Arbitration of restitution claims for breach of bilateral promise to sell land; exclusive grounds for annulment of arbitral award

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

1. Obiectul cererii de arbitrare:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Fundaţia "Camera de Arbitraj şi Mediere" la data de 03.04.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 100.000 RON ce a fost plătită de către reclamant cu titlu de preţ integral al promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială "D." şi a actului adiţional nr. x la această promisiune, încheiat la data de 29.06.2015 între aceleaşi părţi, autentificat sub nr. x/29.06.2015 la aceeaşi societate profesională notarială.

În motivare, reclamantul A. a arătat că pârâţii B. şi C. s-au obligat să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului ce urma să intre în proprietatea acestora prin reconstituirea dreptului de proprietate, în suprafaţă de 407.100,00 m.p. categoria de folosinţă arabil, păşuni şi fâneţe, situat pe raza comunei Tibana, Jud. Iaşi, urmând ca până la data de 27.03.2015 să se perfecteze contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. La momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare - 27.09.2013, a fost achitată suma de 100.000 (unasutămii) RON reprezentând preţul integral al vânzării. La data de 29.06.2015 între aceleaşi părţi a fost încheiat actul adiţional nr. x la promisiunea de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. x/29.06.2015, prin care au declarat că sunt de acord cu prelungirea termenului de perfectare a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, până la data de 27.03.2018. în conformitate cu clauzele stipulate în promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între reclamant şi pârâţii B. şi C. "Noi, B. şi C., declarăm că ne obligăm să obţinem toată documentaţia necesară perfectării contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv Titlul de proprietate şi încheierea de intabulare, să facem toate actele în vederea obţinerii schiţei cadastrale a imobilului, să nu modificăm preţul convenit şi să depunem toate actele pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare, în caz contrar vom restitui suma primită astăzi, data autentificării prezentului înscris*'. Având în vedere că promitenţii vânzători nu îşi pot executa obligaţia asumată, întrucât aceştia nu se găsesc în proprietatea suprafeţei de teren la data de 27.03.2018, reclamantul A. a solicitat restituirea sumei de 100.000 RON, achitată integral la data de 27.09.2013, reprezentând preţul integral al vânzării şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

În drept, reclamantul a întemeiat cererea de arbitrare pe prevederile art. 1270 C. civ., art. 541 şi urm., art. 453 din C. proc. civ.

Pârâţii C. şi B. au formulat cerere reconvenţională şi întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantul A. şi anularea actului adiţional nr. x la promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 şi au invocat excepţia necompetenţei generale a Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi, excepţia inadmisibilităţi acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei de interes a reclamantului A.

2. Hotărârea arbitrală pronunţată Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul cu nr. x/2018

Prin hotărârea arbitrală nr. 17 din data de 16.10.2018 acest tribunal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitrare, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte suma de 100.000 RON, a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului A., invocată de pârâţii B. şi C., a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii B. şi C., a respins nulitatea actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/29.06.2015 la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013, invocată de pârâţii B. şi C., a admis cererea de arbitrare formulată de reclamantul A. şi a dispus obligarea pârâţilor B. şi C. plata sumei de 100.000 RON, reprezentând preţul integral achitat de reclamant pentru imobilul în suprafaţă de 407.100 mp categoria de folosinţă arabil, păşuni şi fâneţe, situat pe raza comunei Tibana, judeţul Iaşi, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013.

În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a fost admisă, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate de prezentul litigiu şi au fost obligaţi pârâţii B. şi C. la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 7675 RON, din care 2675 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 5000 RON reprezintă onorariu de avocat, către reclamantul A.. A fost respinsă cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 5000 RON, din care 1000 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat.

3. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Iaşi:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, reclamanţii C. şi B. au solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 17/2018 pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul nr. x/2019.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare la data de 13 martie 2019 solicitând respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 17/16.10.2018, formulată de reclamanţii C. şi B., în contradictoriu cu A. şi a luat act că intimatul nu înţelege să solicite cheltuieli de judecată în prezentul dosar.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele:

Cu privire la primele trei motive al acţiunii în anulare, care vizau nelegala constituire a Tribunalului de Arbitraj judiciar de pe lângă Camera de Arbitraj şi mediere, greşita constituire a tribunalului arbitral cu arbitrul unic E. şi ulterior arbitru F. şi procedura viciată de citare urmată de citarea cu rea-credinţă prin publicitate a reclamanţilor, Curtea a reţinut că, potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., reclamanţii, legal citaţi pentru termenul din 08.08.2018, nu au înţeles să conteste legalitatea Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, astfel încât aceştia sunt decăzuţi din acest drept.

