Extraordinary appeal inadmissible for substantive error of judgment: limits on material error and omitted grounds in tort liability for damage to underground electrical infrastructure

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 6 aprilie 2016, reclamanta Enel Distribuţie Muntenia S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 601.483,53 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului provocat prin avarierea LES (linie electrica subterane) 110 kV Fundeni - Obor circ. 2, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1151 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a anulat, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, formulată de pârâta A. S.R.L.; în baza art. 339 alin. (2) din C. proc. civ., a majorat onorariul pentru expertiza tehnică întocmită de expert B. cu suma de 1.290 RON, în sarcina pârâtei; a admis cererea formulată de reclamanta Enel Distribuţie Muntenia S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloare prejudiciu şi a sumei de 9.619,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1342 din 8 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1151/03.04.2017 şi a încheierilor din 11.05.2016, 31.01.2017 şi 20.03.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 2339 din 5 decembrie 2019, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1342 din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu referire la critica privind respingerea probei testimoniale, invocată prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a respectat prevederile legale referitoare la admisibilitatea probei cu martori şi i-a garantat, în mod concret şi efectiv, dreptul constituţional la apărare recurentei-pârâte.

S-a constatat că în raport de teza probatorie şi de situaţia de fapt reţinută pe baza înscrisurilor dosarului, instanţa de apel a apreciat în mod corect incidenţa regulii restrictive prevăzute de art. 309 alin. (5) din C. proc. civ. care reglementează interdicţia de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

S-a reţinut că potrivit motivelor de recurs, obiectul probei testimoniale îl constituia "situaţia locului efectuării lucrării, a traseului la momentul efectuării săpăturii, respectiv faptul că traseul nu era bornat, semnalizat", teză probatorie care a determinat inadmisibilitatea mijlocului de probă, în condiţiile în care părţile au încheiat şi asumat, fără obiecţiuni, procesul-verbal de constatare din data de 17.03.2013, în care au fost descrise în detaliu circumstanţele în care s-a produs fapta ilicită comisă de angajaţii recurentei-pârâte.

În concluzie, s-a reţinut că, nefiind îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a probei cu martori nu poate fi susţinută în mod valabil nici vreo nesocotire a dreptului la apărare ori a caracterului devolutiv al apelului, aşa cum pretinde, vădit nefondat, recurenta-pârâtă.

Cu referire la pretinsa încălcare a principiului rolului activ al instanţei de apel cu prilejul administrării noii expertize tehnice, Înalta Curte a reţinut că sunt nefondate criticile axate pe omisiunea solicitării de lămuriri suplimentare ori a ascultării expertului tehnic la judecata în apel. Rolul activ al instanţei de apel în probaţiune s-a manifestat pe deplin, câtă vreme în această fază procesuală a fost încuviinţată şi administrată o nouă expertiză tehnică, fiind cunoscut caracterul facultativ al dispoziţiilor art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. în materie de probe noi.

În concluzie, instanţa a reţinut că, în realitate, nemulţumirile recurentei-pârâte vizează forţa probantă pe care instanţa de apel a acordat-o expertizei tehnice efectuate de expertul C., lucrare ştiinţifică pe care a înlăturat-o, argumentat, pe baza unei evaluări individuale a mijlocului de probă şi, respectiv, globale a întregului probatoriu din dosar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunţarea deciziei instanţei de apel, cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349, 1371 şi 1533 din C. civ., Înalta Curte a reţinut că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor legale de antrenarea răspunderii civile delictuale, în componentele care vizează vinovăţia şi certitudinea prejudiciului, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat şi aplicate normele de drept substanţial incidente, cu consecinţa antrenării răspunderii delictuale a recurentei-pârâte şi obligării la plata sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului.

