Cassation annulment for failure to frame merits-based arguments as statutory grounds of illegality regarding the activation of an express resolutive condition in a sale contract

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. x din data de 29.11.2013, autentificat de BNP D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil, apartament situat în Mun. Ploieşti, Complexul de locuinţe al Mun. Ploieşti, în suprafaţă utilă totală de 64,46 mp, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de BNP D., prin executarea pactului comisoriu de gradul IV;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de BNP D.;

- radierea dreptului de proprietate al pârâţilor B. şi C. din cartea funciară nr. x a imobilului şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară nr. x;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 555 C. civ., art. 1549-1554 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa civilă nr. 2844 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, şi a luat act că pârâţii vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia civilă nr. 671 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul; a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea; a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2013 la Biroul Notarului Public D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil apartament situat în municipiul Ploieşti, str. x, Complexul de locuinţe al municipiului Ploieşti, judeţul Prahova; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din Cartea funciară nr. x a imobilului, precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în aceeaşi carte funciară; a luat act că apelanta-reclamantă va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârâţii B. şi C..

Aceştia au susţinut că hotărârea din apel este nelegală, întrucât instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit al actului juridic dedus judecăţii şi a aplicat greşit legea în raport de probatoriul administrat în cauză şi de temeiul material aplicabil, aspecte încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

S-a mai arătat că aceste greşeli au fost săvârşite de instanţă ca urmare a reţinerii unei stări de fapt eronate.

Deşi părţile au încheiat un pact comisoriu expres, forţa juridică a acestuia depinde de modul său de redactare şi, în plus, între părţi pot exista neînţelegeri în legătură cu îndeplinirea condiţiilor necesare pentru desfiinţarea contractului, iar în situaţia existenţei unor asemenea neînţelegeri, ţinând seama de accesul liber la justiţie, partea interesată poate introduce acţiune pentru rezolvarea litigiului.

Instanţa se va limita la a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu, prezumându-se caracterul esenţial al neexecutării prevăzute în respectivul pact, nemaifiind verificată condiţia prevăzută de art. 1551 alin. (1) C. civ.. Aşadar, importanţa neexecutării se analizează în acest caz prin raportarea neexecutării faptice intervenite în raportul contractual la neexecutarea abstractă, definită de clauza contractuală. În doctrină s-a menţionat că se admite cenzura invocării clauzei de către instanţă, dar totuşi aceasta nu face altceva decât să verifice îndeplinirea condiţiilor invocării clauzei rezolutorii şi dacă va constata că una dintre ele, respectiv gravitatea neexecutării astfel cum a fost definită în clauza rezolutorie, nu este îndeplinită, va paraliza invocarea rezoluţiunii.

Astfel, soluţionarea cauzei s-a derulat în jurul verificării aplicabilităţii pactului comisoriu prevăzut de părţi în contractul de vânzare-cumpărare. Prima instanţă a fondului a respins cererea de chemare în judecată şi a reţinut în mod just că acest pact comisoriu a fost folosit în mod abuziv de către reclamantă la data denunţării contractului, întrucât plăţile făcute în avans de către părţi, în valoare de 11650 euro acopereau contravaloarea ratelor restante reclamate.

Prin notificarea nr. x/05.08.2014, reclamanta şi-a manifestat opţiunea de denunţare unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare motivat de faptul că, din luna ianuarie 2014, pârâţii nu ar fi achitat nicio rată. La această dată, reclamanta a înţeles să invoce pactul comisoriu. Uzarea clauzei contractuale s-a făcut cu rea-credinţă câtă vreme aceasta menţionează că, din luna ianuarie 2014, nu s-a mai achitat nicio rată, fără a lua în considerare sumele achitate de pârâţi: rata de 700 euro achitată la 02.04.2014 şi suma de 11650 euro plătită anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Or, aceste plăţi au fost înlăturate în verificarea condiţiilor în care pactul comisoriu poate deveni aplicabil, instanţa rezumându-se a reţine că declaraţia de rezoluţiune a fost emisă de către creditor, iar prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de SPN E. şi D. se constată îndeplinite condiţiile pactului comisoriu rezultând rezoluţiunea contractului.

