecare filă cât şi la sfârşitul contractului ."

În aceeaşi argumentare a hotărârii date, instanţa de apel a apreciat că " nu poate reţine ca întemeiate niciuna dintre apărările apelantului, în sensul că trebuie analizate clauzele contractuale în forma deţinută de această parte, terţ faţă de contract, având în vedere că în respectiva formă contractul nu poartă ambele semnături ale reprezentanţilor părţilor pe fiecare filă, ci doar la final, pe fiecare filă regăsindu-se numai semnătura reprezentantul S.C. C. S.R.L.. Împrejurarea că respectivul contract în forma prezentată de reclamant s-a depus la dosar de administratorul S.C.

C. S.R.L. aşa cum a fost găsit pe server-ul societăţii şi că în aceeaşi formă se află la DNA, primind dată certă odată cu intrarea în evidenţa acestei instituţii publice, nu validează forma sau cuprinsul contractului, având în vedere faptul că dobândirea datei certe face ca data (încheierii actului) menţionată în acest înscris să devină opozabilă şi altor persoane decât celor care l-au semnat şi totodată marchează momentul de la care existenţa respectivului înscris sub semnătură privată nu mai poate fi contestată de terţi.

Prin urmare înscrisul ce a dovedit o astfel de dată certă poate fi în continuare contestat de părţile care l-au încheiat, ceea ce este şi cazul de faţă". Instanţa de apel, în aceeaşi argumentare a soluţiei, a arătat că " nu pot fi reţinute ca fondate nici susţinerile apelantului, în sensul că acest contract de vânzare-cumpărare nu ar avea relevanţă ca formă, întrucât clauzele esenţiale privitoare la transferul proprietăţii sunt cuprinse la art. 2.2 din contract care are aceeaşi formă în ambele variante, aceasta deoarece diferenţa de la punctul 5.2 din contractul în formele prezentate de ambele părţi, coroborată cu art. 2.2, 3.1 şi 4.3 din contract, este esenţială în stabilirea momentului la care are loc transferul proprietăţii de la vânzător la cumpărător a produselor metalurgice ce fac obiectul vânzării.

Astfel, la punctul 2.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 încheiat între S.C. A. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. C. S.R.L. în calitate de cumpărător (ambele forme aflate la dosar), se prevede că proprietatea mărfurilor se transferă către cumpărător la data livrării. În ceea ce priveşte momentul livrării mărfurilor, la punctul 3.1 din contract (în ambele forme aflate la dosar) se prevede că termenul de livrare este conform graficului de livrare ce se va stabili începând cu data de 04.01.2011. Prin urmare, concluzia primei instanţe privind faptul că data livrării putea fi cel mai devreme la 04.01.2011 şi că numai ulterior acestui moment, 04.01.2011, S.C.

C. S.R.L. putea deveni proprietar al mărfurilor şi transmite la rândul lui proprietatea către Municipiul Bucureşti este corectă".

În argumentarea/motivarea soluţiei date, instanţa de apel a mai reţinut că, "chiar îmbrăţişând teoria potrivit căreia în C. civ. vechi transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil nu era condiţionată de existenţa respectivului bun în patrimoniul vânzătorului, se constată că potrivit art. 4.3 din contractul nr. x/15.12.2010 (în ambele forme aflate la dosar) mărfurile neachitate şi nelivrate rămân în proprietatea vânzătorului. Acest art. 4.3 din contract se corelează cu art. 5.2 din contract (numai în forma depusă la dosar de pârâta parte în contrat) care prevede că plata preţului se va face în avans, în termen de 10 zile de la semnarea contractului, după emiterea facturii fiscale de către vânzător şi înregistrarea la registratura cumpărătorului. Or, în speţă, vânzătoarea S.C. A. S.R.L. a emis factura fiscală pentru produsele metalurgice specificate în anexa la contractul nr. x/15.12.2010, dar aceasta nu a fost achitată. Prin urmare, nefăcându-se plata, nu s-a efectuat livrarea şi prin urmare nici nu s-a transmis proprietatea asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/15.12.2010. Totodată, dat fiind raţionamentul anterior, nu se poate susţine în mod valid nici că bunurile livrate de S.C. A. S.R.L. către S.C. C. S.R.L. au rezultat din contractul nr. x/15.12.2010. Cu toate acestea, dat fiind că între părţile iniţiale ale contractului de vânzare-cumpărare s-au derulat raporturi juridice, s-au livrat produse ce coincid ca denumire cu cele din contractul nr. x/15.12.2010 şi s-au efectuat plăţi cu preţuri per produs ce coincid cu cele convenite iniţial prin contractul scris, se poate concluziona că între părţi au intervenit noi contracte, consensuale, neconsemnate în scris, ce s-au derulat de aceeaşi manieră cu cea convenită în contractul nr. x/15.12.2010, respectiv s-au livrat produse metalurgice pe bază de comandă, după plata preţului, comenzile fiind determinate de nevoia de materiale conform situaţiei de lucrări nr. x şi contractului de proiectare şi execuţie lucrări încheiat între S.C. C. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti".