S-a reţinut că instanţa de apel a analizat susţinerile şi apărările referitoare la nerespectarea proiectului de realizare a capacităţii energetice, la lipsa procesului-verbal de punere în funcţiune ori la nemarcarea traseului, din perspectiva normativelor în vigoare la epoca realizării capacităţilor energetice (cabluri electrice subterane), respectiv anii 1976-1977, şi a concluzionat, pe baza coroborării înscrisurilor dosarului şi a lucrării ştiinţifice administrate la judecata în primă instanţă, în sensul că nu poate fi reţinută aplicabilitatea prevederilor art. 1371 din C. civ. - ipoteza contribuţiei victimei la cauzarea prejudiciului.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de apel a justificat reţinerea condiţiei legale a certitudinii prejudiciului, întemeindu-se pe înscrisurile administrate (procesul-verbal de constatare din 17.07.2013, procesul-verbal de terminarea lucrărilor nr. x/14.08.2013, procesul-verbal privind realizarea manşoanelor, documentul intitulat "consemnări de lucrări accidentale", procesul-verbal nr. x/12.08.2013 şi devizele din 31.07.2013 şi 09.08.2013) şi înlăturând, totodată, concluziile expertizei din apel, în cadrul procedeului judiciar de evaluare a forţei doveditoare a celor două lucrări de specialitate, ce prezentau concluzii contradictorii în privinţa existenţei şi întinderii prejudiciului cauzat prin avarierea liniei electrice subterane.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 9 iunie 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2339 din 5 decembrie 2019 a acestei instanţe.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatoarea a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale ce-i poate produce grave prejudicii până la deschiderea procedurii insolvenţei având în vedere obligarea sa la plata sumei de 601.483,53 RON. Legat de acest aspect, susţine că în ceea ce priveşte critica ce viza respingerea probei testimoniale instanţa de recurs a arătat că în mod corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 309 pct. 5 C. proc. civ. raportat la teza probatorie, procesul-verbal fiind semnat fără obiecţiuni. Susţine că nu a negat niciodată ci, dimpotrivă, a recunoscut că a agăţat un cablu, însă acest fapt nu înseamnă sancţionarea societăţii prin a nu i se permite dovedirea situaţiei de fapt. Mai arată că instanţa de recurs a reţinut, tot eronat, că rolul activ al judecătorului a fost exercitat pe deplin de vreme ce i-a fost încuviinţată o nouă expertiză, contestatoarea fiind de fapt nemulţumiţi de forţa probantă pe care instanţa a acordat-o lucrării efectuate.

Referitor la cel de al doilea motiv, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, susţine că instanţa de recurs, rezumându-se, arată că în motivele de recurs au fost reiterate apărările din apel, a omis să analizeze critica referitoare la motivarea curţii de apel repectiv aceea că pentru acoperirea prejudiciului nu este necesar a se prezenta contractul de prestări servicii sau a fi respectată procedura de reparaţii, respectarea dispoziţiilor legale în realizarea lucrărilor ţinând de răspunderea intimatei faţă de autorităţile statului, neconstituind o cauză exoneratoare.

Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1- 4 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat ca temei de drept al contestaţiei sale dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare, o reapreciere a probelor administrate în cauză (cum se pretinde în prezenta contestaţie) sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural.

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, aşa cum solicită contestatoarea.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatoarea nu a indicat care sunt greşelile de fapt în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit numai la evenutale greşeli de judecată, criticând modul în care instanţa de recurs a soluţionat critica ce viza respingerea probei testimoniale, în sensul că a apreciat că instanţa de apel în mod corect a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 309 pct. 5 C. proc. civ. raportat la teza probatorie şi că, tot eronat, a reţinut că rolul activ al judecătorului a fost exercitat pe deplin de vreme ce i-a fost încuviinţată o nouă expertiză. Aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greşeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile materiale ce ţin de judecata formală a recursului.

Greşelile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt greşeli de fapt, nicidecum eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a faptelor din dosar, deoarece contestaţia în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin, iar împrejurarea că instanţa de recurs a menţinut soluţia, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanţa nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susţine contestatoarea.

Contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs, din eroare, nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci rezumându-se în a arata că în motivele de recurs au fost reiterate apărările din apel, a omis să analizeze critica referitoare la motivarea curţii de apel, în sensul că, pentru acoperirea prejudiciului nu este necesar a se prezenta contractul de prestări servicii sau a fi respectată procedura de reparaţii, respectarea dispoziţiilor legale în realizarea lucrărilor ţinând de răspunderea intimatei faţă de autorităţile statului, neconstituind o cauză exoneratoare.

Or, analizând decizia contestată, se constată că instanţa de recurs a analizând motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinând că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor legale de antrenare a răspunderii civile delictuale, în componentele care vizează vinovăţia şi certitudinea prejudiciului, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat şi aplicate normele de drept substanţial incidente, cu consecinţa antrenării răspunderii delictuale a recurentei-pârâte şi obligării la plata sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Instanţa de recurs a concluzionat că motivele de recurs ale pârâtei tind, în realitate, la reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, aspecte care prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Faptul că instanţa de recurs nu a analizat criticile referitoare la probele administrate şi modul de evaluare a acestora, considerând că nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei atacate, nu înseamnă că a omis din greşeală să cerceteze motivul de recurs, dimpotrivă, s-a pronunţat asupra acestuia, apreciind că aspectele învederare de recurentă ţin de temeinicia şi nu de legalitatea soluţiei recurate. Or, a critica o astfel de calificare, însemnă a contesta legalitatea aprecierii, operaţiune incompatibilă cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

În consecinţă, constatând că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2339 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.