Cât priveşte nelegala constituire a tribunalului, potrivit convenţiei arbitrale, caz de nulitate prevăzut de art. 608 lit. c) din C. proc. civ., s-a reţinut că, la termenul din 08.08.2018, pârâţii, prezenţi în fata tribunalului arbitral, au declarat faptul că nu sunt de acord cu numirea ca arbitru unic a domnului E. Dumitru, sens în care s-a procedat la numirea în calitate de arbitru a doamnei F., în calitate de supleant a doamnei H.. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, pârâţilor le-a fost comunicat conţinutul actului de numire al noului arbitru unic şi al celui supleant.

Prin cererea înregistrată la 04.09.2018, pârâţii au contestat numirea arbitrului unic şi a celui supleant, invocând faptul că în actul de numire nu este indicat domiciliul şi datele personale şi profesionale ale acestuia. La termenul din 05.09.2019, arbitrul unic a comunicat pârâţilor C. şi B. faptul că, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului UE 2016/678, datele cu caracter personal ale arbitrilor nu pot fi publice, ele putând fi însă consultate, cu respectarea regulamentului privind datele cu caracter personal, la sediul tribunalului arbitral. Ulterior acestui termen, pârâţii nu au mai formulat cereri prin care să conteste numirea arbitrilor, iar solicitarea de constatare a stării de incompatibilitate a arbitrului unic, decurgând din calitatea acestuia de jurist al Fundaţiei Camera de Arbitraj şi Mediere, a fost formulată pentru prima dată prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale.

În aceste condiţii, reţinând incidenta dispoziţiilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a constatat că reclamanţii sunt decăzuţi din dreptul de a mai solicita constatarea nelegalei constituiri a tribunalului arbitral pentru motive ce puteau, însă nu au fost invocate, în faţa tribunalului arbitral.

A fost găsit neîntemeiat şi motivul vizând nelegala citare în faţa tribunalului arbitral, în condiţiile în care, la termenul din 09.07.2018, constatând nelegala citare a pârâţilor B. şi C., tribunalul arbitral a dispus acordarea unui nou termen, dispunând efectuarea de verificări în vederea identificării domiciliului pârâţilor, pentru termenele ce au urmat procedura fiind corect îndeplinită.

Pe cale de consecinţă, motivele de nulitate ale sentinţei arbitrale vizând nelegala funcţionare şi constituire a tribunalului arbitral nu mai puteau fi invocate prin acţiunea în anulare, iar critica vizând nelegala citare este vădit nefondată. Mai mult, o eventuală neregularitate a procedurii de citare precum şi a celei de numire a arbitrului s-a acoperit prin neinvocarea la termenul la care s-a produs sau, cel mai târziu, la primul termen ce a urmat.

O altă critică s-a întemeiat pe nerespectarea dispoziţiilor art. 608 lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante", în condiţiile în care arbitrajul nu a respectat dispoziţiile clauzei compromisorii din antecontract.

Curtea de apel a reţinut că criticile reclamanţilor din acţiunea în anulare vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa arbitrală a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în stabilirea competentei, a existentei unei situaţii litigioase decurgând din promisiunea de vânzare cumpărare încheiată la data de 27 septembrie 2013, argumentele tribunalului arbitral constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată.

Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. solicitat instanţei să oblige pârâţii B. şi C. la plata sumei de 100.000 RON ce a fost plătită de către reclamant cu titlu de preţ integral al promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială "D." şi a actului adiţional nr. x la această promisiune, încheiat la data de 29.06.2015 între aceleaşi părţi, autentificat sub nr. x/29.06.2015 la Societatea Profesională Notarială "D."

Potrivit art. 550 alin. (3) C. proc. civ., "...clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care se referă".

La termenul de judecată din data de 05.09.2018, în mod întemeiat tribunalul arbitral a constatat că la dosar există convenţia arbitrală care investeşte Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere să soluţioneze prezenta cauză, convenţie sub forma clauzei compromisorii stipulate în Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială D., prin care părţile convin ca orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest înscris să fie soluţionat pe calea arbitrajului, precum şi că este legal sesizat în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere.