De asemenea instanţa de apel a arătat că, "în susţinerea acestei concluzii, vin şi constatările expertului tehnic judiciar D. precum şi anexele la raportul de expertiză al consilierului expert parte care cuprind comenzile, extrasele de cont din care rezultă sumele achitate pentru comenzi, că sunt corecte susţinerile apelantului că transferul proprietăţii asupra bunurilor ce fac obiectul unei vânzări cumpărări nu este condiţionată de plata preţului, la modul general, însă în speţa de faţă transferul proprietăţii era condiţionat de data livrării produselor (art. 2.2 din contract în ambele forme aflate la dosar) care la rândul său era condiţionată de plata în avans a preţului (art. 5.2 din contract în varianta depusă de pârâtă). Nu poate fi reţinută nici afirmaţia apelantului că contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 ar fi fost executat uno ictu de către S.C. A. S.R.L., în condiţiile în care acest contract afectat de termen suspensiv (data livrării) şi condiţie suspensivă (plata preţului) nu a fost niciodată executat, pentru că nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă, că toate cele reţinute mai sus conduc la concluzia că apelantul reclamant Municipiul Bucureşti nu şi-a dovedit dreptul de proprietate propriu asupra bunurilor pretinse de la pârâtă, acţiunea sa în revendicare imobiliară contra S.C. A. S.R.L. fiind neîntemeiată, înscrisurile doveditoare indicate de reclamant, Contractul nr. x/15.12.2010 şi procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, neproducând efecte în sensul celor susţinute de Municipiul Bucureşti".

În motivarea soluţiei pronunţate, s-a mai arătat că instanţa " nu poate reţine ca fondate susţinerile apelantului că materialele menţionate în procesul-verbal de custodie din 07.05.2013 încheiat între Municipiu şi S.C. A. S.R.L. sunt restituite ca fiind achiziţionate în baza contractului nr. x/15.12.2010 şi că tabla metalică de diverse grosimi menţionată în acest proces-verbal a fost oferită în contrapartidă pentru cantitatea de 600.000 kg suprastructură metalică tip arc, ce nu a fost încorporată în lucrare şi nici găsită pe şantier. Aceasta deoarece în procesul-verbal în discuţie nu se face menţiune de acest aspect, nici de contraprestaţie, nici de contractul nr. x/15.12.2010 ci doar se face referire la adresa nr. x/19.03.2013 şi la bunurile deţinute de A. în custodie pentru S.C. C. S.R.L. (şi cu privire la care A. fusese înştiinţată de administratorul judiciar al S.C. C. x nr. 300/19.03.2013 - dosar nr. x/2014), că în sprijinul argumentelor instanţei de apel vin şi concluziile celor două raporturi de expertiză judiciară aflate la dosarul de fond, din care reiese că: nu rezultă că materialele trecute în procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010 ar fi în proprietatea sau achiziţionate de S.C. C. S.R.L. atâta timp cât nu au fost plătite (răspuns la obiectivul din partea reclamantei expert D. - dosar nr. x/2014), factura nr. x/21.12.2010 aferentă contractului nr. x/15.12.2010 nu a fost achitată (obiectiv 7 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014),nu există documente justificative care să ateste livrarea/recepţia mărfurilor specificate în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 (obiectiv 4 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014), A. a predat întreaga cantitate de materiale pe care le-a primit în custodie de la S.C. C. S.R.L. (obiectiv 3 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014)". Or, din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a motivat atât în fapt cât şi în drept soluţia pronunţată, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentei legate de existenţa unor motive străine şi contradictorii, în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi faţă de obiectul dedus judecăţii, ce vizează o acţiune în revendicare precum şi faţă de limitele investirii prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile ce vizează existenţa unor motive contradictorii în condiţiile în care ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, ipoteze ce însă nu se verifică în cauză.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de reclamanta ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a analizat acţiunea formulată în litigiul pendinte de reclamantul Municipiul Bucureşti din perspectiva condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în revendicare, reţinând în mod corect că reclamantul trebuie să dovedească că bunul i-a aparţinut în proprietate, că a ieşit din patrimoniul său fără voia sa şi că acesta este identic cu cel aflat în detenţia ilegală a pârâtei, elemente ce nu se verifică a fi întrunite în cauză.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că niciuna din criticile recurentului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.