Enforcement of criminal preventive seizure against good-faith subsequent purchaser despite absence of land registry annotation

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 08.11.2019 (urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Constanţa, prin sentinţa nr. 11275/21.10.2019), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 15.02.2008 în dosarul nr. x/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., art. 44 din Constituţie, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active, iar, în subsidiar, a solicitat respingerii cererii, ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar, în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată.

În şedinţa publică din 19.02.2020, apărătorul pârâtului Municipiul Constanţa a invocat excepţia lipsei de interes, susţinând că nu a fost notată în cartea funciară interdicţia de înstrăinare, ci doar sentinţa penală nr. 148F/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 13/F/19.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind apărare de fond şi a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de interes, invocate de către pârâţi, ca nefondate.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. care, după ce a expus, pe larg, situaţia de fapt a cauzei, a învederat următoarele:

- Măsura de menţinere a sechestrului instituit asupra terenurilor indicate în Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 s-a dispus generic, fără a se ţine cont de evoluţia juridică a regimului imobiliar al terenului şi de transmisiunea succesivă a acestuia cu respectarea dispoziţiilor legale pentru fiecare subdobânditor. La momentul indisponibilizării, bunul respectiv nu se mai afla în patrimoniul persoanei în raport de care s-a dispus măsura, acesta fiind şi motivul pentru care OCPI a respins notarea în cartea funciară a imobilului a măsurii sechestrului, astfel că la momentul dobândirii calităţii de proprietar asupra cotei indivize, nu era menţionată vreo interdicţie privind vânzarea;

- Hotărârile penale pronunţate nu sunt opozabile recurentei A., întrucât nu a fost parte în dosarul penal, după cum nici Stop S.R.L., nici B.. Faţă de această situaţie, măsura sechestrului dispusă prin aceste hotărâri asupra bunurilor unui terţ faţă de procesul penal reprezintă o îngrădire nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie;

- Actualul titular al dreptului de proprietate, recurenta A., este subdobânditor de bună-credinţă al terenului, în conformitate cu art. 901 alin. (2) C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 07.07.2020, în afara termenului legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

La aceeaşi dată, intimatul-pârât Municipiul Constanţa, prin primar a depus întâmpinare, de asemenea, în afara termenului legal prin care a solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În drept, sechestrul asigurător reglementat de dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. este un act procesual penal de indisponibilizare a bunului, pentru ca acesta să nu poată face obiectul niciunei înstrăinări până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare.

Sechestrul asigurător reglementat prin dispoziţiile art. 952 C. civ., la rândul său, este un act procesual civil de indisponibilizare a bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu.

Procedura de înfiinţare, de contestare şi de ridicare a măsurii temporare a sechestrului asigurător este prevăzută de normele procesual civile sau, după caz, de normele procesual penale.

Această măsură asigurătorie se constituie într-o ingerinţă permisă în exerciţiul dreptului de proprietate consacrat prin dispoziţiile art. 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp este prevăzută de lege, este proporţională în raport de scopul legitim urmărit şi, totodată, este nediscriminatorie şi necesară într-o societate democratică, astfel cum, în mod constant s-a statuat şi prin deciziile instanţei de contencios constituţional.

Fiind un act de procedură, sechestrul asigurător nu are natura juridică a unei garanţii reale imobiliare şi, în lipsa unor dispoziţii exprese ale legii, această măsură asigurătorie nu este supusă, din punct de vedere al condiţiilor de valabilitate, formalităţilor de publicitate imobiliară şi o atare omisiune nu poate fundamenta solicitarea de ridicare a sechestrului.

Ridicarea sechestrului judiciar se poate dispune doar în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 957 C. proc. civ. şi anume: în cazul în care debitorul dă o garanţie îndestulătoare sau în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia.

În speţă, potrivit constatărilor de fapt ale instanţei de fond, asupra terenului în suprafaţă totală de 1.168,59 mp, atribuit în compensare S.C. B. S.A., conform Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. x/09.12.2003 emisă de Primarul municipiului Constanţa, s-a înfiinţat sechestrul asigurător prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, motivat de faptul că terenul a fost dobândit de S.C. B. S.A în urma unor activităţi infracţionale la săvârşirea cărora învinuiţii C. şi D., acţionari ai respectivei societăţi, au participat în calitate de complici.

Măsura sechestrului asigurător a fost menţinută prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă.

Potrivit aceloraşi constatări, terenul în litigiu - cota indiviză de 34,84 mp din terenul aferent apartamentului nr. x şi cota indiviză de 2,98% din spaţiile cu destinaţie comună, pe care reclamanta l-a dobândit de la vânzătoarea S.C. Stop S.R.L. (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.2018), împreună cu apartamentul menţionat din vila turistică A-C1 (Bl. 3) situată în Staţiunea Mamaia, Bd. x, careul C1, lotul x, se identifică, în parte, cu terenul în suprafaţă de 1.168,59 mp pe care vânzătoarea S.C. Stop S.R.L., la rându-i, l-a dobândit de la S.C. B. S.A. (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.02.2007) şi pentru care s-a instituit sechestrul asigurător de către instanţa penală.