În speţă nu se poate face abstracţie de clauza evocată în paragraful anterior. Contrar susţinerilor reclamanţilor din acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, s-a apreciat legal că această clauză constituie o convenţie arbitrală operantă în cauză în raport de obiectul litigiului, iar, astfel formulată, vizează inclusiv acţiunea prin care se pretinde obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON, plătită în baza promisiunii bilaterala de vânzare-cumpărare din 27.09.2013.

Ceea ce este esenţial este faptul că există clauză compromisorie şi că în virtutea acesteia părţile recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale şi îndatoririi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, aspectele invocate de reclamanţi ţinând de temeinicia cererii şi nu influenţează asupra stabilirii competenţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii C. şi B., criticând soluţia în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a arătat că, raportat la art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanţei judecătoreşti ori notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act notarial, în vederea verificării condiţiilor şi îndeplinirii procedurilor impuse de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimat.

Intimatul din cauza pendinte s-a rezumat la a învesti un tribunal arbitral şi a obţine o hotărâre arbitrală definitivă şi obligatorie fără a parcurge procedura prevăzută de dispoziţiile art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., motivat de faptul că obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare era transferul unui drept real imobiliar. Instanţa judecătorească are prerogativa de a analiza, atât condiţiile de fond, cât şi condiţiile de formă ale hotărârii arbitrale, astfel încât hotărârea arbitrală nu poate fi considerată ca îndeplinind condiţiile cerute de lege în vederea punerii în executare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că, raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi la dispoziţiile art. 550 şi 551 din C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, atât timp cât nu a existat un litigiu început între părţi.

Arbitrul unic trebuia să facă demersuri pentru a lămuri dacă executorul a comunicat notificarea pârâţilor, nu să invoce prezumţia că executorul şi-a îndeplinit obligaţia. Spre exemplu, notificarea nr. x/03.04.2018 putea fi prefabricată în scopul soluţionării litigiului în favoarea reclamantului. Ca atare, atât timp cât promitenţii-vânzători nu au fost notificaţi, în sensul că promitentul-cumpărător invocă acea clauză de dezicere inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nu se poate vorbi de eventualitatea naşterii unui litigiu.

Totodată, prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la SPN D. s-a stipulat că "dacă, B. şi C. nu-şi îndeplinesc promisiunea de a încheia contractul de vânzare, A. va avea dreptul ca, la termenul fixat prin antecontract pentru autentificare, să solicite înscrierea în cartea funciară în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în baza antecontractului, potrivit art. 2386 pct. 2 C. civ..".

Simplul fapt că intimatul A. nu a ales înscrierea în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului, ci introducerea unei cereri de chemare în judecată în sensul de a-şi recupera suma plătită, denotă intenţia sa de a nu respecta clauzele convenţiei autentificate, respectiv aceea de a nu cumpăra terenul aşa cum a fost individualizat de către părţi. În măsura în care promitentul-cumpărător făcea dovada că îşi respectă obligaţia de a cumpăra suprafaţa de teren de 407.100 m.p., categoria de folosinţă arabil, păşuni şi fâneţe, situat pe raza comunei Ţibana, jud. Iaşi, soluţia era de a-i chema în judecată pe promitenţii-vânzători pentru acţiune în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare, acţiune ce nu a fost formulată de reclamant.

Prin urmare, reclamantul nu a avut intenţia de a-şi executa obligaţia asumată prin convenţie, astfel că nu are niciun temei de a solicita suma de bani plătită la data de 27.09.2013, atât timp cât acesta nu a avut intenţia de a perfecta actele de vânzare având ca obiect suprafaţa de teren individualizată. Având în vedere cele menţionate, nu a existat un litigiu între părţi şi, pe cale de consecinţă, litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului.

O altă critică de nelegalitate se referă la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte solicitarea sumei de 100.000 RON, întrucât este greşită susţinerea instanţei că mandatara recurenţilor a încheiat un act adiţional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare care întrerupe cursul prescripţiei extinctive, de vreme ce acest act nu întrerupe cursul prescripţiei cât timp recunoaşterea nu a fost făcută personal de debitor, ci prin intermediul unui mandatar.