Pactul comisoriu s-a activat în mod greşit, nefiind verificate condiţiile în care poate opera clauza, respectiv plăţile cu care pârâţii au acoperit ratele restante până în februarie 2015. La data uzării de pactul comisoriu, obligaţia plăţii ratelor era îndeplinită.

În considerarea criticilor prezentate, evaluarea aplicării pactului comisoriu s-a făcut eronat de către instanţa de apel, situaţie care impune admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii atacate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa constată că, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 5 decembrie 2017, prezentul litigiu este supus dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care a intrat în vigoare la 13.02.2013. În acest sens sunt relevante prevederile art. 24 din această lege, care stipulează: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.’’ Rezultă că, în speţă, nu se poate reţine incidenţa prevederilor C. proc. civ. de la 1865, pentru ca recursul să fie examinat potrivit motivelor stabilite de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cum solicită recurenţii, Înalta Curte urmând a se raporta la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din legea nouă.

Înalta Curte notează că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Instanţa reţine că acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. vizează rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.11.2013, autentificat de BNP D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil, apartament situat în Mun. Ploieşti, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 de BNP D., prin executarea pactului comisoriu de gradul IV.

Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 2844 din 3 octombrie 2018 a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile pentru a opera pactul comisoriu expres, întrucât nu s-a probat o neexecutare culpabilă din partea pârâţilor, care au achitat un avans considerabil anterior încheierii contractului.

Învestită cu soluţionarea apelului de către reclamantă, curtea de apel a admis calea de atac, a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea, a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul apartament descris anterior, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în aceeaşi carte funciară. Această soluţie s-a bazat pe activarea pactului comisoriu de gradul IV ca urmare a neîndeplinirii de către pârâţii F. a clauzei care priveşte obligaţia de plată a ratelor restante în termenul de 90 de zile.

În recurs, pârâţii au susţinut că instanţa de apel, pe fondul reţinerii greşite a situaţiei de fapt, a oferit o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii (a schimbat natura ori înţelesul lămurit al acestuia) şi a aplicat eronat legea în raport de probatoriul administrat în cauză. În concret nu au fost verificate condiţiile în care pactul comisoriu de gradul IV poate opera, fiind ignorate plăţile făcute de pârâţi, avansul de 11650 euro şi rata de 700 euro din luna aprilie 2014, prin care aceştia au înţeles să acopere plata ratelor aferente contractului până în luna februarie 2015. În concluzie, evaluarea cerinţelor pe care le implică activarea clauzei a fost făcută în mod greşit din moment ce obligaţia plăţii ratelor era îndeplinită la data uzării de pactul comisoriu.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs invocate, nu se aduc critici care să vizeze aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

În primul rând, recurenţii nu arată în ce a constat greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte validarea de către instanţă a condiţiilor pentru aplicarea pactului comisoriu de gradul IV, pentru a putea verifica dacă susţinerea se poate înscrie în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea rând, se invocă interpretarea greşită a clauzei contractuale în raport de probatoriul administrat în cauză, argumentându-se că plăţile efectuate de pârâţi în executarea contractului de vânzare-cumpărare, avansul de 11.650 euro şi rata aferentă lunii aprilie 2014, ar fi trebuit să paralizeze activarea pactului comisoriu de gradul IV. Modalitatea în care este formulată această critică conduce la aprecierea asupra probatoriului valorificat în dosar şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt, pentru a statua dacă se impune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare prin aplicarea respectivei clauze, ceea ce presupune efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele şi de a stabili pe baza acestora o altă situaţie de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanţei de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa să poată exercita controlul de legalitate.

Aşa fiind, cum susţinerile recurenţilor nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., constituind în realitate critici de netemeinicie, şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va dispune anularea recursului exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 671 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2020.