Or, ca efect al instituirii sechestrului asigurător, terenul în suprafaţă de 1.168,59 mp, în tot sau în parte, nu mai putea fi înstrăinat sau grevat de sarcini pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei, fiind indiferent dacă măsura sechestrului asigurător era sau nu notată în registrele de publicitate imobiliară.

Ca atare, înstrăinarea acestui teren până la soluţionarea definitivă a cauzei penale nu poate conduce la ridicarea, în tot sau în parte, a sechestrului asigurător, la cererea unui terţ dobânditor, astfel cum eronat pretinde reclamanta, întrucât, astfel, măsura asigurătorie ar fi golită de conţinut şi nu şi-ar mai îndeplini scopul, acela de a asigura îndeplinirea obligaţiilor patrimoniale statuate în sarcina persoanelor implicate în procedura penală, prin hotărârea penală definitivă.

Aşa fiind, Înalta Curte nu poate primi critica potrivit căreia ridicarea sechestrului asigurător se impunea, deoarece instanţa penală nu a ţinut cont de transmisiunile succesive ale terenului sechestrat în patrimoniul altor persoane.

În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că sechestrul asigurător urmăreşte bunul indisponibilizat, fiind irelevant că persoanele fizice sau juridice care au încheiat acte de înstrăinare cu privire la teren au fost sau nu părţi în procesul penal în care s-a dispus înfiinţarea măsurii asigurătorii.

De aceea, Înalta Curte nu poate primi nici critica potrivit căreia sechestrul asigurător se impunea a fi ridicat întrucât a fost înfiinţat de instanţa penală asupra unui bun aparţinând unor persoane care nu erau părţi în procedura penală, caz în care reprezintă o îngrădire nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO recunoscut respectivelor persoane: S.C. B. S.A., S.C. Stop S.R.L. şi A..

Cu titlu prealabil se impune observaţia că instanţa civilă, învestită fiind cu soluţionarea unei cereri de ridicare a sechestrului asigurător dispus de instanţa penală, nu are a exercita un control judiciar asupra legalităţii actelor procesuale penale prin care instanţa penală a înfiinţat şi menţinut măsura asigurătorie, întrucât o astfel de verificare excedează competenţelor ce-i sunt conferite de lege.

Cât priveşte critica menţionată, este de observat, potrivit constatărilor instanţei de fond (care fac trimitere la considerentele hotărârilor penale), că înfiinţarea sechestrului asigurător s-a dispus în considerarea faptului că terenul în suprafaţă de 1.168,59 mp a fost dobândit de S.C. B. S.A. în urma unor activităţi infracţionale la săvârşirea cărora au participat şi acţionarii acestei societăţi, anume învinuiţii C. şi D..

Or, acţionarii menţionaţi au fost părţi în procedura penală, au avut cunoştinţă de înfiinţarea sechestrului asigurător şi, pe cale de consecinţă, au avut posibilitatea să conteste măsura în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 250 C. proc. pen., în cazul în care se aprecia că nu au fost respectate cerinţele legale de înfiinţare a acestei măsuri.

Aşa fiind, cum reclamanta nu a invocat şi dovedit existenţa condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 957 C. proc. civ. pentru ridicarea unui sechestru asigurător de către instanţa civilă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a statuat că se impune respingerea cererii deduse judecăţii.

Totodată, Înalta Curte a constatat că nu poate primi nici critica prin care reclamanta pretinde că sechestrul asigurător se impunea a fi ridicat în considerarea bunei-credinţe de care a dat dovadă în dobândirea terenului în litigiu prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.2018, în aplicarea dispoziţiilor art. 901 alin. (2) C. civ.

Acceptând, de principiu, că obiect al recursului îl constituie chestiunile de drept analizate şi soluţionate de către instanţele de fond, în raport de limitele învestirii, Înalta Curte constată că problema bunei-credinţe a reclamantei în dobândirea terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menţionat nu a primit o dezlegare prin hotărârea recurată.

Astfel, potrivit considerentelor hotărârii recurate, această apărare formulată de reclamantă nu a fost analizată de instanţa de fond, întrucât s-a apreciat că excedează cadrului procesual fixat prin cererea introductivă (părţi, obiect şi cauza acţiunii), caz în care, în lipsa unei dezlegări care să fi fost dată acestei chestiuni litigioase, ea nu poate face obiect al controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat E., cu sediul în municipiul Constanţa, str. x bis, judeţul Constanţa, împotriva sentinţei nr. 13/F din 19 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Constanţa, prin primar, cu sediul în municipiul Constanţa Bd. x, judeţul Constanţa, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, Bd. x.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.