Recurenţii consideră că instanţa arbitrală şi instanţa judecătorească care a soluţionat în primă instanţă acţiunea în anulare trebuia să constate că reclamantul, care a pretins neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către pârâţi, a optat pentru restituirea sumei achitate în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părţi, fără a solicita însă şi rezoluţiunea convenţiei, iar pretinsa notificare cu nr. 42/03.04.2018 emisă de BEJA I. şi J. nu poate fi considerată o intenţie a reclamantului de a solicita rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. arată că, deşi recurenţii îşi întemeiază în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., din conţinutul recursului rezultă că motivele nu se circumscriu acestor dispoziţii legale, astfel încât a invocat nulitatea recursului.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 se referă la situaţia "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", însă, în motivare, se reiau nemulţumirile recurenţilor vis-a-vis de punerea în executare a hotărârii arbitrale.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 se referă la cazul în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", însă motivarea recurenţilor vizează din nou competenta, constituirea Tribunalului Arbitral, precum şi valabilitatea şi aplicabilitatea clauzei compromisorii şi fondul litigiului de arbitraj şi nicidecum vreunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din C. proc. civ. sau vreunul din motivele de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Instanţa de fond analizează în amănunt şi aceste aspecte invocate de reclamanţi, constatând nu numai necesitatea prelungirii termenului de perfectare a actelor autentice, dar şi refuzul nejustificat al reclamanţilor de a restitui preţul, precum şi legalitatea procedurii urmate de A. pentru recuperarea acestuia, clauza compromisorie interpretându-se în sensul că "se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau raportul juridic la care se referă".

În ceea ce priveşte aspectele legate de restituirea preţului încasat de pârâţi, care au fost puşi în întârziere în acest sens, intimatul apreciază că aceste discuţii nu au nicio legătura cu motivele de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Instanţa de fond a constatat în mod corect că recurenţii sunt decăzuţi din dreptul de a mai invoca în prezenta acţiune excepţii privind existenta şi valabilitatea convenţiei arbitrale şi constituirea tribunalului arbitral.

Recurenţii ignoră specificitatea motivelor de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ., dar şi specificitatea acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale, care nu permite instanţei cenzurarea temeiniciei respectivei hotărâri, ci numai un control judecătoresc al legalităţii acesteia din perspectiva motivelor prevăzute limitativ de art. 608 din C. proc. civ., iar, din această perspectivă, nu există, nu se invocă şi nu se dovedeşte în cauză că au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 5 martie 2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii C. şi B. împotriva sentinţei nr. 37 din data de 27 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursurilor la data de 7 mai 2020.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de recurs invocate sunt cele prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. şi vor fi analizate din perspectiva specificului acţiunii de faţă, în anularea hotărârii arbitrale, reglementată în art. 608 din C. proc. civ.

Anularea hotărârii arbitrale nr. 17/16 10 2018 a Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere a fost cerută pentru următoarele motive:

- nelegala constituire a Tribunalului de Arbitraj judiciar de pe lângă Camera de Arbitraj şi mediere;

- greşita constituire a tribunalului arbitral cu arbitrul unic E. şi, ulterior, cu arbitrul unic F.;

- vicierea procedurii de citare, urmată de citarea cu rea-credinţă prin publicitate a reclamanţilor;

- faptul că litigiul nu este susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului motivat de împrejurarea că reclamanţii nu s-au dezis de promisiunea de vânzare-cumpărare, deci nu există un diferent juridic care să facă obiect al arbitrajului, nu a existat o notificare care să activeze clauza de dezicere, iar neînscrierea ipotecii dovedeşte că intimatul nu a dorit să respecte clauzele convenţiei;

- inexistenţa unei clauze compromisorii, cea menţionată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind considerată contradictorie, deci lovită de nulitate absolută potrivit art. 550 şi 551 din C. proc. civ.

Înalta Curte va realiza controlul de legalitate specific căii de atac a recursului plecând de la specificul acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale care menţionează, într-o enumerare limitativă, cazurile pentru care se poarte solicita nulitatea hotărârii arbitrare şi în limitele învestirii instanţei a cărei hotărâre este recurată.

În primul motiv de recurs, cel prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii invocă neurmarea procedurii prevăzută de art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., prin aceasta încălcându-se regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte observă că acest aspect excedează cadrului de legalitate cu care a fost învestită prima instanţă întrucât nu se regăseşte printre motivele de nulitate limitativ reglementate în art. 608 din C. proc. civ.

Critica nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs şi pentru că, potrivit art. 479 alin. (1) coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar este ţinută să se pronunţe numai asupra aspectelor de drept cu care instanţa inferioară a fost învestită şi pe care le-a dezlegat.

Totodată, aspectul de nelegalitate invocat nu constituie un motiv de ordine publică pe care instanţa îl poate pune în discuţie din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece norma de procedură instituită de art. 603 alin. (3) din C. proc. civ. se aplică litigiilor privind valorificarea unor drepturi private, precum sunt drepturile reale asupra imobilelor, astfel că nu ocroteşte un interes public, ci unul privat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este incident.

În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii invocă în esenţă trei argumente de nelegalitate:

- greşita apreciere asupra posibilităţii soluţionării prezentului litigiu pe calea arbitrajului;

- greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de acordare a sumei de 100 000 RON;

- încălcarea art. 1178 şi 1549 din C. civ. cu motivarea că reclamantul a optat să solicite restituirea sumei achitate în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să solicite rezoluţiunea convenţiei, notificarea nr. 42/3 04 2018 nefiind o dovadă în acest sens.

Analizându-le, Înalta Curte observă că numai primul a fost invocat şi cercetat în sentinţa recurată, pe când celelalte două, deoarece se referă la aspecte de fond ale cauzei, sunt menţionate numai în cuprinsul hotărârii arbitrale.

Curtea de apel, ca primă instanţă competentă, conform art. 610 din C. proc. civ., să soluţioneze acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ., nu putea antama în sentinţa pronunţată aspecte de fond ale cauzei, precum modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive şi încălcarea art. 1178 şi 1549 din C. civ., întrucât această posibilitate nu este menţionată în cadrul motivelor pentru care se poate solicita anularea hotărârii arbitrale. Cu atât mai mult, aceste critici nu pot fi cenzurate direct în prezentul recurs.

Analizând condiţia soluţionării prezentului litigiu pe calea arbitrajului, Înalta Curte constată că, deşi se regăseşte printre motivele de nulitate prevăzute de art. 608 din C. proc. civ. şi a fost analizată de către prima instanţă, argumentele care o susţin în recurs ţin de fondul cauzei şi nu de posibilitatea de a fi urmată procedura arbitrajului.

Recurenţii susţin că, în prezent, nu există un litigiu care să fie susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului datorită lipsei unei notificări din partea intimatului prin care să se activeze clauza de dezicere şi în absenţa înscrierii în favoarea intimatului a ipotecii legale asupra imobilului, ceea ce, în opinia lor, dovedeşte imposibilitatea ca intimatul să solicite, pe calea prezentei acţiuni, suma de 100 000 RON.

Plecând de la obiectul recursului de faţă, respectiv sentinţa civilă nr. 37 din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, Înalta Curte constată că această instanţă a soluţionat, în primă instanţă, o acţiune în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ., diferită de acţiunea de fond, care a format obiect al arbitrajului şi care are ca obiect pretenţii decurgând dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare.

Prezenta acţiune are un obiect diferit şi faţă de acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 603 alin. (3) din C. proc. civ. care, exclusiv pentru litigiile legate de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituire a unui drept real asupra unui bun imobil, prevede ca hotărârea arbitrală să fie prezentată instanţei judecătoreşti în scopul verificării respectării condiţiilor şi procedurilor impuse de lege.

Ca atare, motivul de nulitate menţionat în art. 608 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. nu poate fi argumentat prin raportare la alte aspecte decât cele care ţin de posibilitatea ca pricina adusă în faţa tribunalului arbitral să aibă un obiect care să se încadreze în domeniul de aplicare al arbitrajului, astfel cum este reglementat în art. 542 alin. (1) din C. proc. civ.

Art. 542 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună".

Din interpretarea per a contrario a acestui text legal rezultă că litigiul de faţă, care are ca obiect pretenţii, nu este exceptat de la soluţionarea pe calea arbitrajului, deci poate fi soluţionat de un tribunal arbitral.

Cu alte cuvinte, verificarea cerinţei ca litigiul să fie susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului se limitează numai la stabilirea competenţei tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul.

Această concluzie este susţinută şi din art. 579 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia "Dacă tribunalul arbitral hotărăşte că este competent, consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608".

Apare astfel ca fiind corectă motivarea primei instanţe în sensul că cele invocate de reclamanţi cu privire la fondul cauzei ţin de temeinicia cererii şi nu influenţează asupra stabilirii competenţei.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate sunt nefondate şi va respinge recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi constatând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât A., va respinge ca neîntemeiată această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 37 din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de intimatul-pârât A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 iulie 2020.